Secretele comportamentului uman (II)

Vorba dulce, mult aduce

 
de Alex Ionescu
 
Citiți aici prima parte a articolului

Motto:
Respectul faţă de ceilalţi, un respect plin de modestie şi politeţe, este prima condiţie a adevăratei egalităţi (Dostoievski)
Există o politeţe a inimii, e înrudită cu dragostea, din ea izvorăşte cea mai firească politeţe a manierelor (Goethe)
Florii i se cere parfum, iar omului – politeţe (proverb indian)

Se spune că faţa pe care o arătăm vieţii, aceea ne-o arată şi ea nouă, ca într-o oglindă. E doar un feedback de care trebuie să fim conştienţi. Nu trebuie să ne supărăm că, spre exemplu, de cele mai multe ori dăm peste vânzătoare care nu au chef să ne servească, iar prietenul nostru întotdeauna are parte de o servire amabilă şi îndatoritoare, sau că se ţipă la noi fără niciun motiv, iar un amic are parte numai de vorbe frumoase şi cadouri. În tot ceea ce ni se petrece, zilnic, este prezent  „pedagogul” de la şcoala vieţii care dă filă după filă din cartea noastră, a fiecăruia, şi care urmăreşte să ne înveţe nu regulile de gramatică sau matematici speciale ci … cum ar vrea Dumnezeu să trăim. Doar suntem copiii lui, nu? Ce? Aţi uitat? Şi întrucât nu trăim în peşteri ci suntem nevoiţi să interacţionăm cu mulţi oameni în fiecare zi, cel mai bine ar fi ca această interacţiune să fie impregnată cu o aromă suavă şi luminoasă ca de primăvară, nu cu un cenuşiu aspru şi rece de iarnă. Formule standard precum: „mă scuzaţi că vă deranjez”, „aţi avea amabilitatea să…”, „vă rog frumos…”, „dacă nu vă supăraţi…”, „mulţumesc” sunt mici dovezi de politeţe care ung roţile maşinăriei monotone a vieţii de fiecare zi şi, pe deasupra, sunt dovezi de necontestat ale educaţiei noastre. Dale Carnegie a predat cursuri şi a scris cărţi care să înveţe oamenii sau să le readucă aminte despre acest mod frumos de a interacţiona unii cu ceilalţi. Redăm mai jos câteva modalităţi de a ne înfrumuseţa existenţa, printr-o interacţiune armonioasă cu semenii.

Şase modalităţi de a deveni agreabil

(Extras din cartea lui Dale Carnegie: „Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent”)

1. Faceţi aşa şi veţi fi primit cu braţele deschise pretutindeni – Manifestaţi un interes sincer faţă de cei din jur!
De ce să citiţi într-o carte cum să vă faceţi prieteni? De ce să nu studiaţi tehnica celui ce a reuşit să-şi facă cei mai mulţi prieteni din lumea întreagă? Cine e el? S-ar putea să-l vedeţi mâine trecând pe stradă. Când vă apropiaţi destul încât să-l observaţi, începe să dea din coadă. Dacă vă opriţi să-l mângâiaţi, o să sară în sus de bucurie ca să vă demonstreze cât de mult vă place. Şi ştiţi bine că îndărătul acestor manifestări de afecţiune nu sunt motive ascunse, nu vrea să vândă proprietăţi imobiliare şi nici să vă ia în căsătorie. V-aţi gândit vreodată că singurul animal care nu trebuie să muncească pentru a supravieţui este câinele? Găina cloceşte ouă, vaca dă lapte, canarul cântă. Dar câinele îşi câştigă existenţa numai dăruindu-ţi iubire.

Când ducele de Windsor era Prinţ de Wales a avut planificat un turneu în America de Sud şi, înainte să plece, a petrecut luni întregi învăţând spaniola, ca să poată ţine discursuri în limba ţării; şi sud-americanii l-au iubit pentru asta.

În doar două luni puteţi să vă faceţi mai mulţi prieteni interesându-vă sincer de soarta lor – mult mai mulţi decât aţi putea obţine în doi ani străduindu-vă să-i faceţi pe alţii să se intereseze de soarta dumneavoastră. (…) Oricine poate obţine atenţia, timpul şi chiar cooperarea celor mai solicitate persoane doar prin manifestarea unui interes sincer faţă de ele. Dacă vrem să ne facem prieteni, atunci trebuie să fim dispuşi să îi ajutăm pe ceilalţi – asta cere timp, energie, altruism şi înţelepciune.

Alfred Adler afirma: „acela care îşi pierde orice interes în semenii săi şi îi loveşte cât mai mult posibil, se va izbi în viaţă de cele mai mari obstacole. În aceşti oameni prinde rădăcini resentimentul eşecului şi mulţi vor deveni nişte rataţi.”

Prin urmare, pentru ca ceilalţi să arate un interes sincer faţă de noi, trebuie mai întâi ca noi să manifestăm un interes sincer faţă de cei din jur (n.n.).

2. O cale simplă de a lăsa o primă impresie favorabilă – Zâmbiţi!!
Preţul unui surâs:
Nu costă nimic, dar oferă mult.
Îi îmbogăţeşte pe cei care îl primesc, fără a-i sărăci pe cei care-l oferă.
Nu trăieşte decât o clipă, dar amintirea lui supravieţuieşte uneori o eternitate.
Nimeni nu e atât de bogat încât să se poată descurca fără el şi nimeni atât de sărac după ce i-a cunoscut avantajele.
Aduce fericirea în cămine, cultivă bunăvoinţa într-o afacere şi este parola prieteniei.
Poartă odihna celor obosiţi, speranţa celor descurajaţi, lumina soarelui pentru cei trişti şi este cel mai bun antidot al Naturii pentru necazuri.
Totuşi, nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat, căci nu serveşte la nimic până nu este dăruit.

3. Numele cuiva este pentru el cea mai dulce muzică ce-i poate mângâia auzul
Dincolo de ceea ce ar putea fi la prima vedere acest principiu – o tendinţă de a măguli orgoliul celuilalt, el ne invită la a acorda un profund respect fiinţei celuilalt (n.n.).

Mulţi oameni nu pot reţine nume pentru simplul fapt că nu investesc timpul şi energia suficiente pentru a se concentra, a-şi repeta şi a-şi întipări definitiv acele nume în memorie. Apoi îşi confecţionează scuze: sunt prea ocupaţi.  Dar nu au, probabil, pe cap mai multe decât Frank D. Roosevelt; el şi-a folosit o parte din timp pentru a memora numele mecanicilor auto cu care a venit măcar o dată în contact. (…) De asemenea, Napoleon al III-lea, împăratul Franţei şi nepotul marelui Napoleon, se lăuda cu faptul că, în ciuda tuturor îndatoririlor sale regale, ţinea minte numele fiecărei persoane cu care se întâlnea.

Toate acestea cer timp dar, după cum spunea Emerson, „bunele maniere se clădesc din micile sacrificii”. Numele individualizează, creează unicitatea fiecăruia dintre noi.

4. Învăţaţi să conversaţi cu uşurinţă – Fiţi un bun ascultător. Încurajaţi-i pe ceilalţi să vorbească despre eiînşişi!
Care este secretul misterios al unei întrevederi de succes? În opinia lui Charles W. Elliot, decanul universităţii Harvard în perioada 1869-1909, „nu există niciun secret magic al unei întruniri de afaceri fructuoase… E foarte important să acordaţi atenţie exclusivă persoanei care vă vorbeşte. Nimic nu măguleşte mai mult decât asta.” Dar reamintim primul principiu – este important ca această atenţie pe care o acordaţi să fie sinceră! (n.n.)

Dacă vreţi să ştiţi cum să-i faceţi pe oameni să vă ocolească, să râdă de dumneavoastră pe la spate, şi chiar să vă dispreţuiască, iată reţeta: nu zăboviţi niciodată ascultându-i pe ceilalţi. Vorbiţi necontenit despre dumneavoastră. Dacă vă vine o idee în timp ce vorbeşte cineva, nu-l aşteptaţi să termine: interveniţi brusc şi întrerupeţi propoziţia exact la mijloc.

Oamenii care vorbesc doar despre ei înşişi, se gândesc doar la ei înşişi. Şi „cel ce se gândeşte doar la persoana sa”, spune dr. Nicholas Murray Butler – preşedintele Universităţii Columbia la începutul secolului XX şi laureat al premiului Nobel pentru pace (n.n.), „este iremediabil prost crescut. Nu are educaţie, indiferent de câtă instrucţie (studii) ar beneficia.”

Deci, dacă aspiraţi la statutul de bun vorbitor, fiţi un ascultător atent. Arătaţi-vă propriul interes, dacă vreţi să deveniţi interesant. Puneţi întrebări la care ceilalţi vor răspunde cu plăcere. Încurajaţi-i să vorbească despre ei înşişi şi despre împlinirile lor.

5. Cum să treziţi interesul în ceilalţi – modelaţi-vă discursul în funcţie de interesele interlocutorului dumneavoatră!
Toţi cei care l-au vizitat vreodată pe Theodore Roosevelt erau uimiţi de vastitatea şi diversitatea cunoştinţelor sale. Indiferent dacă musafirul era cowboy, maestru de călărie, politician din New York sau diplomat, Roosevelt avea mereu replica pregătită. Cum reuşea? De fiecare dată când avea să primească pe cineva, Roosevelt se culca târziu şi citea despre subiectul care ştia că îl interesa pe oaspetele său cel mai mult.

Să discuţi respectând interesele ambelor părţi e profitabil pentru toată lumea. Howard Z Herzig, director în domeniul comunicaţiilor, şi-a subordonat întraga activitate acestui principiu. Când a fost întrebat ce profit a avut, domnul Herzig a răspuns că nu doar că a primit răsplată de la fiecare persoană în parte dar, în general, fusese recompensat prin aceea că îşi îmbogăţea existenţa de fiecare dată când vorbea cu cineva.

6. Cum să câştigaţi simpatie instantaneu – Faceţi în aşa fel încât interlocutorul dumneavoastră să se simtă important şi fiţi sinceri în ceea ce spuneţi
Acest principiu al comportamentului uman este foarte vechi – a fost predicat de Zoroastru, Confucius, Lao Ze, Buddha, Iisus – acesta l-a formulat sub forma unei învăţături: „poartă-te cu ceilalţi, aşa cum ai vrea ca ceilalţi să se poarte faţă de tine.” Nimeni nu doreşte o linguşire ieftină, dar oricine ar dori să audă o apreciere sinceră. Charles Schwab, primul preşedinte al Companiei Americane de Oţel, afirma: „aprobaţi cu însufleţire şi lăudaţi din belşug!” Cum? Când? Unde? Răspunsul este: mereu, pretutindeni.

Ceea ce se întâlneşte de multe ori este că adeseori cei ce dispun de cea mai nefondată justificare pentru un sentiment de împlinire îşi alimentează ego-urile cu un torent de agitaţie inutilă şi vanitate care provoacă dispreţ. Cum spunea şi Shakespeare: „…omul, trufaşul om/ În pânza de păianjen a puterii / …Greşeşte atât de mult faţă de ceruri/ încât şi îngerii îi plâng trufia.”

Nu trebuie să aşteptaţi până când deveniţi ambasador în Franţa (…) ca să puneţi în practică această filozofie a aprecierii. Va face minuni pentru dumneavoastră aproape în fiecare zi. Adevărul de necontestat este că aproape toţi oamenii cu care ne întâlnim simt că ne sunt superiori într-o anumită privinţă şi o cale sigură spre inima lor este aceea de a-i face să înţeleagă, cu tact şi subtilitate, că le recunoşti sincer importanţa.

În loc de încheiere…

Manifestând un interes sincer faţă de cei din jur, zâmbind, reţinând numele celor cu care venim în contact, fiind un bun ascultător şi încurajându-i pe ceilalţi să vorbească despre ei înşişi, modelându-ne discursul în conformitate cu interesele interlocutorului şi făcând în aşa fel încât interlocutorul să se simtă important, fiind sinceri în ceea ce spunem adică, cu alte cuvinte, respectând cele şase modalităţi indicate de Dale Carnegie în lucrarea menţionată, cu siguranţă vom reuşi să ne bucurăm şi să ne îmbogăţim împreună cu ceilalţi, prin interacţiunea armonioasă reciprocă. Iar astfel, vom reuşi să respectăm şi să omagiem într-un mod simplu energia fundamentală care scaldă şi susţine acest univers, cea a iubirii. (n.n.)

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.  (Lucian Blaga – Iubire)

 

Citiţi şi:

Binele sălăşluieşte în fiecare dintre noi

În căutarea propriei poveşti adevărate 
 

yogaesoteric

10 martie 2010

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More