Cuvintele ne pot amăgi, dar tonul vocii nu ne înşeală

 

O analiză a tonului vocii folosit de cupluri în timpul terapiei de cuplu a permis stabilirea unui algoritm pe computer care poate prezice evoluţia relaţiilor. Algoritmul poate arăta, cu o acurateţe de 79%, dacă o relaţie se va îmbunătăţi sau înrăutăţi, pe baza tonului vocii folosit de cei doi în timp ce își vorbesc. De fapt, algoritmul a fost chiar mai precis în predicția succesului mariajelor unor cupluri cu probleme relaționale mari decât descrierile sesiunilor de terapie oferite de terapeuți.

Cercetarea a fost publicată în revista de specialitate Proceedings of Interspeech, la începutul lunii septembrie, 2015.

Cercetătorii au înregistrat sute de conversaţii de la peste 100 de cupluri, în timpul sesiunilor de psihoterapie relaţională, timp de doi ani iar apoi au urmărit statusul lor marital timp de cinci ani.

O echipă interdisciplinară de specialişti – condusă de Shrikanth Narayanan şi Panayotis Georgiou de la USC Viterbi School of Engineering, împreună cu doctorandul Md Nasir şi colaboratorul Brian Baucom de la Universitatea din Utah – a dezvoltat un algoritm care transforma înregistrările audio (ale sesiunilor de terapie de cuplu) în caracteristici acustice folosind tehnici de procesare a vorbirii. Caracteristicile obiectivate includeau printre altele sonoritatea (grosimea vocii), intensitatea, nervozitatea, ascuţimea şi aspecte precum urmărirea tremurăturilor în voce care indicau momente de înaltă emoţie.

„Ceea ce spui celuilalt nu este singurul lucru care contează, este foarte important şi cum spui acel lucru. Studiul nostru confirmă că aceasta contează pentru relaţie la fel de mult”, a spus Nasir. Luate împreună, caracteristicile acustice ale vocii au oferit programului cercetătorilor posibilitatea unei evaluări a statusului comunicativ al persoanelor, a modificărilor acestui status apărute pe parcursul unei singure ședințe de terapie, precum și de-a lungul tuturor sesiunilor terapeutice.

Aceste trăsături nu au fost analizate izolat, ci s-a evaluat impactul fiecăruia dintre iubiți asupra celuilalt de-a lungul multiplelor sesiuni de terapie.

„Nu este vorba doar de studierea emoţiilor”, a spus Narayanan. „Este vorba de studierea impactului a ceea ce spune partenerul dvs. asupra emoţiilor dvs.”.

„Privind doar într-un anumit moment comportamentul cuplului, aceasta limitează puterea de observare”, a spus Georgiou. „Însă, privind mai multe momente din timp şi privind atât iubiții individual cât și dinamica cuplului lor, poate ajuta la identificarea traiectoriei ulterioare a respectivei relaţii.”

Odată de a fost „acordat” cu mare precizie, programul a fost apoi testat comparativ cu analizele făcute de experţi, care le-au codificat pentru calităţile pozitive precum „acceptare” sau calităţi negative precum „blamare”. Echipa a observat că studierea vocii – mai degrabă decât codurile comportamentale realizate de experţi – oferă o privire mult mai precisă asupra viitorului cuplului.

„Terapeuţii şi cercetătorii din domeniul psihologiei ştiu de mult timp că modul în care iubiții îşi vorbesc şi discută problemele are implicaţii notabile pentru sănătatea relaţiei lor. Însă lipsa uneltelor eficiente şi precise pentru măsurarea elementelor importante în aceste conversaţii a fost un impediment major în utilizarea lor clinică pe scară largă. Aceste descoperiri reprezintă un pas important în realizarea măsurătorilor obiective asupra comportamentului, practic şi fezabil, pentru terapeuţii de cupluri”, a declarat Baucom.

Apoi, folosind procesarea semnalelor comportamentale – un cadru dezvoltat de Narayanan pentru înţelegerea computerizată a comportamentului uman – echipa planifică să folosească limbajul (de exemplu, cuvintele rostite) şi informaţiile nonverbale (de exemplu, limbajul corporal) pentru a îmbunătăţi predicţia asupra eficacităţii terapiei.


Citiți și:

Alegerile conştiente ale sufletului determină reuşita relaţiei de cuplu (1)

Iubirea adevărată şi transcenderea dualităţii în relaţiile cu ceilalţi

Un program creator şi supermobilizator anti-rutină ce poate fi pus zi de zi în practică în cadrul unui cuplu yoghin ce aspiră să fie cât mai fericit

 

yogaesoteric
28 martie 2016

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More