Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
O mare provocare a căii spirituale: cum ne gestionăm emoţiile negative (I)

de Emanuela Munteanu


Trăim într-o societate care suferă de nervozitate cronică. Mulţi par să poarte pe trup tatuajele unei vieţi pline de traume emoţionale. De aceea ei reacţionează rapid şi cu o vehemenţă nejustificată la cel mai mic stimul negativ. Este suficient să faci o plimbare cu mijloacele de transport în comun la ore de vârf şi poţi filma o sumedenie de scene care exprimă agresivitatea, maliţiozitatea, egoismul, invidia, împietrirea sufletească.

Ca practicanţi yoga se presupune că suntem un pic diferiţi. Şi chiar suntem până la un punct. Totuşi, în anumite momente reacţionăm ca şi cum nu am fi auzit niciodată despre yoga. Avem încă momente (sau perioade) când dăm jos masca de yoghin şi practicăm cu nonşalanţă mai toate viciile emoţionale pe care crezusem că le-am eliminat „definitiv”. După ce trece criza ne mirăm cum de am fost capabili de aşa ceva. Şi, eventual, băgăm totul, finuţ, sub preş pentru a putea purta în continuare, fără remuşcări, aura de fiinţă evoluată. Sau, dimpotrivă, ne analizăm cu luciditate pentru a vedea unde este greşeala. Ca să nu o mai repetăm.

De-a lungul celor aproape douăzeci de ani de practică spirituală m-am întrebat deseori cum se face că, deşi ştim atât de multe lucruri, deşi am învățat atâtea tehnici yoga foarte eficiente, cădem încă în plasa emoţiilor negative. Acest lucru mi-a părut mai puţin enigmatic în momentul în care am înţeles unele aspecte referitoare la mecanismul fiziologic al declanşării emoţiilor negative. Este vorba de câteva noţiuni simple despre mecanismul de funcţionare al creierului. Psihiatrii şi neurologii le cunosc foarte bine. Iar aspirantului care doreşte să ştie la ce să se aştepte din partea propriului trup şi al propriului psihic i-ar putea fi de un real folos.

Când sistemul de alarmă ne joacă feste

Creierul este compus din trunchiul cerebral (inclusiv diencefal), cerebel (sau creierul mic) și creierul mare (care include sistemul limbic şi neocortexul). Trunchiul cerebral exista deja acum 450 milioane de ani. Literatura de specialitate foloseşte uneori termenul de „creier reptilian” pentru a desemna această parte a creierului nostru, care face să ne asemănăm foarte mult în reacţii cu strămoşul nostru – omul cavernelor şi chiar mai departe, cu reptilele!

Creierul reptilian este însărcinat cu menţinerea proceselor vitale, cu protejarea siguranţei noastre ca individ şi cu perpetuarea speciei. În situaţii de criză declanşează „semnalul de alarmă” menit să ne protejeze viaţa şi siguranţa. Această reacţie a creierului arhaic se produce automat în momentele de insecuritate (fizică sau emoţională), privare de hrană, lipsă a somnului, privarea îndelungată de plăcere sau de informaţii senzoriale, contactul cu noul (despre care nu se ştie momentan dacă este sau nu o ameninţare), durerea (fizică sau emoţională), obstrucţionarea exercitării funcţiilor vitale (respiraţie, hrănire/excreţie, procreare). Tot la nivelul creierului arhaic este generat mecanismul de agresiune-sau-retragere („luptă sau fugi”), caracteristic şi animalelor, şi omului în situaţii limită. Din punct de vedere subtil, comportamentul controlat de creierul reptilian corespunde în mare măsură unui nivel de conştiinţă corespunzător lui MULADHARA CHAKRA.

Sistemul limbic (paleocortex, numit şi „creierul visceral”) este considerat centrul fiziologic al emoţiilor şi răspunde, printre altele, de coloritul afectiv (bucurie/suferinţă) al percepţiilor noastre. La acest nivel situaţiile şi evenimentele sunt etichetate drept plăcute sau neplăcute şi, ulterior, sunt dorite sau respinse. Sistemul limbic joacă un rol foarte important în prelucrarea informaţiilor care ajung efectiv în conştiinţa noastră, pe care le selectează după criterii de genul incitant/plictisitor, plăcut/neplăcut, nou/repetitiv etc. Deseori sistemul limbic efectiv ajustează realitatea, împiedicându-ne să sesizăm anumite aspecte pe care le consideră neinteresante sau, dimpotrivă, traumatizante. Emoţiile extraordinar de intense provoacă o reacţie a sistemului limbic care blochează orice intervenţie a zonei corticale. Una din preocupările preferate ale sistemului limbic este să ne determine să alergăm după plăcere şi să evităm durerea. Şi asta cu orice preţ.

Scoarţa cerebrală (neocortex) este formaţiunea cea mai nou apărută a creierului uman (1,5 milioane de ani) şi dezvoltarea ei foarte pronunţată este caracteristica distinctă a lui Homo sapiens. Ea mai poate fi numită şi „creierul gânditor”, întrucât la acest nivel omul devine capabil de gândire abstractă, limbaj, operare cu simboluri, considerente etice şi morale.

Modul în care relaţionează între ele cele trei segmente ale creierului este extrem de important pentru orice aspirant la spiritualitate. În ezoterism se vorbeşte deseori despre necesitatea de a controla partea animalică din noi pentru a putea face să înflorească toate calităţile divine. Aceasta nu este doar o metaforă, ci are o corespondenţă fiziologică foarte precisă, referindu-se la raporturile care se stabilesc între neocortex (caracteristic lui Homo sapiens) şi creierul arhaic (tendinţele animalice).

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, pentru majoritatea indivizilor, neocortexul nu funcţionează corect decât atunci când necesităţile fundamentale ale creierului reptilian sunt îndeplinite. În caz contrar, creierul arhaic alterează sau chiar blochează complet proiectele raţionale ale creierului gânditor, iar omul intră pur şi simplu pe „pilot automat”. Asta nu este neapărat un lucru rău. În situaţii de criză, creierul arhaic este capabil să genereze reacţii extrem de rapide şi eficiente pentru a ne salva viaţa, cu mult mai bine decât ar putea-o face creierul gânditor. În schimb, în manifestarea noastră ca fiinţe raţionale, acelaşi mecanism stă la baza tuturor reacţiilor inferioare care sunt atât de spontane şi rapide, încât uneori ne scapă total de sub control. Istoria cunoaşte un caz celebru de acest gen: Sfântul Petru care, „înainte de ivirea zorilor”, s-a lepădat de Iisus de trei ori...
 
Mai este şi un alt aspect: la animale sistemul de alarmă este declanşat de obicei doar de factorii biologici; de aceea pentru ele acest mecanism funcţionează în mod corect. În cazul fiinţei umane intervine factorul psihologic, care uneori poate perturba foarte mult activitatea de securitate a creierului reptilian. De aceea la unii oameni acest mecanism de siguranţă devine atât de sensibil, încât se comportă ca o alarmă care se declanşează nu numai când un hoţ vrea să deschidă uşa, ci şi când trece o pisică pe stradă, când zboară o vrabie pe deasupra sau chiar când o muscă bâzâie prin apropiere. O astfel de alarmă devine atunci un factor foarte perturbator.

Hormoni de stres în timpul SADHANA-ei

Cum poate fi preluat controlul asupra creierului arhaic? Cu siguranţă nu prin forţă, deoarece este înzestrat cu toate calităţile necesare unui animal pentru a supravieţui în sălbăticie. Detectează rapid orice ameninţare, atacă sau fuge, găseşte soluţii care deseori trec neobservate creierului gânditor. În plus, deţine o armă redutabilă: controlul biochimic asupra organismului. În momentul în care creierul reptilian declanşează „semnalul de alarmă” (ceea ce specialiştii denumesc RO – reacţie de orientare sau reacţie de adaptare), la nivelul creierului se produc ample modificări biochimice, însoţite de eliberarea unor hormoni specifici în organism.

Principalii hormoni activaţi sunt adrenalina, noradrenalina şi hormonii corticoizi. În scurt timp aceştia invadează întregul corp şi produc adevărate cutremure interioare. Pulsul este accelerat, muşchii sunt intens irigaţi (pentru a creşte rapiditatea reacţiilor musculare), se mobilizează rezervele de lipide şi glucide, organele interne şi pielea sunt mai puţin irigate cu sânge, digestia este blocată, funcţiile sexuale sunt inhibate, asimilarea unor substanţe preţioase pentru organism este stopată. În momentul în care corpul este asediat de hormoni corticoizi, capacitatea creierului gânditor de a prelua comanda este aproape nulă. Îţi aduci aminte ultima emoţie negativă foarte intensă care te-a răvăşit? De exemplu, frica. Ştii simptomele – genunchii se înmoaie, mâinile tremură, muşchii se încordează spasmodic, stomacul se strânge, vederea este parţial întunecată, iar mintea incoerentă. Imaginează-ţi că în această stare încerci să faci o acţiune simplă, de exemplu să bagi aţă în ac. Cam complicat, nu? Nu mai vorbesc de operaţii complexe şi dificile care necesită o corelare perfectă a trupului şi a minţii.

Odată eliberaţi în organism, hormonii corticoizi sunt foarte greu metabolizaţi. Cercetătorii au constatat că fiecare furtună emoţională prin care trecem lasă în corp adevărate cicatrici biochimice care se vindecă foarte lent şi au chiar tendinţa de a se reactiva periodic. 
 
Multe din acţiunile pe care le realizează pentru propria transformare lăuntrică şi evoluţie spirituală îl aduc într-un anumit sens pe aspirant în conflict cu creierul reptilian şi cu sistemul limbic. Postul (privarea temporară de hrană), reducerea perioadei de somn („vegherea”, în tradiţia creştină), diferite acţiuni repetitive, relativ inconfortabile, care pot face parte din SADHANA (practica yoghină zilnică), renunţarea la o anumită siguranţă interioară în ceea ce priveşte aspectele vieţii cotidiene, toate acestea şi multe altele pot fi semnale de alarmă pentru creierul reptilian şi sistemul limbic.

Dacă ele sunt înfăptuite cu o atitudine nepotrivită, organismul este rapid invadat de hormoni de stres care îngreunează foarte mult practica spirituală. Iată motivul pentru care unii aspiranţi sunt morocănoşi, închistaţi, frustraţi, stresaţi. Este evident că pentru ei SADHANA a ajuns o mare povară. Totuşi, pe calea spirituală aproape oricine se poate confrunta temporar cu astfel de situaţii, mai ales dacă nu înţelege mecanismele care le produc. 
 
Care sunt elementele care ne pot ajuta să împiedicăm declanşarea „semnalului de alarmă” atunci când facem acţiuni care vin în contradicţie cu preferinţele creierului arhaic?

Citiţi aici continuarea articolului

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro

Citiți și:
Hipotalamusul – «avocatul» adaptării organismului la mediu
Încă o punte între ştiinţa actuală şi ştiinţa milenară yoga – cortexul medial posterior


yogaesoteric
29 ianuarie 2014



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga