de instructor yoga Nicolae Catrina

Motto 1: „Ridicolul nu omoară, dar dă frâu liber răutăţii.” – Louis Gauthier
Motto 2: „Există oameni cu aşa-zise realizări spirituale la care toate ironiile pe care le fac constau în proiectarea ridicolului lor asupra celorlalţi.” – Maurice Martin du Gard
Motto 3: „Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost care să-l admire.” – Nicolas Boileau

Cunoaştem cu toţii celebra comedie «Preţioasele ridicole» a genialului Molière, în care prostia plină de pretenţii „spirituale” este expusă în toată găunoşenia ei fadă, insipidă şi ridicolă. Recent însă, umorul în mod vădit involuntar al Simonei Trandafir şi al lui Claudiu Trandafir ne ilustrează o actualizare tragi-comică a acestei prostii ce se vrea cu mari pretenţii „spirituale”, „yoghine” şi „iniţiatice”.

Din nefericire, atât pentru Claudiu Trandafir, cât şi pentru Simona Trandafir, procesul nefast de regres iniţiatic şi de rătăcire spirituală în care se scufundă din ce în ce mai mult din cauza orgoliului exacerbat şi a orbirii spirituale este sesizabil într-o formă din ce în ce mai gravă şi mai evidentă, în primul rând, prin inepţiile (poleite cu stângăcie cu un ton ce se vrea pe alocuri poetic) pe care ei le prezintă drept „revelaţii extraordinare” sau „trăiri spirituale de excepţie”. Ei susţin aceste inepţii cu nonşalanţa celui... care nu ştie, dar e sigur pe el – sau, cu alte cuvinte, aşa cum Mark Twain o definea supranumind-o „prostie cu pretenţii”: „Este mai bine să fii suspectat de ceilalţi că eşti un prost, dar să taci, decât să vorbeşti şi să îndepărtezi în felul acesta orice dubiu cu privire la veridicitatea acestei bănuieli.” Exact această rostire a genialului scriitor Mark Twain se aplică şi în articolul cuplului Simona şi Claudiu Trandafir, în care ei fac referiri la călătoria lor în India.

„Dacă prostia ar durea, mulţi oameni ar urla de durere.” – Mihail Sadoveanu

La o analiză atentă, prin tot ceea ce ei ne spun şi ne mărturisesc (uneori chiar fără voia lor, desigur), Simona şi Claudiu Trandafir ne-au îndepărtat chiar şi ultimele dubii cu privire la nivelul lor de-a dreptul ridicol în care au ajuns (sau mai bine zis în care au lunecat în ultima vreme), pentru că, dacă luăm în considerare afirmaţiile lor, constatăm că se dau singuri de gol – „de bună voie şi nesiliţi de nimeni”. Prostia care transpare din relatarea lor este edificatoare. Ceea ce se poate observa chiar şi la o citire rapidă a descrierii călătoriei lor (Simona Trandafir şi Claudiu Trandafir împreună cu „câţiva prieteni”) este o tentativă de a prezenta adevărata „spiritualitate” care ar fi în opinia lor, ce este discret şi mai degrabă aluziv exprimată din când în când de-a lungul acestui „jurnal de călătorie”, complet opusă spiritualităţii autentice ce este promovată de şcoala de YOGA MISA şi faţă de care ei înşişi şi-au exprimat admiraţia şi chiar recunoştinţa timp de peste 20 de ani. Ghinionul lor este însă că inteligenţa îi slujeşte tot mai puţin în a oferi (măcar teoretic) celor cărora li se adresează o alternativă cât de cât viabilă la această cale spirituală (ce este oferită de şcoala de YOGA MISA), cale ce şi-a dovedit din plin autenticitatea de-a lungul timpului, o dovadă edificatoare fiind cei peste 40.000 de cursanţi şi simpatizanţi ai acestei şcoli.

După cum se ştie, diferenţa fundamentală dintre un geniu şi un prost este, înainte de toate, aceea că geniul îşi conştientizează cu modestie limitele pe care le are. Simona şi Claudiu Trandafir nu-şi mai dau câtuşi de puţin seama de limitările lor (din ce în ce mai serioase) şi ne oferă „perlă” după „perlă” în descrierea contactului lor cu India. Încă de la început, te izbeşte descrierea bombastică a diferitelor locuri sacre şi centre spirituale faimoase ale Indiei, descriere al cărui „tâlc” mai mult sau mai puţin ascuns ni se arată însă numai ceva mai târziu, când apar mai întâi timid şi apoi tot mai clare, comparaţiile, insinuările şi aluziile la şcoala de YOGA MISA, care este pusă de ei într-o perspectivă deformată şi schimonosită şi care este evident (după părerea lor!) net inferioară în toate aceste comparaţii.

Ţinem să precizăm încă de la început că nu contestăm câtuşi de puţin valoarea cu totul extraordinară a spiritualităţii indiene şi a multora dintre exponenţii ei actuali. De asemenea, ţinem să subliniem că, fără îndoială, există o profundă şi emoţionantă încărcătură spirituală, atât în diferitele locuri sacre ale acestei ţări, cât şi în unele zone în care marii yoghini şi realizaţi spiritual au trăit şi au meditat. Vrem doar să atragem atenţia asupra unor afirmaţii care par a fi pur şi simplu copiate dintr-un pliant găsit într-o agenţie de turism şi a căror menire nu este aceea de a prezenta în mod obiectiv destinaţiile respective, ci vizează înainte de toate să atragă cât mai mulţi clienţi.

„Momentul exact când începem să devenim ridicoli ne scapă mereu.” – Roger Fournier

În conformitate cu descrierea lor, aflăm despre muntele sfânt Arunachala, nici mai mult nici mai puţin decât că „nu ştiu dacă există vreun om care să fi fost la Arunachala şi să nu fi simţit că viaţa întreagă i-a fost schimbată de această experienţă.” La această afirmaţie nu putem decât să ne întrebăm, în primul rând, cum de ei înşişi nu au fost deloc atinşi sufleteşte de experienţa întâlnirii cu acest loc celebru, ce i-a fost consacrat de multă vreme lui SHIVA? Pentru că, dacă şi viaţa lor ar fi fost cu adevărat marcată de „acea experienţă”, de ce oare nu au realizat cu acea ocazie mizeria morală şi „spirituală” în care se afundă tot mai mult? De ce nu şi-au conştientizat schimbările neîncetate sau, altfel spus, fluctuaţiile dintre declaraţiile lor cu privire la Grieg şi la MISA, ori nenumăratele alte hibe şi zaţuri ce au rezultat în urma orbirii lor spirituale, pe care le ridică acum la rangul de „revelaţii”? 

Însă, după cum ştim, bunul simţ şi mai ales bunul simţ spiritual este o rara avis (pasăre rară, în limba latină) – ce este extrem de rară, la ora actuală, pentru familia Trandafir. Explicaţia acestui „mister” este desigur una foarte simplă; într-o exprimare mai non-conformistă am putea spune că sufletele lor sunt la ora actuală întocmai ca paraşutele. Ele nu mai funcţionează decât dacă sunt deschise. Sau accentuând această idee, am putea să ne raportăm la un vechi proverb chinez, care spune: „o minte închisă este întocmai precum o carte închisă – amândouă se aseamănă atunci cu două bucăţi de lemn.” Dar această observaţie despre muntele sacru Arunachala, observaţie marca „Simona şi Claudiu Trandafir” nu este deloc singulară.

La tot pasul ni se spun tot felul de confesiuni similare, din care se poate deduce că tot ce ai de făcut dacă vrei să obţii cât mai repede desăvârşirea spirituală, este să faci neîntârziat rost de un bilet de călătorie în India – eventual chiar de un bilet numai „dus” – deoarece cu siguranţă, odată ajuns acolo (încă de la „primul contact”, întocmai ca Simona şi Claudiu Trandafir) îţi vei atinge scopul: „spiritualitatea indiană... este exprimată în viaţa de zi cu zi a oamenilor, nu este separată de zidurile unei clădiri sau de instituţii. Pătrunde totul, prin însăşi credinţa oamenilor ce este pretutindeni – pe stradă, în casă, în magazine, restaurante, temple, librării, pieţe... peste tot.” Auzind asemenea bazaconii, este chiar de mirare că în India mai există şi atâta infracţionalitate, ori că această ţară a fost de multe ori în pragul unui război civil, atât în partea de nord, între etnicii de religie hindusă şi cei de religie musulmană, cât şi în partea de sud, în cadrul populaţiei tamile etc., etc.

„Când apare un om deştept pe lume, poate fi recunoscut după faptul că toţi proştii îl urăsc.” - Bisanne de Soleil

„Pueril!”, exclama un cunoscut citind acest articol al cuplului Simona şi Claudiu Trandafir. Într-adevăr, i-am spus, cu atât mai mult cu cât ei nu mai sunt (sau cel puţin la vârsta lor n-ar mai fi trebuit să fie şi să se exprime întocmai ca) doi copii naivi, nătângi şi uluitor de creduli, iar în cazul lor se poate spune că este perfect valabilă rostirea: „Tinereţea vine şi trece, pe când imaturitatea rămâne la unii mereu aceeaşi toată viaţa.”

Iată încă o astfel de remarcă naiv-poetică: „În India sunt miracole şi le simţi în cei din jur şi în tine însuţi. Acolo devii parcă alt om. Mai bun, mai credincios, mai atent cu natura, cu oamenii, cu animalele; iubeşti mai mult şi ţi se pare firesc să îi simţi pe cei din jur ca pe fraţii şi surorile tale. India însăşi este un miracol.” Ca un făcut însă, toate aceste miracole i-au ocolit în mod sistematic, nu numai pe Simona şi Claudiu, ci chiar şi pe „prietenii lor” care i-au însoţit în această călătorie. Pentru că dacă ar fi apărut la ei o minimă trezire, urmată de o amplificare a iubirii şi a transfigurării, nu ar mai fi putut să-şi proiecteze frustrările şi ranchiunile înspre – după cum afirmă ei – „colegii noştri din România”: „Mă gândeam la colegii din România... ce perspectivă era oferită aici! Ca un mic exemplu, nouă celor veniţi acolo să învăţăm ni s-a mulţumit «tuturor şi fiecăruia în parte» pentru prezenţă, fără să se aştepte din partea noastră omagiile sau recunoştinţa. Şi totul a curs firesc, spiritual, pur, fără interferenţa unor invidii, complexe, critici la adresa altora... O adevărată lecţie de pedagogie şi spiritualitate.” 

Înainte de toate, trebuie să observăm, în cazul acestei remarci că gura păcătosului adevăr grăieşte. După cum ştim cu toţii, nici Claudiu Trandafir şi nici Simona Trandafir nu au manifestat niciodată, după ce au părăsit această şcoală, niciun fel de recunoştinţă pentru tot ceea ce au învăţat bun sau foarte bun în cadrul acestei şcoli. Ulterior însă, ei au manifestat o mulţime de critici în mod evident superficiale şi răuvoitoare la adresa acestei şcoli. Cei care i-au întâlnit îşi amintesc foarte bine de aceste aspecte şi mulţi dintre ei au fost surprinşi de această bruscă schimbare de atitudine. Acum începe însă de fapt să se prefigureze raţiunea ascunsă a întregii însăilări de aprecieri mirobolante cu privire la India: în realitate, India reală, India cu toate contrastele ei, a fost suficient adusă din condei de cei doi Trandafiri pentru ca, în imaginile simpliste (dar cu pretenţii poetice) ce sunt oferite de ei să poată avea la dispoziţie un termen de comparaţie cu ceea ce există în România (mai exact, cu şcoala de YOGA MISA). Şi bineînţeles că această comparaţie, în viziunea lor, este întotdeauna şi fără nicio excepţie, în defavoarea MISA. Dar mai mult decât atât, la fel cum ceea ce au văzut ei în India este permanent hiperbolizat şi descris în termeni bombastici, toate referirile (explicite sau aluzive) la şcoala de YOGA MISA sunt marcate dimpotrivă, de o perspectivă cu totul detransfiguratoare şi plină de minciuni: „nicio îngrădire, interdicţie...” sau „nu aveau aroganţa că ei ştiu totul şi ceilalţi nimic”.

„Cei inteligenţi se împart în două: buni şi răi. Proştii se împart în una: răi.” – Garabet  Ibrăileanu

Desigur, dacă întregul material ar fi fost redactat cu ceva mai multă inteligenţă şi pricepere, el ar fi avut un ton relativ constant şi poate chiar neutru în această direcţie. Însă se pare că acest miracol nu l-a putut produce, în cazul lor, niciunul dintre templele indiene vizitate. Pentru că iată cum se dau de gol Trandafirii noştri, ce au ajuns să fie trandafiri doar cu numele: „Nu mi-am făcut mari griji pentru a depista cu siguranţă cine este ascet şi cine minte. Era prea puţin important asta pentru mine.” Prin urmare, adevărul şi autenticitatea sunt prea puţin importante, la ora actuală, pentru ei, deoarece acum îi interesează alte lucruri, mult mai palpabile şi mai concrete, cum ar fi sărmanii naivi care ar putea fi racolaţi şi apoi atraşi de exportarea chixo-comică şi în mod evident complet nedigerată (dar în mod potenţial oneroasă), în sfera centrului Kamala-ro, a unui hinduism ritualistic (care nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată YOGA autentică, ci doar un ansamblu de practici religioase ce sunt specifice credinţei hinduse). Pentru că despre aceasta este vorba de fapt: un fel de „circ” exotic, cu „panglici colorate”, cu o sumedenie de practici religioase, a căror diferenţă în ceea ce priveşte eficienţa lor spirituală faţă de practica YOGA autentică este, atunci când este expusă într-o semnificativă analogie cu diferitele practici creştine, exact precum aceea dintre acatistele ce sunt plătite de o babă superstiţioasă la biserică şi forţa transformatoare a rugăciunii inimii ce este practicată cu fervoare, perseverenţă şi aspiraţie către Dumnezeu.

În plus, pentru naivii care îşi imaginau că nivelul de conştiinţă al celor doi Trandafiri este unul chiar foarte înalt, iată că ei „se scapă” şi la un moment dat afirmă: „odată ce intri... simţi că ai trecut într-o altă lume, iar gândurile nu se mai joacă în neştire.” Prin aceasta, ei mărturisesc cu o sinceritate dezarmantă că, de obicei, gândurile lor, în faza actuală în care se află, se joacă „în neştire”, aspect care este cât se poate de evident, de altfel, având în vedere atât contradicţiile flagrante de gândire şi de logică pe care le-au lăsat să transpară în acest text, cât şi modul stupid în care YOGA autentică este considerată de ei a fi mai prejos decât diferitele practici şi ceremonii banale care abundă, după cum ştim cu toţii, în cadrul hinduismului.

Spre uimirea noastră, iată că, pe alocuri, ridicolul în care se ipostaziază singuri Simona şi Claudiu Trandafir este de-a dreptul monumental. Vă oferim în continuare câteva asemenea „capodopere” ce ilustrează o evidentă prostie: „Foloseau diferite procedee tantrice, cum ar fi scrierea MANTRA-elor pe corp, purificări cu plante puse pe întreg corpul, trezirea lui KUNDALINI prin folosirea unor bandaje cu gheaţă şi câteva plante puse pe MULADHARA etc.”. Sau: „La această iniţiere s-a urmat întocmai ritualul tantric tradiţional, cel care dă iniţiatului forţă şi eficienţă, de scriere a MANTRA-ei pe limbă, apoi pe o frunză de betel, ce este înghiţită ulterior etc. Această iniţiere rămâne ca o pecete profundă în fiinţa ta.”

„Dacă le-am lua ridicolul anumitor persoane, nu le-ar mai rămâne nimic.” – Jean-François Hénault

Iată deci ce gen de „iniţieri extraordinare” îi aşteaptă pe naivii ce vor merge să fie „călăuziţi” de acum încolo de Claudiu şi Simona Trandafir! Plantele, în loc să fie ingerate aşa cum este firesc, pentru a trezi în felul acesta în mod profund, starea de rezonanţă ocultă cu energia lor subtilă specifică, vor fi doar „puse pe corp”, energia esenţială KUNDALINI fiind apoi trezită doar cu bulgăraşe de gheaţă (probabil că dârdâiala produsă de aplicarea gheţii pe timp de iarnă va fi o aproximare suficient de bună pentru Simona şi Claudiu, a mişcărilor produse de trezirea reală a lui KUNDALINI SHAKTI la nivelul corpului eteric), iar eficienţa în lucrul cu MANTRA-e se va obţine la centrul Kamala cât ai zice „betel”, prin simpla scriere a acestora pe limbă! Probabil că vor oferi, aşa cum o cer ritualurile hinduse uzuale, iniţieri şi în formule MANTRA-ice lungi, şi aceasta vor fi judicios repartizate, în strânsă conformitate cu mărimea limbii solicitantului – sau, altfel spus, dacă BIJA-MANTRA-e va putea primi oricine, formulele MANTRA-ice nu vor fi „de limba oricui”. Mai lipsesc oare doar indicaţiile cu „înnodatul iniţiatic al lui KUNDALINI deasupra creştetului”, aşa cum ştim că se spune în cadrul sectei SAHAJA YOGA – pentru a avea, în felul acesta, un tacâm „chixo-comic” complet?

Vă rog să aveţi în vedere că, în cazul acestei relatări pline de umor involuntar, momentele vesele încă nu s-au încheiat. Trebuie să ne pregătim să râdem şi chiar putem să o facem copios, pentru că, ceva mai încolo, în acelaşi articol, aflăm cu o uimire crescândă că, de fapt, MANTRA-ele în care ei au primit iniţierea sunt alese „cu grijă”, în funcţie de numele practicantului, potrivit unor tabele gata pregătite! Cu aceasta ne-am lămurit cu toţii şi pe deplin despre ce este vorba aici: avem în mod evident de-a face cu altceva decât YOGA sau sistemul TANTRA YOGA! Pentru că, iată ce mostră uluitoare de prostie crasă ne este oferită: „Dacă un învăţător nu cunoaşte cum se alege o MANTRA, poate, din ignoranţă, să dea MANTRA lui SHIVA, de exemplu cuiva căruia nu-i este benefică la început.” O asemenea dovadă de prostie pe care o descoperim în această afirmaţie depăşeşte cu siguranţă chiar şi ceea ce putem afla că se oferă la ridicola sectă SAHAJA YOGA (sau la alte pseudo-şcoli de YOGA similare) pentru că, iată, aşa cum este expus negru pe alb, în cadrul halucinaţiilor hilare ale Trandafirilor, SHIVA poate fi, uneori, malefic (am trăit să o aflăm şi pe aceasta!!!).

Primeşti iniţierea autentică în MANTRA lui SHIVA, realizezi LAYA YOGA prin intermediul MANTRA-ei sale şi, culmea culmilor, în conformitate cu afirmaţia aberantă a Trandafirilor, SHIVA ar putea fi mai dăunător decât fumatul de haşiş, devenind, în conformitate cu afirmaţia lor, ceva malefic! Şi am ales intenţionat această comparaţie, pentru că după aceea aflăm în continuare de la Trandafiri un alt mare „secret iniţiatic”: unul dintre „maeştrii tantrici” cei mai apreciaţi de Claudiu Trandafir şi de Simona şi toţi prietenii lor „foloseau nişte plante ce induceau stări de extaz şi oferea celor ce doreau să-i devină discipoli o iniţiere într-o mantră.” Pentru cei nefamiliarizaţi cu astfel de practici, menţionăm că numeroşi aşa-zişi „maeştri tantrici”, care de fapt sunt nişte escroci indieni, oferă novicilor diferite plante halucinogene (cele mai comune plante de acest gen fiind canabisul, haşişul şi opiul), prin intermediul şi cu „ajutorul” cărora sărmanii naivi au diferite experienţe halucinogene (nu fără urmări – uneori deosebit de grave – după cum se cunoaşte foarte bine din practica medicală).

„Oricine are dreptul să fie prost, dar unii abuzează de acest privilegiu.”

Ne putem aşadar întreba, la rândul nostru, pe bună dreptate, cum vor face Claudiu şi Simona Trandafir să respecte „tradiţia” (am pus ghilimele pentru că, în realitate, adevărata tradiţie yoghină nu are nicio legătură cu asemenea devieri) în acest caz, pentru că aceste substanţe sunt complet interzise în România. Îşi vor risca ei oare libertatea pe altarul unei aşa-zise „treziri spirituale” a sărmanilor lor fanatici? În caz afirmativ, cel mai probabil că nu vor putea face aceasta decât o singură dată (înainte de a suporta după aceea rigorile legii); iar în cazul în care nu vor face aceasta, „autenticitatea” hilară a hinduismului pe care ei urmăresc să-l promoveze sub eticheta „YOGA tradiţională” se va duce de râpă. Cel mai probabil, vor alege totuşi ultima variantă pentru că nu ar fi deloc singura lor „inconsecvenţă” sau „abatere de la tradiţie”. Important pentru cei naivi este anunţul că s-au întors „cu caietele pline de MANTRA-e” şi în felul acesta ei anunţă că le lipsesc numai limbile amatoare de a fi inscripţionate cu ele cât mai repede. Suntem însă cu anticipaţie siguri că numărul naivilor pentru astfel de iniţieri chixo-comice va fi surprinzător de redus, iar ei nu-şi vor putea explica ce anume îi determină pe mulţi români să nu adere la astfel de iniţieri „tradiţionale”.

Asemenea „tehnici autentice” – care,  suntem anunţaţi către finalul acestui articol, demn de cartea recordurilor prin numărul de preţiozităţi, prostii şi aberaţii ce sunt expuse în unele paragrafe, vor fi implementate la centrul Kamala, în care activează cu zel şi sârg, Claudiu şi Simona – vor ajuta, nici mai mult nici mai puţin, decât la „răspândirea învăţăturilor tantrice tradiţionale venite pe o linie autentică şi în România”! Pur şi simplu, citind toate acestea, eşti consternat de uitarea care s-a aşternut şi se aşterne tot mai mult în minţile acestor sărmani în ceea ce priveşte tradiţia yoghină autentică ce a fost expusă şi este oferită de toţi marii iniţiaţi şi înţelepţi, care nu au aşezat niciodată asemenea practici religioase mai presus de procedeele YOGA propriu-zise şi adeseori au afirmat cât se poate de clar că ele nu au decât o valoare foarte redusă, fiind adresate exclusiv acelora care sunt incapabili să practice cu adevărat YOGA, potrivit principiului: „chiar şi ceva ce este infim este tot mai bun decât nimic”. Însă aşa cum spun Claudiu şi Simona în articolul citat, ei nu-şi fac deloc griji „pentru a depista cu certitudine cine este ascet şi cine minte”. Va trebui însă ca şi pentru toţi cei care vor merge la asemenea pseudo-iniţieri pe care ei le oferă, ca aceasta să fie la fel de „lipsit de importanţă”, pentru că minciuna şi impostura vor fi mult prea evidente pentru oricine este înzestrat cu o minimă inteligenţă şi cu bun-simţ. Dar, aşa cum spunea genialul om de ştiinţă Albert Einstein: „Numai două lucruri sunt nesfârşite: Universul şi prostia umană. În ceea ce priveşte primul dintre acestea, nu sunt foarte sigur.” Într-un asemenea caz nu poţi decât să te întrebi cine este mai prost: prostul sau prostul care îl urmează pe cel prost?

„Nimeni nu este destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost.” – Jean de la Fontaine

Dacă vă aşteptaţi că am epuizat mostrele de prostie din jurnalul de călătorie al celor doi, vă înşelaţi. Nicidecum!! Ele sunt atât de numeroase încât, din lipsă de spaţiu, suntem nevoiţi să ne limităm numai la câteva. Totuşi, nu putem încheia această analiză fără a menţiona şi aberaţiile pe care ei le comunică referitoare nu la diferitele practici, ci la elementele ceva mai abstracte, pretins metafizice. De exemplu, la capitolul tantrism, ne este servită cu nonşalanţă următoarea enormitate: „Elementele legate de corpul fizic şi interacţiunea sexuală ajung să fie transcense atunci când atingi un nivel mai profund de subtilitate în perceperea energiilor şi la o reală maturitate spirituală.” Altfel spus, tantrismul sexual nu reprezintă altceva decât o etapă de imaturitate spirituală, care este cu siguranţă depăşită, în viziunea abracadabrantă a unora, de la un anumit nivel! Trebuie să recunoaştem că şi de această dată nivelul de ridicol şi preţiozitate al acestei afirmaţii stupide ne lasă perplecşi.

În orbirea lor spirituală, Claudiu Trandafir şi Simona Trandafir au uitat exemplul legendar al lui SHIVA, despre care tradiţia Indiei menţionează că a avut o mulţime de interacţiuni amoroase. În niciun loc nu aflăm că, până la urmă, SHIVA şi-a încetat interacţiunea sexuală şi a transcens-o. O asemenea gogomănie întâlnim numai în afirmaţiile abracadabrante ale celor doi Trandafiri. Mai mult decât atât, ei au uitat exemplul legendar al lui KRISHNA, care la un moment dat, în jucăuşenia sa divină, le-a luat hainele păstoriţelor în timp ce se îmbăiau şi apoi a avut jocuri amoroase divine cu ele. Într-un alt episod al vieţii legendare a lui KRISHNA, ni se spune că acesta a făcut dragoste în simultaneitate cu alte 10.000 de păstoriţe! În cazul lui SHIVA, ne amintim cu toţii că iubita sa legendară a fost PARVATI şi niciodată ea nu a mărturisit că SHIVA a renunţat la jocurile amoroase ce le-a avut atât cu ea, cât şi cu iubitele pe care SHIVA le-a preafericit în decursul manifestării sale în lumea fizică. Exemplele de acest gen ar putea continua cu sutele, dar ne oprim aici şi nu ne putem abţine să râdem în hohote de o asemenea gogomănie. Judecând după această bazaconie pe care o afirmă Trandafirii, înseamnă că SHIVA a dat dovadă de o lipsă de maturitate spirituală, din moment ce a avut pe întreaga durată a manifestării sale în lumea fizică, nenumărate interacţiuni amoroase şi la fel şi KRISHNA, care era totodată un AVATAR, a dovedit prin jocurile sale amoroase, ce au existat pe întreaga sa manifestare fizică, cu RADHA, că nu atinsese încă o reală „maturitate spirituală”.

Dincolo de aparenţe, sărmanii Trandafiri au uitat deja complet de SHIVA şi chiar de KRISHNA şi se bălăcesc în afirmaţii ridicole care ne provoacă râsul. Ne întrebăm retoric, ce le-ar putea spune oare Claudiu şi Simona lui Sri Aurobindo sau lui Abhinavagupta, ori nenumăraţilor maeştri tantrici autentici, care au avut întreaga existenţă o mulţime de jocuri amoroase, bazate pe iubire şi transfigurare. Probabil că le-ar spune că sunt de fapt nişte puştani, care ar trebui neîntârziat să se maturizeze şi să renunţe la asemenea practici inferioare (fuziunile amoroase tantrice, transfiguratoare, bazate pe o perfectă continenţă sexuală şi în care fructele acestor fuziuni sunt oferite lui DUMNEZEU)? Sau ce ar putea spune dacă însuşi SHIVA s-ar materializa în faţa lor, în ipostaza sa de preaiubit al lui PARVATI sau în aceea de suprem GURU (maestru) al căii tantrice de mâna stângă (ce este caracteristic într-o anumită formă de TANTRA)? Considerăm că nici nu este necesar să ne pierdem timpul în expectativa unui răspuns ce ar putea veni de la ei, deoarece acest răspuns nu ne-ar face decât să afirmăm cu multă compasiune că „noroc că prostia nu doare, decât foarte târziu, atunci când este prea târziu, deoarece altfel ar fi vai şi amar de ei!”.

„A-ţi aroga talente şi calităţi pe care nu le ai înseamnă a-i obliga pe ceilalţi să observe ridicolul şi defectele pe care le ai.” - Axel Oxenstierna

Este evident că la cei doi Trandafiri a apărut deja o tot mai acută neputinţă de a mai simţi sau de a mai trăi aspectele divine (chiar supreme) care sunt în mod evident prezente în cadrul fuziunilor amoroase transfiguratoare bazate pe iubire reciprocă, consacrare şi continenţă şi tocmai din acest motiv (şi probabil şi din alte motive ce sunt mai mult sau mai puţin ascunse), Simona şi Claudiu Trandafir nu prea mai agreează actualmente tantrismul şi amorul cu continenţă şi tocmai de aceea le scapă astfel de „perle”, deoarece, în viziunea lor net schimbată, ba chiar bizară, sexualitatea şi iubirea nu prea mai fac casă bună şi de aceea este bine, în viziunea lor chixo-comică, să fie evitată cu stricteţe sexualitatea bazată pe iubire: „TANTRA practicată şi predată de ei [a se înţelege, de către chixo-comicii maeştri a căror linie spirituală chixo-comică Simona şi Claudiu vor să o importe mintenaş în România]  este «de mâna dreaptă» adică nu include actul sexual”. Sau: „manifestarea ei era tantrică, dar într-un fel lipsit de orice încărcătură sexuală” (este evidentă bazaconia din această afirmaţie, de parcă TANTRA ar implica întotdeauna elementele sexual-erotice!).

Mai putem adăuga, spre a vă amuza copios (dintr-o mare mulţime) şi alte câteva „perle” din categoria preţiozităţi „metafizice”: „Fără să fi văzut India, nu poţi înţelege cu adevărat semnificaţia şi iminenţa celor Patru Nobile Adevăruri ale lui Buddha.” Aceasta înseamnă că toţi iniţiaţii de pe calea budismului care nu s-au născut în India sau care nu au pus niciodată piciorul în India sunt complet lipsiţi de şansa iluminării pe această cale. Ne întrebăm retoric, cum rămâne atunci cu maeştrii şi înţelepţii budişti tibetani, chinezi sau japonezi care, după cum ştim cu toţii, au existat şi mulţi dintre ei există chiar şi în prezent? Sau o altă „perlă” ce ne declanşează un râs sănătos: „Oamenii aduc aici la templu apă sfântă, pentru a o bea SHIVA şi astfel să fie alinat după ce a înghiţit otrava. Ca o recunoştinţă şi grijă pentru cel care i-a salvat!”. Infantilismul unei astfel de convingeri (care este în mod evident împărtăşită în totalitate şi de Claudiu şi de Simona) cred că nu mai are nevoie de niciun comentariu. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că am fost profund uluit să constat, citind aceste relatări, cât de mult au decăzut Claudiu şi toţi cei care l-au urmat în rătăcirea şi devierea lor de pe calea spirituală.

„Prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul.”

Citind toate acestea, am simţit o profundă stare de compasiune amintindu-mi cum era Claudiu Trandafir şi văzând cum este la ora actuală. Toate aceste bazaconii pe care ni le spune cu aplomb şi naivitate indică starea de orbire spirituală în care se află. Dincolo de aparenţe, toate aceste aspecte sunt o radiografie a stării jalnice în care el se află. Această decădere este cu atât mai evidentă şi orbirea spirituală a Trandafirilor transpare pregnant deoarece, după cum ştim cu toţii, cei iniţiaţi au afirmat că „stilul este omul”. În cazul de faţă, acestea nu sunt vorbe ce ar fi putut să fie transmise la a patra mână, ci sunt cuvintele pe care cei doi Trandafiri le-au scris la reîntoarcerea lor din India.

Totuşi, există în materialul ce a fost scris de Simona şi Claudiu Trandafir câteva momente în care, fără să-şi dea seama (în conformitate cu dictonul binecunoscut „gura păcătosului adevăr grăieşte”), ei ne mărturisesc (fără îndoială, într-un mod involuntar) că, în ciuda aparenţelor pe care vor să le prezinte drept realitate cu privire la starea de „fericire spirituală” în care, vezi Doamne, s-ar scălda aproape continuu undeva în sufletul lor (stare la care, din nefericire, au din ce în ce mai puţin acces), există, de asemenea, o stare de apăsare ce exprimă povara cutremurătoare a rătăcirii lor: „Apa mi-a luminat lăuntric tot corpul. Şi de asemenea am simţit ca şi cum o mare greutate mi se luase de pe umeri.” Sau, o altă afirmaţie ce ne spune foarte mult, printre rânduri: „Ne-a arătat cum este transa plină de fericire” (din aceasta deducem că, în cazul lor, transa inferioară, cea lipsită de fericire, se pare că nu le este deloc străină).

Pe de altă parte, lui Claudiu şi Simonei nu li se pare nimic nelalocul lui şi nici nu consideră că ar fi o inconsecvenţă în a avea zeci sau sute de maeştri spirituali. Aici putem aduce drept contraexemplu faimoasa parabolă a lui Ramakrishna cu cel care vrea să ajungă la izvorul ce urma să îi potolească setea de apă şi pentru aceasta, sapă la început o gropiţă foarte mică după care, fiind cuprins de o îndoială demoniacă gândind că nu va găsi apă acolo, sapă o groapă undeva mai încolo faţă de prima, apoi cuprins de îndoială demoniacă se gândeşte că s-ar putea să nu găsească apă nici acolo, iese din acea groapă, apoi sapă o altă groapă, fiind deja chinuit de îndoieli demoniace gândeşte că s-ar putea să nu găsească apă nici în acel loc şi iese, sapă o altă groapă şi repetă de peste zece ori săpături în gropi ce sunt în mod gradat din ce în ce mai adânci. În final, fiind cumplit de însetat, pentru că nu a reuşit să ajungă la apa cea dătătoare de viaţă prin intermediul tuturor acelor săpături ce erau superficiale, se mobilizează şi sapă în ultima groapă până când ajunge la izvor. Dar când se apleacă să bea, dat fiind faptul că era foarte bătrân şi vlăguit, moare în groapă şi nu ajunge să-şi potolească setea. Ramakrishna concluzionează că, dacă ar fi săpat de prima oară doar adâncimea a trei puţuri însumată, ar fi ajuns imediat la izvorul care trebuia să-i potolească setea. Datorită îndoielilor demoniace, cel în cauză a mai săpat alte şapte gropi în plus şi când, în sfârşit, datorită disperării, a săpat cât era necesar pentru a ajunge la izvor, a murit frustrat deoarece era târziu şi puterile l-au lăsat, fiind deja epuizat datorită eforturilor prosteşti şi inutile pe care le-a realizat săpând celelalte nouă puţuri.

Judecăţile critice, superficiale şi răutăcioase la adresa şcolii de YOGA MISA continuă apoi cu insinuarea (în mod evident vagă şi total nefondată) că este dificil să te apropii sufleteşte de „conducătorul ei” (adică de mentorul acestei şcoli spirituale, Grieg) şi că unele lucruri „nu ar fi corecte”. Cei înţelepţi spun că „cei vicleni, care nu afirmă ceva clar, consideră, datorită vicleniei în care se complac, că insinuările sunt mai eficiente.” Făcând astfel de afirmaţii vagi şi aluzive, cei doi Trandafiri dovedesc că au dobândit între timp experienţă în „arta insinuării” şi că ştiu că „insinuanţii triumfă fără să lupte şi uneori pot să convingă fără a veni cu dovezi.”

„Spiritul de contradicţie este personalitatea prostului.” – George Călinescu

Într-un alt loc din această relatare, întâlnim însă şi o precizare asupra a ceea ce nu este „corect” în viziunea celor doi Trandafiri: este vorba de iniţierile în Marile Puteri Cosmice (MAHA VIDYA-urile), iniţieri despre care ei afirmă că sunt ferm hotărâţi să „elimine erorile” din cadrul lor. Totuşi, în acest caz apare o contradicţie flagrantă cu ceea ce ne confesează ei la începutul materialului lor: Marea Putere Cosmică KAMALA (KAMALATMIKA) este inspiratoarea şi protectoarea centrului lor de aşa-zisă YOGA. Ori aceasta înseamnă fie că centrul lor nu are, în realitate, nicio legătură cu această Mare Putere Cosmică (dacă iniţierea pe care au primit-o în cadrul şcolii de YOGA MISA nu ar fi „corectă”), fie (dacă într-adevăr Marea Putere Cosmică KAMALATMIKA ar susţine centrul lor), atunci iniţierea respectivă este corectă şi eficientă!

Dar pentru a-şi da seama de astfel de flagrante contradicţii şi erori de logică, trebuie să fii cât de cât înzestrat cu inteligenţă, care după toate evidenţele este în continuă scădere în cazul lor (ca să nu mai vorbim de exprimările uneori agramate, care, deşi sunt cu totul secundare în raport cu restul erorilor pe care le fac, evidenţiază şi ele, în felul lor, acelaşi proces de scădere: putem menţiona aici, spre exemplu, că româneşte se spune corect „sătui” şi nu „sătuli” la actul de a ajunge la o stare de saţietate, iar exemplele de acest gen pot continua).

Dincolo de toate acestea, un aspect clar se desprinde cu certitudine: asistăm, în cazul lui Claudiu şi al Simonei Trandafir (precum şi al acelora care, din ignoranţă sau din naivitate, îi urmează în rătăcirea lor), la un proces evident de deviere spirituală, care este însoţit de o pierdere flagrantă a bunului simţ şi a discernământului spiritual. Toate aceste aspecte transpar din ce în ce mai mult din bazaconiile pe care aceşti sărmani rătăciţi le exprimă şi le oferă, datorită ignoranţei în care se află, celorlalţi, ca fiind „autentice revelaţii spirituale”.

„Ridicolul dezonorează mai mult decât lipsa de onoare.” - François de La Rochefoucauld

Vă mărturisim că nu ne-am fi apucat să prezentăm toate aceste aspecte dacă unii cursanţi din cadrul acestei şcoli nu ne-ar fi întrebat ce credem despre toate aceste bazaconii. Ne facem tocmai de aceea datoria să lămurim ceea ce este de lămurit în cadrul acestui articol, pe baza exemplelor concludente şi a „perlelor” ce abundă, după cum vă puteţi convinge fiecare. Trebuie să aveţi în vedere că am citat cu exactitate maximă toate aceste afirmaţii şi puteţi verifica aceasta, dacă nu cumva Claudiu şi Simona Trandafir se vor grăbi să retragă de pe site acest articol, dându-şi seama în al 12-lea ceas de prostiile şi bazaconiile pe care le vehiculează, datorită stării jalnice în care se află. Dincolo de toate acestea, ne mulţumim doar să constatăm ceea ce se petrece cu ei, nu îi judecăm şi vă mărturisesc că simt compasiune pentru starea în care ei se află. Deie bunul Dumnezeu să îşi dea seama şi să producă o minune pentru a redeveni aşa cum erau atunci când încă nu lunecaseră în starea în care se află acum.

Această relatare despre călătoria lor în India evidenţiază, în cazul celor doi Trandafiri, ignoranţa în care au alunecat şi orbirea spirituală în care se află. Un gânditor spunea că „ne dăm seama de prostia cuiva deîndată ce rupe tăcerea şi spune ceva sau scrie despre ceva anume.” Articolul pe care l-am analizat ilustrează realitatea acestei afirmaţii. Dacă nu l-ar fi scris, cei doi Trandafiri ar fi putut să pară că sunt cei care erau înainte. Aşa, ei ne dezvăluie starea jalnică în care se află acum. Această stare este, dincolo de aparenţe, şi rezultanta orbirii spirituale în care ei au alunecat. Stilul acestei relatări, cât şi „perlele” pe care le găsim în ea, sunt totodată o radiografie a stării lor actuale de spirit.

Citind toate acestea, realizăm de ce se spune că „ignoranţa şi orbirea spirituală sunt cele mai periculoase boli ale spiritului.” Mai trist este însă că, adeseori, astfel de ignoranţi găsesc în jurul lor alţi ignoranţi, care sunt mai ignoranţi decât ei, iar aceştia, în naivitatea lor, sunt chiar dispuşi să-i admire. Nu trebuie să ne surprindă că în jurul acestui grupuscul de conspiratori ridicoli s-au adunat unii fanatici, precum şi ipocriţii şi fariseii îndârjiţi care sunt şi vor rămâne uscăturile acestei şcoli, ce s-au eliminat rând pe rând din această şcoală spirituală, întocmai ca nişte măsele stricate. Este evident, în cazul lor, că ignoranţa este o stare bizară care nu doare şi nu implică niciun efort.

Unii dintre voi aţi întrebat cum este cu putinţă să apară falşi maeştri spirituali? Repetăm ceea ce s-a spus adeseori şi subliniem că falşii maeştri spirituali apar mai ales datorită faptului că există falşi aspiranţi spirituali. Întotdeauna, fără excepţie, un fals maestru spiritual va avea parte de falşi aspiranţi, deoarece atunci când un sărman orb va conduce un alt orb încăpăţânat, demonizat şi semidoct care nu vrea să vadă, mai devreme sau mai târziu vor cădea amândoi în prăpastie. Şi mai trist este atunci când o fiinţă umană este acaparată de importanţa de sine, iar orgoliul spiritual creşte enorm şi atunci acel sărman ignorant se umflă în pene şi se crede un geniu formidabil, cu toate că faptele şi realitatea sa lăuntrică nu confirmă deloc aceasta. Mulţi înţelepţi au spus că orgoliul spiritual şi importanţa de sine atrag apoi, întocmai ca un magnet, orbirea spirituală şi prostia.

„Un prost învăţat e mai prost decât un prost neînvăţat.” – Molière

Bazaconiile pe care vi le-am prezentat evidenţiază ignoranţa în care Simona şi Claudiu Trandafir se complac la ora actuală. Mai trist este că ei realizează un prozelitism activ şi urmăresc să racoleze cât mai mulţi naivi de la această şcoală. Fiinţele umane inteligente şi care sunt înzestrate cu bun simţ nu vor putea fi racolate. Conspiratorii ridicoli vor avea succes doar în cazul celor naivi şi ignoranţi, care în mod evident trebuie să fie mai ignoranţi decât ei şi foarte creduli. Pentru astfel de naivi, adevărurile iniţiatice ale acestei şcoli, care îi ajută pe ceilalţi şi îi transformă, sunt considerate ca fiind o iluzie, iar iluziile deşarte şi bazaconiile pe care conspiratorii ridicoli le vehiculează sunt receptate ca fiind „mari adevăruri”.

Totuşi, pe măsură ce timpul va trece, sărmanii păcăliţi şi naivii care se lasă atraşi de mirajul pe care îl vehiculează conspiratorii ridicoli vor fi dezamăgiţi şi apoi, datorită orgoliului ce s-a trezit în ei, nu se vor întoarce niciodată să-şi recunoască spăşiţi greşeala şi vor abandona orice cale spirituală, pentru că alternativa să revină la această şcoală şi să recunoască în mod sincer şi umil că s-au înşelat este ceva inadmisibil pentru orgoliul şi făţărnicia în care se complac.

yogaesoteric
9 iunie 2010