Următoarea întâlnire din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice va avea loc pe 8 iunie, la Bucureşti

 

SÂMBĂTĂ 8 IUNIE 2013 este programată o nouă întâlnire a Mişcării Charismatice Teofanice, la Bucureşti, la sălile Pipera 1 şi Pipera 2.
La această întâlnire pot participa atât cei care au 12 ştampile pe legitimaţia specială Mişcarea Charismatică Teofanică, cât şi cei care au doar 11 ştampile. Intrarea în săli se va face pe baza legitimaţiei speciale, în intervalul 18.30-19.00.

În cadrul acestei întâlniri va fi audiată integral cea de-a 10 conferinţă din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice, a cărei primă parte a fost audiată în premieră pe 7 mai 2013, la Herculane (această conferinţă va fi reprogramată şi în Tabăra yoghină de la Costineşti, pentru toţi cei care nu vor putea participa în data de 8 iunie).
Pentru a putea participa la următoarele întâlniri din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice, ce vor avea loc ulterior, este necesară audierea integrală a acestei conferinţe. Durata ei este de aproximativ 2h 30 min.

Precizăm că în cadrul acestei întâlniri se vor face şi unele anunţuri importante pentru participanţi. 

 

yogaesoteric

24 mai 2013

 
 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More