Spirale yang urmate de inducţia stării de eliberare spirituală prin miracol divin şi de ruga colectivă către Dumnezeu Tatăl




– 26 OCTOMBRIE ŞI 2 NOIEMBRIE 2013 –



SÂMBĂTĂ, 26 OCTOMBRIE 2013 şi SÂMBĂTĂ, 2 NOIEMBRIE 2013 se vor realiza MEDITAŢII ÎN SPIRALĂ YANG® URMATE DE INDUCŢIA STĂRII DE ELIBERARE SPIRITUALĂ PRIN MIRACOL DIVIN şi de RUGA COLECTIVĂ CĂTRE DUMNEZEU TATĂL, prin care vom apela ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne ajuta să depăşim starea gravă în care se află la ora actuală umanitatea şi planeta Pământ.
Reamintim că în aceste două zile este recomandat să se ţină post negru doar cu apă, în intervalul orar 6.00-15.00 (până la încheierea rugii colective).  

PROGRAMUL SPIRITUAL din ambele zile, SÂMBĂTĂ, 26 OCTOMBRIE 2013 şi SÂMBĂTĂ, 2 NOIEMBRIE 2013, va fi următorul:

10:00-11:00 Intrarea în şirurile zodiacale
11:00-12:00 Formarea spiralei
12:00-13:45 Desfăşurarea meditaţiei în Spirală Yang urmată de inducţia stării de eliberare spirituală prin miracol divin
14:00-15:00 Ruga colectivă către Dumnezeu Tatăl

Locul de desfăşurare al ambelor spirale este TERENUL din CARTIERUL FERENTARI situat în zona capătului de linie „staţia ZEŢARILOR”, acces pe strada N. D. COCEA!

Vă reamintim mesajul lui Grieg referitor la aceste acţiuni spirituale excepţionale:
„Dragii mei, dată fiind starea în mod evident dramatică în care a ajuns actualmente planeta Pământ, atât datorită păcatelor, cât şi datorită fărădelegilor şi a greşelilor grave ce au fost şi sunt făptuite, am fost inspirat să realizăm cu toţii, […], un apel colectiv gen rugă, ce va fi sincer, umil şi plin de credinţă în Dumnezeu. Acest apel gen rugă va fi realizat de noi toţi la unison. Îndrăznim să sperăm deja cu anticipaţie că Dumnezeu Tatăl, în nesfârşita Sa milă, iubire şi bunătate, ne va asculta această rugă colectivă şi se va îndura să ne ajute de acum înainte, până nu va fi deja prea târziu, atât pentru planeta noastră Pământ, cât şi pentru întreaga umanitate. Noi trebuie să devenim conştienţi că facem parte din această umanitate a planetei Pământ, fiecare dintre noi, întocmai aşa precum, analogic vorbind, celulele fac parte din trup şi toate sunt structurate şi acţionează la unison în cadrul totului organic al trupului omenesc. Vă rog să aveţi în vedere că pentru a spori şansele ca această rugă colectivă să fie ascultată de Dumnezeu Tatăl, este foarte bine să urmărim să postim cu toţii în ziua în care urmează să formulăm o astfel de rugă colectivă. Prin urmare, vom mânca numai după ce această rugă colectivă va fi finalizată. În ziua respectivă, de la ora 6:00 dimineaţa şi până în momentul în care vom rosti această rugă colectivă la unison, nu vom mânca nimic şi vom bea doar apă (până la ora 15:00, n.n.). Vă rugăm, deci, să participaţi cu toţii la această rugă colectivă care se va realiza cu ocazia spiralelor de inducţie a stării de eliberare spirituală prin miracol divin pe care le vom face…”
 
Vă recomandăm să citiţi şi articolul profesorului yoga Nicolae Catrina:  Unele aspecte cu totul extraordinare şi profund semnificative referitoare la impactul planetar şi la influenţa dumnezeiască, binefăcătoare a rugilor colective ce au fost realizate la unison (încă din anul 2010) şi continuă să fie realizate periodic în cadrul şcolii de yoga MISA
 

yogaesoteric

22 octombrie 2013

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More