Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Este necesar ca un funcţionar public să declare că este francmason?

de Mihaela Gheorghiu

De-a lungul timpului s-au făcut multe dezvăluiri despre francmasonii care deţin funcţii publice. În rândul lor se numără preşedinţi de state, miniştri şi prim-miniştri, diplomaţi, secretari de stat, primari ai unor importante capitale sau ai unor oraşe mai mici, parlamentari, directori de instituţii importante, consilieri etc.

Cândva, a fi în acelaşi timp mason şi funcţionar public era o infracţiune

S-a subliniat mereu incompatibilitatea evidentă dintre cumplitele jurăminte de totală obedienţă depuse faţă de masonerie şi rolul de reprezentanţi, aflaţi în slujba cetăţenilor şi chiar plătiţi de aceştia pentru a veghea la bunul mers al lucrurilor şi la respectarea drepturilor fundamentale pe care fiecare membru al societăţii le are. O mare parte din problemele sociale, economice şi politice s-ar rezolva dacă nu ar exista acest permanent conflict de interese.

Masoneria a ajuns propriu-zis la putere de-abia după 1789. Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au marcat instaurarea unei veritabile dictaturi masonice oculte. Până la acea vreme, în multe state ocuparea de funcţii publice şi apartenenţa la masonerie erau considerate incompatibile, acest dublu statut era considerat infracţiune şi era pedepsit conform legii. După ce masoneria a preluat conducerea, situaţia s-a schimbat. La acea vreme, mai mulţi suverani au dat chiar edicte prin care îi condamnau şi îi sancţionau pe funcţionarii publici care erau masoni. Spre exemplu regele Bavariei, Maximilien Joseph, dăduse în septembrie 1814 următorul edict:

„Încă de la urcarea noastră pe tron, pe 4 noiembrie 1799  şi apoi pe 5 martie 1804, am publicat ordonanţe pentru a interzice pe teritoriile noastre, în modul cel mai ferm toate asociaţiile secrete, de orice natură ar fi ele, al căror scop este ascuns sau deghizat. Avem motive întemeiate să bănuim că mai mulţi dintre funcţionarii noştri au uitat, au interpretat greşit sau au încălcat în mod deliberat aceste ordonanţe. De aceea  dorim să le readucem la cunoştinţă publicului, după cum urmează:  

1.    Interzicem orice asociaţie secretă pe teritoriul statului nostru.
2.    Aceia dintre funcţionarii noştri care vor face propagandă pentru  asemenea societăţi pentru a atrage noi membri sau a le favoriza scopurile vor fi, după o anchetă prealabilă, pedepsiţi ca infractori, întrucât au încălcat legea.
3.    Toate persoanele care sunt în serviciul nostru şi vor încălca aceste ordonanţe vor fi date afară. Vom veghea ca toţi cei care intră în serviciul nostru să facă o declaraţie formală cu privire la acest aspect. Cei care nu au depus această declaraţie sunt somaţi, prin prezenta să facă acest lucru cât mai curând posibil, în termen de  trei luni. Ei trebuie să declare că nu sunt şi nu vor fi niciodată membri ai unei societăţi secrete. Violarea acestei declaraţii făcute sub jurământ va duce în mod inevitabil  la destituire.
4.    Sunt incluse în această categorie şi societăţile secrete ce ar putea să fie infiltrate în universităţi, în licee şi în diferitele instituţii de instrucţie publică. Rectorii, şefii de catedre şi profesorii sunt obligaţi să vegheze la comportamentul subordonaţilor lor şi sunt somaţi să acorde atenţie deosebită acestui aspect.
5.    Toate tribunalele, autorităţile şi funcţionarii de orice tip trebuie să vegheze în modul cel mai riguros asupra societăţilor secrete şi să împiedice formarea şi propagarea lor prin toate mijloacele care le stau în putere.”

Edicte similare au fost date în acea perioadă de Regele Sardiniei şi de Papă. Astăzi, lucrurile stau exact pe dos. Ajunşi în poziţii de putere, francmasonii fac legi care le sunt favorabile, astfel încât masoneria a ajuns să fie declarată în mod absurd „asociaţie de utilitate publică”.  

Când e vorba de masonerie e discriminare, când e vorba de „secte” nu mai e

În februarie 2000, în regiunea autonomă, Friuli-Venezia-Giulia, din Italia s-a dat o lege care stabilea regulamentul de numire a funcţionarilor publici din administraţia regională. Printre alte condiţii, se prevedea că aceştia au obligativitatea să îşi declare „eventuala apartenenţă la societăţi masonice sau secrete”.

Marele Orient al Italiei a reacţionat imediat şi a dat în judecată Republica italiană, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pe motiv că această lege încalcă dreptul la libertatea de asociere. În mod surprinzător, CEDO a dat câştig de cauză Marelui Orient al Italiei, Prin decizia din 2 august 2001, i-a acordat şi despăgubiri în valoare de 5000 de euro. Redăm în continuare această decizie, din care reiese că în realitate era vorba de o falsă problemă. Singurul candidat care şi-a declarat apartenenţa la masonerie nefiind deloc discriminat sau persecutat din acest motiv, ci chiar ales cu prioritate pe funcţia pe care candidase.

„Curtea concluzionează că ţinând cont de repercusiunile negative pe care obligaţia de a declara apartenenţa la o lojă masonică le-ar putea avea asupra imaginii şi vieţii asociative a reclamantului, acesta se poate considera victimă a încălcării articolului 11 din Convenţia Drepturilor Omului. Această concluzie implică faptul că există o ingerinţă în dreptul la liberă asociere.

Dintr-o notă a Consiliului regiunii autonome Friuli-Venezia-Giulia, depusă pe 15 septembrie 2005 la dosar rezultă că din cei 237 de candidaţi doar unul a declarat că face parte dintr-o lojă masonică, iar această persoană a fost numită consilier administrativ în Consiliul regional.

Curtea subliniază că dispoziţia în cauză face o distincţie între asociaţiile secrete şi cele masonice, doar apartenenţa la acestea trebuind să fie declarată şi nu şi la alte tipuri de asociaţii. Membrii acestora din urmă sunt scutiţi de a depune la dosar declaraţii privind apartenenţa lor la asociaţiile respective. Apreciem că există o diferenţă de tratament între membrii societăţii reclamante şi membrii altor asociaţii.

În scopul de a afla dacă există o justificare rezonabilă şi obiectivă pentru a face asemenea diferenţe, Curtea estimează că interdicţia de numire a francmasonilor în funcţii publice a fost introdusă pentru a linişti opinia publică, într-un moment în care rolul acestora (al masonilor) în viaţa ţării a fost pus în discuţie. Această interdicţie urmăreşte deci scopurile legitime ale protejării siguranţei naţionale şi a apărării ordinii publice.

Însă conform legislaţiei regiunii Friuli-Giulia-Venetia apartenenţa la francmasonerie nu antrenează excluderea automată de la numirea pe unul din posturile de resort regional. Respingerea candidaturii unui francmason nu este automată, lucru demonstrat de faptul că singurul candidat care a declarat că aparţine unei loji masonice a fost de fapt ales de Consiliul regional pentru funcţia pe care candidase.”

Avem deci de a face nu cu o discriminare, ci din contră, cu o discriminare pozitivă şi plângerea ar fi trebuit să fie depusă de cei care neaparţinând masoneriei nu au avut acces la astfel de funcţii. Până aici CEDO aproape ne-a convins că îşi face datoria veghind la respectarea drepturilor omului şi de aceea nu le poate nega masonilor dreptul de a face parte din masonerie. Ar fi o discriminare, spune CEDO. Care este însă rostul paragrafului următor?

„Curtea estimează că aceste considerente care ar putea fi pertinente pe terenul articolul 11 luat separat, îşi pierd o parte din importanţă atunci când cazul este examinat din unghiul non-discriminării. Într-adevăr, apartenenţa la numeroase alte asociaţii nesecrete ar putea să pună o problemă pentru siguranţa naţională şi apărarea ordinii publice, atunci când membrii acestora sunt chemaţi să îndeplinească funcţii publice. Ar putea fi vorba în acest caz de partide politice sau de grupuri care promovează idei rasiste şi xenofobe sau de secte şi asociaţii care au o organizaţie internă de tip paramilitar, stabilesc legături de solidaritate rigidă şi de neînţeles între membrii sau urmăresc o ideologie contrară celei democratice, element fundamental al ordinii publice europene.”  

Plasând problema pe terenul aşa-ziselor secte, concept atât de vag definit încât poate include orice, CEDO îşi încalcă propriile principii şi anulează toată argumentaţia de mai înainte. Să fie de vină oare faptul că judecătorii care au dat această decizie sunt şi ei membri ai masoneriei ?

Citiţi şi :
Noua Inchiziţie din Franţa este subvenţionată de stat şi susţinută de francmasonerie
Francmason, ministru, prim-ministru. Guvernele masonice ale României

yogaestoeric
17 octombrie 2008





Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga