Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Bilderberg 11-14 iunie 2015 la Telfs-Buchen, Austria

 
Fosta directoare de la DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency – agenție a Departamentului Apărării al Statelor Unite care are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forțele armate – n.r.), Regina Dugan, a discutat despre inteligenţa artificială cu puterile mondiale din umbră la ultima întânire a grupului Bilderberg. În prezent, Regina Dugan este unul din directorii de la Google. În cadrul fostelor sale atribuţii de la DARPA, ea a ajutat la dezvoltarea şi promovarea unui cip RFID care poate fi înghiţit. Însă, surse sigure au dezvăluit că ea participa, de asemenea, la experimente care vizau controlul de la distanţă a creierului uman.

„Inteligenţa artificială” a fost unul dintre subiectele fierbinți aflate pe agenda întâlnirii Bilderberg de anul acesta. Preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt şi Demis Hassabis, vice-preşedintele Google-DeepMind au participat, de asemenea, la conferinţa ce reunește membrii marcanți ai elitelor financiare, politice şi academice ale lumii.

În cadrul conferinţei „All Things” din 2013, Regina Dugan a adus la cunoștința publicului că Gooogle lucra la un micro-cip RFID încorporat într-o pilulă pe care utilizatorii ar putea să o înghită zilnic pentru ca organismul lor să obţină  „super-puterea” de identificare, pentru a folosi telefoanele, maşinile, uşile şi alte aparate.

Această pilulă posedă în interior un mic cip electronic cu întrerupător”, a afirmat Dugan. „Ea este, de asemenea, dotată cu o baterie minusculă care, în momentul când este înghițită, este activată de acizii care se află în stomac, care servesc drept electrolit şi o fac să funcţioneze. Acest cip emite un semnal larg ECG de 18 biţi în trupul dumneavoastră care devine astfel în întregime un suport de identificare”.  Dugan a semnalat că cipul a fost deja aprobat de FDA (Food and Drug Administration) în America.

În calitate de fostă directoare la DARPA, Dugan este percepută ca o dirijoare malefică care împinge lumea către o societate a supravegherii totale, de tip Big Brother. Ea răspândeşte îngrijorarea printre cei care apără viaţa privată.

Poate cineva să-mi explice de ce Google a plănuit angajarea de conducători militari?” se întreabă Adam Clark Estes de la Wire, subliniind „legăturile foarte strânse pe care Google le întreţine cu conducătorii militari”.

DARPA a dezvoltat, de asemenea, cipuri cerebrale care pot fi implantate la fiinţa umană pentru a suprima amintiri specifice, anunţând astfel debutul unei „epoci de aur” în care conștiințele vor putea fi manipulate pentru a funcţiona mai bine pentru cei aflaţi la putere.

Elon Musk, preşedintele director general de la Tesla Motors, a provocat confuzie când şi-a exprimat teama asupra faptului că cofondatorul Google, Larry Page, va fi responsabil de crearea unei tehnologii care ar putea afecta umanitatea în întregime. „Aceasta mă îngrijorează într-adevăr mult”, a spus Musk în biografia sa publicată recent, remarcând că „s-ar putea produce ceva malefic printr-un accident” prin intermediul motorului de căutare Google, actualmente în poziţie de cvasi-monopol.

În mijlocul dezbaterilor mondialiste

Pseudo-elita mondială s-a reunit pentru a evalua paşii realizaţi raportat la planul ei de „pace mondială” a Noii Ordini. Această „pace mondială” fundamentează  ideologia conform căreia creierul maselor trebuie să fie sub control pentru a obține pacea. Este vorba despre deschiderea unei noi ere, a ceea ce s-ar fi convenit că se va numi „neuro-politica”, în care tehnicile de mind control vor fi aplicate umanităţii. Aceasta va trebui să se facă lăsând iluzia libertăţii, iluzia alegerii libere, dar cu închiderea completă a oricărei sfere private.

Mondialiştii ne propun deci o „pace mondială” cu o electro-encefalogramă plată pentru 99% din locuitorii planetei. Dacă avem în vedere că armonia se obține, în realitate, fără un control dinafară, vom avea atunci o mică idee asupra inextricabilului haos incontrolabil pe care acest plan l-ar putea genera. Acest plan va fi din fericire inaplicabil în multe domenii, fiinţa umană nefiind un simplu terminal sau server care poate fi controlat de la distanţă. Însă, nu a mai rămas decât puţin ca acest plan să fie răspândit pe larg, fiind urgentă gândirea unei alternative mondialiste, demne şi umane. 


Citiți și:
Cipuri şi human enhancement – ofensiva tehnologiei pusă în slujba obţinerii controlului populaţional absolut
Dezvăluiri despre armele cu energie dirijată folosite pentru controlul maselor de către aşa-zişii «Iluminaţi» (I)
 

 

yogaeosteric
7 octombrie 2015


 


Articole publicate recent

> 21 IulieBiserica Anglicană: «Băieților din clasele primare trebuie să li se permită să poarte fuste și tocuri înalte»

> 20 IulieNXIVM (Nexium): Ritualuri și abuzuri îngrozitoare sub masca unui training de «dezvoltare personală»

> 18 IuliePapa Francisc acuzat de viol, sacrificiu ritualic și trafic de copii. Cardinalii iau în considerare abdicarea sa

> 15 IulieCanada: Dacă nu susții homosexualitatea, ți se interzice să adopți copii

> 14 IulieDe la statul clientelar la statul paralel al noii securități (III)

> 14 IulieOribil: sute de cadavre au fost găsite într-o groapă la un orfelinat din Scoția

> 13 Iulie«Leninismul digital» – China va folosi inteligența artificială pentru eficientizarea economiei de tip comunist

> 12 IulieNebunia transgender: O profesoară «de gen neutru» le cere elevilor să nu se refere la ea folosind pronumele «el» sau «ea»

> 11 IulieMii de persoane la un protest anti-UE din Italia: «Separare de Uniunea Europeană şi cuşca euro»

> 10 IulieLaureatul premiului Nobel pentru Fizică din 1973, dr. Ivar Giaever, demontează complet minciuna «încălzirii globale»

> 10 IulieCrucifixurile au fost interzise pe pereții sucursalelor de la Crucea Roșie belgiană

> 10 IulieMarea Britanie vrea să-și ucidă cetățenii pe care îi consideră teroriști. Ministrul Apărării spune: «Ar trebui localizați și uciși»

> 9 IulieȘtire bombă despre 9/11: un producător TV are o înregistrare video ce arată că Pentagonul a fost lovit de o rachetă (II)

> 9 IulieAustralia: Acces la festival tech pe bază de cip implantat

> 9 IulieDe la statul clientelar la statul paralel al noii securități (II)

> 8 IulieȘef olimpic: «Microcipați sportivii ca pe câini, ca să renunțe la dopaj»

> 8 IulieNebunia în creștere a genului: Regatul Unit vrea ca formularea «femeie însărcinată» să se înlocuiască cu «persoană însărcinată»

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga