Strategia secretului referitoare la OZN-urile ce au fost observate în cadrul programului spaţial Gemini (1)

 

Agenţia Spaţială Americană NASA (National Aeronautics and Space Administration) a fost creată la data de 29 iulie 1958 cu scopul declarativ de a duce mai departe proiectele astronauticii civile şi de a ajunge din urmă Uniunea Sovietică în domeniul explorării spaţiului. Astfel, deşi oficial se spune că apariţia NASA-ei a marcat începutul aşa-zisei „curse spaţiale”, ai cărei principali protagonişti au fost Statele Unite şi Uniunea Sovietică, mulţi  cercetători avizaţi în această problemă sugerează că scopul real a fost dobândirea unui control deplin asupra spaţiului circumterestru, care este un element important în planul de obţinere a supremaţiei mondiale de către cei care conduc din umbră Statele Unite. Ar fi multe de spus despre faţa ascunsă a politicii actuale a agenţiei, politică ce pare să vizeze tot mai mult renunţarea  la misiunile spaţiale cu echipaj uman la bord, pentru evitarea unor posibile scurgeri de informaţii.
 
Dar înainte de a vorbi despre aceste aspecte, care sunt greu de acceptat pentru cei care încă mai cred în onestitatea celor care conduc din umbră destinele acestei planete, să aruncăm o privire asupra primelor zboruri spaţiale ale agenţiei NASA. Prin intermediul programului „Mercury” (numit astfel ca un omagiu adus zeului Mercur), desfăşurat din anul 1958 până în 1963 şi al programului „Gemini” (după numele constelaţiei Gemeni), program desfăşurat între anii 1963 şi 1966, politica agenţiei a prins treptat contur. Într-adevăr, participanţii la aceste programe au fost supuşi unor veritabile constrângeri, care le-au fost impuse de patronii din umbră ai agenţiei, cu scopul de a ascunde lumii informaţiile legate de existenţa unor civilizaţii extraterestre care au fost descoperite cu această ocazie, chiar în vecinătatea imediată a Pământului.
 

Obiect zburător neidentificat, în formă de ţigară, fotografiat în timpul misiunii spaţiale Mercury 1, de către astronautul american John Glenn, la data de 26.02 1962

Primii ani ai NASA-ei au fost, deci, importanţi în punerea la punct a unei  sui generis politici a secretului, bazate pe metode variate şi abile precum dezinformarea, manipularea, adevărurile spuse pe jumătate, minciuna repetată, zvonurile false, precum şi discreditarea, presiunile, şantajul şi, în ultimă instanţă, chiar eliminarea fizică a martorilor. Dar înainte ca aceste metode să fie operaţionale la modul real, agenţia a cunoscut o scurtă perioadă, am putea-o numi de tranziţie, în timpul căreia au circulat informaţii referitoare la anumite evenimente extraordinare ce avuseseră loc până atunci.
 
În cele ce urmează, vom vorbi despre această perioadă de timp, mai precis despre evenimentele neobişnuite care au apărut în timpul misiunilor programului Gemini.
Graţie internetului, informaţiile care înainte ne erau inaccesibile au circulat liber în întreaga lume, permiţând reconstituirea unor realităţi care ne-au fost până nu demult ascunse.
În plus, legea FOIA (Freedom Of Information Act), care dă undă verde publicării parţiale sau în întregime a unor documente considerate confidenţiale, ce aparţin guvernului Statelor Unite, a permis informarea opiniei publice de pe  întregul mapamond  în  legătură  cu unele descoperiri  excepţionale realizate de-a lungul timpului de către numeroşi cercetători.
 
Un documentar video, care este disponibil pe site-ul http://onvis-usa.com, ne-a reţinut în mod particular atenţia. Acest documentar se referă la anumite convorbiri radio incitante care au avut loc între astronauţii misiunilor Gemini şi staţiile terestre MSFN (Manned Space Flight Network), ce erau răspândite de jur-împrejurul globului pentru a le urma periplul. Aceste dialoguri radio deosebit de interesante, ce au fost ascunse la vremea respectivă publicului larg, au fost clasate de NASA drept documente „top  secret” (ultrasecrete) şi urmau să rămână aşa pentru totdeauna. Acesta este unul dintre nenumăratele exemple care demască strategia minciunii şi a adevărului deformat, strategie adoptată de Agenţia Spaţială Americană încă de la începuturile ei. Într-adevăr, fidelă unei logici obscure, care îi este proprie, NASA a pus imediat în aplicare o politică ce alternează în mod savant dezinformarea şi divulgarea, revelarea apoi dezminţirea, opacitatea şi transparenţa. Această abilă politică duplicitară pe care NASA o pune în aplicare chiar şi în prezent faţă de opinia publică are drept scop, în ciuda aparentei transparenţe pe care o afişează, să „lase în ceaţă” întreaga lume.
 
Citind dialogurile pe care vi le prezentăm în rândurile care urmează, veţi putea să vă daţi seama că ele ascund anumite realităţi tulburătoare, greu de crezut, ce ne revelează existenţa unor civilizaţii extraterestre în imediata apropiere a planetei noastre, fapt ce este ascuns cu străşnicie şi abilitate de către clica de la vârful Francmasoneriei mondiale.
 



Lansarea rachetei Titan, ce a plasat pe orbită capsula Gemini, în anul 1964

 
Acei piloţi, veritabili pionieri ai spaţiului, au văzut lucruri extraordinare, care le-au marcat existenţa, şi pe care nu le-au putut dezvălui public decât în parte şi cu mulţi ani mai târziu.
Însă înainte de a trece la descrierea evenimentelor respective, se cuvine să prezentăm o imagine de ansamblu a desfăşurării zborurilor spaţiale din acea vreme. Programul Gemini avea drept obiectiv pregătirea celui mai amplu program al NASA: programul Apollo, ce urma să fie lansat în anul 1967. Caietul de sarcini presupunea realizarea şi asimilarea mai multor etape importante. Era necesar să fie exersate şi stăpânite procedurile de localizare, de manevră şi de cuplare în spaţiu a două module (condiţie indispensabilă revenirii unui echipaj al unei navete spaţiale pe Pământ). Era de asemenea necesar să fie puse la punct procedurile de ieşire în spaţiu, pentru a testa combinezoanele de protecţie utilizate în timpul zborurilor spaţiale şi, în sfârşit, ca şi în cazul misiunilor programului Mercury, să se studieze efectul imponderabilităţii asupra fiinţei umane.

Începutul numeroaselor întâlniri neaşteptate…

Cu excepţia misiunilor Gemini 1 şi 2, care nu au avut niciun om la bord, echipajul misiunilor Gemini a fost întotdeauna compus din doi piloţi. De altfel, această configuraţie a fost unul din motivele pentru care programul a primit numele de Gemini, făcând aluzie la constelaţia Gemenilor, numită astfel după Castor şi Pollux, cei doi fraţi gemeni din mitologia greacă. Astfel, începând cu martie 1965 până în noiembrie 1966, au fost lansate zece misiuni Gemini cu echipaj uman, ce au avut la bord un număr total de douăzeci de astronauţi. Astfel, timp de douăzeci de luni, ei au urmărit să experimenteze şi totodată să perfecţioneze anumite proceduri care erau indispensabile pentru buna desfăşurare a viitoarelor călătorii spre Lună.

Transmisiunile radio

Să revenim acum la aceste transmisiuni radio ce se realizau în mod curent între astronauţii aflaţi în modulele spaţiale ce evoluau în afara Pământului şi echipele de urmărire şi control al zborului de pe Pământ.
 

Astronautul Ed White, în timpul primei ieşiri individuale în afara modulului spaţial Gemini 4

 
Este bine de ştiut că la bordul fiecărei capsule a programului Gemini se afla un înregistrator de voce cu bandă magnetică (VTR – Voice Tape Recorder), ce era poziţionat lângă scaunul pilotului, în partea dreaptă a capsulei, şi care permitea înregistrarea tuturor dialogurilor şi observaţiilor pe care astronauţii le făceau în timpul zborului. În acest mod nu era ignorat nici cel mai mic detaliu ce putea contribui la creşterea confortului şi a securităţii zborului misiunii următoare. Astronauţii trebuiau, de asemenea, să folosească acest VTR atunci când modulul spaţial se afla în afara razei de acoperire a puternicelor antene ale staţiilor MSFN instalate în diverse locuri de pe planetă. Comentariile înregistrate pe VTR în timpul acestor perioade de întrerupere urmau să fie transmise unei staţii MSFN, de îndată ce contactul radio era restabilit.
 
Aceste înregistrări VTR, care iniţial au fost catalogate drept „top secret” de către oficiali şi „îngropate” în arhivele NASA, au devenit totuşi accesibile ulterior, datorită Legii FOIA. Ele conţin multe comentarii incitante ale astronauţilor, comentarii ce se referă la unele fenomene neobişnuite pe care aceştia le-au putut observa în spaţiul cosmic, în timpul misiunilor lor.

Misiunea Gemini IV

Iată, deci, un prim dialog ce a avut loc în timpul misiunii Gemini 4, între astronautul James McDivitt, comandantul misiunii şi baza de comandă de pe Pământ (CapCom – Capsule Communication).

„(MET 29:52:17)
Jim McDivitt realizează oare un raport… despre un OZN?
Jim McDivitt : OK. Tocmai am văzut ceva acolo sus, dar chiar în momentul în care m-am apropiat suficient pentru a realiza o fotografie bună, Soarele m-a orbit şi l-am pierdut.
CapCom: Am înţeles. Avem modificări în planul de zbor. Vreţi să rămâneţi în aşteptare pentru a primi o confirmare?
Jim McDivitt: Da. Rămânem în aşteptare şi lăsaţi-mă să văd dacă pot regăsi acest lucru.

(MET 29:57:09)
După câteva minute McDivitt a continuat să descrie «lucrul» pe care tocmai îl văzuse.
CapCom: Afirmativ. Încă mai vedeţi acel lucru acolo sus?
Jim McDivitt: Nu, l-am pierdut. Am impresia că avea braţe mari care ieşeau din el. Nu l-am văzut decât un minut. Am făcut o fotografie cu camera video şi una cu Hasselblad, dar mă aflam în imponderabilitate şi înainte să mă stabilizez l-am pierdut.

Fotografie a unui OZN realizată de către astronautul James McDivitt, în timpul misiunii spaţiale Gemeni 4 
 

(MET 49:00:50)
În ziua următoare Mc Divitt a făcut din nou comentarii despre acelaşi obiect.
CapCom: Am înţeles. Puteţi să estimaţi la ce distanţă se afla ieri obiectul faţă de voi?

Jim McDivitt: Nu aş putea să precizez. Părea să fie un obiect foarte mare şi aveam impresia că mă apropii foarte repede de el. Dar distanţa era destul de dificil de evaluat. Aş spune aproximativ 10 mile (16 km).
CapCom: 10 mile?
Jim McDivitt: Este doar o aproximaţie. Nu pot spune cu adevărat la ce distanţă se afla. Eram însă destul de aproape încât să-l pot vedea…
CapCom: Eraţi destul de aproape ca să vedeţi ce?
Jim McDivitt: … (neinteligibil)
CapCom: Se aude foarte slab de-acolo. Nu am înţeles (…)
Jim McDivitt:… braţele şi formele cilindrice care depăşeau…”.

 

 Gemini 4 a fost lansat pe orbită la data de 3 iunie 1965, avându-i la bord pe James McDivitt şi Edward White, iar misiunea a durat patru zile, timp în care modulul a realizat 62 de rotaţii în jurul Pământului.
Este dificil de spus cu precizie ce a văzut McDivitt… Cu siguranţă a fost ceva foarte tulburător pentru nişte oameni, obişnuiţi totuşi cu situaţii dintre cele mai palpitante.
El va descrie peste câţiva ani, în noiembrie 1973, în timpul unui interviu la emisiunea Dick Cavett Show, întâlnirea sa cu acel misterios obiect.

Iată cum a descris el ceea ce văzuse cu opt ani în urmă: „Ne aflam în spaţiu cu motoarele oprite şi cu instrumentele de control stinse, când deodată acel obiect a apărut la fereastră. Avea o formă bine definită – era un obiect cilindric, de culoare albă – avea un braţ lung care ieşea dintr-o parte. Nu ştiu dacă era un obiect mic aflat foarte aproape, sau un obiect mai mare, dar mai îndepărtat. Nu aveam niciun punct de reper pentru a putea aprecia distanţa. Nu ştiu cu adevărat cât de mare era. Aveam două aparate de fotografiat  care pluteau în acel moment în cabină, aşa că am înşfăcat unul şi am făcut o poză, apoi l-am luat pe celălalt şi am mai făcut o poză. Imediat după aceea am pornit sistemele de propulsie pentru că m-am temut că îl vom lovi, însă lumina Soarelui mi-a intrat în ochi…” 

Fotografie a unui OZN de formă cilindrică (dreapta sus a imaginii) realizată de către astronautul James Mcdivitt în timpul misiunii spaţiale Gemini 4

McDivitt nu este singurul care a relatat acest gen de incidente.
Misiunile care au urmat au fost, de asemenea, pline de astfel de rapoarte, la fel de tulburătoare.
 
Citiţi continuarea acestui articol.
 
Articol preluat din Caietul Taberei yoghine de vacanţă Costineşti 2011, vol. 3, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House Ldt.



Citiţi şi:

Itinerariul straniu al unui copil ce a fost inclus într-un «Program Secret Negru» (Black Program) (I)

Proiectele guvernamentale secrete din cadrul aşa-numitelor OPERAȚIUNI NEGRE (BLACK OPS.)

yogaesoteric
2 august 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More