Avocatul Mihai Rapcea a fost dat afară din Barou

O anchetă recentă a procuraturii militare a dovedit implicarea lui activă în dosarul mineriadelor



Avocatul Mihai Rapcea este anchetat penal în două dosare. Conform declaraţiilor lui Dumitru Niţurad, fost avocat exclus şi el din Barou, în anul 2012, Rapcea este cel care a facilitat  deturnarea de fonduri atunci când Niţurad a vândut un teren și a încasat banii în numele unei doamne care de fapt nu mai avea terenul de ani buni. Detalii ale cazului au fost publicate de curând în Evenimentul zilei. Niţurad a făcut respectivele declaraţii în speranţa reconsiderării propriei condamnări, vizând reintrarea în profesia de avocat.

Pentru a scăpa de penalizarea Consiliului Suprem al Magistraturii, Mihai Rapcea are totuşi opţiunea de a face 1000 de ore de muncă voluntară în folosul comunităţii. El deja a ales în acest sens să ţină şedinţe de rugăciune în penitenciarele Rahova şi Jilava, deşi implicarea lui în acest proiect este puternic contestată de administraţia penitenciarelor datorită apartenenţei declarate a lui Rapcea la francmasonerie (despre care s-a afirmat că este o sectă satanică).
 
Pe de altă parte, surse din cadrul parchetului militar confirmă implicarea lui Mihai Rapcea în dosarele mineriadelor. Redeschiderea dosarelor înseamnă pentru Rapcea pericolul închisorii pe viaţă, pentru complicitate la crime împotriva poporului şi instigare la violenţă. Se pare că avocatul Rapcea era omul de legătură al fostului preşedinte Iliescu şi totodată informator care a contribuit la destabilizarea mişcării studenţeşti din Piaţa Universităţii. Remarcăm modul de acţiune al lui Mihai Rapcea, care s-a infiltrat în asociaţia victimelor mineriadelor tocmai pentru a zădărnici orice efort legal al asociaţiei. El este de altfel responsabil cu trecerea pe linie moartă a diferitelor proiecte ale asociaţiei, pe care le-a sabotat din interior – aşa cum a făcut şi în cazul introducerii actelor cu cip. În mişcarea anti-cip din România, Rapcea a jucat un rol duplicitar, ceea ce a dus la dispersarea eforturilor şi a resurselor mişcării, fapt care i-a atras anatema şi excomunicarea din partea părintelui Iustin Pârvu.

S-ar părea că există însă şi veşti bune pentru Rapcea: umblă vorba că el a fost decorat cu Ordinul „Prison Break In”, decernat celor care reușesc să viziteze o persoană aflată în închisoare pe perioada unui „City Break”,  adică în weekend, când nu există program de vizitare.
 
 

Citiţi şi:

Insulte, amenințări și minciuni grosolane într-un articol calomnios al avocățelului dezinformator Mihai Rapcea

Minciunile gogonate ale jalnicului «avocat al diavolului» Mihai Rapcea au picioare scurte

 
 

yogaesoteric
1 aprilie 2016



Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More