Argintul coloidal – de la A la Z (1)

de Lucian Milea

Din cele mai vechi timpuri, argintul a fost strâns asociat cu luna şi influenţele lunare, atât în tradiţiile occidentale cât şi în cele orientale. Artiştii au descris adeseori razele lunii ca fiind „de argint”, argintiul fiind o culoare rece, diametral opusă aurului, care este asociat cu lumina solară.

Tradiţia orientală

Ca metal al Lunii, argintul poate fi asociat, din punct de vedere yoghin, cu IDA NADI şi cu aspectele receptive ale fiinţei umane. Influenţa subtilă a argintului este strâns legată de aspectele materne, copilărie, creativitate, inteligenţă emoţională şi de tot ceea ce este sensibil, receptiv, pasiv şi flexibil. În acupunctura ayurvedică acele de argint se folosesc pentru efectul lor „răcoritor şi calmant”, fiind  recomandate constituţiilor corporale de tip PITTA şi VATA.

Astrologia indiană asociază sfera de forţă a Lunii (SOMA GRAHA sau CHANDRA GRAHA) cu substanţa mentală (CITTA). Din acest motiv, unele tradiţii asociază argintul cu „al treilea ochi”, AJNA CHAKRA.
Pe de altă parte, SOMA este şi elixirul nemuririi, al cărui consum periodic îi face pe zei nemuritori. În fapt, termenul de SOMA reprezintă o unică şi aceeaşi realitate reflectată pe diferite nivele: conştiinţa corespunde zeului SOMA, energia sa reprezintă nectarul nemuririi, Luna este manifestarea sa vizibilă, iar argintul este elementul metalic corespondent pe Pământ. Energia hrănitoare a Lunii (SOMA) este cea care hrăneşte, pe niveluri diferite ale manifestării, atât zeii cât şi fiinţa umană. Activarea în microcosmosul fiinţei umane, prin metode şi tehnici adecvate, a focarului de rezonanţă cu SOMA, conferă sănătate, imunitate, vitalitate, bucurie şi longevitate. Anumite tratate yoghine descriu modalităţi de „a învinge moartea” în 15 zile (perioada de creştere a Lunii) prin acumularea de SOMA. De asemenea, se spune că acela care îşi va umple corpul cu esenţa Lunii (SOMA-RASA) va fi imun chiar şi la muşcătura unui şarpe. Aforismele tradiţionale din HATHA YOGA PRADIPIKA de Swami Svatamarama oferă explicaţii subtile, pe baza legii oculte a rezonanţei, atât pentru aplicaţiile imunologice ale argintului cât şi pentru acelea de amplificare a longevităţii.

Utilizarea argintului în AYURVEDA

În medicina tradiţională indiană, AYURVEDA, metalele şi alte minerale sunt folosite sub o formă calcinată (BHASMA = cenuşă), printr-un procedeu străvechi. Oxidul de argint obţinut astfel, denumit RAJATA BHASMA, se foloseşte în amestecuri cu plante medicinale, cu miere sau doar cu apă. Acest remediu, realizat din argint purificat, este folosit ca sedativ şi afrodiziac, purificator al sângelui, al splinei şi al ficatului. Se consideră că oferă strălucire pielii şi putere corpului. La bărbaţi se administrează în căldură excesivă, impotenţă şi slăbiciune sexuală. La femei este considerat folositor în cazuri de dismenoree, menoragie şi leucoree. Este considerat folositor şi pentru debilitate generală. Tradiţional, se administrează în doze de 65-125 mg, de două ori pe zi, în amestec cu miere. 

Facem observaţia că la vremea revelării AYURVEDEI nu exista teoria agenţilor patogeni. Din punct de vedere ayurvedic, se pune problema echilibrului, armonizării, purificării, vitalizării etc. AYURVEDA oferă soluţii practice la aceste necesităţi energetice şi fiziologice ale organismului. Un organism puternic şi echilibrat va lupta singur cu ceea ce noi numim astăzi „agenţi patogeni”. Pentru asta ne-a dat Dumnezeu sistemul imunitar.

Tradiţia occidentală

În occident, virtuţile tămăduitoare şi reîntineritoare ale argintului au fost cunoscute profund şi folosite de alchimişti, dar unele beneficii ale utilizării lui domestice s-au răsfrânt şi asupra altora, care şi-l permiteau.

Celebrul medic şi alchimist Paracelsus utiliza argintul ca ingredient secret în remediile contra infecţiilor.

În Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii mai ales în rândul ţăranilor şi a orăşenilor sărăci, nobilii şi aristocraţii rămânând aproape neatinşi. Această protecţie misterioasă şi-a găsit explicaţia ulterior, când s-a observat că apa şi vinul aristocraţilor erau păstrate în vase de argint, şi ei foloseau în mod curent farfurii, tacâmuri şi pahare de argint.

În timpurile moderne, acest efect al argintului, de „menţinător” al vieţii, a ajuns să fie cunoscut şi de către oamenii simpli, astfel că în secolul al XIX-lea, fermierii americani obişnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini procesele de fermentaţie.

Abordarea ştiinţifică modernă

Odată cu descoperirea şi utilizarea electricităţii, a devenit posibilă grăbirea unor fenomene naturale, precum trecerea argintului în lichide. Sub formă de soluţii coloidale obţinute electric, argintul a fost utilizat ca remediu foarte eficient şi simplu împotriva multor afecţiuni, şi mai ales împotriva infecţiilor, cu mult înainte de penicilină şi medicamentele pe bază de sulf.

În zilele noastre, proprietăţile dezinfectante ale argintului sunt bine cunoscute şi utilizate la purificarea apei: filtre de argint pot fi găsite în sursele de apă ale avioanelor şi navetelor spaţiale, pentru a garanta o apă fără germeni. Pe staţia spaţială MIR, argintul este folosit pentru a steriliza apa reciclată. Argintul este utilizat şi pentru a înlocui clorul din piscinele de înot, deoarece are o acţiune germicidă mai puternică decât acesta şi nu are mirosul şi celelalte efecte neplăcute ale clorului.

În lupta tot mai acerbă a omului modern împotriva agenţilor patogeni, s-a aruncat în luptă un întreg arsenal de antibiotice, din ce în ce mai sofisticate. Deşi tehnologia chimică şi industria farmaceutică au avansat foarte mult, nu putem spune astăzi că ne simţim mai protejaţi în faţa infecţiilor, decât eram acum 70 de ani.
În ciuda eforturilor financiare şi a anilor de cercetări pentru a găsi un nou antibiotic, mereu superior celui care se folosea cu 5 ani în urmă, agenţii patogeni sunt din ce în ce mai rezistenţi.

În această criză financiară şi de sănătate a lumii de astăzi, unii cercetători consideră că argintul coloidal este soluţia: costă mult mai puţin decât în urmă cu 70 de ani şi este la fel de eficient. Aceşti entuziaşti îl folosesc uneori împotriva multor obstacole legislative şi îl consideră cea mai eficientă modalitate de luptă contra germenilor şi de regenerare rapidă a ţesuturilor.

În continuare vom prezenta cercetările şi rezultatele lor, explicaţii teoretice actuale, sugestii de utilizare, reglementări farmaceutice, metode de testare a calităţii şi, de ce nu? – o metodă simplă de producere a argintului coloidal în casă.

Antibiotic cu spectru larg

Unul din cele mai remarcabile aspecte referitoare la argintul coloidal este faptul că are un spectru extrem de larg de aplicaţii şi întrebuinţări. În timp ce un antibiotic farmaceutic convenţional este eficient împotriva a şase sau şapte tipuri de germeni şi total ineficient contra virusurilor, generând cel mai adesea efecte secundare nedorite, argintul este letal pentru mai mult de 650 de tipuri de bacterii, virusuri şi fungi, fără însă a fi toxic pentru organismul uman.
Care este motivul acestei eficienţe neobişnuite? Spre deosebire de medicamentele de sinteză, ce reacţionează chimic cu anumite enzime, acţiunea biologică a argintului este de tip catalitic, dezactivând mecanismele enzimatice de oxigenare celulară ale microorganismelor. Prezenţa sa „sufocă” viruşii, bacteriile şi fungii fără a face niciun rău organismelor multicelulare, ce au un sistem enzimatic cu totul diferit.

Testele de laborator au arătat că argintul coloidal (5-10ppm) omoară majoritatea bacteriilor, fungilor şi a virusurilor în 2-6 minute de la contact.

Starea coloidală, o stare naturală

La începutul secolului XX, savanţii au descoperit că majoritatea fluidelor din corpul uman se află în stare coloidală: lichide conţinând particule foarte fine, într-o suspensie stabilă. Sângele nostru se află în stare coloidală.

Starea coloidală este o stare în care un lichid sau o soluţie înglobează particule cu dimensiuni mult mai mari decât acelea ale moleculelor proprii. Dimensiunea acestor particule se situează între dimensiunile moleculelor şi acelea ale particulelor mai mari ce generează suspensii. Uzual, particulele ce generează coloizi se situează în gama de mărime 0,001µm şi 100µm. Stabilitatea stării coloidale este cea care o deosebeşte de o suspensie grosieră, ce se precipită foarte repede dacă nu este agitată.

Argintul coloidal poate fi definit ca o soluţie din particule extrem de fine (cu diametrul uzual între 0,001 şi 0,1 microni) de argint metalic foarte pur, suspendate în apă. Stabilitatea argintului coloidal este dată de forţele de respingere dintre particulele de argint ce sunt încărcate pozitiv. Aceste forţe de respingere împiedică aglomerarea şi precipitarea. Dimensiunea foarte mică a acestor particule le permite să traverseze cu uşurinţă ţesuturile, ceea ce face ca argintul coloidal să fie foarte uşor asimilat de către organism.

Argintul coloidal prezintă avantajul că este asimilat direct de către organism şi, datorită neutralităţii sale chimice ridicate, este eliminat aproape integral în câteva săptămâni, fără a lăsa reziduuri.

Tipuri de argint coloidal

Este bine să se ştie că există pe piaţă cel puţin patru categorii diferite de produse denumite generic „argint coloidal”.

Primul tip de produs este cel clasic, original, numit de regulă „argint electrocoloidal” şi pe acesta îl vom aborda mai detaliat în acest articol. Culoarea lui este transparentă cu tentă galben-aurie.

Cel de-al doilea este numit „argint proteic uşor”. Acest produs chimic constă din molecule de proteine la care se leagă particule microscopice de argint. Aceasta este găsit, de obicei, în concentraţii de 20-40 ppm (părţi per milion sau µg/l). Aspectul poate fi transparent-clar sau chihlimbar. Deşi este încadrat comercial în categoria „argint coloidal”, o denumire cinstită a acestor produse ar fi coloid de argint proteic uşor.

Cel de-a treilea este reprezentat de „sărurile de argint”. Deşi se vând uneori ca „argint coloidal”, aceste produse nu sunt deloc coloidale. Aceste produse se fabrică chimic sau electro-chimic şi sunt, de obicei, solubile în apă. Concentraţiile disponibile sunt în gama de 50-500 ppm. Aspectul este transparent-clar. Aceste produse conţin ioni pozitivi de argint şi ioni negativi ai altor elemente sau compuşi.

Cel de-al patrulea tip este denumit uneori „praf de argint”. Acest produs a fost elaborat de către ruşi şi se fabrică prin dezintegrarea rapidă, la înaltă tensiune, a unor fire de argint pur. Particulele microscopice de argint sunt colectate şi sunt apoi dizolvate în apă sau se adaugă la remedii şi creme pentru uz topic. Concentraţiile produselor rezultate variază, de regulă, între 100-500 ppm. Amestecul apos al prafului de argint poate da coloizi, dacă dimensiunea particulelor este suficient de mică.

Toate aceste tipuri de produse „funcţionează”, mai mult sau mai puţin, având efect bactericid cu spectru larg, deoarece toate conţin particule microscopice de argint. Pe de altă parte, este bine să se ştie că:
1) nu toate aceste produse sunt „suspensii coloidale” de argint;
2) aceste produse nu se comportă toate la fel în organism sau în testele de laborator;
3) eficienţa variază de la produs un la altul;
4) calitatea variază de la un produs la altul şi de la lot la lot pentru acelaşi produs;
5) nu toate aceste produse sunt sigure şi non-toxice.

Nu există standardele industriale pe care producătorii să le urmeze pentru a asigura controlul calităţii şi nu există nici reglementări guvernamentale în domeniu.

Ce este argintul electrocoloidal?

Acest produs se fabrică fie prin metoda „arcului electric” în apă deionizată, fie prin metoda de „joasă tensiune” în apă distilată. Este găsit, de obicei, în concentraţii între 3-5 ppm, dar poate ajunge şi la 100 ppm. Fabricat în mod corespunzător, acest produs este format din particule microscopice de argint elementar pur, suspendate în apă, fără alte elemente prezente.

Metoda de joasă tensiune implică un proces electric special, şi foloseşte curent continuu sau alternativ de valori adecvate, pentru a desprinde şi dispersa particule metalice mici (nano-particule) dintr-un electrod de argint foarte pur (99,9% – 99,999%), în apa pură distilată. Particulele de argint se desprind de electrozi prin ciocnirea acestora de către moleculele de apă, antrenate de curentul electric. Prin această metoda se pot obţine particule de argint de dimensiuni mici, având diametrul mediu în gama 0,001 – 0,01 microni.
Secundar şi nedorit, dacă apa nu este pură sau electrozii sunt oxidaţi, din electrozii de argint se desprind şi ioni de argint, datorită electrolizei şi a formării hidroxidului de argint la contactul oxidului cu apa.
Unii producători care afirmă că argintul coloidal este „simultan coloidal şi ionic”, nu se referă la aceşti ioni nedoriţi, ci ei denumesc astfel, neştiinţific, particulele de argint încărcate cu sarcină electrică pozitivă.

Este de dorit ca dimensiunile particulelor să fie cât mai mici, din mai multe motive:
– la o aceeaşi concentraţie de argint în coloid, particulele componente mai mici prezintă o suprafaţă de contact mult mai mare, ceea ce face produsul mult mai eficient în organism;
– particulele mai mici formează coloizi stabili;
– particulele mari se elimină mai greu din organism, putând genera depozite în piele.

Efectele biologice ale argintului

Experimentele ştiinţifice au arătat că argintul coloidal este eficient şi activ în tratarea multor afecţiuni importante: infecţii microbiene, fungice, parazitare şi virale ale pielii, organelor senzoriale, ale tracturilor digestiv, respirator şi urinar, boli autoimune, arsuri, răni, ulceraţii şi chiar cancer.

În unele centre de cercetare medicală a fost prescris ca adjuvant în tratamentul unor boli ale sistemului de reproducere feminin şi ale sistemului circulator, precum şi pentru tratarea eficientă a unor complicaţii infecţioase date de virusul HIV. În cazul infecţiilor cu HIV s-a constatat că administrarea sistematică a argintului coloidal stopează degradarea sistemului imunitar şi a infecţiilor conexe, astfel că nu se mai ajunge la SIDA.

Argintul coloidal a fost folosit de asemenea ca tratament pentru afecţiuni tiroidiene, boli infantile, somnambulism şi anorexie nervoasă.

Procesul de reconstrucţie a ţesuturilor sau de vindecare a plăgilor se accelerează în prezenţa argintului. În plus, prezenţa argintului coloidal a permis vindecări ale unor răni grave fără să lase cicatrice sau cu cicatrice mult mai mici decât în mod obişnuit. Cicatricele se dezvoltă atunci când celulele nediferenţiate nu există în număr suficient de mare. Pe baza acestor dovezi se presupune că argintul coloidal ar reduce sau elimina cicatricele interne şi ar accelera vindecarea după operaţii chirurgicale. Rezultate deosebite s-au obţinut în refacerea rapidă după fracturi, rupturi musculare sau ligamentare, entorse, luxaţii, arsuri, ulceraţii cutanate etc. Rezultate pozitive s-au obţinut şi în cazul unor afecţiuni cronice ca: osteoporoză, reumatism, artrită, inflamaţii articulare etc.

Alte cercetări ştiinţifice au arătat că prezenţa argintului a permis o reîntinerire remarcabilă a ţesuturilor. Suplimentar, subiecţii studiilor au resimţit aproape unanim o îmbunătăţire a tonusului organismului şi o senzaţie de bunăstare generală.

Tradiţia indiană AYURVEDA consideră argintul ca un detoxifiant al ficatului şi al splinei şi un purificator al sângelui, un întăritor al minţii şi un antidepresiv.

Argintul deţine un loc de frunte, şi în domeniul chirurgiei, de exemplu în unirea vaselor cerebrale sau închiderea defectelor de pe suprafaţa craniului. Această metodă este cunoscută în chirurgia modernă sub denumirea de chirurgie Heidenheim. S-au efectuat cercetări privind posibilitatea de vindecare a rănilor cu ajutorul pansamentelor poleite pe o parte cu argint. Astfel, încă din anul 1996 au apărut în SUA foarte multe produse care conţin argint şi care se folosesc în chirurgie.

Dr. Norman Bjonderstrom din Suedia, specialist în tratarea cancerului mamar, introduce în ţesutul tumorii ace din argint pur care sunt conectate la curent electric de mică intensitate. Prin procesul de electroliză, în interiorul tumorii ajung nanoparticule şi ioni pozitivi ai argintului, ce pot distruge tumoarea canceroasă. Din păcate, această metodă este deocamdată foarte costisitoare.

Toate acestea l-au determinat pe cercetătorul Dr. Bob Beck să facă următoarea afirmaţie: „Fără a exagera, poate că e timpul să recunoaştem că argintul coloidal nu este numai cea mai sigură doctorie de pe pământ, dar şi cea mai puternică!”.

Cum acţionează argintul coloidal?

Dimensiunile submicroscopice ale particulelor de argint – acestea sunt de sute sau mii de ori mai mici decât o celulă sanguină umană – le permit să intre şi să iasă cu uşurinţă din celule, favorizând acţiunea germicidă. Această acţiune este favorizată şi de proprietăţile electrochimice ale argintului coloidal, aşa cum sugerează numeroase studii biologice. Argintul se ionizează pozitiv în cadrul coloidului, dar reactivitatea sa chimică fiind relativ redusă, el nu intră în reacţii chimice cu apa sau cu ionii negativi din apă, servind în schimb drept catalizator pentru unele procese biologice.


Prezenţa argintului coloidal în apropierea unui virus, ciupercă, bacterie sau de orice alt organism unicelular patogen dezactivează enzima acestuia implicată în metabolismul oxigenului. Altfel spus, îi blochează sistemul respirator, ceea ce duce la „sufocarea” şi apoi moartea agentului patogen. Acest lucru explică de ce argintul electrocoloidal are un spectru atât de larg de acţiune. Agenţii patogeni morţi sunt apoi eliminaţi din organism de către celulele sistemului imunitar, sistemul limfatic şi apoi cel excretor.

Spre deosebire de antibioticele farmaceutice, care distrug şi enzimele benefice, argintul coloidal lasă neafectate enzimele celulelor din ţesuturi, deoarece acestea sunt radical diferite de enzimele vieţii unicelulare, primitive. Astfel, argintul coloidal este absolut sigur pentru om, mamifere, reptile, plante, ca şi pentru toate organismele multi-celulare. Mai mult decât atât, mai mulţi cercetători au evidenţiat faptul că argintul coloidal nu atacă bacteriile benefice din organism, cum ar fi cele ce alcătuiesc flora intestinală. O explicaţie este aceea că argintul coloidal trece în sânge încă din intestinul subţire, neajungând până la cel gros unde „domiciliază” flora intestinală.

Efectul antiparazitar a fost evidenţiat în faza de ou (faza unicelulară) şi în faza de larvă, astfel că prezenţa argintului face imposibilă înmulţirea paraziţilor. Astfel, pentru a fi eficientă, cura antiparazitară cu argint coloidal trebuie să dureze mai mult decât viaţa paraziţilor.

Cercetările medicului american Robert Becker au evidenţiat că argintul are efectul de a readuce celulele canceroase la starea lor normală, de celule sănătoase.

Dr. Becker menţionează de asemenea, în lucrările sale, că unele celule se dediferenţiază în prezenţa argintului (devenind ceea ce numim astăzi celule stem). Numai aceste celule nediferenţiate pot fi folosite pentru a înlocui celulele distruse, pentru a vindeca rapid o rană sau a reconstrui un ţesut care lipseşte.
Stimularea dediferenţierii unor celule şi accelerarea generării de celule nediferenţiate noi (celule stem) poate constitui o explicaţie şi pentru acest fenomen de reîntinerire, după cum arată şi rezultatele cercetărilor moderne asupra celulelor stem.

Deşi mecanismele de acţiune ale argintului coloidal nu au fost încă pe deplin elucidate, experimentele realizate până în prezent au demonstrat efectele sale benefice asupra sănătăţii.

(va urma)

Bibliografie:

Hatha Yoga Pradipika by Svami Svatamarama
Scientific Basis for Ayurvedic Therapies, edited by Lakshmi Chandra Mishra, CRC PRESS, 2004
Better Sex The Herbal Way by Hari Datt Sharma, Pustak Mahal, February 2002   
Colloidal Silver Preparations of Silver in Pharmacy, British Medical Journal, 1932
Medicinal Silver Home Remedies, Maurice Worthington, M.D., 1928.
World Without Cancer by G. Edward Griffin. History of allopathic medicine in America.
Chemistry’s Miraculous Colloids by Kenneth Andrews. The Readers Digest, March 1936.
Searle, A.B. The use of Colloids in Health and Disease. The British Medical Journal. Nov, 1913, p. 83 Dr. Henry Crookes,
Use of Colloids in Health and Disease – by Dr. Henry Crooks
Silver, Our Mightiest Germ Fighter, ScienceDigest, March 1978
Report on Colloidal Silver, The Best Kept Secret, by Martha Duncan.
The molecular mechanics of copper and silver ion disinfection of bacteria and viruses. Thurman, R.B. and Gerba, C.P. (1989) Quoting, Dr. Richard Davies, The Silver Institute, Wash, V. 18, 4, p. 295
Harold Davis, U.S. FDA Letter, September 1991
Colloidal Silver, Where have you been? by Iris A. Moore, The New Times, Seattle WA, May 1994
The Body Electric by Dr. Robert Becker and Gary Selden, Harper Paperbacks, July 1998
Secrets of the Soil by Christopher Bird and Peter Tompkins, Earthpulse Press, October 1998
FDA Talk Paper T99-39 dated 17 August 1999
A Closer Look At Colloidal Silver By Peter A. Lindemann
Colloidal Silver – by Stuart Thomson – Director of Gaia Research Institute
Alchemist Workshop by Colloidal Silver Team
Colloidal Silver and the FDA by Silver Medicine Team
Colloidal Silver + Gold – How it works – by Alchemedica Intl.

Citiţi şi:

Argintul coloidal, un remediu miraculos

Postul, cea mai firească terapie

yogaesoteric
8 iulie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More