Piramida bogăției: Jumătate din averea lumii e controlată de 1% din populația globală

 

Jumătate din averea mondială se află în mâinile a doar 1% din populația globală, arată un nou studiu.

Clasa de mijloc a avut de suferit după declanșarea crizei din 2008, în timp ce bogații au devenit și mai înstăriți, potrivit analizei realizate de Credit Suisse, informează The Guardian.

Studiul citat mai arată o premieră. Pentru prima dată, chinezii au o clasă de mijloc mai numeroasă decât S.U.A.: 109 milioane de oameni, comparativ cu 92 de milioane.

„Averea celor care aparțin clasei de mijloc a crescut într-un ritm mai scăzut decât cea a bogaților, astfel că s-a inversat tendința înregistrată înainte de criză”, susțin specialiștii de la Credit Suisse.

Potrivit raportului, o persoană are nevoie de o avere de 3.210 de dolari pentru a se afla în prima jumătate a clasamentului celor mai înstăriți oameni de pe planetă.

Pentru a te afla în primii 10%, trebuie să deții active în valoare de 68.800 de dolari, în timp ce cei ultra-bogați (1%) au peste 759.900 de dolari.

La polul opus, în jur de 3,4 miliarde de oameni, adica 70% din populația de peste 18 ani a Globului, au o avere mai mică de 10.000 de dolari. Un alt miliard de persoane au o avere între 10.000 şi 100.000 de dolari.

383 de milioane de adulți – adică 8% din populație – au o avere mai mare de 100.000 de dolari, 34 de milioane fiind din S.U.A.

Dintre aceștia, 123.800 de persoane – adică 0,026% din populaţia adultă – au mai mult de 50 de milioane de dolari, iar 45.000 – 0,009% din populaţia adultă – dețin bunuri care valorează mai mult de 100 de milioane de dolari.

Un alt aspect interesant este că printre scopurile noii agende ONU (Agenda 2030) se numără şi acela de redistribuire a averilor între state şi în interiorul statelor. Credeţi că cei aflați în vârful piramidei vor fi dispuşi să își diminueze averile fabuloase pentru ajutorarea celor săraci? Istoria ne-a dovedit de nenumărate ori că nu. Oricât de sclipitoare şi aparent nobile ar fi scopurile expuse cu mare emfază şi aplomb în septembrie anul acesta la summitul ONU, cu siguranță calculele organizației nu s-au referit nicio clipă la marii magnați ai lumii finaciare. Într-o societate în care cei câțiva în mâinile cărora se concentrează puterea financiară fac regulile jocului, nu ne putem aștepta decât ca decalajul dintre cei ultrabogați și marea masă de oameni să crească vertiginos, așa cum se prefigurează în acest studiu realizat de Credit Suisse. 

  

 


Citiți și:

Frăţia bancherilor care decid soarta lumii

Bilderberg sau conducerea secretă a lumii de către aşa-zişi «ILUMINAŢI»

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2015

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More