În această practică există o nobleţe la care vreau să particip


Eu am venit la cursul de yoga din mai multe motive. Auzisem că se realizează meditaţii la unison pentru binele planetei, cu teme precise şi în această practică mi s-a părut că există o nobleţe la care vreau să particip. Alt motiv a fost simţul adevărului – mă îndemna să văd cine are dreptate: yoghinii, care vorbesc despre minunatele lor realizări sau cei care-i blamează pentru practici lipsite de bun-simţ (nu este nevoie să descriu aici toate criticile aduse lor). Am vrut să cunosc adevărul, mai mult pentru mine, dar şi să-l demasc, cel puţin în faţa celor dragi mie. ADEVĂRUL este că… am rămas la curs.

În anul 2 am înţeles că yoga era pentru mine o căutare a sufletului de care mintea mea nu ştiuse nimic. Atunci mi-am adus aminte că înainte de curs am trăit o stare de neîmplinire aparent nefondată. Eram în autobuz, mă întorceam de la servici şi mă simţeam neîmplinită. M-am întrebat de ce, căci aveam soţul pe care-l visasem, un copil absolut adorabil, aveam studii superioare, mă simţeam iubită, iubeam, dar ceva lipsea.
Atunci, la curs, mi-am dat seama că mi-a lipsit relaţia cu DUMNEZEU. Teoretic, relaţia aceasta o puteam avea şi fără cursul de yoga, dar practic, fără Ghidul nostru spiritual nu am ştiut să o trezesc şi s-o amplific.

Pentru mine yoga înseamnă viaţa. La curs am învăţat că orice acţiune care trece prin filtrul spiritualităţii este o reuşită indiferent de rezultatul ei (cel aşteptat sau nu). Nu este doar teorie. Evident, dacă rezultatul este cel aşteptat te bucuri, dacă nu, ai dobândit o experienţă în plus şi dacă eşti suficient de detaşat vei înţelege mesajul transmis în acea situaţie şi vei ştii ce ai de făcut mai departe. Dacă nu ai înţeles mesajul, totul se va repeta până vei înţelege.
Aici am învăţat că orice situaţie în care sunt pusă este un dar de la DUMNEZEU pentru a mai asimila o lecţie sau pur şi simplu un cadou spiritual. Trăiesc pentru a primi darurile lui DUMNEZEU, căci El nu vrea decât să ne înveţe să ajungem la El. Ritmul şi viteza de „navigaţie” le impunem noi.

Dincolo de stările frumoase şi de experienţele extrasenzoriale, împlinirile mele cele mai spectaculoase, în plan fizic au fost: dobândirea stării de sănătate, după ce în tinereţe (14-31 ani) m-am chinuit cu răceli teribile care-mi afectau puternic toată fiinţa. După o experienţă la limita suportabilului, L-am implorat pe DUMNEZEU să mă binecuvânteze, având ca suport Arta Binecuvântării.
Răspunsul lui DUMNEZEU a fost atât de puternic, încât imediat după tehnică m-am însănătoşit şi de atunci nu mai consum pastile, antibiotice, nimic din ce înseamnă medicina alopată (fără de care nu puteam trăi în trecut). Am înţeles că DUMNEZEU a acţionat atunci când eu eram foarte hotărâtă să nu mai consum acele remedii, când eram într-o stare foarte puternică de aspiraţie, dar şi de umilinţă. De atunci am învăţat că suferinţa este un cadou care, dacă ştii să-l foloseşti, este un mare aliat pe calea spirituală.

Fără a cere în mod expres acest lucru, starea mea materială s-a îmbunătăţit. Am dobândit încredere în mine şi am observat că există o mare diferenţă între fiinţe cu aceleaşi cunoştinţe, aceeaşi capacitate de înţelegere, de învăţare şi această diferenţă o face încrederea mai mică sau mai mare în sine. Încrederea în sine îţi pune în valoare toate calităţile, pe când lipsa ei face ca acele calităţi pe care le ai să nu fie descoperite. Şi, cu toate aceste cunoştinţe, mă bucur că am reuşit, uneori, să fiu sprijin şi pentru alte fiinţe umane atunci când a fost nevoie.

Urmărind să experimentez tot ce am învăţat şi având încredere că toate aceste practici nu fac decât să mă întărească spiritual, am început să practic continenţa şi să fac din viaţa mea un Joc Divin (iubesc acest titlu de carte, care mi s-a părut foarte real). Astfel că m-am trezit la un moment dat într-o stare de mare bucurie că am reuşit să-mi sublimez menstruaţia, deşi eu nu credeam că pot fi în stare de aşa ceva. Din acel moment am făcut tot ce am ştiut pentru a sublima definitiv acest proces. Când am reuşit, mi-am dat seama că nu mai eram aceeaşi fiinţă de acum câţiva ani, neîncrezătoare şi pesimistă, mută şi tristă. Mă transformasem TOTAL. Iar raportat la durata evoluţiei umane, cred că nici nu a durat prea mult.

Sublimarea totală a avut loc la sfârşitul anului 8 de yoga, însă, evident, procesul de transformare a fiinţei mele l-am perceput de la primul curs. Ţin să subliniez că această transformare a mea nu s-ar fi realizat într-un timp atât de scurt fără îndrumarea Ghidului nostru spiritual, care mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să înţeleg aspecte ce m-au luminat pur şi simplu. Le mulţumesc celor două instructoare yoga pe care le-am avut pentru că s-au dăruit acestei cauze minunate şi că, datorită lor, am reuşit şi noi să cunoaştem toate aceste mărgăritare spirituale care reprezintă învăţătura lui Grieg. Nu în ultimul rând, le mulţumesc colegilor mei de yoga, care m-au ajutat prin puterea exemplului, dar şi prin simpla lor prezenţă.

Cred că aş putea scrie o carte cu toate fenomenele de sincronicitate care s-au manifestat pe parcursul evoluţiei mele spirituale, pe care eu le simt ca pe aprobări ale lui DUMNEZEU în evoluţia mea spirituală. Este foarte frumos cum descopeream răspunsurile la întrebările mele interioare în cărţi, în oameni sau alte surse, în cele mai potrivite momente.

Concluzia la care am ajuns cu privire la evoluţia mea este că, deşi am pornit la drum fără să cunosc destinaţia, numai cu intuiţia că este spre binele meu, am aflat că în drumul meu spre casă (DUMNEZEU) „mi-au crescut aripi, am prins culoare în obraji” (am armonizat aura), am dobândit mai multă vigoare (sănătate, forţă mentală, dar şi fizică). Drumul acesta mă întăreşte şi mă transformă într-o fiinţă minunată, în stare să-şi continue călătoria pe o cărare din ce în ce mai vizibilă. Sunt sigură că sunt pe drumul cel bun, SIMT ASTA, pe zi ce trece mai mult.

Laura B., anul 11 de yoga, Constanţa

Fragment preluat din cartea Un dosar complet al unei analize comparative: Este yoga o sectă sau o cale spirituală?, publicată la Editura Shambala, tipărită de Ganesha Publishing House.



Citiţi şi:

Extratereștrii benefici există!

Îngerul păzitor

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More