Industria farmaceutică (II). Un adevărat «exemplu» de marketing eficient

de Alex Ionescu
 
Citiţi prima parte a acestui articol
 
Industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, aflată pe locul al treilea în 2008 şi 2009, după cum se observă din datele rezumate în tabelul de mai jos.

 

Anul 2009

Anul 2008

Tipul de industrie

profituri ca % din câştigurile pe 2008

profituri ca % din câştigurile pe 2007

1

Network and Other Communications Equipment

20.4

28.8

2 (2009)

Internet Services and Retailing

19.4

x

3 (2008)

Mining, Crude-Oil Production

23.8

4

Pharmaceuticals

19.3 

15.8

 

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, pentru că:
– există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune, prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu medicamentele produse de acestea
– există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing a firmelor farmaceutice
– există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi: cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze. Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse de industria farmaceutică. Prin  reclame agresive, repetate cu tenacitate pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele substanţe îl pot ajuta.

Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice? 

 
Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia.
Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste de specialitate şi, de curând, mass-media. „Companiile farmaceutice doresc doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).


 

 

Relaţia companiilor farmaceutice cu medicii – nu este spre beneficiul pacientului!

Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282 milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate de medici.” (dr. Mercola)
Adică, dumneavoastră nu vi se va mai prescrie medicamentul cu care eraţi obişnuit şi cu care vă simţeaţi bine dacă a apărut unul nou pentru aceeaşi afecţiune şi compania farmaceutică care produce acel medicament a trecut, prin intermediul unui agent de vânzări, pe la medicul dumneavoastră cu o mică atenţie.

Companiile farmaceutice şi  articolele publicate despre medicamente

Dr. Mercola, la jumătatea lunii decembrie anul trecut a făcut cunoscute mai multe aspecte referitoare la industria farmaceutică printr-un articol publicat pe site-ul său – “The drug companies’ newest profit weapon to steal your money”.  În continuare redăm fragmentul referitor la modul în care companiile farmaceutice influenţează opinia publică prin articolele care sunt publicate în revistele de specialitate despre medicamentele produse.
„Dr. Beatrice Golomb, medic, profesor asociat de medicină internă şi profesor asociat de medicină de familie şi medicină preventivă la Universitatea California din San Diego, ne împărtăşeşte informaţii şocante referitoare la întunecatele dedesubturi ale ştiinţei medicale pentru a putea să înţelegeţi cum şi de ce «metoda ştiinţifică» a devenit atât de manipulabilă şi distorsionată la voinţă de către industria farmaceutică.
Pentru ca studiile ştiinţifice să poată fi realizate, cineva trebuie să le finanţeze. Sponsorul şef pentru orice studiu referitor la un medicament este compania farmaceutică care îl produce, întrucât fabricantul este cel mai interesat în a «demonstra» cât de spectaculos este medicamentul.
Dr. Golomb dă drept exemplu statinele (inhibitori ai 3-hydroxy-3-metilglutaril-coenzima A reductazei) – arătând că toate studiile importante referitoare la statine au fost finanţate în exclusivitate de industria medicamentelor.
Al doilea finanţator important al studiilor clinice este Institutul Naţional pentru Sănătate (NIH – National Institute of Health), care nu este grupul neutru de experţi guvernamentali pe care ai crede că este. De fapt, NIH acceptă o sumă mare de bani de la marile concernuri farmaceutice şi este puternic implicată în această industrie.
Mai mult, companiile farmaceutice publică doar o parte din studiile pe care le finanţează – studiile care le promovează medicamentele. Deseori aceste articole favorabile sunt trimise spre publicare de mai multe ori, un studiu fiind astfel publicat în forme diferite – astfel încât cititorul să nu observe că este acelaşi studiu, schimbându-se doar lista de autori şi diferite detalii.
Dacă studiul nu prezintă concluzii care sunt favorabile produsului investigat, cel mai probabil nu va fi publicat niciodată.
Deseori, în cazul unor studii ştiinţifice ale căror rezultate ridică semne de întrebare privind eficacitatea medicamentului, descoperirile negative sunt metamorfozate în rezultate pozitive prin manipularea interpretării statistice şi a semanticii.
Articolele extinse care urmează unui studiu, trimise spre publicare în reviste cu o reputaţie foarte bună, după ce trec de analiza unor aşa-zişi experţi nepartinici, sunt deseori refăcute de alte laboratoare non-neutre care au o legătură financiară cu piaţa medicamentelor. Se pretinde că multe din articolele ce apar în revistele medicale de specialitate sunt scrise de cercetători renumiţi, dar de fapt sunt redactate de scriitori fantomă necunoscuţi care se află pe statele de plată ale companiilor farmaceutice.
Revistele medicale sunt considerate în general, de către medici, o sursă de informaţii de încredere. Dar revistele ştiinţifice reprezintă de asemenea o afacere. În 2003, companiile farmaceutice au cheltuit 448 milioane de dolari pe reclame în aceste reviste medicale. S-a calculat că profitul care revine din investiţia în revistele medicale este între 2,22 şi 6,86 dolari pentru fiecare dolar cheltuit, plus  branduri mari şi o bună reputaţie.
Profiturile pe termen lung pot fi chiar mai mari în cazul în care  considerăm că o reclamă văzută de un medic se poate transforma în sute sau chiar mii de cumpărări ale acelui medicament, bazate pe prescripţiile pe care medicul le-a dat.
Există şi reviste de specialitate ce sunt pe cale să îşi recâştige reputaţia de a fi nepărtinitoare. În 2011 revista Emergency Medicine Australasia a anunţat că nu va mai primi reclame medicale spre publicare în paginile sale, citând creşterea dovezilor care arată că industria farmaceutică «distorsionează» rezultatele cercetărilor şi sunt angajate în practici dubioase şi lipsite de echitate în ceea ce priveşte publicarea.
Ştire scrisă în British Medical Journal: «George Jelinek, fost editor al revistei Emergency Medicine Australasia şi Anthony Brown, editor şef, scriau: «marketing-ul medicamentelor realizat de către industria farmaceutică, al cărui prim scop este să influenţeze cititorii pentru a prescrie un anumit produs (subliniere realizată de autorul prezentului articol), este în mod fundamental opus misiunii revistelor medicale»” (dr. Mercola).

Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).
„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).
Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „…nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.
„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»” (dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei fluoxetină, de Eli Lilly.  „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea fluoxetinei, în termenii următori, pentru copii: «părinţii şi medicii vor monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra siguranţei utilizării acestui medicament.»  Dar astfel de studii nu ar fi trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a exista siguranţa administrării sale? Deci…cine sunt cei de la Agenţia Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.
Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face, întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte limitări.
British Medical Journal raporta că jurnalul-emblemă al imperiului Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute; dar, aşa cum alţi reporteri au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară între jurnalişti şi companiile despre care scriu este îngrijorătoare” (dr. Mercola).
 
Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie 1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO (chief executive officer) şi cel care a înfiinţat  News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ’50 şi ’60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The Times. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în 2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ’90 s-a extins în reţelele asiatice şi sud-americane de televiziune. În anul 2000 News Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?
Spre exemplu, fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009 membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului” (dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation Europe and Asia şi preşedintele BskyB.
Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce rol important are această «înrudire» – determină mass-media să menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că este bine să se arate în acest caz, că, atunci când va fi necesar să fie trase nişte sfori, acestea vor fi trase din greu.”

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.
Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică. Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi formaţiuni politice. Astfel:
– Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush  a fost timp de un an membru în consiliul executiv al Eli Lilly
– Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W. Bush, Mitch Daniels  a fost vicepreşedinte al Eli Lilly
– Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W. Bush
– Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.
Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!
Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «…noi îi avem… tot ceea ce vrem, ei vor face».
Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.
Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a banilor pentru a controla procesul legislativ.
Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit dependenţa oamenilor de medici.” (dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie, împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care bineînţeles fac să  sporească profiturile companiei respective.
 Citiți partea a treia a articolului
 

Citiţi şi:
Cei care au rolul de veghea ca publicul să fie corect informat despre medicamente lucrează de fapt spre profitul corporaţiilor farmaceutice
Unele medicamente anti-cancer încurajează dezvoltarea tumorilor

yogaesoteric
30 martie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More