Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
«Eu cuget, deci exist» a fost precedat de «eu cuceresc, deci exist» şi mai ales de «eu extermin, deci exist»

 
Interviu cu Ramón Grosfoguel, sociolog al Universităţii din Berkeley, Statele Unite
 


Reporter: Asistăm astăzi la o confruntare între nordul şi sudul Europei, cu un rol predominant al Germaniei?

Ramón Grosfoguel: Da, e un fapt care a fost pus în evidenţă şi în cursul negocierilor cu Grecia. Dar această împărţire se produce încă din secolul al XVII-lea, când sudul Europei este văzut ca un loc inferior după Războiul de 30 de ani, când Amsterdam deplasează Spania şi Peninsula Iberică din centrul sistemului-lume creat în urma expansiunii coloniale în 1492. Sudul Europei trăieşte un fel de alienare mentală, datorită faptului că aparţine unui spaţiu semiperiferic: pe de o parte este subordonat puterilor din nord şi, pe de altă parte, are rolul de nord al puterii în relaţie cu alte regiuni ale planetei. Se văd pe ei înşişi ca parte a unui nord, deşi cu multe contradicţii.

Inclusiv după 20 de ani de iluzii referitoare la UE, nordul Europei nu se uită spre sud ca la o zonă egală. Această perioadă de 20 de ani a existat pentru a stimula consumul de produse germane în sudul Europei. În timpul acestei perioade s-au născut noi generaţii care chiar au crezut că erau consideraţi europeni, până când a venit criza din 2008 şi au început să se aplice politicile de austeritate dictate de nord. Acum, în urma acestor politici, noile generaţii se întreabă: bine, dar suntem sau nu suntem europeni?

În nord se folosesc termeni precum PIGS, se afirmă că ţările din sud sunt cauza crizei, pentru că oamenii sunt leneşi si corupţi. Ca şi cum în nord nu ar exista corupţie, ca şi cum corupţia ar fi un atribut al sudului european...

Nu se recunoaşte jaful produs de capitalul financiar internaţional drept cauză a crizei. Dar nu e nimic nou în acest discurs. Este acelaşi discurs care a fost pronunţat de-a lungul timpului, acelaşi discurs folosit de Occident pentru a explica sărăcia în Africa, America Latină şi Asia. Este un discurs absolut rasist care a existat mereu, de peste 400 de ani şi care apare din nou cu putere în urma crizei.

Ori sudul Europei va intra într-un proces de decolonizare şi se va asuma ca sud o dată pentru totdeauna, îmbrăţişând sudul global şi intrând în alt proiect geopolitic şi economic dincolo de capitalismul occidental, ori va continua să stea în genunchi în Europa.

R: În UE avem trei regiuni cu un nivel de trai absolut diferit: Europa de Nord, de Sud şi de Est...

R.G.: Da, pentru că în secolul 21, capitalul financiar german are nevoie de periferie. Germania a fost un imperiu care mereu a pierdut bătălia periferiilor în Africa, Asia şi America Latină. De aceea se uită spre Europa de Est care este periferia sa istorică şi spre Europa de Sud, noua sa periferie pentru secolul 21. Fără a avea anumite zone de periferie, nu poate concura în faţa ascensiunii Chinei şi faţă de SUA.

Dar ce se petrece acum? Sudul Europei în ultimii 20 de ani a devenit foarte scump în privinţa costurilor de producţie şi în privinţa costului forţei de muncă, în comparaţie cu concurenţa reprezentată de China. De aceea se impune politica de austeritate prin Troika, pentru a sărăci sudul Europei şi pentru a produce astfel o forţă de muncă ieftină. În actualele negocieri, Grecia cedează şi în această situaţie şi se impun şi mai multe restricţii. Vor transforma Grecia într-o mare periferie a forţei de muncă ieftine, acelaşi lucru pe care încearcă să-l facă în Spania, proiect deja realizat în Europa de Est.

R: În recentul referendum din Grecia, pe buletinul de vot figurau opţiunile NU /DA, dar în interiorul UE. De ce nu a existat nicio opţiune în afara UE?

R.G.: Ceea ce mi se pare incredibil este faptul că liderii greci au mers la negociere cu Troika fară să ştie că agenda germană urmărea scoaterea lor din Zona Euro, fară să aibă o foaie de drum pentru ieşirea din Zona Euro, un plan B în cazul eşecului rămânerii în interiorul Zonei Euro în condiţii demne. Cel puţin asta e ceea ce Varoufakis a recunoscut public recent.

Ceea ce s-a petrecut a pus în evidenţă faptul că o ţară care luptă împotriva instituţiilor Troikăi trebuie să aibă o foaie de drum pentru ieşirea din Zona Euro şi reintroducerea ei în alte blocuri economice şi geopolitice din lume.

După ce am văzut ce a impus Germania Greciei şi după capitularea lui Tsipras, este imposibil să ne gândim la o politică de stânga care să nu mizeze pe posibilitatea ieşirii din Zona Euro. În interiorul Zonei Euro şi al Uniunii Europene este imposibil să se realizeze o politică în afara logicii austerităţii dictate de Troika. Acesta este mesajul pe care l-au transmis, în urma negocierilor cu Grecia, şi nu se gândesc să-l modifice.

Pe de altă parte, datorită ascensiunii dreptei şi extremei drepte în nordul Europei, o politică de stânga anti-Troika şi împotriva neoliberalismului trebuie să-şi asume ieşirea din Zona Euro şi acest lucru se realizează doar printr-o perspectivă decolonială, când te asumi ca o parte a Sudului, renunţând la iluzia europeană pentru totdeauna.

R: În Europa de Est, trăim decenii de austeritate salarială, lucrătorii câştigă chiar mai puţin de 300 euro pe lună... Nu sunt consideraţi lucrători europeni?

R.G.: Bineînţeles că nu. Europa de Est deja a fost cucerită. Acum e rândul Europei de Sud.
De ce? Pentru că faţă de provocarea pe care o reprezintă China, capitalul financiar german are nevoie de o mână de lucru periferică în Europa, de reproducerea condiţiilor de lucru din China în interiorul Europei.

R: Aţi vorbit de rasismul Europei de Nord împotriva sudului. În Europa s-au înmulţit partidele de extremă dreaptă. În Spania, nu avem o Marie Le Pen. Credeţi atunci că există mai puţin rasism?

R.G.: Asta e fals. Extrema dreaptă spaniolă se găseşte în Partidul Popular. În cadrul Partidului Popular, definit de centru-dreapta, există toate discursurile lui Marie Le Pen, dar sunt camuflate, ca şi cum ar fi un partid de dreapta clasic. Şi, dacă există îndoieli asupra acestui punct de vedere, trebuie doar să se arunce o privire asupra politicilor aplicate în ultimii patru ani. La nivel practic, ei sunt extremă dreapta, în politicile lor există rasism, austeritate, logici neoliberale sălbatice. Partidul Popular camuflează extrema dreaptă şi, în acest sens, e mai periculos decât partidele de extremă dreaptă.

R: Cum afectează rasismul viaţa de zi cu zi a unei persoane?

R.G.: Rasismul este mereu instituţional. În actualele societăţi, atunci când se defineşte rasismul se crede că este vorba de prejudecăţi şi stereotipuri. Ideea conform căreia rasismul este limitat la un grup de persoane cu prejudecăţi este foarte problematică, pentru că reduce totul la nişte extremişti minoritari în cadrul societăţii. Astfel, trebuie să-i educăm pe aceşti extremişti, pentru a-i schimba, dar restul societăţii nu are probleme. Dar lucrurile nu stau aşa. Rasismul reprezintă o practică instituţională. Pentru ca rasismul să existe nu este suficient faptul că există oameni cu prejudecăţi, trebuie să existe instituţii care pun în practică aceste prejudecăţi.

Să luăm exemplul poliţiei: dacă se face un examen de toleranţă, poate că mulţi poliţişti vor trece acest examen. Dar, atunci când ne uitam la funcţionarea poliţiei ca instituţie, detectăm că, în funcţie de cartierul din oraş, se folosesc metode diferite de intervenţie.

Problema nu este extremistul cu prejudecăţi, ci faptul că instituţiile normative ale societăţilor occidentalizate sunt construite în baza unor practici rasiste împotriva imigranţilor şi minorităţilor. Aceste practici sunt întâlnite pe piaţa muncii, se identifică în lipsa drepturilor cetăţeneşti, în lipsa de acces la resurse etc.

Rasismul este un cancer terminal al civilizaţiei occidentale, pentru că organizează din interior şi în mod transversal toate formele de dominaţie ale existenţei umane.

R: Care sunt indicatorii rasismului?

R.G.: Există mai mulţi indicatori. Culoarea pielii, identitatea religioasă, etnică, naţională... Culoarea pielii este cea mai frecventă, datorită istoriei sechestrării masive a persoanelor din Africa de către imperiile europene şi deplasării lor forţate spre America, pentru a fi transformate în sclavi. Dar rasismul nu este determinat doar de culoarea pielii. Este foarte important să avem în vedere acest aspect, pentru a ne putea explica ceea ce se petrece azi în Europa cu islamofobia, de exemplu.

Una dintre strategiile folosite azi în Europa constă în reducerea rasismului la una dintre formele sau expresiile sale, pentru a minimaliza sau ascunde toate celelalte forme de rasism. Islamofobia este o formă de rasism în care indicatorul inferiorităţii este identitatea religioasă.

Grupurile care suferă rasismul instituţional sunt supuse în orice moment violenţei sau politicilor de deposedare de resurse.

Represiunea de clasă se trăieşte diferit dacă cineva aparţine unui grup care suferă rasismul. Într-o companie aeronautică din Statele Unite sau Franţa, un lucrător poate câştiga în jur de 150 de euro pe oră, lucrează opt ore pe zi şi, dacă există un conflict în cadrul companiei, poate apela la un tribunal sau poate organiza un protest şi ştie că noaptea se va întoarce întreg acasă. În schimb, lucrătoarele unui grup care suferă represiune rasială – şi spun lucrătoare, pentru că 90% din proletariatul mondial e format din femei din Lumea a treia – câştigă un dolar sau doi dolari pe zi. Şi nu lucrează opt ore, ci 14 sau 16 ore pe zi. Aceste femei, dacă încearcă să facă o grevă sau să prezinte o plângere la un tribunal, ştiu că-şi pun viaţa în joc, pentru că, în această zonă a nefiinţei, a celor care nu sunt trataţi ca oameni, cei care suportă rasismul, sistemul gestionează conflictele prin violenţă şi deposedare. Un exemplu sunt fabricile din sudul Statelor Unite sau din Asia. Dar acest lucru nu se petrece doar în Mexic sau în Maroc sau în ceea ce se numeşte Lumea a treia. Acest lucru se petrece şi în Occident, în marile oraşe globale, unde există zone de producţie cu o forţă de muncă formată din imigranţi, zonă de producţie care încearcă să reproducă costurile de muncă din China.

R: Consideraţi că universitatea occidentală şi cunoaşterea produsă şi transmisă de aceasta sunt rasiste, sexiste şi eurocentriste...

R.G.: Întrebarea mea este următoarea: cum este posibil ca doar gândirea unor bărbaţi din cinci ţări ca Franţa, Anglia, Germania, Statele Unite şi Italia să formeze bazele epistemologiei actuale?

Cum am ajuns în acest punct? Nu este rezultatul unui proces natural. Într-un anumit moment al istoriei, persoane din cele cinci ţări au monopolizat gândirea. Cunoaşterea modernă este rasistă şi sexistă din punct de vedere epistemologic, deoarece privilegiază bărbaţii din cele cinci ţări şi plasează pe un nivel de inferioritate sau reduce la tăcere întreaga cunoaştere a celor care nu fac parte din acele ţări, inclusiv a femeilor din aceste cinci ţări.

Această cunoaştere modernă se bazează pe patru genocide-„epistemicide” care s-au produs în secolul al XVI-lea. Între anii 1450 şi 1650, atunci când se forma lumea modernă, s-au produs patru genocide care stau la baza privilegiilor omului occidental din aceste cinci ţări: cucerirea sudului Al Andalus din Peninsula Iberică; cucerirea Americilor contra autohtonilor americani; cucerirea Africii şi sclavia masivă a africanilor, sechestrul lor în masă în Africa şi transportarea lor pentru a fi sclavi în America şi arderea vrăjitoarelor, a femeilor care erau acuzate de vrăjitorie. Aceste patru genocide-„epistemicide” sunt constitutive structurii rasiste şi sexiste a lumii moderne occidentale.

În momentul în care Descartes spune „eu cuget, deci exist”, după cele patru genocide-„epistemicide”, conform epocii, acest „eu” de care vorbeşte Descartes nu putea fi un evreu, un musulman, un african sau un aborigen. După arderea vrăjitoarelor, nu putea fi o femeie.

Acest „eu cuget, deci exist” este precedat de 150 de ani de „eu cuceresc, deci exist”, imediat de „eu extermin, deci exist”. Nu este vorba doar de „eu cuceresc” şi impun o structură a puterii, în plus, „eu extermin” persoanele şi cunoaşterea, distrug fiinţe umane şi cunoştinţele acestor fiinţe umane, pentru a distruge memoria lor şi a mă erija în unica autoritate de gândire.

A consemnat Corina Tulbure


Citiţi şi:
Un politolog german ne avertizează: Trăim într-o corporatocraţie
Un «Gerxit» ar fi mai bun decât un «Grexit»

 

yogaesoteric
17 decembrie 2015


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga