11 adevăruri uimitoare şi incontestabile despre conştiinţă şi fiinţele umane

 

Indiferent cât de divizată poate să pară lumea și cât de multe diferențe pot să vadă oamenii între ei și ceilalți, adevărul incontestabil despre ființele umane este că au mult mai multe în comun cu ceilalți locuitori ai planetei comparativ cu diferențele care există între ei. Legați printr-un destin comun, noi toți jucăm un rol în alcătuirea trupului colectiv al vieții conștiente pe această planetă vie.

Perspectiva materialistă asupra conştiinţei şi a spiritului reduce cele mai surprinzătoare aspecte ale faptului de a fi om la „imposibilităţi”, „fenomene inexplicabile”, sau într-un fel sau altul le consideră a fi trucuri ale eului asupra propriei identități. Materialismul reducţionist contribuie doar la un sentiment de competiţie şi divizare între om şi el însuşi, şi între om şi natură. La dizarmonie.

Conştiinţa umană este misterul care ne conectează pe noi toţi – acea întrebare la care nu poate răspunde un om obișnuit, indiferent de religie, credinţă, rasă, culoare, perspectivă sau cod. Fiecare individ apare ca spirit conştient din acelaşi loc incognoscibil şi înaintează spre acelaşi mister etern când trupul material nu mai susţine spiritul. Împărtășim cu toții această realitate tainică, şi față de ea suntem cu toții îndatorați.

„A ne eleva propria conștiință nu este ceva ce realizăm doar pentru noi înşine – este ceva ce facem şi pentru alţii… pentru toţi ceilalţi şi pentru Pământ”, spune dr. Ervin Laszlo, filosof maghiar, autor a numeroase cărți despre spiritualitate și conștiință.

Iisus sau Allah ghidează drumul pentru unii. Și toţi suntem liberi să stabilim o conexiune cu conştiinţa şi cu spiritul prin intermediul oricărei filosofii sau practici cu care avem afinități şi care ne luminează calea. Dincolo de separările şi neînţelegerile dintre noi pe care chiar noi le-am creat se află adevărul uimitor şi de necontestat că suntem fiinţe umane.

Iată 11 adevăruri uimitoare şi incontestabile despre conştiinţă şi despre fiinţele umane:

1.  Suntem o parte din lume, în interior şi în afară. Nu suntem nici în lume, nici în afara ei, deoarece ea este noi şi noi suntem ea.

2. Suntem parte din natură. Natura este atât în interiorul cât şi în exteriorul nostru. Noi nu suntem niciodată doar în interiorul sau în afara naturii, deoarece noi suntem natură.

3. Suntem parte din societate şi societatea este parte din noi. Comunicarea şi comuniunea noastră cu semenii ne face o parte inseparabilă a întregii comunități a fiinţelor umane şi contribuie la evoluţia întregii mase de fiinţe umane şi a vieţii pe acest Pământ.

4. Suntem mai mult decât o masă de carne şi oase şi mai mult decât un organism material. Elementele, celulele şi organele care formează trupurile noastre sunt manifestări fizice ale adevăratei strădanii dinamice, evolutive, continue, autoîntreținute către coerenţă şi către conştiinţa de sine, care este natura universului.

5. Fiinţele umane sunt una dintre cele mai avansate şi evoluate manifestări ale strădaniei inerente universale către coerenţă şi conştienţă de sine. Interacţiunea noastră cu toate celelalte sisteme ale vieţii este o manifestare a acestei aspirații spre coerenţă.

6. Limitele ca diviziuni absolute în această lume pur şi simplu nu există. Ele sunt doar locaţii ale punctelor de tranziţie unde un set de relaţii interacţionează cu un set diferit de relaţii.

7. Simțul separării şi al identității pe care o atribuim altor oameni şi lucruri este doar un instrument convenabil care ajută la facilitarea interacţiunii cu ele. Trupul, familia, comunitatea şi totalitatea omenirii sunt toate un complex organism în continuă căutare de o mai mare coerenţă şi conştienţă de sine.

8. Cu toţii suntem sisteme vii, care sunt toate parte unul din celălalt, aşa cum ne arată interdependenţa noastră. Diferenţele percepute care ne fac să ne distingem unul de altul sunt doar variații ale aceluiaşi aspect.

9. Competiţia între ceea ce percepem ca „eu” şi „tu” se opune aspirației către coerenţă, destabilizează şi afectează integritatea totului. Este imposibil să afectezi întregul, pentru orice avantaj pe termen scurt, fără a afecta propria fiinţă.

10.  Colaborarea, iar nu competiţia, este amprenta sistemelor vii sănătoase în această lume.

11.  Ca fiinţe umane avem responsabilitatea de a tinde spre evoluţia personală, şi implicit spre evoluţia întregului, astfel încât să putem participa plenar la aspirația universală către coerenţă şi conştienţă de sine a întregului.

Atomii din trupurile noastre cooperează pentru a forma moleculele. Moleculele lucrează împreună pentru a forma celulele. Celulele se adună pentru a forma organe, iar organele furnizează un vehicul pentru minte. Eforturile convergente ale trupului şi minţii activează şi transpun în formă spiritului uman. Spiritul fiinţei umane individuale lucrează împreună cu cele ale altor fiinţe umane. Aşa cum este sus, este şi jos.


Aceste elemente au fost extrase din lucrările filozofului maghiar dr. Ervin Laszlo, autor al numeroase cărți, printre care The Immortal Mind: Science and the Continuity of Consciousness beyond the Brain (Mintea nemuritoare: ştiinţă şi continuitatea conştiinţei dincolo de creier).


Citiţi şi:

Rezonanţa – fiecare suntem fiinţe care sunt caracterizate de o frecvenţă de vibraţie

Focalizarea creatoare benefică asupra momentului prezent ne face mai fericiţi, mai armonioşi şi mai sănătoşi

 

yogaesoteric
11 aprilie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More