Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ultima frontieră – Călătoria în timp este un salt în non-timp
de  Zoltan Marosy
 
Posibilitatea de a călători în trecut şi, de ce nu, în viitor a fost multă vreme privită ca o simplă fabulaţie a unor autori mai mult sau mai puţin talentaţi. Astăzi însă este studiată cu toată atenţia de parapsihologie. Nici fizica nucleară nu a rămas insensibilă. Încă de pe la jumătatea secolului al XX-lea, Einstein însuşi a făcut descoperiri semnificative în acest domeniu. Dar totul a fost păstrat în mare secret pentru generaţiile viitoare, mai lucide poate, mai înţelepte...
 
Până atunci trebuie totuşi să ne pregătim. Iar umanitatea nu poate înţelege incursiunile în timp până nu cunoaşte adevărată natură a timpului.
Coranul descrie călătoria pe care a făcut-o profetul Mahomed împreună cu arhanghelul Gabriel în spaţiile subtile ale Cerului şi Infernului. Sunt relatări despre salturi succesive în diferitele lumi ale astralului, salturi care se făceau instantaneu. Cu toate că întregul drum a durat destul de mult, la întoarcere Mahomed a constatat că în lumea fizică trecuseră doar câteva minute. Aşadar, cel care studiază Coranul are o certitudine: călătoria în timp este o modalitate de cunoaştere, o şansă de a întâlni îngerii şi arhanghelii.

Cartea sacră a Islamului nu este singulară, asemenea istorisiri se regăsesc şi în epopeea lui Ghilgameş, mult mai veche decât Coranul şi Biblia. În miturile sumeriene, eroul Ghilgameş întâlneşte numeroşi zei în drumul său către nemurire. Ei îl poartă aproape un an prin locuri misterioase, iar la întoarcere realizează că au trecut doar câteva zile.
Nimic mai mult decât poveşti? În câteva tratate yoghine, secrete în mare parte, sunt pomenite tehnici clare şi concrete prin care poţi să înveţi cum să călătoreşti în timp.

O trăire de neuitat

Majoritatea oamenilor au tendinţa de a ridiculiza acest subiect, pentru că celor care cunosc explicaţia ştiinţifică şi o prezintă le lipseşte veriga spiritualitate. Parapsihologia, în schimb, tratează foarte serios aceste realităţi şi caută să clarifice anumite aspecte ale călătoriilor temporale. Spontane sau nu, acestea sunt întotdeauna precedate de un sentiment viu şi deosebit al întregirii fiinţei. Relatări ale unor persoane diferite prezintă asemănări şocante în privinţa sentimentelor şi a trăirilor extrasenzoriale.
Simpla neîncredere nu schimbă adevărul etern, ci doar îl acoperă, amâna acceptarea sa. Iar pentru moment se dovedeşte semnificativ studiul comportamentului celor care se confruntă cu asemenea fenomene.

La începutul anilor ’60 un grup de turişti a vizitat Rievaulx Temples – nişte clădiri din secolul al XVIII-lea, foarte aproape de Mănăstirea Rievaulx din Yorkshire, Anglia. Lisa, o adolescentă din grup, se bucura de seara aceea de vară şi discuta cu o doamnă mai în vârsta, în timp ce se plimbau în jurul clădirilor.

„Dintr-o dată m-am simţit de parcă eram înfăşurată în vată”, îşi aminteşte Lisa. „Nu mai puteam auzi ce îmi spunea prietena mea, cu toate că desluşeam ca prin ceaţă mişcarea buzelor ei. Părea că înaintăm amândouă cu încetinitorul şi eram conştientă că nu mai era nimeni în jur, cu toate că, în urmă cu doar câteva clipe, o parte din membrii grupului fuseseră cu noi.
Nu se auzea niciun sunet, cu excepţia unui bâzâit uşor şi a unui zgomot ce aducea cu tropăitul potcoavelor de cal. O trăsură urcă spre clădiri pe drumul din spatele nostru. Un bărbat şi o femeie îmbrăcaţi în haine de epocă (ulterior, din descrierile ei s-a dovedit că era moda secolului al XVIII-lea) au trecut în linişte pe lângă noi, ţinându-se de mâna, ca şi când nu ne-ar fi văzut. Aproape imediat a fost ca şi cum vraja s-ar fi rupt şi tovarăşa mea mi-a propus într-un mod cum nu se poate mai pământesc şi mai real să mergem să luăm ceaiul. Ea nu văzuse şi nu simţise nimic neobişnuit, dar eu cu siguranţă aveam nevoie de ceaiul acela, ca să-mi revin din starea în care mă aflam.”

Această relatare simplă este nesemnificativă pentru unii, însă ascunde un indiciu foarte important. Călătoria în timp necesită o anumită pregătire a fiinţei prin schimbarea nivelului său de vibraţie. Practicanţii LAYA YOGA relatează deseori asemenea stări în care simt aerul vătuit, iar un soi de energie îi delimitează parcă de mediul înconjurător. Este ca şi cum acest fluid invizibil produce în asemenea momente o alunecare în non-timp a întregii fiinţe. Starea de pace care apare în meditaţiile profunde este fundalul care permite subiectului să intre în legătură cu profunzimile sale într-un mod ce nu se poate face în starea normală de conştiinţă.

O persoană care meditează profund, trece printr-o etapă în care nu mai percepe timpul şi trecerea sa. Acest sentiment este viu şi trăirea în sine nu se uită. Iar aceste trăiri sunt aceleaşi, chiar dacă subiectul este sau nu familiarizat cu procesul de translaţie temporală sau de meditaţie profundă. O uşă se deschide, indiferent dacă cel care apasă pe clanţă este gazda sau o altă persoană. Se deschide atunci când există cheia potrivită. „Nu există spaţiu, timp, nu există înainte, nu există după.” J.A. Wheeler

Apare un sunet subtil


Civilizaţia occidentală cunoaşte şi defineşte timpul ca durată, ca un proces,  care este privit ca fiind obiectiv  şi care poate fi calculat. Această viziune este poate fi comparată cu privitul în fugă pe cadranul ceasului. Totuşi, anumite scrieri secrete ale ştiinţei yoga, cum ar fi Tantraloka, spun, şi de altfel practica YOGA o demonstrează, că timpul este o formă de energie. Mulţi cercetători de renume confirmă în zilele noastre acest adevăr. Astrofizicianul rus Kozyrev a propus chiar o teorie revoluţionară. „Timpul – spune el – este o formă subtilă şi misterioasă de energie. Energia subtilă a timpului nu se propagă precum undele luminoase, ci se manifestă şi se propagă instantaneu“. Practicanţii care se angrenează în meditaţii intense au deseori senzaţia că trăirile lor sunt instantanee şi apar pe fundalul unui sunet subtil. Intim uniţi cu acesta, ei sunt purtaţi uneori în diverse călătorii temporale subtile. Sunetul intens şi dens învăluie în acel moment întreaga fiinţă, amplificând intuirea unora dintre tainele energiei timpului.

Deloc întâmplător, regăsim acel sunet puternic - sub forma unui bâzâit prelung - în descrierile multora dintre cei care au avut experienţa unor călătorii temporale. Faptele există, iar contestarea lor nu foloseşte la nimic. Chiar dacă ştiinţa nu are încă termenii obiectivi cu ajutorul cărora să poată descrie şi să analizeze asemenea fenomene, merită să ia în considerare acest gen de experienţe şi să le supună unei atente cercetări.

Uneori călătoriile în timp survin brusc; singurul avertisment este, în majoritatea cazurilor, doar o înfiorare a fiinţei şi o modificare a stării psihice şi mentale. De altfel, cele mai multe revelaţii, indiferent dacă sunt de natură spirituală sau ştiinţifică, survin brusc, fiind precedate de stări asemănătoare cu cele descrise mai sus. Aceste senzaţii au vestit, de pildă, cea mai faimoasă dintre toate călătoriile în timp – cea care urma să devină cunoscută sub numele de „Fantomele de la Trianon” -, călătoria a două doamne erudite, Moberley şi Jourdain din Anglia, în primii ani ai secolului trecut. Ele se plimbau în parcul palatului Versailles, lângă locul numit „micul Trianon”, când au avut un brusc şi foarte intens un sentiment de apăsare. S-a lăsat deodată o linişte mormântală. Un bărbat a trecut alergând pe lângă ele. Purta haine din secolul al XVIII-lea şi le-a vorbit într-o franceză arhaică. Imediat după aceea, ele au văzut o femeie blondă purtând un costum din aceeaşi epocă. Cercetările ulterioare asupra vestimentaţiei, precum şi asupra modului în care arăta parcul respectiv,  la demonstrat  faptul că cele două femei au experimentat o proiecţie în timp.

Secretul meditaţiei yoghine

Uneori liniştea ce se revarsă asupra celor care meditează este resimţită ca o apăsare, mai ales atunci când aceştia intră într-o stare profundă, fără a avea o pregătire sau o practică suficientă. În unele cazuri, prima pătrundere în necunoscut este însoţită de o senzaţie de disconfort sau chiar de temeri, care se destramă însă  imediat ce practicantul se angajează ferm în meditaţie. În descrierea unor stări de introspecţie, de reîntoarcere către esenţa spirituală a fiinţei, apar inevitabil formulări de genul „linişte profundă” sau „tăcere interioară”. Pentru o persoană nepregătită aceste stări par înfricoşătoare, datorită imensităţii şi a măreţiei care se regăseşte după ce cade vălul ignoranţei, al iluziei. Dincolo de diferenţele de limbaj, relatarea celor două femei care au avut experienţa spontană a unui salt în timp, comparată cu relatarea celui care practică asiduu LAYA YOGA pune în evidenţă similitudini greu de neglijat. Cea mai importantă deosebire rămâne faptul că cel care experimentează stări profunde de meditaţie nu se limitează doar la urmărirea desfăşurării temporale.

Cheia călătoriilor temporale se regăseşte în capacitatea fiinţei de a rezona cu o frecvenţă stabilă a timpului. Aceasta este însă în strânsă legătură cu percepţia energiei timpului. Frecvenţele înalte de vibraţie a energiilor din fiinţa noastră ne permit perceperea timpului ca un flux continuu de „momente prezente“. Cuanta de energie devine astfel o cuantă de timp. Fizica cuantică este cea care a pus în evidenţă intercorelarea profundă care există între ştiinţă şi spiritualitate. Cele mai multe descrieri ale proceselor care apar în interiorul materiei studiate prin metodele fizicii cuantice se apropie simţitor de conceptele descoperite în scrierile tradiţionale yoghine. Yoghinii nu aveau aparatele şi dispozitivele actuale; însă nici nu le erau necesare, deoarece ei aveau o altă metodă de studiu – meditaţia yoghină profundă. De altfel, cele mai mici unităţi de măsură a timpului au fost găsite în scrierile vedice, însă necesitatea lor în acele vremuri nu a fost înţeleasă până în prezent. După cercetări îndelungate, fizicienii au constatat că anumite particule subatomice aveau o durată de viaţă măsurabilă cu acele unităţi. La fel ca în antichitate, şi maeştrii yoghini actuali vorbesc despre timp şi spaţiu în termeni care par extraşi dintr-o carte de fizică: „Dacă vorbim despre experienţa uluitoare a energiilor spaţiului şi timpului în meditaţie, intrăm deja într-o dimensiune total diferită… şi din nou remarcăm că aceasta nu rămâne statică, ci devine un continuum beatific, viu, în care energiile timpului şi ale spaţiului sunt armonios integrate”, spune yoghinul Lama Govinda.

„Spaţiul-timp este un concept cu o valabilitate limitată… Nu există spaţiu, timp, nu există înainte, nu există după. Întrebarea „Ce se va întâmpla în viitor?este lipsită de înţeles. Aceste considerente relevă faptul că respectivele concepte de spaţiu-timp nu sunt primare, ci secundare în structura teoriei fizicii.” – fizicianul J.A. Wheeler

Cele două relatări par să se completeze şi să se dinamizeze una pe alta. Aşa ar putea arăta o discuţie între un cercetător contemporan, cunoscător al celor mai îndrăzneţe teorii ale fizicii, şi un yoghin autentic care a trăit experienţa de non-timp sau dincolo de timp. În fond, orice călătorie în timp este un mic salt prin non-timp. Starea de non-timp este podul care face trecerea între două momente de timp care în mod normal nu sunt legate unul de altul. Este ca şi cum am vrea să trecem un râu de pe un mal pe celălalt, dar trebuie să urcăm întâi podul pentru a ne afla undeva între cele două maluri. Experienţa mistică se produce în momentul în care yoghinul se menţine într-o stare perfectă de meditaţie între „cele două maluri”. Atunci el este conştient de trecerea timpului, dar o vede doar ca pe o modificare permanentă a faţetelor aceluiaşi adevăr.

Momentul iluminării spirituale

„Timpul, spaţiul şi cauzalitatea sunt precum ochelarii prin care este văzut Absolutul… În Absolut nu mai există în realitate nici timp, nici spaţiu, nici cauzalitate”, afirmă yoghinul Swami Vivekananda.

Este ca atunci când urmărim un film. Povestea cinematografică ne incită şi ne preocupă, câteodată suntem aproape identificaţi cu evenimentele prezentate sau chiar trăim o dată cu ele sentimentele personajelor. Dar undeva, în forul nostru interior, suntem conştienţi că este doar un film şi nimic mai mult… Dacă menţinem vie această stare în conştiinţa noastră, şi atunci când suntem în „realitate“, vom constata cu uimire că filmul vieţii noastre se derulează într-o riguroasă ordonare a timpului. Momentul iluminării spirituale risipeşte această iluzie, dezvăluind natura adevărată a timpului, ca parte din esenţa nesfârşită a lui Dumnezeu. „În lumea spirituală aproape că nu există diviziuni temporale cum ar fi trecutul, prezentul şi viitorul, întrucât ele s-au contractat acolo într-un moment extatic singular al prezentului etern în care viaţa divină freamătă în adevăratul ei sens… Trecutul şi viitorul sunt ambele topite în acest moment prezent beatific de iluminare.” D.T. Suzuki

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 53

Citiţi şi:
Călătorind prin faliile timpului
Deplasarea instantanee în spaţiu este perfect posibilă. Cazuri uluitoare de teleportare

yogaesoteric.net
18 decembrie 2009



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga