Reţete delicioase cu căpşuni!

 
de Luminiţa Soare

Cu o aromă inconfundabilă, delicioasele fructe cu formă de inimă, căpșunile, sunt irezistibile! Proaspete, în salate de fructe, în tarte, prăjituri, înghețate, smoothie sau shake, ne încântă de fiecare dată cu savoarea lor. Pe lângă delectarea simțurilor, ele ne aduc și numeroase beneficii pentru sănătate. 

Acum, când este sezonul lor, vă propunem câteva rețete naturale, delicioase, simplu de preparat.



Tartă raw de căpșuni proaspete, cu ulei de cocos

Pentru blat aveți nevoie de:
85 g de nuci pecan
20 g de fulgi de cocos

Pentru umplutură:
300 g de căpșuni proaspete
200 g de ulei de cocos
140 g de nuci caju, măcinate sau zdrobite
110 g de miere
un varf de cuțit de sare
1 linguriță de extract de vanilie sau ¼ de linguriță cu semințe de vanilie

Pentru blat, nucile pecan se mărunțesc cu robotul de bucătărie, iar peste ele se adaugă fulgii de cocos. Se obține un aluat ușor lipicios. Întindeți-l într-o formă de tartă cu diametrul de 22-23cm, presându-l bine cu dosul unei linguri. 

Măcinați apoi nucile caju în robot. Amestecați-le bine cu mierea, uleiul de cocos, sarea și vanilia. Întindeți peste blat crema obținută astfel.

Tarta se pune în frigider timp de o oră, până se întărește crema. Se ornează apoi cu căpșunile spălate bine și uscate.
Dacă mai aveți răbdare, o mai puteți lăsa încă o oră în frigider înainte de a o servi. 

Shortcake cu căpşuni – tort clasic englezesc

Pentru această prăjitură simplă dar foarte apetisantă sunt necesare următoarele ingrediente:

Blat: 300 g făină, praf de copt, un vârf de sare, 2 ½ linguri zahăr brun, 80 g unt, 1 ou, 175 ml lapte.

Umplutură: 500 g căpşuni, 100 g zahăr brun, un vârf de linguriţă de ienibahar măcinat fin (opţional), apă de flori (opţional), un vârf de linguriţă de nucşoară măcinată fină (opţional), 100 g mascarpone, 2 linguri de miere naturală, 350 ml smântână dulce pentru frişcă, vanilie naturală după gust.

Mod de preparare: Se preîncălzeşte cuptorul la 220 de grade. Separat se amestecă făina cu sarea şi cu praful de copt apoi le omogenizăm împreună cu untul şi oul. La sfârşit se adaugă laptele până se obţine un aluat lipicios. Se pun în tava unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se coace pentru maxim 20 de minute, până când aluatul nu se mai lipeşte atunci când îl încercaţi cu scobitoarea.

În timp ce blatul se răceşte, se prepară crema. Separat se amestecă mascarpone cu miere şi se pune la frigider până în momentul în care se va aşeza pe blatul răcit în prealabil. Frişca se bate cu vanilia naturală apoi se lasă la frigider. Căpşunile amestecate cu zahărul şi eventual ienibaharul şi nucuşoara se amestecă şi după 15 minute se scurge siropul rezultant care va fi folosit, amestecat cu puţină apă de flori, pentru a însiropa jumătatea inferioară a blatului.

Se aranjează jumătate din căpşuni apoi se întinde deasupra jumătate din cantitatea de frişcă şi se aşează cu grijă restul de blat. Se repetă procedeul, punând de această dată mai întâi frişca şi apoi căpşunile.

Cheescake cu căpşuni

Combinaţia răcoroasă şi aromată dintre crema fină de brânză şi căpşunile proaspete conferă o savoare aparte acestui tort ideal pentru a fi servit în timpul verii.

Pentru un tortuleţ cu diametrul de 25 de cm sunt necesare următoarele ingrediente:

Blat: 260 g biscuiţi simpli sau cu unt, 100 g unt.

Primul strat de umplutură: 200 g căpşuni, 7 linguri zahăr brut, 120 g cremă de brânză Philadelphia, gelatină vegetală agar-agar, 150 ml frişcă lichidă.

Al doilea strat de umplutură: 70 g căpşuni, 50 g ciocolată albă, 250 g mascarpone, 50 ml frişcă lichidă, 50 ml lapte fierbinte, gelatină vegetală agar-agar.

Mod de preparare: Pentru blat se macină biscuiţii şi se amestecă cu untul într-un vas cu pereţi detaşabili, apăsând bine pe toată suprafaţa pentru a fi la acelaşi nivel. Pentru primul strat de cremă se amestecă crema de brânză cu patru linguri zahăr şi se lasă deoparte. Între timp se fierb căpşunile strivite fin cu celelalte trei linguri de zahăr. Când începe să se închege ca dulceaţa, se ia de pe foc şi se adaugă gelatina vegetală pe care o pregătim în prealabil conform prospectului şi amestecăm energic. Se toarnă totul peste brânza amestecată cu frişca lichidă, se omogenizează şi se pune peste stratul de biscuiţi cu unt, la frigider.

Pentru al doilea strat de cremă se amestecă mascarponele cu zahărul, se pune laptele la fiert şi se  prepară gelatina vegetală ca mai sus. Se topeşte ciocolata albă la bain-marie, se amestecă cu laptele fiert, se adaugă gelatina şi se amestecă energic. Deasupra se pune frişca lichidă şi se omogenizează bine. Treptat se încorporează acest amestec în crema de mascarpone. Se adaugă cele 70 de grame de căpşuni tăiate cubuleţe.

Se toarnă crema albă peste cea roz care a stat la rece şi se mai pune prăjitura pentru minim şase ore la frigider.



Inghețată raw de căpșuni cu glazură de ciocolată

Pentru înghețată aveți nevoie de:
– 3 cești de capsuni proaspete; 
– 1 ceașcă și jumătate lapte de cocos;
– 1-2 linguri de sirop de agave sau miere naturală;
– 2 lingurițe de esență de vanilie.

Căpșunile spălate bine se mixează la blender pănă se obține un piure. Se adaugă apoi laptele de cocos, siroul de agave sau mierea și vanilia, și se mai procesează puțin, până amestecul capătă o consitență fină, cremoasă. Se toarnă în fome speciale pentru înghețată pe băț și se pun în congelator.

După ce înghețata s-a întărit suficient, se prepară glazura de ciocolată.

Ingrediente ciocolată:
– 1/2 ceașcă unt de cacao (încălzit la bain-marie până devine lichid);
– 1/2 ceașcă cacao raw pudră;
– 2 linguri sirop de agave sau miere;
– 1 vârf de cuțit de sare;
– 1 linguriță esență de vanilie.

Untul de cacao lichid se pune într-un bol și se amestecă bine cu cacaua pudră, până se omogenizează. Se adaugă apoi siropul de agave, vanilia si sarea.

Baghetele de înghețată se cufundă pe rând în ciocolată, după care se așază pe o hârtie de copt sau pe un suport de silicon și se mai pun încă puțin în congelator. După câteva minute sunt gata să fie savurate!



Căpşuni învelite în ciocolată

Dacă dorim să impresionăm pe cineva drag, indiferent de vârsta sa, acest desert unic este cel mai potrivit!

Pentru a-l pregăti sunt necesare următoarele:
500 g de căpşuni, nici moi nici necoapte, foarte bine scurse de apă (foarte important)
400 g de ciocolată cu lapte (sau amăruie) de foarte bună calitate
80 g fulgi de ciocolată albă pentru decor (opţional).

Mod de preparare:
Se topeşte ciocolata la bain-marie, se pregăteşte hârtia de copt pe suprafaţa unde vom glazura căpşunile. Se ia pe rând câte o căpşună uscată, se introduce în ciocolata topită, se scutură uşor de surplus şi se aşează pe hârtia de copt. Se repetă operaţiunea cu toate căpşunile. Se topeşte ciocolata albă în acelaşi mod, se lasă să se răcească un pic iar apoi se pune într-o pungă de dimensiuni mici care se taie uşor la un colţ. După ce glazura s-a întărit se ornează căpşunile cu ciocolata albă topită.

Se pot păstra la frigider până în momentul când vor fi servite.



Smoothie cu căpșuni

Mixați la blender 200 g de căpșuni, o banană și 400 ml de iaurt natural. Dacă vă place ca băutura să fie mai dulce, puteți adăuga și 1- 2 lingurițe de miere de albine.

 

Shake de căpșuni

O băutură răcoritoare deliciosă, ușor de preparat.
Mixați la blender 150 g de căpșuni cu 150 ml de lapte, până obțineți un lichid omogen. Adăugați 100 ml de iaurt și câteva picături de esență de vanilie și amestecați încă puțin. 
Serviți-l cu două cuburi de gheață. În loc de esență de vanilie, puteți folosi câteva frunze proaspete de mentă.

Mmm… Poftă bună!

Citiți și:


Fructul de avocado, unul dintre cele mai sănătoase şi delicioase alimente

Zece reţete vegetariene delicioase

yogaesoteric

3 iunie 2015

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More