Cum se ajunge la orgasm fără descărcare. După o cercetare atentă şi amănunţită, s-a găsit în sfârşit răspunsul


Acesta nu ţine doar de mărimea falusului şi nu doar de experienţă


O concepţie comună greşită este că abilitatea de a trăi un orgasm depinde de experienţa şi încrederea în ființa iubită. Mai mult decât atât, mulţi oameni sugerează că dimensiunea falusului sau iscusinţa sexuală a iubitului determină dacă punctul culminant va fi atins în timpul actului sexual sau nu. Pe lângă acestea, oamenii depun maxim de efort pentru a avea orgasm, însă de multe ori nu ajung la punctul culminant, considerând că este propria lor vină.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că abilitatea unei persoane de a ajunge la orgasm este în mare măsură dependentă de propria ei anatomie şi, ca atare, este dincolo de controlul propriu. La bărbaţi, semnalele dintre creier, coloana vertebrală şi falus trebuie să funcţioneze în mod corespunzător. În timp ce la femei, deplasarea clitorisului din timpul actului sexual dictează dacă va simţi sau nu orgasm.

„Acesta ne oferă o bază mai ştiinţifică şi anatomică asupra faptului de ce oamenii nu ating orgasmul, decât simpla cunoaştere a dimensiunii falusului sau a amplasării punctului G”, afirmă Jason Siegel, de la Clinica Mayo, autorul studiului.

O echipă de cercetători de la Clinica Mayo şi de la Şcoala de Medicină a Universităţii Indiana a analizat studiile anterioare despre neuroanatomia sexuală pentru a afla dacă factorii moşteniţi joacă un rol în atingerea orgasmului.

„Când este vorba de anatomia masculină, oamenii se concentrează într-adevăr pe mărimea falusului, dar acest lucru pare mai mult anecdotic decât adevărat”, a declarat Jason Siegel.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că abilitatea unui bărbat de a avea orgasm depinde în mare parte de sistemul său nervos. Trebuie să existe un echilibru adecvat între sistemul nervos parasimpatic (care controlează trupul în repaus) şi a sistemului nervos simpatic, care controlează răspunsul trupului în timpul stării active.

„Cu alte cuvinte, performanţa falusului unui bărbat se bazează pe bucle reflexe”, a explicat Siegel.

Prima componentă a unei bucle este reprezentată de informaţia senzorială, ce este prelucrată fie în măduva spinării, fie în creier şi doar ulterior informaţia este primită de falus. Iar la celălalt capăt al buclei reflexe, măduva spinării sau creierul spune falusului ce sa facă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că buclele de reflexe provin din două ramuri. Pe de o parte este ramura psihologică: care se activează când un bărbat vede o scenă erotică sau este stimulat vizual. Iar al doilea aspect este mai mult fizic: stimularea directă a falusului.

„Din aceste două tipuri de reflexe, cel care nu se declanșează cel mai adesea este cel psihologic”, afirmă Siegel.

Leziunile la nivelul coloanei vertebrale pot afecta bucla de reflex, împiedicând bărbaţii să primească semnalele care i-ar ajuta să ajungă la orgasm. În mod similar, problemele psihologice, cum ar fi variaţiile neurochimice din cauza depresiei, creează dificultate în declanșarea reflexului.

Studiul, de asemenea, a constatat că, pentru femei, experienţa orgasmului este „mult mai complicată”. Studiile anterioare au încercat să analizeze la microscop peretele vaginal pentru a vedea dacă există o poziţie uniformă de fascicule nervoase, dar rezultatele au fost în mare măsură „inconsistente”.

„Ceea ce este sigur, este faptul că clitorisul tinde, în timpul actului amoros, să migreze în sus, spre peretele vaginal”, a declarat Siegel.

Cu cât clitorisul ajunge mai aproape de pereţii vaginului în timpul actului amoros, cu atât mai probabil este că femeia va atinge orgasmul.

Cercetătorii, în cadrul unui studiu european, au constatat prin intermediul analizei RMN a cuplurilor care fuzionau amoros, că diferitele poziţii sexuale pot stimula pereţii vaginului în diferite moduri.

De exemplu, penetrarea pe la spate, mai frecvent cunoscută sub numele de „doggy style”, conform observațiilor, nu stimulează peretele vaginal la fel de mult ca penetrarea prin faţă din poziţiile cunoscute ca „misionarul” sau „cowgirl”.

Oamenii de ştiinţă de la Clinica Mayo şi de la Şcoala de Medicină a Universităţii Indiana au ajuns la concluzia că unghiul ideal de intrare a falusului pentru a stimula peretele vaginal s-a dovedit a fi de 30-45 de grade.

„Dacă o femeie vrea să obțină un orgasm vaginal, va avea mai mult succes dacă peretele frontal al vaginului va fi stimulat mai mult”, a declarat Siegel.

Studiul a urmărit să aducă lumină asupra diferitelor componente care pot afecta capacitatea unei persoane de a avea orgasm şi nu să lanseze diverse ipoteze terapeutice.

„Acest studiu ne oferă o imagine mai exactă a motivelor pentru care oamenii nu se bucură de experiența amoroasă pe care şi-o doresc. Dacă vom începe să identificăm motivele pentru care oamenii nu ating orgasmul, aceasta va oferi celor care au probleme un pic mai multă speranţă că dacă vor merge la medic se va stabili cauza și vor putea fi ajutați”, a declarat Jason Siegel.


Citiţi şi:

Orgasmul – dansul extatic al energiilor

Secrete amoroase feminine 
Secrete amoroase masculine

 

yogaesoteric
23 mai 2016

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More