Codex Alimentarius – un evident și cutremurător genocid planetar deghizat

– prezentarea cărții –

 

Cuvântul latin „codex” desemna în antichitate echivalentul unei cărţi actuale, „paginile” fiind la început tăbliţe din lemn cerate care erau legate şi prinse la cotor cu nişte curele. Codex-ul s-a impus în Imperiul Roman şi a înlocuit pergamentul, care constituia, în afara frunzelor de palmier şi a tăbliţelor de lut, una dintre primele forme de carte cunoscută şi utilizată în cadrul culturilor eurasiatice.

În ultimii ani, denumirea de Codex Alimentarius a ajuns să fie tot mai cunoscută ca fiind numele unui cod general de reglementări și direcții privind producerea, furnizarea și consumarea alimentelor. Codex Alimentarius a apărut încă din anul 1963, acesta fiind opera Organizației Națiunilor Unite (ONU). Cu toate că ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional, Codex Alimentarius s-a dovedit gradat a fi un veritabil dușman al oamenilor, în loc de a îndeplini rolul declarat cu mult aplomb, de instrument de protejare a consumatorilor din întreaga lume.
Comisia care elaborează Codex Alimentarius (The Codex Alimentarius Commission – acronimul ce este folosit în limba engleză fiind CAC) este un organism internaţional ce are drept scop declarat să stabilească un set de standarde globale pentru alimente. Comisia a fost înfiinţată în anul 1963 ca rezultat al rezoluţiilor ce au fost adoptate în anul 1961 la o conferinţă a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (Food and Agriculture Organization – FAO), iar în prezent este finanţată în comun de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization – WHO) şi de către Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a Naţiunilor Unite.

Dincolo de unele declaraţii de intenţie care la prima impresie sunt înduioșătoare mai ales pentru cei naivi, ignoranţi și creduli, marii patroni ai industriei farmaceutice și agro-alimentare, în cârdășie cu așa-zișii „iluminați” aflați la vârful francmasoneriei mondiale, au cel mai mare interes în privința legiferării Codex Alimentarius și acționează sistematic de ani de zile, în direcția eliminării complete a oricărei concurențe independente și a oricărei rezistențe împotriva monopolului pe care vor să-l instaureze pas cu pas.

Având în vedere aceste aspecte, se poate anticipa că, dacă prevederile abuzive din Codex Alimentarius vor fi generalizate, oamenii vor fi tot mai condiționați din punct de vedere alimentar, riscând să devină dependenți de produsele otrăvite ale unei industrii globaliste, în mod evident dușmănoase la adresa vieții fiinţelor umane, care sunt tratate întocmai ca nişte animale de povară cu faţă umană ce pot fi manipulate şi mânate după diabolicul plac al unei așa-zise elite mondiale formată din mari bancheri și industriași.

***

Concernul biochimic Monsanto este unul dintre coloşii ce alcătuiesc structura aşa-zisă „big-five” din domeniu şi care impun la nivel mondial folosirea OMG-urilor la adăpostul insidios al standardelor şi liniilor directoare ce au fost stabilite de către Comisia Codex Alimentarius. Aşadar, firma Monsanto este cea care ne aduce nu numai nişte înşelătoare „bunătăţi” în România, respectiv sămânţa de soia modificată genetic ce a fost realizată în eprubetă, porumb modificat genetic sau altele ce sunt asemenea, dar şi hormoni artificiali de creştere a ugerului la vaci, de scădere a mărimii coarnelor la ovine şi de creştere a încă o pereche de urechi la toate rumegătoarele. (Toate acestea par incredibile, dar sunt adevărate!)

Constatăm în felul acesta tristul adevăr că politicienii români sunt, de fapt, nişte slugoi corupţi şi în mod indirect criminali, care s-au vândut şi se vând, atât pe ei înşişi, cât şi sănătatea oamenilor din această ţară, pentru fel şi fel de avantaje personale cu care sunt în mod viclean tentaţi şi corupţi, până în măduva oaselor, de către marile concerne internaţionale, cum este sinistra firmă Monsanto.

Este necesar să precizăm, mai ales pentru cei neinformaţi, că organismele modificate genetic (OMG) nu sunt nicidecum destinate eradicării foametei mondiale, aşa cum, în mod mincinos suntem bombardaţi cu astfel de informaţii care urmăresc să ne adoarmă vigilenţa şi care sunt, în realitate o verigă pe care francmasoneria mondială o foloseşte în procesul general de spălare pe creier a oamenilor. În realitate, foametea mondială este doar rezultatul împărţirii inechitabile a resurselor şi a hranei de către lacomii bogătaşi care, la ora actuală, dispun din umbră de toate acestea.

Miza pentru introducerea OMG-urilor în România şi, în general, în lume este una enormă şi implică monopolul asupra tuturor alimentelor ce urmează să fie implementate la nivel global. Ştim cu toţii că aceia care controlează după cum vor ei hrana (mâncarea) sunt, aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă, stăpânii tuturor. Dacă încă mai există unii naivi ce cred, datorită ignoranţei în care se complac, că pretinsul preţ redus al OMG-urilor şi presupusa accesibilitate mărită a lor ar fi cumva o expresie a generozităţii încă nedescoperite sau a vreunui demers umanitar nedeclarat din partea francmasoneriei mondiale, atunci îi anunţăm că se înşeală amarnic.

Tocmai de aceea este necesar să ne punem cu toţii urgent întrebarea: de ce promotorii OMG-urilor urmăresc în mod insidios şi cu disperare să anihileze şi să distrugă aproape cu orice preţ agricultura tradiţională şi cea organică şi de ce, oare, ei fac toate acestea prin cele mai necinstite mijloace, urmărind să pună o mulţime de obstacole, atât de ordin legislativ, cât şi administrativ, pentru a bloca cât mai repede bunul mers şi dezvoltarea agriculturii sănătoase?! Răspunsul inteligent şi plin de bun simţ este că prin crearea unui culoar de promovare a culturilor OMG şi a seminţelor modificate genetic, ce produc adevăraţi „monştri vegetali”, pe de o parte aceşti funcţionari iresponsabili şi corupţi, ce sunt agenţii concernelor de acest gen, îşi umplu propriile buzunare, iar pe de altă parte execută ordinele clicii aşa-zişilor „iluminaţi” ce urmăresc prin toate mijloacele, inclusiv prin acest genocid deghizat, reducerea numerică a populaţiei globului la numai un miliard de fiinţe umane.

Această carte este şi rămâne pentru noi toţi un semnal de alarmă. Ea demască punct cu punct acţiunea concertată de impunere a unui cod unic, globalist al alimentelor şi explică pe înţelesul tuturor pericolul acceptării pasive a unor astfel de măsuri criminale, care dincolo de aparenţe sunt îndreptate împotriva sănătăţii şi vieţii noastre.


de Andrei Gămulea și profesor Yoga Gregorian Bivolaru

 
Această carte a fost publicată la Editura Shambala şi tiparită la Ganesha Publishing House


yogaesoteric
31 octombrie 2013

 


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More