Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
MEDITAŢII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE şi EVENIMENTE SPIRITUALE din luna IULIE 2013

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
 
ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT
  
Profesor yoga Gregorian Bivolaru

 

Miercuri, 3 iulie/Joi, 4 iulie, de la ora 24.00 – ÎNTÂLNIREA COMUNĂ a INSTRUCTORILOR DE YOGA şi a LECTORILOR DE AYURVEDA, la sala Pipera 1. Program administrativ: între orele 22.00-24.00. ÎNTÂLNIREA LECTORILOR DE AYURVEDA va avea loc miercuri 3 iulie, la sala Pipera 1, de la ora 22.00.

Joi, 4 iulie, de la ora 12.00 – Începe TABĂRA INTERNAŢIONALĂ DE VIRA MAHAVIRA ANANDA, care se va desfăşura la Costineşti, în perioada 4 iulie-7 iulie.

Sâmbătă, 6 iulie/Duminică, 7 iulie – SHIVARATRI. Între orele 23.30-1.00: meditaţie de comuniune cu SHIVA, cu ocazia momentului de SHIVARATRI. 

Duminică, 7 iulie, între orele 5.00-24.00 – Se realizează la unison TEHNICA DE REVELARE A EXISTENŢELOR ANTERIOARE, care va fi susţinută spiritual printr-un câmp telepatic colectiv de către Grieg.

Duminică, 7 iulie, începând cu ora 16.15 – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, întâlnirea va avea loc la sala Pipera 1.

Duminică, 7 iulie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia se va realiza la sala Pipera 1. 

Marţi, 9 iulie, între orele 21.25-22.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncție cu Mercur. Efecte: Trezeşte şi dinamizează o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, starea detaşată de competitivitate, claritatea în gândire, simţul practic, eficienţa în acţiunile benefice de natură practică, ingeniozitatea. Totodată, acest aspect amplifică memoria şi puterea intelectului, facilitează manifestarea capacităţilor oratorice. El face să se manifeste din plin curajul şi ne susţine să ducem la bun sfârşit acţiunile benefice pe care le realizăm. Tot atunci se amplifică unele procese de purificare la nivelul plexului solar şi este susţinută aspiraţia armonioasă de autodepăşire, cât şi cea de afirmare lucidă şi detaşată. Este facilitată apariţia unei stări de armonie între sfera mentală şi sfera vitală a fiinţei şi trezeşte creativitatea. Acest aspect face să crească fermitatea în ceea ce priveşte exprimarea ideilor benefice. Îmbunătăţeşte atenţia şi puterea de conştientizare. Este un moment favorabil pentru împărtăşirea plină de responsabilitate a cunoştinţelor spirituale acumulate şi pentru studiul rodnic al lucrărilor spirituale. Generează un fenomen pregnant de solarizare în sfera mentală a fiinţei. Este un moment favorabil pentru detaşarea de ideile obsesive.   

Sâmbătă, 13 iulie, începând cu ora 12.00 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG® URMATĂ DE INDUCŢIA STĂRII DE ELIBERARE SPIRITUALĂ PRIN MIRACOL DIVIN şi de RUGA COLECTIVĂ CĂTRE DUMNEZEU TATĂL, prin care vom apela ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne ajuta să depăşim starea gravă în care se află la ora actuală umanitatea şi planeta Pământ. Această manifestare spirituală se va realiza la unison în oraşele București, Cluj, Constanța şi Iaşi.

Duminică, 14 iulie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia se va realiza la sala Pipera 1. 

Vineri, 19 iulie, între orele 16.05-16.50 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Saturn în trigon cu Neptun. Efecte: Facilitează introspecţia, autocunoaşterea, favorizează revelarea experienţelor spirituale din vieţile anterioare, favorizează descoperirea aplicabilităţilor unor principii, idei abstracte, facilitează contactul cu fiinţele spirituale din universul astral.

Vineri, 19 iulie, între orele 17.00-17.45 – Meditaţie de comuniune cu SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV.

Sâmbătă, 20 iulie, între orele 15.00-15.45 – Meditaţie de comuniune cu SFÂNTUL PROROC ILIE.


Sâmbătă, 20 iulie, între orele 22.25-23.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în trigon cu Neptun. Efecte: Favorizează trezirea şi atracţia către ocultism şi misticism, trezeşte şi dinamizează capacitatea de dedublare controlată în lumile astrale, trezeşte şi dinamizează ingeniozitatea şi inspiraţia. Face să apară inspiraţia pentru realizarea acţiunilor benefice.

Duminică, 21 iulie, între orele 0.15-1.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în trigon cu Saturn. Efecte: Trezeşte capacitatea de autodepăşire şi dinamizează simţul măsurii. Face să apară eficienţă în acţiunile individuale. Trezeşte şi dinamizează răbdarea, responsabilitatea, punctualitatea. Favorizează apariţia şanselor de a ne depăşi temerile şi fricile. Este un moment favorabil pentru a ne angrena în acţiuni care necesită focalizare mentală intensă. Face să se trezească aptitudinile practice. Trezeşte şi amplifică perseverenţa, hotărârea. Face să apară eficienţa şi uşurinţa în execuţia activităţilor manuale.

Duminică, 21 iulie – TRIPURA SUNDARI. Perioada favorabilă de angrenare în jocuri amoroase în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este între orele 17.15 (sâmbătă, 20 iulie) şi ora 13.15 (duminică, 21 iulie). Meditaţie specială de comuniune cu Marea Putere Cosmică Tripura Sundari se realizează între orele 1.35-2.20 (sâmbătă spre duminică). Momentul de maximă influenţă benefică este duminică, 21 iulie, la ora 1.52.

Duminică, 21 iulie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia se va realiza la sala Pipera 1. 

Luni, 22 iulie, între orele 10.20-11.05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în conjuncție cu Jupiter. Efecte: Trezeşte şi amplifică spiritul justiţiar, nobleţea, trezeşte simţul măsurii, corectitudinea, responsabilitatea şi respectul faţă de legile divine. Este un aspect favorabil pentru luarea deciziilor divin inspirate, binefăcătoare. Face să apară o stare lăuntrică de claritate, spontaneitate şi discernământ spiritual. Trezeşte spiritul binefăcător de iniţiativă şi dorinţa de autodepăşire. 

Luni,  22 iulie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe luni, 22 iulie, la ora 03.15 şi se încheie marți, 23 iulie, la ora 15.15. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este luni, 22 iulie, la ora 21.15. 

Vineri, 26 iulie, între orele 21.20-22.05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în sextil cu Saturn. Efecte: Trezeşte şi amplifică maturitatea în sfera afectivă, dinamizează aspiraţia de concretizare a sentimentelor. Conduce la depăşirea cu o mare uşurinţă a superficialităţii şi ajută la atingerea controlului asupra pasiunilor inferioare. Face să se trezească în fiinţă respectul faţă de propria persoană, punctualitatea, fidelitatea în relaţiile de iubire. Favorizează trezirea şi amplificarea stării de abnegaţie. Energia acestui aspect susţine, trezeşte şi amplifică frumuseţea interioară percepută spontan, facilitează atingerea stării de maturitate afectivă, dinamizează şi amplifică responsabilitatea emoţională. Face să apară o stare de echilibru între nevoia de exteriorizare şi nevoia de interiorizare, generează armonie între planul material şi cel spiritual.

Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 21.00 – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1.

Duminică, 28 iulie, începând cu ora 16.15 – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, întâlnirea va avea loc la sala Pipera 1.

Duminică, 28 iulie, între orele 16.25-17.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în sextil cu Jupiter. Efecte: Permite trăirea plenară a unor stări spirituale model care ne apar atunci când realizăm meditaţie profundă, face să apară o stare intensă de expansiune a conştiinţei în sfera spirituală. Face să se amplifice emoţiile de natură afectivă şi stările de devoţiune. Trezeşte totodată şi amplifică puterea de transfigurare şi facilitează comunicarea cu entităţile spirituale, elevate. Face să se trezească iubirea pură, dragostea de adevăr şi dreptate. Trezeşte şi amplifică în fiinţă generozitatea, toleranţa, blândeţea, optimismul, facesă apară trăirea plenară a stării de fericire fără obiect, favorizează îmbunătăţirea stării de sănătate. 

Duminică, 28 iulie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia se va realiza la sala Pipera 1. 

Marţi, 30 iulie, între orele 15.35-16.20 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în trigon cu Pluto. Efecte: Trezeşte şi amplifică trăirile pasionale şi emoţionale, facilitează transmutarea potenţialului creator şi sublimarea energiilor inferioare prin intermediul puterii tainice a transfigurării, elevează trăirile erotice. Permite punerea spontană la unison cu Voinţa Divină prin intermediul stării de abandon şi dăruire totală prin iubire. Face posibilă trezirea calităţilor artistice şi permite apariţia stărilor spontane de transă benefică.

Joi, 1 august – Începe TABĂRA SPIRITUALĂ YOGHINĂ DE VACANȚĂ® de la COSTINEȘTI, care se va desfășura în perioada 1 august-4 septembrie.
 


yogaesoteric
28 iunie 2013


 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga