Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Românii sunt ascultaţi în masă. Înregistrarea telefonică, proba favorită a anchetatorilor

 
Cifrele raportului național al justiției pe anul 2013 arată că judecătorii au autorizat în acest an aproape 15.000 de interceptări audio video. Justificări ar fi, spun magistraţii, deși dintr-o altă statistică reiese că, de pildă, numărul dosarelor noi intrate pe rolul judecătoriilor și tribunalelor a scăzut pentru prima dată în ultimii cinci ani. Asta înseamnă că probatoriile se bazează tot mai mult pe informaţiile obţinute prin ascultarea telefoanelor.

Magistrații care au dat mandatele de ascultare se apără și spun că ultima inspecție judiciară realizată în 2012 nu a constatat nereguli în ceea ce înseamnă abuzul în utilizarea acestei tehnici speciale de investigare.

O altă problemă a sistemului judiciar este scurgerea de informaţii. În plină desfăşurare a anchetelor, atunci când datele din dosare nu sunt încă publice şi nu se poate vorbi despre verdicte, zeci de stenograme ajung în paginile ziarelor și în jurnalele de știri pentru a convinge opinia publică – și nu o instanță legală – că unii sau alţii sunt vinovați. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii promite că cei care scapă stenogramele printre degete vor plăti, de acum înainte.

Raportul prezentat astăzi de CSM vine după ce justiția din România a fost zguduită de o serie de scandaluri. Unul dintre cele mai grave este cel legat de numele fostului șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, comisarul-șef Traian Berbeceanu. Acesta a reușit să dovedească, până la urmă, că o parte din acuzațiile care i-au fost aduse au avut la bază probe strânse ilegal prin mită și șantaj.

Justiția română se laudă că în 2013 a înregistrat cel mai mare volum de activitate din istoria sa. Conform documentului postat și pe site-ul CSM, procurorii și judecătorii au avut de-a face cu peste 3 milioane de dosare. Cu toate acestea, avem destule restanțe.

De pildă, România nu a abrogat încă celebra lege Big Brother – legea 82 din 2012, prin care furnizorii de comunicaţii sunt obligaţi să stocheze date privind toate convorbirile telefonice sau traficul nostru de internet. Curtea Europeană de Justiţie a decis deja că această lege încalcă dreptul cetăţenilor la viaţă privată şi reglementările privind protecţia datelor cu caracter personal.


Sursa: reporterntv.ro


Citiţi şi:
Interceptarea convorbirilor lui Gregorian Bivolaru a fost ilegală!
Atacurile de la Charlie Hebdo - pretext pentru noi legi de supraveghere a populaţiei
Decizie istorică în SUA: Curtea Federală de Apel din New York a decis că programul NSA de monitorizare a populaţiei este ilegal
 

 

yogaesoteric
30 iulie 2015


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga