Alimentaţia ce prezintă o frecvență de vibrație înaltă şi starea de conştiinţă

 

Pentru majoritatea oamenilor, alimentaţia a devenit o banală necesitate fizică, o rutină. Aceasta rutină se numeşte mic dejun, prânz, cină. În cazul în care obiceiul de a mânca include alimente care afectează sănătatea organismului, acesta reacţionează, reducându-și vibraţiile şi, astfel, devine din ce în ce mai vulnerabil în fața afecţiunilor şi a suferinţei.

Totul în univers vibrează. Pietrele, copacii, plantele, mineralele, animalele, oamenii şi aşa mai departe. Energia acestora poate fi măsurată în hertzi. Heinrich Rudolf Hertz a fost primul fizician care a produs unde radio într-un mod artificial şi a demonstrat existența undelor electromagnetice, unitatea de măsură pentru frecvență fiind numită, în cinstea savantului german, hertz. Totul în univers este energie, modulată pe o anumită frecvenţă de vibrație. Nu există excepţii. De exemplu, o piatră are o vibraţie scăzută, iar un măr are o vibraţie mult mai mare.

Atunci când consumul zilnic de fructe şi legume proaspete va creşte, cu siguranţă frecvența vibrațională a oamenilor va creşte într-un mod proporţional. Calitatea fructelor și a legumelor este și ea importantă. Cele crescute într-un mod cât se poate de natural oferă organismului energie cu o frecvenţă mult mai mare. Fructele şi legumele care călătoresc pe distanţe foarte lungi pentru a ajunge în frigiderele oamenilor îşi pierd foarte mult din valoarea lor vibraţională. În plus, aceste fructe şi legume sunt de cele mai multe ori culese înainte ca ele să-şi atingă adevăratul potenţial energetico-vibraţional şi nutriţional. Fructele şi legumele se află la capacitatea vibraţională optimă atunci când sunt coapte perfect.

Cele mai multe dintre restaurantele de tip fast-food şi magazinele alimentare (atât cele mici de la scara blocului cât și lanțurile de supermarketuri) oferă spre vânzare în cea mai mare parte fructe şi legume de o calitate vibraţională foarte scăzută. Aceste alimente nu stimulează vitalitatea organismului şi deci nici frecvenţa vibraţională a organismului nostru, fapt ce poate conduce la probleme de sănătate, stres şi obezitate.

Un trup rigid şi greoi este de nedorit, acesta fiind rezultatul expunerii noastre inconştiente la anumiţi factori precum stresul şi alimentația nesănătoasă şi, nu în ultimul rând, este consecința stilului de viaţă pe care majoritatea dintre noi îl avem în marile oraşe.

Un trup uman sănătos funcţionează între 62-72 de hertzi. Prin creşterea vibraţiei trupului, bolile, virusurile, ciupercile şi bacteriile nu pot trăi; emoţiile devin plăcute, gândurile de asemenea.

Printre alimentele care au o frecvenţă vibraţională scăzută se număra alimentele procesate, faina albă, zahărul, conservele, alimentele congelate şi în special mâncarea de tip fast-food. De asemenea, ţigările, băuturile alcoolice, laptele de vacă pasteurizat şi medicamentele au o frecvenţă vibrațională scăzută.

Alimentele care au o frecvenţă vibrațională crescută sunt: fructele şi legumele proaspete, apa curată pură, vegetaţia marină şi mierea naturală. De asemenea, siropul de arţar, nucile, alunele, seminţele crude, produsele lactate organice (nu pasteurizate), ouăle de ţară şi uleiurile presate la rece.

Ideea potrivit căreia oamenii ar trebui să mănânce trei mese pe zi a fost susţinută vreme de secole dar, de fapt, cu cât mănânci mai puţin cu atât vei trăi mai mult. Atunci când mănânci, fă-o cu moderaţie şi consumă alimente care-ţi păstrează mediul organismului mai alcalin.

Un alt aspect, adesea trecut cu vederea, se referă la binecuvântarea mâncării, prin acest ritual ridicându-se vibraţia produselor alimentare.

Atunci când mănânci, creează-ţi o ambianță liniştită. Aprinde câteva lumânări din ceară de albine, ascultă muzică liniştită şi nu purta discuții aprinse. Mănâncă alimentele încet, mestecă bine şi fii recunoscător în primul rând lui Dumnezeu pentru tot. Acest lucru va permite o extraordinar de bună digestie a alimentelor.

Pentru a găsi alimente de o înaltă frecvenţă vibraţională, orientează-te către pieţele din zona în care locuieşti şi evită pe cât posibil să cumperi legume şi fructe din supermarket.
Alegerea pe care trebuie să o faci este clară: stai departe de fast-food, mâncăruri grele, procesate, mari cantităţi de sodiu şi de zahăr. Rezultatele te vor uimi.


Citiţi şi:

Yoga şi alimentaţia

Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

«Experţii» sunt nişte smintiţi care numesc acum pasiunea unora de a mânca hrană sănătoasă «o boală mintală»

 

yogaesoteric
23 martie 2016


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More