Campanie ateistă în Marea Britanie pentru a semăna îndoiala în existenţa lui Dumnezeu

de Mihai Vasilescu

La începutul anului 2009, mesaje ateiste au fost promovate timp de o lună pe 800 de autobuze din Londra şi din cele mai importante oraşe britanice. Afişele  anunţau: „Probabil că nu există Dumnezeu, aşa că nu-ţi mai face griji şi trăieşte-ţi viaţa!”

În plin centrul Londrei au fost plasate două ecrane gigantice, pe care a fost afişat acelaşi mesaj. O mie de panouri publicitare, pe care se puteau vedea citate din atei celebri, au pus la îndoială existenţa lui Dumnezeu în metroul londonez.

Campania a fost lansată şi finanţată de profesorul Richard Dawkins, ateu declarat şi de Asociaţia Umanistă Britanică, pentru a contracara mesajele tot mai numeroase, pe care organizaţii religioase începuseră să le promoveze în Marea Britanie despre importanţa credinţei în Dumnezeu şi  a modului în care oamenii îşi trăiesc viaţa.

Câţiva dintre suporterii cei mai înfocaţi ai campaniei au declarat chiar că sunt nemulţumiţi că mesajul principal nu neagă total existenţa lui Dumnezeu, ci doar o pune la îndoială. Aceasta este însă o tehnică de manipulare cunoscută, ştiut fiind faptul că o negaţie trezeşte o opoziţie vehementă, pe când un mesaj dubitativ, lasă în mintea celui care îl percepe sâmburii îndoielii.

Richard Dawkins se declară mulţumit că şi-a atins scopul: „Este ceva bun, pentru că îi va pune pe oameni pe gânduri. Sunt  mulţi cei care vor vedea autobuzele.”

Hanne Stinson, directorul executiv al Asociaţiei Umaniste Britanice consideră că „mesajele îi vor linişti pe atei şi agnostici, dându-le impresia că a nu crede în existenţa lui Dumnezeu nu este ceva  rău.”

Exemplul britanic a fost urmat de Spania şi SUA, unde s-au organizat campanii de acelaşi gen, utilizând reţeaua de transport public.

Citiţi şi:

Marea Britanie se îndreaptă precum un somnambul către o societate supravegheată

Control total asupra informaţiilor electronice pe teritoriul Marii Britanii 



yogaesoteric
11 martie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More