Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cancan si Radio Erevan

În data de 29 august 2011, ziarul CANCAN a publicat un articolaş intitulat „Află cu ce s-au mai ocupat membrii MISA în ultimul an”, articolaş care constă dintr-un supratitlu, titlu şi... două fraze. La acestea se adaugă o ditamai poza în care recunoaştem o spirală realizată de yoghini pe platoul Coronini din Băile Herculane.

Le transmitem pe această cale genialilor reporteri de la Cancan care au elaborat acest complex articol despre activitatea unei şcoli de yoga cu zeci de mii de cursanţi că, dacă s-ar fi documentat precum nişte reporteri profesionişti, cu ce anume se mai ocupă Şcoala de Yoga MISA, ar fi putut afla că în ultimul an aceasta a organizat, printre altele, numeroase activităţi publice cu ocazia zilei internaţionale yoga, precum şi Congresul  Internaţional de Yoga. Ar mai fi putut afla despre toate procesele  câştigate de Gregorian Bivolaru în ultima vreme (despre care presa tace mâlc), despre faptul că acesta a mai publicat câteva cărţi şi una dintre lucrările sale a fost tradusă şi publicată în limba engleză şi lansată public la Londra. Reporterii ar fi putut afla, cu un minim efort, şi despre taberele yoghine cu mii de participanţi din toată lumea şi multe alte acţiuni şi iniţiative interesante care ar fi fost excelente subiecte de ştiri, dar care au lipsit complet din presă! În loc de aceasta, iată ce publică Cancan:

Află cu ce s-au mai ocupat membrii MISA în ultimul an
Organizaţia MISA, instalată de un an în Argentina, la Capilla del Monte, a realizat un nou film porno cu discipolii săi.
Adepţii Mişcării de Integrare în Absolut au fost surprinşi de localnicii din Capilla del Monte în timp ce formau spirala Yang, una dintre activităţile care i-au adus, iniţial, în atenţia opiniei publice.
Gruparea şi-a asumat răspunderea pentru filmările pornografice, însă declară că acestea au fost realizate cu scopul răspândirii valorilor şi practicilor MISA.

Afirmaţiile pe care le faceţi sună ca în celebrul banc cu o întrebare la Radio Erevan:
„- E adevărat ca Ivan Ivanovici a primit o maşină?
- Da, aşa este!  Doar că nu era Ivan Ivanovici, era Nicolai Nicolaevici şi nu era maşină, era bicicletă şi nu a primit-o, ci i s-a furat!”

Asa şi aici, e adevărat ce scrieţi dumneavoastră în articolul citat mai sus?! Da, desigur! Doar că yoghinii din fotografie nu filmează, ci stau în spirală şi nu fac sex (sau ce s-o mai fi făcând într-un film porno), ci meditează, şi nici nu sunt la Capilla del Monte, în Argentina, ci la Băile Herculane, în România! Iar ca să preîntâmpinăm şi alte posibile aberaţii legat de ce a mai publicat presa recent, precizăm şi că persoanele din fotografie nu sunt drogate, ci nu au mai consumat de peste zece ani alcool, cafea si tutun şi nici carne.

Nu ne mai mirăm că articolaşul din CANCAN nu este semnat… probabil ar fi trebuit semnat “Radio Erevan”! Sau articolul afirmă, mai degrabă, că localnicii din Capilla del Monte, Argentina, au venit în număr mare în excursie la Băile Herculane, în România, pentru a-i „surprinde” pe yoghinii români în timpul unei acţiuni publice cu mii de parcipanţi???

În concluzie… vă mulţumim că ne publicaţi pozele, chiar dacă nu au legătura cu articolul respectiv, în schimb vă rugăm ca atunci când scrieţi despre MISA să scrieţi numele corect şi anume Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Probabil greşeala din articol (omisiunea respectivă) este intenţionată, pentru ca ziarul să nu poată fi tras la răspundere pentru afirmaţia aberantă şi lipsită de temei care urmează: „Gruparea şi-a asumat răspunderea pentru filmările pornografice, însă declară că acestea au fost realizate cu scopul răspândirii valorilor şi practicilor MISA.” MISA nu a realizat niciun film porno şi nu şi-a asumat în niciun fel răspunderea realizării vreunor filme pornografice. Niciun film pornografic nu a fost realizat „cu scopul răspândirii valorilor şi practicilor MISA”, aceasta este o minciună sfruntată!

Vă rugăm să aduceţi în discuţie valorile şi practicile MISA abia după ce le studiaţi, atât din cursurile MISA, cât şi din tradiţia yoghină străveche.

În încheiere, vă felicităm pentru discutabila performanţă de a fi scris un articolaş atât de bogat în aiureli şi aberaţii, deşi atât de scurt. Acesta poate fi orice: bârfă, calomnie, scandal, dar nu ştire, căci… e vorba de Radio Erevan şi nu de jurnalism!
 
 
Biroul de Presă MISA
23 septembrie 2011
 
 
 
 

Articole publicate recent

> 16 IanuarieHackerul Guciffer confirmă că Hillary Clinton este în realitate o înaltă preoteasă a așa-zișilor «iluminați»

> 16 IanuarieGregorian Bivolaru dă şah procurorilor clujeni. Francezii l-au predat doar pentru executarea unei condamnări, nu pentru toate dosarele sale

> 16 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (II)

> 15 IanuarieVlad Voiculescu declanşează «revoluţia» neoliberală a managementului spitalicesc

> 15 IanuarieCopii români plătiți mizerabil pentru a asambla jucării Kinder. Cât primește un copil de 6 ani pentru această muncă

> 15 IanuarieAntenele GSM nu vor mai fi mutate de lângă școli sau spitale

> 15 IanuarieLeon Dănăilă, executat în mod ritualic de komisarii corectitudinii politice

> 14 IanuarieDivorțul de realitate: de ce a pierdut Occidentul bătălia pentru căsătorie și familie

> 14 IanuarieTrump, întâlnire incendiară cu presa de peste ocean «CNN, mincinoşi. NBC, ofensatori»

> 13 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (II)

> 13 IanuarieVa începe răzbunarea internaţională a lui Hillary, prin intermediul băncilor centrale ale unor state care o doreau pe ea preşedintele Americii?

> 11 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (I)

> 11 IanuariePSEUDO-JUSTIȚIA CUTREMURĂTOARE A JAFULUI INSTITUȚIONALIZAT ȘI A UNEI EVIDENTE DISCRIMINĂRI

> 10 IanuarieMisteriosul rol jucat de Victor Ponta în cadrul evenimentelor din decembrie ’89

> 9 IanuarieInvestigație în curs în Norvegia: Rețea imensă de pedofili

> 9 IanuarieTrezirea cea dură la realitate

> 8 IanuarieNigel Farage: «Dacă si Marine Le Pen câştigă în Franța, Uniunea Europeană este terminată»

> 8 IanuarieAu Donald Trump şi economiile mondiale şansa supraviețuirii? Există o singură soluţie: Eliminarea Rezervei Federale şi a băncilor naţionale!

> 8 IanuarieDouă dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje

> 7 IanuarieEuropa, trezeşte-te! Preşedintele american se va numi pe 20 ianuarie Donald Trump, iar Rusiei îi este solicitată colaborarea cu SUA

> 6 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (I)

> 6 IanuariePropagandă homosexuală vădită într-un popular joc pentru copii. Parlamentul rus cere interzicerea jocului

> 4 IanuarieTheodor Stolojan: Țiriac a făcut avere uriașă în România și n-a plătit un leu impozit!

> 4 IanuarieFacebook ar putea introduce avertismente privind conținutul fals, în încercarea de a combate dezinformarea

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga