Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ceea ce s-a petrecut în noiembrie la Paris arată că «supravegherea în masă» nu are niciun efect în combaterea terorismului!


Dar dacă ni s-ar spune adevăratul scop al supravegherii, am vedea că are ceva efect, dar nu ne-am prins!


În urma atacurilor teroriste de la Paris, ar fi tentant să ne lăsăm ghidați de instincte. Să ne limităm și mai mult libertatea. Să permitem guvernului să aibă încă și mai mult control asupra vieților noastre. Să le permitem să ne vegheze… sau doar să ne supravegheze. Să cădem pradă fricii. Atunci când „băieții răi” își ridică amenințător capetele, noi ne imaginăm că supravegherea în masă ne va proteja, ne va ține departe de orice pericol, în siguranță. Dar este oare așa? Să analizăm puțin ce s-a petrecut până acum, înainte să ne aruncăm în foc.

Imediat după atacul de la Charlie Hebdo, în anul 2014, Edward Snowden a declarat că programele de supraveghere în masă nu funcționează deoarece acestea „îi îngroapă pe oameni în prea multe date”. Într-adevăr, cu doar un an înaintea atacului, Franța a impus una dintre cele mai riguroase și intruzive legi din întreaga Europă, care permitea colectarea unor cantități imense de date de la populație. Nu a funcționat.

De fapt, doi dintre teroriști nu numai că erau cunoscuți de autoritățile franceze și de cele americane… unul dintre ei avusese în trecut o condamnare de terorism, pe când celălalt a fost monitorizat ani buni de autoritățile franceze, monitorizare care a încetat cu un an înaintea respectivului atac. Cu toate că aveau aceste date despre cei doi teroriști, obținute din afara programului de supraveghere, autoritățile au eșuat.

După Charlie Hebdo, guvernul francez a apelat la toate programele de supraveghere „Big Brother”, permițând poliției să intre în casele oamenilor să instaleze camere și microfoane, și obligând furnizorii serviciilor de internet să instaleze „cutii negre” care să înregistreze și să analizeze toate metadatele de internet. În ciuda precedentului eșec, autoritățile au încercat să ne facă să credem că o supraveghere și mai intensă este soluția potrivită. Din nou, nu a funcționat.

Mai mult, guvernul francez știa despre unul dintre teroriști, din nou din surse diferite de aceea a programelor de supraveghere în masă. De fapt, guvernul francez a fost avertizat cu privire la iminența unui atac terorist de către guvernul irakian, chiar cu o zi înainte ca acesta să se petreacă. Autoritățile nu au fost capabile să preîntâmpine atacul, cu toate că dețineau informații reale. Din nou.

Ele s-au grăbit să acționeze abia după atacul terorist. Ar trebui să vă întrebați: dacă informațiile private colectate NU sunt pentru protecția voastră, dacă datele NU pot fi folosite, dacă o cantitate mare de date îi „induce în eroare” și NU reușesc să acționeze la anumite informații clare pe care ei le dețin, atunci de ce au nevoie de datele noastre?

Probabil că Statele Unite sunt cel mai bun exemplu despre cât de ineficientă este supravegherea în masă în combaterea atacurilor teroriste. În cazul atentatului cu bombe din Boston, ambii frați Tsarnaev (autorii) erau cunoscuți ca periculoși, Statele Unite fiind avertizate de serviciile secrete rusești asupra celor doi. Cu toate acestea, argumentele Rusiei au fost ignorate complet – probabil datorită „zgomotului de fundal” prea puternic pe care programele de monitorizare în masă îl generează: prea multe conexiuni, în care oricine ar fi putut fi terorist. Sau poate pentru că agențiilor secrete guvernamentale nu le pasă cu adevărat de viețile noastre și, din nou, trebuie să ne întrebăm de ce au ei nevoie de datele noastre!

În anul 2009, un bombardier american aproape a doborât un avion. Directorul de la acea vreme al Centrului de monitorizare a terorismului (Counterterrorism Center, NCC), pe nume Michael Leiter, a declarat că eroarea respectivă a avut loc deoarece Comunitatea federală de informații (IC) a eșuat „în conectarea, integrarea și procesarea deplină a informațiilor” pe care le colectase. Cei responsabili au recunoscut că informațiile reale pe care le dețineau au fost încețoșate de cantitatea mare de date pe care o aveau la dispoziție, admițând că nu știau cum să acționeze în situația respectivă. De ce au nevoie de datele noastre private?

Să ne întoarcem la atacul din 11 septembrie, când a început totul. Ancheta Joint Inquiry (deschisă după atacul din 9/11) și Comisia 9/11 au descoperit că atacurile erau previzibile – guvernul Statelor Unite deținea toate informațiile necesare pentru a preveni atacul și nu mai avea nevoie de nicio altă informație. Datorită incompetenței și a nepăsării față de noi, oamenii, a fost posibil ca aceste atacuri să aibă loc. Guvernului nu i-a păsat să analizeze și să împărtășească informațiile deținute.

Incapacitatea de a preîntâmpina atacul terorist nu a fost datorată lipsei informațiilor, așa cum a susținut administrația Bush, ci faptului că Bush a ignorat intenționat multiple atenționări venite din partea consilierilor săi, că un asemenea atac terorist ar putea să se producă.

Dacă „analizarea, divizarea și diseminarea” datelor a fost ceea ce a lipsit, de ce nu sunt îmbunătățite aceste ramuri? De ce au nevoie de mai multe date despre noi?

Puteți ghici câte atacuri teroriste au stopat programele derulate de NSA?

Un raport al Fundației Noii Americi, din anul 2014, a concluzionat că NSA a stopat… ZERO atacuri teroriste. Într-adevăr, de fiecare dată când NSA declară că au oprit un atac, aflăm că nu a fost chiar așa, așa-zișii „salvatori” fiind discreditați (și odată cu ei și declarațiile lor sforăitoare). Suntem mințiți cu privire la succesul acțiunii de combatere a terorismului prin intermediul programelor de supraveghere!

Programele de supraveghere în masă eșuează, iar pe măsură ce se dezvoltă… eșuează cu atât mai mult. Cu toate acestea, în loc să-și recunoască nereușita, guvernele folosesc lipsa de eficiență a supravegherii în masă ca motiv pentru a spori și mai mult aceste măsuri. Dacă nu reușim să stingem focul cu benzină, atunci avem nevoie de mai multă benzină – pare să fie logica guvernului! Să învinovățim lipsa de benzină pentru problemele noastre și nu pe cel care ține în mână canistra golită.

Având în vedere că supravegherea în masă nu a salvat pe nimeni şi că îngreunează judecata reală, iar în majoritatea cazurilor guvernanții nu sunt interesați să „treacă peste interesele lor birocratice în numele protejării poporului american” (potrivit raportului Joint Enquiry), atunci de ce vor datele noastre?

Pentru că supravegherea în masă nu a fost creată cu intenția de a combate terorismul, ci pentru a ne induce teroarea.


Citiți și:
Reacții internaționale în urma atacurilor de la Paris. Ziarele franceze: «Suntem în plin război». Putin: «ISIS e finanțat de peste 40 de țări»
Deja prezentul şi chiar viitorul nostru, al tuturor, se va afla sub o neîncetată supraveghere (I)

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2016

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga