Cum poţi avea o zi reuşită: cura cu apă călduţă cu lămâie şi miere

de Crenguța Roșu

Înţelepţii spun că secretul unei zile încununate de succes este dimineaţa. Primele lucruri pe care le faceți în zori, după trezire, vă conferă energia de propulsie, sau startul bun în acea zi.

O metodă simplă şi foarte eficientă pentru a avea o zi reuşită este să beți în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, un amestec energizant din apă călduţă cu lămâie şi miere. Această băutură simplă vă va aduce energia de care aveți nevoie pentru a vă începe activitatea, fără a forța organismul să-și reia brusc funcțiile mult încetinite în timpul somnului. Imediat vă veți simți revigorat, energizat, plin de vioiciune și prospețime. În plus, amestecul are numeroase efecte curative.

Prepararea acestei băuturi simple, dar cu efecte surprinzător de mari, nu ne ia mai mult de două minute: se amestecă 200 ml de apă de izvor sau plată, încălzită ușor, cu sucul de la o jumătate de lămâie şi o linguriţă de miere naturală. După ce o consumăm, nu vom ingera nimic timp de o oră, pentru a beneficia de toate proprietăţile și virtuțile sale terapeutice.

Câteva sfaturi utile:
Este important ca temperatura apei să fie cât mai apropiată de temperatura trupului. În timp ce apa rece poate fi un şoc pentru organism, apa fierbinte va distruge enzimele benefice conţinute de lămâie.
• Folosiți o lămâie proaspătă, pe care o stoarceți chiar atunci. Folosiți şi pulpa.

Iată beneficiile de care vă puteţi bucura din plin urmând această cură:

1. Vă binedispune şi vă oferă energie
Cele trei componente ale amestecului acționează sinergic, determinând apariția unei stări de revigorare și prospețime. Mierea naturală acţionează ca un energizant imediat. Apa te va ajuta să-ţi înviorezi mintea şi gândurile, sporind circulaţia sângelui către creier. Iar proprietăţile relaxante și limpezitoare ale mirosului lămâii te vor ajuta să-ti îmbunătăţeşti starea de bine.

2. O digestie mult ameliorată
Acest trio îţi reglează digestia aproape instantaneu. Lămâia, deși am fi tentați să credem contrariul, scade aciditatea gastrică, contribuind la ameliorarea proceselor de digestie. În plus, anumite componente din lămâie stimulează producţia de bilă a ficatului, iar acidul citric din compoziţia sa stimulează sistemul digestiv şi contribuie la eliminarea toxinelor.
Mierea, datorită proprietăților sale antibacteriene, împiedică proliferarea microbilor din tractul digestiv și combate eventualele infecţii care ar putea fi prezente în organism. Ea stimulează producţia de mucus intestinal, favorizând totodată eliminarea toxinelor din trup.

3. Curăţă stomacul, iar colonul funcţionează mult mai bine
Datorită alimentației nesănătoase, dezechilibrate, la nivelul tubului digestiv tind să se acumuleze numeroase toxine. De multe ori, stomacul și intestinele sunt căptușite cu un strat de resturi de alimente nedigerate, celule şi bacterii moarte, iar acest lucru poate determina apariţia unor boli. Prin consumul de lămâie şi miere în apă caldă, pereţii intestinelor – în special ai colonului – sunt stimulaţi, favorizându-se eliminarea toxinelor. Această curățire va conduce la o mai bună absorbţie a nutrienţilor şi la un nivel optim de hidratare a trupului.

4. Combate constipaţia
Amestecul de apă, lămâie şi miere este un remediu foarte eficient împotriva constipației. Stimulând peristaltismul intestinal, înlesnește deplasarea resturilor alimentare rezultate în urma digestiei; intensifică producţia de mucus intestinal; hidratează colonul şi infuzează cu apă reziduurile prezente aici, ce nu au fost deocamdată eliminate. Toate acestea la un loc conduc la evacuarea fără probleme a scaunului.

5. Curăţă şi hidratează sistemul limfatic
Deshidratarea determină o circulație greoaie în sistemul limfatic, organismul fiind într-un real pericol de a se îmbolnăvi. Lipsa fluidelor din sistemul limfatic vă poate face să vă simţiți obosit, fără randament, determină constipaţie, somn de proastă calitate şi cu întreruperi, hiper- sau hipotensiune, stres şi o funcţionare  mai proastă a creierului. Dacă vă creați obişnuința benefică să beți un pahar de apă călduţă cu lămâie şi miere dis-de-dimineaţă, veți asigura hidratarea corespunzătoare a întregului sistem limfatic, eliminând simptomele neplăcute menţionate anterior. În plus, acest amestec stimulează creşterea imunităţii.

6. Efect diuretic şi de curăţare a tractului urinar
Mierea este un puternic agent antibacterian, cu capacitatea de a combate numeroase tipuri de infecţii, iar lămâia şi apa au efect diuretic. Combinarea acestor trei ingrediente are efecte notabile de purificare și curățare a tractului urinar, constituind un excelent remediu împotriva infecţiilor urinare. În special femeile vor obţine rezultate în prevenirea infecţiilor recurente.

7. O excelentă sănătate orală
Acidul citric din lămâie în combinaţie cu proprietăţile naturale ale mierii şi apei ajută la eliminarea respiraţiei neplăcut mirositoare. Lămâia curăţă cavitatea bucală, activând glandele salivare şi anihilând bacteriile nocive. Amestecată cu apă şi miere elimină eficient bacteriile şi eventualele mici fragmente alimentare degradate care mai pot să persiste dimineaţa în cavitatea bucală şi în gât chiar și după periajul dinților și curățarea limbii.

8. Reglează greutatea corporală
Pe lângă efectele de curățare a tubului digestiv și de ameliorare a digestiei, care contribuie la reglarea greutății trupești, lămâia conţine o substanță numită pectină, ce conferă senzaţia de saţietate şi ţine poftele sub control. Apa călduţă, lămâia şi mierea vor crea un mediu alcalin în stomac, ajutându-vă să pierdeți în greutate mai repede, dar şi sănătos în acelaşi timp.

9. Ten proaspăt
Apa şi mierea au proprietăţi unice de restaurare și de protecție antibacteriană a pielii, și în plus catalizează producţia de colagen la acest nivel. Pe de altă parte, lămâia curăţă şi purifică sângele, conferindu-vă astfel un ten proaspăt şi luminos.

10. Tratament pentru tuse, bronşită, astm
Amestecul de miere cu lămâie acţionează ca un expectorant, ajutând la eliminarea mucusului în exces și a secrețiilor purulente de la nivelul tractului respirator. Este foarte eficient pentru calmarea tusei, combate congestia nazală și pulmonară. Mierea îţi domoleşte durerea de gât şi inhibă proliferarea bacteriilor.

11. Rănile şi muşcăturile insectelor pot fi tratate eficient
Dacă aveți răni sau infecţii la nivelul pielii, vă va fi de un real folos să beți apă caldă cu lămâie şi miere în mod regulat. Atât mierea, cât şi lămâia sunt antiseptice naturale care pot trata răni uşoare, pot preveni infecţii şi pot spori eficienţa tratamentelor antimicrobiene. Mierea, prin conţinutul său de zaharuri superioare, anihilează microorganismele, în timp ce lămâia împiedică dezvoltarea bacteriilor.


Citiţi şi:

Terapiile naturale, medicina viitorului

Uleiurile volatile naturale, un minunat mijloc de susţinere, îmbunătățire şi ajutorare a sănătăţii (9) 
Urinoterapia, o terapie milenară redescoperită recent de ştiinţă


yogaesoteric
10 septembrie 2014

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More