Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Yitzhak Rabin, victima unui atentat programat să eşueze?

 
La 20 de ani de la atentat, întrebarea „Cine l-a asasinat pe Yitzhak Rabin?” persistă. A fost într-adevăr acţiunea independentă a unui „justiţiar” de extremă dreaptă, o conspiraţie internaţională sau opera unor cercuri de interese interne, sprijinite de forţe oculte cu conexiuni în rândul serviciilor secrete israeliene?


Premisele atentatului
 
Prima tentativă de soluţionare a istoricului conflict israeliano-palestinian, demarată la Conferinţa de la  Madrid (1991), s-a încheiat odată cu semnarea Declaraţiei de Principii privind Aranjamentele Interimare de Autoguvernare, mai cunoscută cititorilor sub sintagma Acordurile de la Oslo (negocierile secrete s-au desfăşurat sub umbrela Institutului Fafo din capitala Norvegiei). Semnat oficial la Washington, la 13 septembrie 1993, acordul stipula înfiinţarea Autorităţii Naţionale Palestiniene, anunţa posibilitatea retragerii Israelului din Cisiordania şi fâşia Gaza şi lăsa porţi deschise negocierii unor probleme la fel de sensibile: statutul Ierusalimului, refugiaţii palestinieni, coloniştii israelieni sau securitatea frontierelor.

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei recunoştea „dreptul statului Israel de a exista în pace şi securitate”, în timp ce guvernul israelian recunoştea OEP ca „reprezentant al statului palestinian”. Pe acest fond de aparentă toleranţă, în mai 1994, Autoritatea Naţională Palestiniană preia controlul fâşiei Gaza şi al oraşului Ierihon, în urma Acordului de la Cairo. În acelaşi an, s-a semnat Tratatul de pace israeliano-iordanian.

Începutul dezgheţului în relaţiile israeliano-palestiniene nu a beneficiat însă de o conjunctură regională favorabilă şi nici de suportul necondiţionat al celor două părţi. Ca urmare, sprijinul opiniei publice israeliene pentru implementarea prevederilor Acordurilor de la Oslo s-a diluat treptat, îndeosebi după seria de atacuri sinucigaşe palestiniene, iar entuziasmul ţărilor arabe a scăzut în intensitate, pe fondul continuării colonizării israeliene şi al menţinerii punctelor de control.

Premierul Yitzhak Rabin, venit la putere în urma alegerilor din 1992, era principala ţintă a atacurilor conservatorilor religioşi şi a forţelor de dreapta, care percepeau Acordurile de la Oslo ca o cedare impardonabilă a unor părţi din teritoriile ocupate. Cel mai vehement critic era liderul Likud – actualul premier Benjamin Netanyahu – care acuza guvernul că ar fi uitat nepermis de tradiţiile şi valorile evreilor.

Detalii interesante despre premisele tragediei aduce şi Leah Rabin, văduva fostului premier, în memoriile sale „Rabin: Our Life, His Legacy” (Editura Putnam, New York, 1997), care îşi aminteşte de atmosfera tensionată din Israel şi ameninţările la adresa familiei sale: „Sunteţi mai răi decât Elena şi Nicolae Ceauşescu... tu şi soţul tău veţi fi spânzuraţi de picioare, în piaţa publică, precum Mussolini şi amanta lui...” Toate acestea în timp ce, la fiecare intersecţie, pe stâlpi, pe coloane, pe garduri sau felinare erau postere care îl înfăţişau pe Yitzhak purtând kaffieh (basmaua arăbească a lui Yasser Arafat) sau în uniformă nazistă.

Atmosfera explozivă era întreţinută de liderii ultrareligioşi care, acuzând cedările guvernului în faţa palestinienilor, aduceau în atenţie pedepsele aspre ale „Din Rodef” (Legea Persecutorului) şi „Din Mosher” (Legea Trădătorului), dar şi de discursurile acuzatoare ale politicienilor de dreapta, care inflamau spiritele aflate aproape de punctul critic. Cel mai vocal politician era charismaticul Benjamin (Bibi) Netanyahu, care îl acuza pe Yitzhak Rabin că şi-a ales o „proptea putredă” (Yasser Arafat, n.n.) şi lansa zvonuri despre toleranţa tacită a guvernului faţă de posibile atacuri teroriste palestiniene.

Versiunea oficială a tragediei

În seara de 4 noiembrie 1995, în timp ce părăsea marea manifestare pentru pace din Piaţa Malchei Israel (Regii Israelului), prim-ministrul Yitzhak Rabin a fost împuşcat de un evreu religios, extremist de dreapta, Yigal Antir. Cu câteva momente înainte de atentat, Shimon Peres (la acea vreme, ministru de Externe) a părăsit scena, în timp ce premierul s-ar fi întors la microfon, pentru a mulţumi organizatorilor manifestării în favoarea păcii israeliano-palestiniene. Aceasta este versiunea oficială a tragicului eveniment.

Comisia de anchetă condusă de Meïr Shamgar, preşedintele Curţii Supreme, nu a reţinut niciun indiciu privind existenţa unei conspiraţii de stat în asasinarea lui Yitzhak Rabin şi a acceptat, fără rezerve, declaraţiile presupusului ucigaş care şi-a mărturisit crima.

Odiosul asasin a ajuns... erou de film!

Yigal Amir s-a născut la 23 mai 1970 la Herzliya, într-o familie de evrei cu opt copii. Tatăl, Sholmo, era şofer, iar mama, Geula, educatoare. A urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală şi apoi Şcoala Superioară yeshiva (centru de studiere pentru Talmud şi Torah) în Tel Aviv. A efectuat stagiul militar obligatoriu ca hesder student (formulă ce combină studiile religioase cu serviciul militar).

În 1992, Yigal Amir a fost trimis la Riga, în cadul Programului Nativ – structură subordonată direct premierului, creată iniţial pentru a ajuta repatrierea evreilor din fosta Uniune Sovietică. Misiunea oficială consta în predarea limbii ebraice în cadrul comunităţii evreieşti din Letonia, însă Amir a lucrat şi pentru serviciul israelian de imigrări, fiind instruit la plecare de agenţi ai Shin Bet (Shabak – serviciul israelian de securitate internă).

După o perioadă petrecută în Lituania, Yigal Amir şi-a început studiile la Universitatea Bar Ilan, în cadrul unui Program kollel – formulă de învăţământ axată pe studii aprofundate ale Talmudului şi literaturii rabinice. În paralel, a participat la cursuri de drept şi IT.

În 1994, s-a îndrăgostit de frumoasa blondă Nava Holtzman, studentă la drept la aceeaşi universitate, descendentă a faimoasei familii religioase ashkenazi, însă legătura lor nu a durat decât câteva luni, din cauza opoziţiei părinţilor fetei. Aceasta s-a căsătorit apoi cu unul dintre prietenii lui Amir, provocându-i o depresie severă.

În cartea ,,Ils ont tué Rabin” (Editura Robert Laffont, Paris, septembrie 1999), Jacques Derogy şi Hesi Carmel prezintă cititorilor „cronica unei morţi anunţate”, insistând pe activitatea lui Yigal Amir înainte de comiterea atentatului şi legăturile acestuia cu agenţi sub acoperire ai Shabak, care ştiau din timp despre intenţiile teroriste ale autorului atentatului din 4 noiembrie 1995.
Prieteni apropiaţi de la Universitatea Bar Ilan susţin că Yigal Amir vibra din tot corpul când vorbea despre integritatea Israelului şi că se inflama la orice aluzie privitoare la beneficiile Acordurilor de la Oslo, pe care le considera inadmisibile pentru poporul evreu. Era indignat de afirmaţiile premierului Yitzhak Rabin, care îi comparase pe naţionaliştii de dreapta cu teroriştii Mişcării Hamas. „Când poporul este în pericol, nu este suficient să ne lamentăm și nici să protestăm. Este nevoie de acţiune”, afirma deseori tânărul student.

La 14 iunie 1995, Yigal Amir a mărturisit unei studente (Hila Frank) de la aceeaşi universitate intenţiile sale: „Nu există altă soluţie decât asasinarea lui Yitzhak Rabin şi eu sunt cel ce o va face... Am şi arma execuţiei – pistolul meu. Mi-am făcut deja confesiunea...”. A doua zi, Hila Frank l-a informat despre discuţie pe prietenul său, Shlomo Halevy, ofiţer în rezervă al Aman (informaţii militare). Acesta a făcut ulterior un raport detaliat, însă a dorit să-şi protejeze sursa şi a menţionat că a surprins discuţia între doi tineri necunoscuţi, în toaleta Autogării centrale din Tel Aviv.

Raportul a fost trimis la Shin Bet, de unde ofiţerul de permanenţă la comandă, considerând că nu prezintă interes pentru Shabak, l-ar fi dirijat spre Brigada poliţiei criminale, solicitând „verificarea şi completarea informaţiei”.

La începutul lunii iulie 1995, Yigal Amir, fratele său Hagay şi alţi opt tineri (unul dintre aceştia era agentul „Champagne”, căruia îi dedicăm un capitol separat, n.n.) s-au deplasat în colonia Barkan, în nordul Cisiordaniei, îndemnând coloniştii evrei la nesupunere şi lansând zvonul că Tsahal (armata) se va retrage din centrele urbane, puterea urmând a fi preluată de Autoritatea Naţională Palestiniană.

Cu o zi înainte de atentat, când Yigal Amir „a primit confirmarea prezenţei lui Yitzhak Rabin la mitingul de pace din Piaţa Regilor”, fratele său, Hagay ar fi încercat să-l determine să renunţe, însă mezinul l-a repezit înfuriat: „Nu pot rata o asemenea posibilitate... Acum, ori niciodată!”. Nici sfatul fratelui mai mare de a folosi o armă cu lunetă, pentru a nu risca să fie doborât de gărzile de corp ale premierului, nu a fost luat în seamă: „Îţi repet, nu risc nimic. Dumnezeu veghează asupra mea... Acum este momentul. Nu pot să-l ratez şi sunt sigur că voi scăpa. Mâine sau niciodată!

Yigal Amir a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Cei doi complici (fratele său, Hagay, şi Dror Adani), condamnaţi la 16 şi respectiv 7 ani de puşcărie, sunt în prezent în libertate. S-a căsătorit, în închisoare, cu Larisa Trembovler, pe care a cunoscut-o în Letonia. Aceasta a emigrat în Israel şi, împreună cu soţul Benjamin (cu care are patru copii), l-a vizitat pe Amir în închisoare. În 2004, aceasta a divorţat şi s-a recăsătorit cu asasinul, cu care are un băiat, născut în octombrie 2007.

Cel mai mediatizat prizonier din închisorile israeliene a devenit, în 2015, şi erou de cinema. Astfel, la 28 aprilie a.c., în Canada, a fost lansat filmul documentar „Beyond the Fear”, coproducţie israeliano-letonă, având ca subiect viaţa din închisoare a presupusului asasin al premierului Yitzhak Rabin.

Documentarul, care a rulat deja la Montreal, Riga şi Moscova, a fost interzis în Israel, ministrul Culturii şi Sportului, Miri Regev, blocând difuzarea acestuia la Festivalul internaţional de Film de la Ierusalim (9-19 iulie 2015).

Shin Bet, Yigal Amir şi... agentul „Champagne”

Primele manifestări ostile faţă de Acordurile de la Oslo au determinat o intensificare a supravegherii informative a activităţilor grupărilor de extremă dreapta, context în care conducerea Shabak a dispus activizarea reţelei informative implantate în Hebron – fieful naţionalismul mesianic. În zonă, serviciul israelian de securitate internă dispunea de un agent valoros, recrutat în 1985: Avishay Raviv, nume de cod „Champagne”, discipol al rabinului rasist Meir Kahane. Informatorul a sugerat, iar directorul Shin Bet a aprobat, crearea unei grupări ultranaţionaliste, „Mişcarea Eyal”, care să atragă cele mai extremiste elemente, pentru a le putea controla din interior şi a dejuca astfel preconizatele acţiuni de sabotare a implementării procesului autonomiei palestiniene.

Yigal Amir a aderat la Mişcare, iar cel mai bun prieten al său era chiar... Avishay Raviv, adică agentul infiltrat de Shin Bet tocmai pentru a preveni organizarea de acţiuni extremist-violente. Putem specula că Yigal Amir lucra şi el pentru acelaşi serviciu, în responsabilitatea căruia intra şi protejarea prim-ministrului.

Iniţial, Poliţia a propus acuzarea agentului pentru complicitate, însă şeful Brigăzii criminalistice a primit un telefon de la superiorii săi, iar ancheta s-a blocat pentru mult timp. Protecţie la nivel înalt? Abia în 1999, sub presiunea unor parlamentari din Knesset, Procurorul General a admis anchetarea lui Avishay Raviv, sub acuzaţia că „nu a împiedicat asasinarea lui Yitzhak Rabin”.
Procesul a fost amânat de nenumărate ori, fară justificări rezonabile, ceea ce induce în opinia publică israeliană ideea că autorităţile fac orice pentru a evita aflarea adevărului privind asasinarea fostului premier.

«Champagne» era un informator, nu agent şi, ca orice sursă, nu ne spunea întotdeauna totul”, afirma, sub protecţia anonimatului, un fost cadru al Shin Bet.
Prezent la o parte dintre audierile în procesul agentului „Champagne”, jurnalistul canadian Barry Chamish, stabilit în prezent în SUA, dezvăluie pe blogul unele detalii despre poziţia judecătorilor, procurorilor şi a avocaţilor, constatând că:

- judecătorii au respins unul dintre capetele de acuzare, respectiv cel privind dirijarea unei grupări ilegale, „Mişcarea Eyal”, şi nu au admis audierea mai multor martori-cheie la asasinat;

- Eitan Peleg, avocatul lui Avishay Raviv, care a lucrat anterior la serviciul juridic al Shabak, a susţinut că procurorul de caz urmăreşte să împiedice anumite persoane să aducă în discuţie conspiraţia care a dus la asasinarea lui Yitzhak Rabin;

- atât procurorul, cât şi judecătorii au fost avertizaţi, pe diferite căi, să nu forţeze lucrurile, pentru că altfel vor atinge puncte sensibile, cu consecinţe imprevizibile pentru stabilitatea internă şi scena politică israeliană.

Pe blogul amintit, Barry Chamish invocă afirmaţiile unui anume Michael Raz, fost anchetator de poliţie, conform cărora copiii fostului premier ezită să solicite redeschiderea anchetei pentru asasinarea tatălui lor, deşi sunt convinşi că este vorba despre un scenariu regizat de Shabak.

Rezervele sunt motivate de teama că o nouă anchetă ar putea aduce în faţa naţiunii unele aspecte nedorite din viaţa personală a ex-premierului şi ar putea dovedi că acesta ar fi acceptat să participe la simularea unei tentative de atentat împotriva propriei persoane, pentru a-şi atrage simpatia populaţiei şi a discredita oponenţii Acordurilor de la Oslo.

Se mai afirmă că Yitzhak Rabin şi-ar fi dat girul pentru folosirea agenţilor provocatori, cu scopul de a incita coloniştii evrei din Cisiordania şi a argumenta astfel măsurile de strămutare a acestora.

Acelaşi anchetator de poliţie, citat de Barry Chamish, face şi unele dezvăluiri senzaţionale pe care, în lipsa confirmării lor din alte surse, le receptăm cu rezervele cuvenite: acţiunile ilegale ale Shabak sunt acoperite de Procuratura Generală, iar agenţii care au acceptat astfel de misiuni sunt gratificaţi ulterior cu posturi importante în diplomaţie.  Este invocat, în context, cazul „agenţilor Carmi Gillon, numit ambasador în Danemarca şi al lui Sando Mazor, responsabil cu interogatoriile şi tortura, trimis ambasador în România” (şi-a încheiat mandatul în august 2003, n.n.).

Inadvertenţe suspecte în ancheta asasinatului

Pornind de la o întrebare aparent simplă („Cine i-a şoptit la ureche premierului că a uitat să mulţumească organizatorilor, determinându-l să revină pe scenă?”), comentatori politici şi ziarişti de investigaţii au continuat cu următoarea: „De ce Shimon Peres a plecat înaintea premierului, sfidând astfel nu doar regulile de protocol, dar şi pe cele ale bunului simţ?

Lipsa unor răspunsuri pertinente la asemenea întrebări, ambiguitatea comunicatelor guvernului şi secretomania anchetatorilor au stimulat zvonurile privind o posibilă conspiraţie, adepţii acesteia aducând cam aceleaşi argumente, prezentate sub diferite forme, astfel:

- Rapoartele poliţiei judiciare au relevat reziduuri metalice pe hainele şi corpul victimei, ceea ce conduce la ipoteza că asupra premierului s-a tras de la mică distanţă...
(Yigal Amir ar fi tras de la 20-50 metri, dar pe mâinile sale nu s-au găsit astfel de urme!!!).

- Dacă Yigal Amir a tras trei focuri, cum de gărzile de corp ale premierului nu au reacţionat imediat după prima împuşcătură?

- Rapoartele echipei de chirurgi vorbesc despre o rană în piept cauzată de pătrunderea glonţului... (Yigal Amir a tras din spatele premierului!!!)

- Prim-ministrul s-a deplasat spre limuzină pe picioare şi fără răni vizibile... (împuşcat şi cu coloana vertebrală atinsă???)

- Deplasarea victimei la spital a durat 22 de minute... (cu şofer profesionist experimentat, pe străzi cu acces blocat circulaţiei publice, pe o distanţă ce putea fi parcursă, pe jos, în cinci minute!!!)

- Niciun martor nu a văzut curgând sânge din corpul victimei şi nici la locul crimei nu s-au găsit astfel de urme... (martori oculari susţin că, la intrarea în spital, victima sângera abundent!!!)

- Zgomotul produs de împuşcăturile asasinului părea mult mai mic decât cel provocat de un foc de armă letală... (cineva ar fi strigat că sunt gloanţe oarbe, iar agenţi ai Shin Bet ar fi încercat să calmeze mulţimea, afirmând acelaşi lucru!!!).Unul dintre ofiţerii din garda premierului i-ar fi spus, atunci, soţiei acestuia – Leah Rabin – să stea liniştită, că totul este un scenariu nepericulos (sic!!!).

Yitzhak Rabin – victima unui atentat programat să eşueze?

Semnele de întrebare ridicate de unii ziarişti în legătură cu aspectele controversate privind asasinarea lui Yitzhak Rabin au alimentat zvonurile potrivit cărora fostul premier nu ar fi fost victima unui extremist de dreapta, ci a manevrelor de culise ale unor ofiţeri ai serviciului de securitate internă – Shin Bet. De altfel, potrivit unui recent sondaj de opinie, aproape 30% dintre israelieni nu mai cred în versiunea oficială în legătură cu responsabilii tragicului eveniment.

Cel mai fervent susţinător al teoriei complotului este, fară îndoială, Barry Chamish, evreu canadian, autor al unei cărţi incendiare şi controversate în acelaşi timp, „Who Murdered Yitzhak Rabin?”, apărută în 1998. Acesta îl acuză pe Shimon Peres, ministru de Externe la acea vreme şi fost preşedinte al Israelului (iulie 2007-iulie 2014), de a fi autorul moral al asasinării lui Yitzhak Rabin. Conform teoriei autorului canadian, atentatul ar fi făcut parte dintr-un scenariu diabolic, în care Yigal Amir ar fi acarul Păun dintr-un puzzle ce urmărea discreditarea dreptei israeliene, principalul critic şi oponent al Acordurilor de pace de la Oslo.

Barry Chamish este cunoscut cititorilor pentru teoriile sale conspiraţioniste, de la implicarea serviciilor secrete israeliene în atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, până la invocarea legăturilor familiei Rothschild cu căpeteniile naziste în timpul celui de-al doilea război mondial. Autorul pare a avea o aversiune particulară faţă de Shimon Peres, pe care îl acuză că ar mai fi orchestrat şi alte „operaţiuni murdare”, cum ar fi: prăbuşirea avionului lui John Kennedy Junior, infectarea cu virusul HIV a cântăreţei israeliene Ofra Haza sau asasinarea deputatei americance Wayne Owens, decedată în urma unei crize cardiace suspecte, în timpul unei vizite în Israel.

Barry Chamish susţine, pe baza unor imagini video ale atentatului din 4 noiembrie 1995 din Piaţa Regilor (în prezent Piaţa Yitzhak Rabin) şi a declaraţiilor unor martori oculari, că fostul prim-ministru israelian nu a fost rănit de focurile trase la finalul manifestării pentru pace şi că uşa din spate a limuzinei premierului s-ar fi deschis din interior, înainte ca acesta să fi fost urcat în autoturism.
Pornind de la aceste premise, Barry Chamish lansează o serie de întrebări incitante, multe rămase fară răspunsuri oficiale:

•  Cine îl aştepta pe Yitzhak Rabin în propria limuzină?

•  Ce s-a întâmplat pe traseul nejustificat de lung până la spital? Declaraţia iniţială a medicului care a constatat decesul şi care menţiona că premierul a încetat din viaţă în urma unui glonţ care i-a atins pieptul şi că avea coloana vertebrală fracturată a fost ulterior schimbată, pentru a concorda cu versiunea oficială: Y. Rabin a fost împuşcat din spate şi de la distanţă!

Pe baza rapoartelor poliţiei şi ale Spitalului Ichilov, Barry Chamish susţine, în comentariile publicate pe blogul, că Ygal Amir nu este asasinul premierului.

Deşi Comisia de anchetă a stabilit că Yitzhak Rabin a fost lovit, împuşcat din spate, cu două gloanţe şi de la o distanţă de 20-50 metri, toate examenele medicale demonstrează că asupra premierului s-au tras, de la mică distanţă, trei focuri, două în spate şi altul în piept. De altfel, examinarea legistică a hainelor şi mâinilor lui Yigal Amir efectuată de poliţia judiciară israeliană la o jumătate de oră după atentat nu a relevat urme de pudră sau reziduuri metalice.

În aceleaşi coordonate se înscriu şi concluziile lui Gordon Thomas în cartea sa „Gideoris spies – The Secret History of the Mossad” (1999): „Teoria unui asasin, acceptată de Comisia de anchetă a guvernului, este falsă şi are scopul de a acoperi un atentat regizat, cu acordul prim-ministrului, atentat proiectat să eşueze, dar să refacă cota de popularitate, în scădere, a premierului Yitzhak Rabin.

Yigal Amir, care a acceptat faţă de stăpânii săi din comunitatea de informaţii să joace rolul de unic asasin, a fost dotat cu gloanţe oarbe şi a tras un singur foc, nu trei cum se credea... Yitzhak Rabin nu avea sânge pe el, a mers fară sprijin pe propriile picioare la automobilul care îl aştepta.

În timpul cursei stranii spre spital, Rabin a fost împuşcat de două ori cu gloanţe adevărate, care au fost trase din pistolul bodyguardului său, Yoram Rubin. Arma sa a dispărut la spital şi nu a mai fost găsită vreodată, iar Rubin se va sinucide ulterior.

De notat că Yoram Rubin a pretins că el însuşi ar fi fost atins de un al treilea glonţ tras de Amir, fapt imposibil având în vedere unghiul din care ar fi trebuit să provină împuşcătura şi poziţia celor doi în timpul evenimentului. Chiar şi documentele medicale vorbesc despre o zgârietură la subraţ, iar infirmierele care l-au îngrijit în spital pe Yoram Rubin susţin că i-au administrat doar tinctură de iod (sic!).

În aceeaşi carte, Gordon Thomas mai susţine că, independent de ancheta lui Barry Chamish, există depoziţii sub stare de jurământ care susţin teza conform căreia „ce s-a întâmplat acolo este profund ascuns şi conspiraţionist”. De altfel, la proces, Yigal Amir a declarat: „Dacă vă spun adevărul, întregul sistem se va prăbuşi. Cunosc destul pentru a distruge această ţară!

În cartea sa, „Rabin, un assassinat politique: religion, nationalisme, violence en Israel” (Paris, 1996), Amnon Kapeliouk acreditează ideea conform căreia imaginea lui Yigal Amir nu este cea prezentată de autorităţile israeliene – un asasin susţinut doar de fratele său şi de un prieten comun. Acest tânăr îngâmfat şi arogant era un integrist influenţat de părinţi (care nu regretă crima!), de prieteni (care-i cunoşteau intenţiile şi-l aprobau!), de lideri spirituali şi rabini care i-au inoculat ideea că Dumnezeu l-a binecuvântat să salveze poporul evreu.
Autorul face o descriere a conjuncturii politice interne şi internaţionale tensionate, înainte şi după semnarea Acordurilor de la Oslo, iar, în legătură cu responsabilii asasinatului din 4 noiembrie 1995, aduce în atenţie patru posibile scenarii, fară a pronunţa însă un verdict:

- Rabinii integrişti, coloniştii evrei din teritoriile ocupate, grupările extremiste, dar şi unii politicieni „onorabili” au încurajat, prin acţiuni şi discursuri atentatul. În aceste medii, premierul Yitzhak Rabin era etichetat drept „Petain sau Quisiing al Israelului” pentru că ar fi pactizat cu „Hitler al palestinienilor” (Yasser Arafat, n.n.) şi cereau condamnarea la moarte pentru înaltă trădare;

- Serviciile secrete nu ar fi conspirat împotriva şefului guvernului, deşi multe cadre cu responsabilităţi înalte în structurile israeliene de intelligence au afinităţi cu mediile politice de dreapta sau lideri religioşi ultranaţionalişti.

În opinia lui Amnon Kapeliouk, pasivitatea surprinzătoare a serviciilor de securitate, atât înainte cât şi în timpul atentatului, ţine de trei factori: unul tehnic (lipsă de rigoare, neglijenţă, lejeritate comportamentală şi chiar neprofesionalism); altul de natură politică (încurajarea militanţilor Mişcării Hamas în anii ’80, considerând, greşit, că astfel vor slăbi forţa şi coeziunea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei); şi ultimul – din sfera supraevaluării patriotismului autohton – ridicarea la gradul de axiomă a opiniei conform căreia „un evreu nu va ucide niciodată un alt evreu” (sic!); nimeni nu luase în calcul primejdia extremismului evreiesc, toate resursele fiind concentrate în lupta împotriva terorismului palestinian);

- Partidul Muncii, aflat la guvernare, are şi el o anumită doză de responsabilitate, prin lipsa de reacţie la violenţele coloniştilor împotriva arabilor, la acţiunile nedemocratice ale extremei drepte sau la manifestările extremiştilor religioşi, care controlau un mare număr de instituţii de învăţământ. O asemenea atitudine lăsa impresia că guvernului condus de Yitzhak Rabin i-ar fi fost ruşine de compromisurile făcute pentru semnarea Acordurilor de pace de la Oslo;

- Dorinţa explicită sau disimulată a majorităţii liderilor politici autohtoni de extindere a frontierelor statului evreu în detrimentul palestinienilor. Acest „cancer al ocupaţiei” a diseminat şovinismul, rasismul şi violenţa în societatea israeliană.

Cu prilejul unui simpozion organizat în 2001 la Ierusalim, Yosef Doriel, fost trăgător de elită al Tsahal (Armata israeliană) şi fizicianul Nahum Shahaf au susţinut că ar deţine proba nevinovăţiei lui Yigal Amir. Cei doi susţin că filmul asasinatului, predat autorităţilor de un „amator”, ar fi un fals şi că fostul premier ar fi fost împuşcat de lunetişti.

Yaakov Werker, expert contabil şi preşedinte al Organizaţiei Economice Israeliene, este convins că a fost vorba de un complot, invocând faptul că Yigal Amir nu a fost împuşcat de gărzile de corp ale prim-ministrului imediat după ce a tras primul foc de armă şi că mulţi martori ar fi auzit strigându-se (cine?) „sunt gloanţe oarbe, gloanţe oarbe!”.

Mai mult, faptul că, după numai câteva săptămâni, trei agenţi ai Shabak au fost asasinaţi în condiţii misterioase, încă neelucidate, îi întăreşte o asemenea supoziţie.

Moshe Shahal, ministrul Poliţiei la acea perioadă, a susţinut, iniţial, aceeaşi idee a conspiraţiei, fiind convins că a fost vorba despre o grupare organizată, care a planificat minuţios atacul. Fostul demnitar şi-a nuanţat, în mod inexplicabil, poziţia după numai câteva săptămâni, afirmând că, „fară sprijinul unei infrastructuri logistice şi al unor persoane , asasinatul nu ar fi putut avea loc”.

Erou de război şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Yitzhak Rabin a trăit cu speranţa că mentalităţile din Orientul Mijlociu se vor schimba, că evreii şi palestinienii ar putea convieţui în pace şi bună înţelegere.

Cetăţean evreu modern (născut pe pământ israelian), Yitzhak Rabin a avut curajul să creadă că pacea este opţiunea strategică pentru viitorul ţării sale.
Nu sunt un om politic ... sunt un soldat, mai bine zis am fost 27 de ani. Am luptat atât timp cât nu exista nicio şansă de pace ... Acum cred că această şansă există şi, de aceea, negocierile sunt absolut necesare”, afirma Yitzhak Rabin cu câteva minute înainte de tragedia din 4 noiembrie 1995.

Sursa: Revista Lumea
de Alexandru Omeag


Citiţi şi:
Mossad – poate cel mai puternic serviciu secret din lume
Peste 1.300 de palestinieni au fost împușcati de israelieni în primele 11 zile ale lunii octombrie
Preşedintele Israelului, ameninţat cu moartea

 

yogaesoteric
10 decembrie 2015

 

 

 

Articole publicate recent

> 22 MartieAtrocități sexuale pe copilași de numai 2 luni, considerate «cercetări științifice». Pedofilii lui Kinsey

> 22 MartieMinistrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

> 21 MartieCăsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring

> 20 MartieScandal în UE: Microciparea angajaţilor

> 20 MartieAmerica se trezește: se cere declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta!

> 20 MartieRomânia în prag de război civil văzută din înaltul cerului, sau FIAT JUSTITIA versus SALUS REIPUBLICAE

> 18 MartiePe coperta revistei «Time» Donald Trump apare cu o pereche de coarne! Doar cei naivi pot crede că este o banală întâmplare

> 17 MartieAnaliză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…

> 17 MartieVa renunţa la euro şi va reînvia marca? Decizia luată de Germania care poate prevesti un război financiar şi comercial

> 16 MartieGlobaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

> 16 MartiePreşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului

> 15 MartieUn psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educației sexuale: Alfred Kinsey

> 15 MartieWikiLeaks publică cele mai detaliate documente «scurse» vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden

> 14 MartiePas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

> 11 MartieProf. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

> 11 MartieŞeful FBI: Nu există «viaţă absolut privată» în America. Nici măcar amintirile noastre nu sunt private

> 10 MartieCum se distruge un popor. Text din anii ’30

> 9 MartieCutremure provocate de tehnologia HAARP în România?

> 9 MartieServiciile secrete rusești confirmă pericolul chemtrails

> 9 MartieIncredibil! La un târg de jucării din SUA a fost prezentată prima păpușă… transgender pentru copii de 8 ani!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga