Gânduri la început de nou Ev

 
motto: Heaven Can’t Wait
 
În lumina minunatelor revelaţii pe care le-am aflat cu toţii, înţelegem şi simţim unii dintre noi, că instrumentele răului care unelteau pe această planetă de mii şi mii de ani, au fost surghiuniţi cu destinaţie necunoscută şi domiciliu obligatoriu. Bilet, doar dus! Draco-reptilienii împreună cu locotenenţii lor micii cenuşii, plus lacheii umani (aceştia din urmă credeau că vor avea un pătuţ cald şi trei mese pe zi asigurate, cu condiţia să fie lăsaţi să se joace şi ei la „butoane” din când în când sau să li se permită să roadă câte un os, aruncat în batjocură pe jos, de către reptilieni) au plecat nu de voie, ci de nevoie, cu scrâşnete de mobilă târâtă pe pardoseală, cu scrâşnete de dinţi, cu urlete de disperare. Ce-o fi fost în sufletele schimonosite de groază ale oamenilor care credeau ca vor moşteni lumea din văgăunile lor betonate unde au pactizat cu necuraţii cei vicleni, atunci când au realizat că au tras biletul necâştigător la loteria vieţii şi a morţii, şi că nu le mai rămâne de făcut decât să-i urmeze silit, într-un loc la care nu vreau să mă gândesc deloc, şi să-i slugărească în continuare pe cei ce le-au dat simbrie. Vai! Ce disperare! Ah! Ce dureros! Ar fi putut să fie părtaşii paradisului, împreună cu noi, 7 miliarde pe care voiau să-i extermine, dar aşa, învăţătură de minte pentru cei ce vor fi tentaţi să mai trădeze vreodată.

Cu ruşine mărturisesc, mă bucur pentru prima dată pentru că suntem 7 miliarde de oameni pe această planetă! Dar mă bucur cu adevărat,

şi mă bucur din toată inima pentru că SUNTEM ŞAPTE MILIARDE de terrani. Cu ce drept mi-am permis eu să judec până acum faptul că atâtea şi atâtea fiinţe umane au ales să se reîncarneze? Realizez că este cum nu se poate mai bine, că suntem atâţi de mulţi. Probabil fiinţe din toate colţurile Universului au vrut să fie martorii trecerii în zorii „Epocii de Aur” a mult încercatei planete Terra.

Momentul privilegiat şi mult aşteptat (da’ ştiu fraţilor că v-am aşteptat mii de ani!) în care se vor arăta în clar marilor mase „Hippioţii Stelari”, va fi clipa în care vom realiza, unii pentru prima oară, că nu mai suntem republicani sau democraţi, că nu mai suntem ţărani sau orăşeni, că nu mai suntem magrebieni, iberici, scandinavi, gali sau balcanici,

 

că nu mai suntem sefarzi sau aşkenazi, că nu mai suntem sibariţi sau faliţi, că nu mai suntem caucazieni, africani sau ugraici. Ne vom confrunta cu inedita realitate de a ne declina identitatea de „Habitanţi ai Terrei” pentru prima dată. Locuitorii „Planetei Albastre” îşi pot afirma ascendenţa folosind aceste cuvinte pe care le cunoşteam de atâta timp dar care parcă abia acum îşi revarsă poezia cu splendoare: „Noi suntem de pe Planeta Albastră!” 

Acestea fiind adevărate, apare ideea că în aceste momente, nimic nu ne mai este potrivnic. Adicătelea cei care aveau toate bazele acelea subterane împreună cu maşinăriile lor infernale, tunuri şi cutii radionice, şi câte şi mai câte pe care nu le cunoaştem noi, şi care aveau scopul de a creea ură, discordie, frică, beligeranţă, nesiguranţă, neîncredere, teamă, suferinţă, groază (energii cu care draco-reptilienii se hrăneau) au fost evacuaţi definitiv, acum atmosfera subtilă a planetei este creată şi este formată doar de către noi! Ca un sui-generis pictor ce se aşează la şevalet unde tronează o pânză de canvas înrămată, de culoare albă, aidoma vibraţia tainică a Terrei este şi poate fi zugrăvită de la început, chiar de către noi toţi şi de fiecare în parte! Să fim deci inteligenţi şi să ne oprim în a uzita ternele şabloane şi vechile culori ale lumii ce stă să moară (kali yuga). De aceea vă invit chiar de azi să gândiţi şi să acţionaţi fiind animaţi de cele mai alese şi nobile sentimente şi intenţii. Vă provoc să respingeţi cu o înţelegere superioară toate hibele şi metehnele vechiului om, toate fricile şi micimile scrijelite de milenii în subconştientul colectiv, să le selectăm, să le analizăm cu o viziune detaşată, şi apoi să le dăm delete/cancel/erase. Gândiţi şi faceţi binele, oameni buni, din ce în ce mai mult, căci acum numai şi numai acesta ne va hrăni, şi nimic nu ni se va mai împotrivi! Dovediţi-vă vrednici de paradisul ce ni se aşterne în faţă! Trăiţi cu anticipaţie, în mod inteligent, toate bucuriile şi fericirile ce ne aşteaptă, unele dintre ele fiind nebănuite, şi care ne vor ului!

Dacă unii se întreabă de ce natură şi care ar putea fi acele bucurii ce ne aşteaptă, îmi permit să creionez eu pentru ei:
Un lucru extraordinar de bun va fi prin faptul că vor dispărea contoarele de orice fel. Nu vor mai fi contoare de gaz. Nu se vor mai folosi combustibili fosili de acest fel. Nu vor mai fi contoare de curent electric, acesta va fi gratuit, în cantităţi nelimitate pentru toţi ce vor avea nevoie de el (încălzire, răcire, gătit, transport, etc.). Nu vor mai fi contoare de apă, apa va fi gratuită şi de cea mai bună calitate pentru toată umanitatea. Nu vor mai fi extrageri de ţiţei, deci nu se va mai folosi benzină sau motorină, şi în general nici un combustibil fosil care poluează, inclusiv cărbune. Se vor închide toate centralele nucleare

(deşeurile nucleare sper că vor fi trimise în aceiaşi locaţie unde au fost trimişi cei din bazele subterane…). nu vor mai fi sursele de poluare electromagnetică cu care ne-am obişnuit într-atât că unii dintre noi nici nu le mai sesizează: telefonie mobilă gsm, wi-fi, gps, radio, tv. Nu se vor mai tăia păduri decât atunci când se va necesita, cu raţiune. Se vor desfiinţa toate fermele şi toate abatoarele în care diverse specii de animale sunt abuzate îngrozitor în fel şi chip. Nu se va mai pescui deloc, nimic. Se vor organiza vânători ale animalelor sălbatice doar pentru echilibrarea şeptelulilor, niciodată ca sport sau pentru consum. Aerul va fi foarte curat şi pur, încărcat de prana, indiferent de zonă.

Agricultura va fi ecologică, se vor creşte doar plante naturale, nemodificate şi de cea mai bună calitate.

Vestimentaţia va fi din fibre vegetale, in, cânepă, bumbac, nimeni nu va mai purta poliester. Zonele vaste (de o frumuseţe sălbatică) care acum sunt nepopulate din pricina condiţiilor de accesibilitate şi a condiţiilor climaterice, vor fi ocupate în mod neinvaziv de către oameni, aceştia vor trăi peste tot, de la poli

la tropice şi până la ecuator. Marile oraşe, aceste aberaţii arhitectonice, vor fi părăsite şi ulterior vor fi nivelate cu ajutorul ştiinţelor şi tehnologiilor viitorului. Cei care vor alege să rămână pe Terra, vor trăi în comunitaţi mici, în deplină armonie cu natura.

Totuşi vor mai exista şi oraşe, iar în acestea vor fi centrele administrative şi universităţile.

Profesorii universităţilor vor deţine şi funcţiile din administraţie (ceva de genul – rege/mare preot/magistrat/medic/inginer). Aceşti diriguitori de factură nouă, se vor îngriji, ca societatea în general să fie clădită pe torul indestructibil al pilonilor perceptelor dumnezeieşti. Fizica, ca şi materie de studiu, aşa cum o ştim noi, se va preda doar la lecţiile de istorie. Chimia, aşa cum este cunoscută acum, o vor preda doar la grădiniţe. Toată cunoaşterea va primi un puternic impuls ascendent, graţie ajutorului civilizaţiilor extraterestre cu mult mai evoluate decât noi din toate punctele de vedere. Vor emerge ştiinţe care acum au fost repudiate de grosul corpului academic, cum ar fi astrologia, alchimia, yoga.

Medicina ce se va practica, va fi de domeniul fantasticului. Mulţumită acestui tip de viaţă, oamenii vor atinge cu uşurinţă vârste matusalemice,

iar retragerea definitivă într-unul din paradisurile astrale, a fiecărui om atunci când doreşte, se va produce controlat, la voinţă. Nu va mai exista nici un conflict, nici un război, armele ce vor exista atunci vor fi complet diferite faţă de orice ne imaginăm acum şi locaţia lor secretă va fi cunoscută doar de un număr restrâns de personal, care deasemeni vor fi singurii ce vor şti cum se utilizează acestea, şi nu le vor folosi decât cu consimţământul hierofanţilor. Aceste arme nu se vor aţinti niciodată asupra planetei Pământ. Administraţia va fi una extraordinar de simplă, regulile bunlui simţ vor fi directivele princeps. Rarele litigii apărute între oameni, le vor soluţiona ad-hoc marii preoţi. Tot aceştia, vor media legături şi ambasade cu miile şi milioanele de civilizaţii ce există şi cu care se poate crea dialog.

Religia va fi una şi doar una. Aceasta va aduna tot ceea ce este cel mai bun şi mai adevărat din toate curentele religioase ce au existat vreodată pe planeta Pământ, cât şi cunoaşterea autentică a altor civilizaţii extraterestre.

Această religie se va numi „Dumnezeism”.

Dacă după ce am citi toate acestea ar apare întrebări, voi urmări să le răspund. Ce vor face miliardele de oameni care peste noapte se trezesc că nu mai au de ce să meargă la serviciu, fabricile s-au închis, sondele s-au astupat, energia este gratis, nu mai au facturi de plătit, frigiderele şi cămările sunt tixite de legume,

 

nu mai au mici de porc şi bere la pet, şi nici pro-tv să se uite la meci (şi nici meci). Intuiesc că aceste momente de tranziţie vor fi poate printre cele mai dificile (nu degeaba a spus Einstein că mai uşor dezintegrezi un atom decât o prejudecată), dar poate şi cele mai frumoase, arta urmând să joace un rol major, oamenii descoperind că au timp liber din belşug, fiind sănătoşi şi veseli, vor începe să se dedice studierii şi practicării diverselor arte.

Alţii care au o formaţie tehnică, se vor bucura cu noile „jucării” de zburat prin văzduh, de imers pe sub apă s.a.m.d. aduse de salvatorii noştrii din stele.

Cei care au înclinaţii vilegiaturistice, vor vrea pe dată să-şi ia traista în băţ şi să plece hăis şi cea prin Cosmos. Şi la final, cei mai puţini, care se vor bucura nespus de mult să descopere după ceea ce sufletul lor suspina dintotdeauna, şi anume dovezi peste dovezi de existenţă a lui Dumnezeu, care de care mai veridică şi mai inedită, se vor consacra cu ardoare în explorarea lumilor angelice subtile,

 
în studierea istoriilor religiilor, în practici spirituale pentru revelarea sinelui şi a realizării lui Dumnezeu în ei înşişi, aşa cum vor fi învăţaţi de către maeştrii lor. Într-un final, cu toţii vor găsi ceva înălţător de făcut cu timpul pe care îl vor avea din belşug, iar cei care nu vor fi atraşi de nici o variantă, vor putea să lucreze benevol în agricultură, în construcţii sau în orice alt domeniu, pentru a-şi ajuta în mod detaşat semenii. Oricum, câmpul spiritual al planetei nu va tolera nici o vibraţie de lene, nimeni nu va sta fără a face nimic, delăsarea şi chiulul vor fi nişte concepte necunoscute.  
 
Ca să concluzionez, suntem sortiţi raiului se pare, sper că nu sunt imbecili care să creadă şi să înţeleagă vice-versa informaţiile ultimelor trei conferinţe ce ne-au fost trimise de către ghidul nostru spiritual. Îmi vine în minte o maximă a unui înţelept care suna cam aşa: „Înainte de atingerea iluminării spirituale credeam că sadhana spirituală este cel mai bun lucru ce îl pot face. Apoi după atingerea stării de iluminare spirituală, realizez că unicul lucru ce mai merită făcut este sadhana spirituală.” Vă invit pe toţi, dragii mei colegi, să realizăm cu aplomb practica noastră zilnică, să facem cu bucurie mare în suflet şi cu speranţe divine ca această planetă să fie mai devreme decât mai târziu, paradisul terestru, raiul pe pământ, Satya Yuga. 

de Alexis Sophronias

foto: boston.com/bigpicture/
 

*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa

redactie@yogaesoteric.net

.  Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

 
 
 

yogaesoteric

18 noiembrie 2011

 

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More