Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ne îndreptăm către un salt de conştiinţă la nivel planetar (II)
 
de Marvin Atudorei
 
În ultimele decenii, o serie de observaţii perfect corelate, ce provin din mai multe domenii ale ştiinţei, indică din ce în ce mai clar că la nivelul structurii fiziologice a fiinţei umane au început să se producă anumite modificări. Este vorba despre modificări ale funcţionării creierului şi chiar ale moleculei de ADN, cea care conţine informaţia de bază necesară vieţii. Aceste transformări se fac resimţite atât prin apariția a tot mai multe ființe ce manifestă anumite capacităţi extraordinare, latente ale psihicului uman, cât şi – într-un sens mai larg –, prin ceea ce se constată a fi o trezire a conştiinţei colective către o nouă atitudine asupra vieţii în toate aspectele ei, inclusiv în sfera socială.
 
Citiţi prima parte a articolului

Faptul că noile generaţii de copii manifestă pe ansamblu calităţi neobişnuite faţă de generaţiile precedente a fost constatat la nivel mondial de câteva decenii. Sunt deja binecunoscute studiile despre aşa-numiţii copii indigo, copii de cristal sau copii curcubeu. Există deja publicate destul de multe studii foarte serioase care arată că generaţiile noi au în mod evident un nivel intelectual, psihic şi chiar spiritual din ce în ce mai ridicat. Un exemplu edificator de un astfel de studiu este cel publicat în anul 1999 de către cercetătorii Lee Carol şi Jan Tober, în cartea Copiii Indigo. Datele statistice arată că acest tip de copii a început să se nască în număr mare pe toată planeta după anul 1965. Copiii indigo sunt mult mai inteligenţi şi mai creativi decât copiii născuţi în generaţiile anterioare. S-au remarcat, de exemplu, prin rapiditatea deosebită cu care au putut asimila concepte din toate domeniile. Copiii aşa-zişi „de cristal” s-au născut mai ales după anul 1980. Aceşti copii sunt foarte creativi în domeniile artei, sunt înclinaţi către introspecţie şi au o puternică dorinţă de a ajuta umanitatea. Ei pot simţi empatic sentimentele sau percep telepatic gândurile, vindecă prin punerea mâinilor, pot şti dinainte evenimentele viitoare, pot să simtă şi să comunice cu cei care au trecut în „lumea de dincolo” sau cu îngerii. Au uneori experienţe în afara trupului (OBE), simt că nu aparţin acestui loc şi că au venit pe Pământ cu misiunea de a ajuta umanitatea.

Unii dintre aceşti copii încep să vorbească mult mai târziu decât copiii obişnuiţi, însă motivul real este acela că ei pur şi simplu nu au nevoie să vorbească pentru că au spontan tendinţa de a comunica telepatic. Fenomenul a scăpat până în prezent atenţiei mass-media pentru că a ajuns să fie considerat prea „ciudat”. Concepţia oficială nu poate accepta deocamdată aceste lucruri la scară largă, întrucât este dominată de paradigma psihologică ce susţine că umanitatea este un model static, neschimbat. Fenomenul este însă în creștere şi tot mai multe rapoarte continuă să iasă la suprafață.

O serie interesantă de studii a fost coordonată de dr. Ilchi Lee, fondatorul Institutului Dahnhak &Brain Respiration din Coreea. El a realizat experimente mai întâi în Coreea şi apoi în America, prin care a evidenţiat că un procent impresionant dintre copii îşi pot trezi cu uşurinţă capacităţi paranormale dacă sunt antrenaţi în acest sens. Experimentele sale s-au desfăşurat pe loturi de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Prin folosirea anumitor tehnici de respiraţie şi concentrare, aceşti copii au reuşit să perceapă stimuli externi prin piele. De exemplu, ei au putut să vadă culorile și citească scrisorile cu ochii închiși. În timpul unei demonstrații, o fetiță de 13 ani a surprins publicul prin citirea cu precizie, având ochii legaţi, a unui text scris de către cercetători. S-a constatat că 25% dintre copii au reuşit să identifice culori fără să vadă cu ochii fizici, iar 33% dintre copii au reuşit să îndoaie linguri de metal folosind puterea minţii. Aceste fenomene au fost cercetate la The Institute of Brain Science din Coreea, la Universitatea Irvine din California sau la Universitatea de medicină Cornell din New York. Studiile au indicat că atunci când copiii manifestă aceste capacităţi considerate paranormale, undele lor cerebrale se situează în domeniile alpha şi theta. Din păcare informaţiile disponible pe acest subiect nu sunt doar foarte dificil de găsit, dar cel mai adesea se poate constata că ele sunt deosebit de controversate, mergând până acolo încât unii „experţi” susţin că niciuna dintre aceste cercetări nu este susţinută „ştiinţific”.

Una dintre cele mai bune prezentări accesibile pe internet cu privire la copiii indigo este realizată în documentarul „Indigo Children and The Indigo Evolution”, din care vă oferim în continuare un scurt fragment:


 
Din nefericire aceşti copii au fost adeseori diagnosticaţi cu tulburări psihice şi li s-au administrat medicamente care i-au „normalizat” făcându-i să-şi piardă gradat acele capacităţi. În acest context merită să ne punem câteva întrebări semnificative. De ce oare s-au răspândit atât de mult în zilele noastre diagnosticele pentru copii de ADD (Atention Deficit Disorder), ADHD (Atention Deficit Hyperactive Disorder), autism şi altele? De ce aerul este acum atât de contaminat cu chemtrails-uri? Este oare posibil ca fluorizarea intenţionată a apei să aibă drept scop calcifierea (blocarea) glandei pineale? Să fie oare adevărat că hrana modificată genetic care este în prezent tot mai agresiv impusă prin legi (cum ar fi Codex Alimentarius) are tocmai scopul de a ne priva de anumiţi nutrienţi esenţiali? De ce au apărut aceste legi prin care trebuie vaccinaţi obligatoriu toţi copiii sub 5 ani, uneori chiar imediat după naştere, având în vedere că foarte multe voci protestează împotriva efectelor devastatoare ale vaccinurilor, ce au fost deja (neoficial) demonstrate?

Din ce în ce mai mulţi oameni realizează că cel mai plauzibil răspuns la aceste întrebări este acela că anumite structuri guvernamentale ce acţionează la nivel mondial percep aceşti copii indigo ca pe o ameninţare. Tot mai mulţi oameni înţeleg în prezent că aproape toate pârghiile politice, economice şi ale mass-media sunt controlate la nivel mondial de anumite structuri trans-naţionale care urmăresc pas cu pas, de multă vreme, mai multe planuri secrete de subjugare a populaţiei globului. Este vorba despre planurile de dominare silnică mondială ale aşa-zisului Guvern din umbră, care se află în spatele administraţiei majorităţii ţărilor. Aceste planuri devin la ora actuală tot mai transparente, fiind demascate prin nenumărate informaţii explozive care circulă mai ales pe internet. Devine acum evident că aceste „elite” guvernamentale nu ar mai putea menţine controlul asupra societăţii, în condiţiile acestui influx masiv de copii indigo, care se nasc în fiecare zi pe planeta noastră. Aşa că planul lor nebunesc este acela de a încerca să limiteze capacităţile acestor noi oameni prin diagnostice supralicitate, medicaţie, vaccinuri, chemtrails-uri, apă fluorizată sau organisme modificate genetic. Aceste „elite” înţeleg chiar foarte bine că dacă aceşti copii paranormali ajung adulţi în număr de zeci sau sute de milioane, atunci nimeni şi nimic nu îi mai poate opri să facă pe această planetă tot ceea ce şi-ar propune.

În opinia mai multor cercetători, un criteriu esenţial care evidenţiază aceste transformări cu totul extraordinare care au început să fie observate la noile generaţii este cel al modificărilor la nivelul codului genetic uman (ADN). Se constată că aceşti copii s-au născut cu un potenţial genetic mult mai avansat decât cel al oamenilor obişnuiţi. Anumite studii arată că ADN-ul acestor copii pe care îi numim „paranormali” începe să nu mai prezinte doar două spire, ci trei sau chiar patru.

Informaţiile pe această temă sunt însă extrem de restricţionate accesului public. Se pare că cercetările foarte avansate de această natură au fost încadrate în aşa-numitele U.S.A.P. (Unacknowledged Secret Access Project). Adică, în traducere, „Operaţiune ultrasecretă complet închisă recunoaşterii oficiale”. Mai exact este vorba despre acele Black Projects pe care le desfăşoară în secret „elita” mondială. Miza acestor cercetări ce ţin de Black Projects este mult mai mare decât ar putea să pară la prima vedere. Nu este cazul să fim naivi şi să credem că cei care conduc guvernele abia aşteaptă să ne informeze ce descoperiri minunate a mai făcut ştiinţa. Organizaţiile secrete care conduc omenirea caută să folosească absolut orice pârghie esenţială doar pentru avantajul lor, pentru a-şi consolida puterea.

Din această perspectivă nu mai este surprinzător faptul că cei care au curajul să spună mai mult decât oculta mondială le permite, sunt imediat discreditaţi şi se caută eliminarea lor din spaţiul public. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie cazul doctoriţei Berrenda Fox, fostă cercetătoare la Wellness Centre din Avalon, California. În anul 2005 Berrenda Fox a acceptat să dea un interviu despre noile şi revoluţionarele descoperiri pe care le făcuse în domeniul transformărilor genetice care au început să aibă loc la nivelul întregii populaţii a planetei. Acest interviu a circulat foarte mult pe internet.

La scurt timp după acordarea acestui interviu dr. Berrenda Fox a fost arestată şi chiar închisă pentru o aşa-zisă fraudă pe care ar fi făcut-o în cercetările despre care tocmai dăduse acel interviu. Cazul ei a provocat o mare agitaţie în American Medical Association, care i-a pus numele pe „lista neagră”, iar presa a atacat cazul ei foarte agresiv. Chiar şi numai această reacţie exagerată pentru o aşa-zisă fraudă arată fără îndoială că aici ceva nu este în regulă şi că a fost atins un punct important. Redăm în continuare un fragment din interviul acordat în 2005 de dr. Fox. „ADN-ul  fiecăruia dintre noi are un dublu helix (spirală). Cercetătorii constată însă acum că ne cresc alte spirale, în total urmând ca ADN-ul uman să fie format din 12 spirale. Coroborând cu viteza transformării, se poate aprecia că într-o perioadă de câteva zeci de ani, toți oamenii vor avea noul ADN (cu 12 spirale). Este o concluzie absolut științifică, bazată pe analize și pe probe. Este clar că au loc mutații în corpul uman, dar nu știm către ce ne îndreptăm, ce forme și ce capacități vom avea în viitorul destul de apropiat. Chiar nu avem habar care va fi rezultatul final. Modificările acestea surprinzătoare nu sunt făcute publice din cauza temerii că ar apărea o puternică reacție de teamă din partea oamenilor. Cu sau fără aceste restricții, celula umană se modifică și noi nu avem altă posibilitate decât să observăm fenomenul. Personal am descoperit la trei copii că ADN-ul lor era format din trei elice de ADN. Aceştia sunt copii care prin concentrare, pot pune în mișcare unele obiecte, fără să le atingă fizic. Sau pot umple cu apă un pahar gol, doar privindu-l cu atenție. Au, de asemenea, însușiri telepatice de comunicare. Știu că doar aceste însușiri și ar fi suficiente pentru a-i considera supraoameni. Eu cred, însă, că sunt primele exemplare ale oamenilor din viitorul foarte apropiat, de peste cel mult câteva decenii.”

Impactul publicării pe internet a acestui interviu a fost uriaş. El a fost preluat şi comentat îndelung. Însă, aşa cum era de aşteptat, curiozitatea oamenilor de a afla mai mult nu a putut fi stopată decât spunându-se că totul a fost o minciună. Imaginea publică a dr. Berrenda Fox a fost compromisă şi adusă la o jenantă lipsă de credibilitate. Dar adevărul începe să iasă pas cu pas la iveală.

Un prim caz recunoscut oficial de copil ce avea prezente în celulele sale ADN cu trei spirale a fost mediatizat în anul 2011. Este vorba despre Alfie Clamp, din Marea Britanie. Citiţi aici  articolul ce anunţa această descoperire în presa britanică.

Cu toate că şi semnificaţiile acestui caz au fost foarte controversate, insistându-se mai mult pe ideea unei anomalii genetice, este de remarcat totuşi faptul că informaţia ADN-ului cu trei spirale a ajuns în spaţiul public.

Recent, în cursul anului 2013, a fost făcută o altă descoperire extraordinară care confirmă afirmaţiile dr. Berrenda Fox. Această descoperire a fost de asemenea recunoscută oficial prin canalele de informare media. Ea a fost realizată de către cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Aceştia au declarat că au pus în evidenţă pentru prima dată existența unor secvențe ale codului genetic uman (ADN) ce prezintă nu două spirale, așa cum este general cunoscut, ci patru sau chiar mai multe spirale! Cercetarea  a fost publicata în revista Nature Chemistry, iar ştirea  a fost prezentată şi pe site-ul BBC. 
 
Imaginea alăturată prezintă comparativ o reprezentare teoretică a ADN-ului cu patru spirale (stânga) şi fotografia unor celule umane în care au fost identificate zone ce conţin ADN cu patru spire (dreapta). În partea din dreapta zonele cu ADN cvadruplu au fost marcate cu o substanţă fluorescentă. Deşi modul în care apar aceste componente cu patru spire ADN  a fost calificat de propaganda medicală oficială ca fiind un indicator al cancerului la persoana respectivă, observaţia esenţială este aceea că s-a pus în evidenţă cu probe solide faptul că ADN-ul uman poate avea patru spire. Este demn de menţionat că existaseră anterior şi alte rapoarte ale unor cercetători care puseseră în evidenţă ADN cu mai multe spire la copii, dar ele nu fuseseră luate în considerare, fiind etichetate ca teorii lipsite de fundament practic.

Mai mulţi cercetători estimează că ADN-ul uman este pe cale de a fi reprogramat şi că se vor activa încă 10 lanţuri de ADN prin rearanjarea şi activarea anumitor gene neutilizate în prezent. Ştiinţa de până acum a considerat că ADN-ul are în structura sa pe lângă cele două  componente active, şi mai multe gene ce păreau inutile, aşa-zis „de umplutură” sau „gene balast”. Se pare însă că de fapt acesta a fost până acum doar un material genetic ce rămăsese într-o stare potenţială, încă neactivată şi că acum se apropie momentul deplinei sale activări. Această activare se realizează tocmai datorită multiplelor transformări de ordin cosmic şi energetic  în care este actualmente integrată planeta Pământ. Există studii ştiinţifice foarte serioase care au evidenţiat în mod convergent aceste transformări ale ambianţei energetice planetare. Pot fi consultate în acest sens rezultatele cercetărilor efectuate de Mike Lockwood, Aleksei N. Dimitriev, Michael Mandeville, Barbara Hand Clow sau Gregg Braden. Suportul energetic şi informaţional al modificărilor ambianţei planetare este intermediat în cazul oamenilor exact de codul nostru genetic, ADN. Descoperiri de ultimă oră au evidenţiat faptul că ADN-ul reprezintă o interfaţă cu un câmp energetic invizibil care nu este de natură electromagnetică, dar care poate controla energia electromagnetică. Cu alte cuvinte, ADN-ul are un rol de receptor foarte fin, ca o antenă pentru aceste energii foarte mari care vin spre noi şi care sunt totodată şi foarte elevate ca frecvenţă de vibraţie. Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte şi tocmai de aceea ADN-ul este considerat uneori ca fiind un fel de structură de lumină condensată. Ca urmare a ieşirii ADN-lui din starea de potenţialitate, se poate spune că efectul global al acestei activări colective va fi un salt în evoluţia umanităţii!
 
Citiţi continuarea articolului
 
 
Citiţi şi:
 
 
yogaesoteric
10 martie 2014
 
 

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga