Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Undele cerebrale şi stările de conştiinţă

Samadhi tancul îi ajută pe oameni să îşi folosească toate capacităţile mentale

fragmente din cartea SAMADHI TANC de Michael Hutchison

La ora actuală, puţini sunt cei care nu ştiu că activitatea creierului uman creează modele de energie electrică, că semnalele electrice ale creierului pot fi monitorizate prin plasarea electrozilor pe scalp şi că un dispozitiv numit electroencefalograf (EEG) poate înregistra undele creierului prin trasarea unor linii pe o foaie de hârtie aşa cum a fost imortalizat în filme şi în serialele de televiziune. Linia dreaptă arată moartea creierului. Aceste semnale cerebrale au tendinţa de a urma anumite tipare, pe care oamenii de ştiinţă le-au clasificat în patru tipuri:

Undele beta. Când creierul generează cu precădere unde beta, a căror frecvenţă este de aproximativ 13-30 Hz, este vorba de ritmul din starea de veghe: creierul se focalizează preponderent asupra lumii din afara sa sau rezolvă probleme concrete, specifice.

Undele alfa. Când undele creierului încetinesc, ajung la un ritm mai coerent, şi poate fi văzut pe EEG un model ca o freză cu dinţii regulaţi, de 8-12 Hz. Aceste unde sunt prezente adesea când creierul este alert, dar nefocalizat, şi majoritatea oamenilor pot genera unde alfa atunci când au ochii închişi, chiar dacă şi numai pentru o secundă sau două. Frecvent, undele alfa sunt asociate cu starea de relaxare şi de calm.

Undele teta. Când starea de calm şi relaxare alunecă către somnolenţă, creierul trece la unde mai lente şi mai ritmice, cu o frecvenţă de 4-7 Hz. Oricine poate genera acest gen de unde, cel puţin de două ori pe zi: în acele momente pasagere când trecem de la starea de veghe la somn şi când trecem de la somn înapoi la starea de veghe. Starea teta este însoţită de imagini neaşteptate, imprevizibile, asemănătoare viselor, dar foarte vii (cunoscute sub numele de imagini hipnagogice). Adesea, aceste imagini surprinzător de reale sunt însoţite de amintiri intense, în special amintiri din copilărie. Undele teta oferă acces la subconştient, la reverie, la vizualizarea benefică, revelaţii neaşteptate, inspiraţie creatoare. Este o stare misterioasă, derutantă, cu un potenţial creator înalt şi chiar iluminatoare, dar experimentatorii au întâmpinat dificultăţi când au vrut să o studieze, pentru că este foarte greu de menţinut, oamenii având tendinţa de a adormi imediat ce încep să genereze cantităţi mari de unde teta.

Undele delta. Având o frecvenţă extrem de scăzută (0,5-4 Hz), undele delta sunt produse în timpul somnului profund fără vise. Prezenţa lor este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii.

Elmer şi Alice Green, cercetătorii în domeniul biofeed-backului de la Clinica Menninger, au devenit interesaţi de starea teta (ei studiau undele creierului lui Swami Rama, când acesta le-a zis: „Alfa nu e nimic!”) şi au început să antreneze subiecţi care să genereze unde teta în mod conştient. Au descoperit că undele teta „sunt asociate cu o stare profund interiorizată şi cu o liniştire a corpului, a emoţiilor şi a gândurilor, permiţând astfel „lucrurilor neauzite sau nevăzute” să ajungă în conştiinţă sub forma reprezentărilor hipnagogice. Pe măsură ce antrenamentele cu grupele teta evoluau, ei erau surprinşi să descopere „din ce în ce mai multe rapoarte ale subiecţilor, care conduceau la sentimentul de bunăstare psihică”. Mulţi dintre subiecţi au început să descrie îmbunătăţiri spontane în relaţiile personale. Multe amintiri vii din copilăria demult uitată răsăreau brusc: „Nu era ca o rememorare mentală, ci mai degrabă ca o experienţă, ca o retrăire”. Subiecţii raportau o stare de bine fizic şi psihic, iar cei doi cercetători au descoperit că persoanele cu cea mai intensă imagistică hipnagogică erau „mai sănătoşi psihic, mai echilibraţi social, mai puţin rigizi şi conformişti, se acceptau pe ei înşişi mai uşor, erau mai creativi” decât aceia care aveau o imagistică hipnagogică redusă sau nu prezentau deloc acest fenomen.

Cei doi Green au fost foarte surprinşi de descoperirile lor şi au tras concluzia că starea teta îi determină pe oameni „să experimenteze un nou tip de conştiinţă corporală, legată foarte mult de bunăstarea lor generală”. Din punct de vedere fiziologic, starea teta pare să producă „regenerare şi vindecare fizică”. În domeniul emoţional, starea teta se manifesta prin îmbunătăţirea relaţiilor cu alţi oameni, printr-o mai mare toleranţă, înţelegere, iubire de sine şi de ceilalţi. În domeniul mental, starea teta determină apariţia ideilor noi şi eficiente, sau a sintezelor de idei, nu neapărat prin deducţie, ci prin intuiţie, din surse subconştiente.

În realitate, puţini oameni reuşesc să îşi inducă la voinţă unde teta. Călugărilor zen le-au luat 20 de ani de antrenament. Dar, aşa cum au observat toţi aceia care au plutit în samadhi tanc, un corp liniştit, emoţii şi gânduri liniştite reprezintă o descriere perfectă a stării celui care pluteşte în tanc. E posibil ca plutirea să faciliteze şi să amplifice producerea de unde teta? Cercetarea arată că aşa este. În 1956, John Lilly evidenţia că starea minţii în timpul plutirii în tanc era „hipnagogică”, plină de „reverii şi fantezii”, însoţită de reprezentări vizuale intense, multe amintiri din copilărie şi evenimente mentale care erau „surprinzătoare pentru ego” toate acestea fiind caracteristice activităţii teta.

Cei doi Green şi alţi cercetători au remarcat că multe descoperiri creatoare au rezultat din fluxul de imagini hipnagogice experimentat într-o stare teta. Chimistul Friedrich Kekule, de exemplu, a descris foarte viu starea sa de „reverie”, în care a văzut dintr-odată o imagine mentală a atomilor formând un lanţ şi o imagine a şerpilor care-şi muşcă cozile; descoperirea pe care a făcut-o după aceea a fost că toate componentele organice apar în inele închise, idee care a fost considerată „cea mai strălucitoare predicţie făcută vreodată în domeniul chimiei organice”.

Sunt nenumărate povestiri despre astfel de momente de inspiraţie şi creativitate care apar atunci când oamenii aproape că adorm, sau când se uită la cer, sau când hoinăresc singuri. De fapt, toţi vorbesc de moleşeală, relaxare fizică, o imagistică vie apărută pe neaşteptate, semne ce atestă instalarea stării teta. Tancul nu ne poate transforma în genii pe toţi, dar capacitatea sa de a ne induce starea teta arată că poate fi un ajutor nepreţuit în creşterea creativităţii.

Teoria celor două emisfere cerebrale


Creierul uman, scos din învelişul său protector, craniul, arată ca o jumătate de miez de nucă uriaşă, brăzdată adânc şi despărţită în două părţi, printr-un canal central. Aceste două părţi ale creierului, cunoscute ca emisfere sau lobi, sunt conectate doar prin fascicule groase de nervi. Observând efectele rănilor la cap, oamenii au înţeles astfel, de mii de ani, că afectarea părţii stângi a creierului are efecte diferite asupra mentalului şi a capacităţilor fizice ale persoanei respective  decât afectarea părţii drepte. Astfel, în timpul anilor 1960, într-o serie de studii extraordinare, cercetătorii în domeniul creierului, precum Roger Sperry, Michael Gazzaniga, Joseph Bogen şi alţii, au studiat creierul şi capacităţile pacienţilor supuşi unei operaţii radicale, în urma căreia le-au fost separate total cele două emisfere, prin secţionarea corpului calos, banda groasă de fibre nervoase care le conectează. Aceste studii au produs multă uluire, deoarece au demonstrat că, nu numai că fiecare emisferă a cortexului are propriile sale gânduri conştiente şi propriile sale memorii, dar şi că modalitatea de a gândi şi de a opera a celor doua părţi este fundamental diferită.

Emisfera stângă. Pe măsură ce cercetările au progresat, au apărut dovezi clare că creierul este „încrucişat cu corpul” – adică emisfera dreaptă controlează partea stângă a corpului, iar emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului şi de aceea, la majoritatea oamenilor, emisfera stângă este dominantă. Acest creier stâng se pare că gândeşte analitic, secvenţial, logic, cu o orientare în timp.

Emisfera dreaptă. Creierul drept, pe de altă parte, tinde să proceseze informaţia într-un mod mult mai non-verbal, simultan, intuitiv, non-liniar, atemporal, imagistic. Aici pare a fi locul acelor flashuri intuitive care au fost denumite fenomenul „Evrika”. Un studiu recent al cercetătorului Justin Sergent de la Universitatea McGill a provocat apariţia teoriei funcţiei emisferice; studiul afirmă că emisfera stângă excelează în detalii, procesând informaţia la scară mică, cerându-se o rezoluţie fină, în timp ce emisfera dreaptă este mai bună pentru recunoaşterea tiparelor şi procesarea informaţiei la scară mare, precum şi procesele de sinteză. Creierul drept este prin natura sa un „ghicitor” bun, absorbind repede informaţia într-un plan larg, în timp ce emisfera stângă are nevoie de timp pentru a procesa detaliile. Deşi această cercetare nouă pune la îndoială anumite ipoteze  legate de paradigma obişnuită dreapta-stânga, ea scoate totuşi în evidenţă diferenţele esenţiale de funcţionare dintre cele două emisfere: într-o anumită măsură, emisfera dreaptă furnizează forma şi cadrul, în timp ce emisfera stângă umple acest cadru cu detalii.

Gândurile sinistre, acţiune subversivă a emisferei stângi

Cum progresele în cercetare au continuat, iar oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă că predominanţa uneia sau alteia dintre emisfere poate nu doar să coloreze percepţiile omului asupra realităţii exterioare, dar chiar poate să determine realitatea respectivă, a devenit clar că cultura noastră a preţuit şi a cultivat acele calităţi asociate cu activitatea emisferei stângi mai mult decât pe acelea asociate cu emisfera dreaptă. Mulţi au observat, de exemplu, că până şi cuvântul drept are conotaţii pozitive, dincolo de acelea care indică poziţia fizică: adevăratul concept de „dreptate” este acela de corectitudine, integritate, potrivire, nevinovăţie, şi este opusul conceptului de „stâng”, care are conotaţii malefice (cuvântul latin pentru „stâng” este sinister, adică „sinistru”). Probabil că cea mai uluitoare demonstraţie despre cât de complet orientată către partea stângă a creierului este cultura noastră este faptul că medicii chirurgi au îndepărtat întreaga emisferă dreaptă, fără ca pacienţii să sesizeze nici cea mai mică modificare în câmpul conştient.

Supremaţia emisferei stângi este întărită puternic prin sistemul nostru educaţional. Atunci când ne naştem, cele două emisfere par să lucreze independent, dar cu forţe egale. În joaca lor, în fanteziile lor, în gândirea lor, copiii arată că posedă o activitate intensă a părţii drepte a creierului – ei sunt împrăştiaţi, intuitivi, vizuali, muzicali şi par să nu aibă niciun simţ al timpului, răspunzând unor ritmuri interioare imprevizibile. Dar pe durata şcolii primare şi secundare, aceste calităţi ale emisferei drepte devin sursa criticilor permanente sau chiar a pedepselor. Fanteziile nu sunt binevenite în clasă, învăţătorii şi profesorii nu sunt receptivi de obicei la răspunsuri intuitive la întrebări, iar în fiecare sală există un ceas mare pe perete. Elevii care nu-şi înfrânează partea dreaptă a creierului sunt catalogaţi drept visători, leneşi, indolenţi, distrugători.

Când tinerii ajung la facultate, deja predominanţa emisferei stângi este ferm stabilită. Într-un experiment, unor studenţi la colegiu le-au fost testate abilităţile mentale intuitive şi, când rezultatele studiului au fost comparate cu notele obţinute în general de elevi, nu s-au putut face deloc corelaţii; studiul a concluzionat că „gândirea intuitivă nu este deloc corelată cu notele obţinute”.

Deşi calităţile emisferei stângi sunt răsplătite prin note bune şi sunt foarte preţuite de cultura noastră, ele nu sunt suficiente pentru funcţionarea completă şi pentru a avea o viaţă cu adevărat satisfăcătoare. De fapt, cei mai înalţi gânditori şi toate geniile recunoscute au declarat că ideile lor şi energiile lor creatoare au ţâşnit din fântâna adâncă a înţelepciunii, denumită subconştient. Logica, cuvintele şi detaliile sunt importante, dar sunt numai nişte instrumente; ele nu sunt realităţi în sine, ci doar simboluri folositoare sau explicaţii ale realităţilor  înconjurătoare. Pentru a fi folosite eficient, ele au nevoie şi de abilităţile intuitive şi sintetizatoare ale emisferei drepte.
În ultimii ani, mulţi au recunoscut pericolele predominanţei emisferei stângi şi au căutat să intensifice funcţionarea emisferei drepte printr-o mulţime de metode. Meditaţia, YOGA, Zen, substanţele psihedelice care induc stări modificate de conştiinţă, muzica, dansul, alergarea, visele lucide, vizualizarea, autosugestia şi multe alte tehnici au fost folosite pentru a stimula emisfera dreaptă.

Cercetarea undelor cerebrale ale celor două emisfere realizată la cei care plutesc în tanc arată că plutirea stimulează funcţionarea emisferei drepte. Thomas Budzynski, care a realizat măsurători EEG la cele două emisfere, supuse unor condiţii variabile, a precizat clar într-un discurs ţinut la o conferinţă TRSM la Denver: „În condiţii de plutire, facultăţile emisferei stângi sunt oarecum suspendate, iar emisfera dreaptă începe să predomine.”
 
Două jumătăţi fac un întreg: integrarea emisferică

În pofida importanţei imense, chiar a necesităţii, de a ne deschide către viziunea de ansamblu, creatoare, unificatoare a emisferei drepte, ar fi o greşeală să credem că gândirea provenită din emisfera dreaptă a creierului este cumva „mai bună” sau mai morală decât cea provenită din emisfera stângă. Mulţi dintre cei care au perceput corect importanţa emisferei non-verbale şi care au realizat răul făcut de dominanţa emisferei stângi asupra lumii şi asupra culturii noastre, au comis apoi greşeala de a face din dominanţa emisferei drepte  a creierului un scop nobil. Ei spun: „Ia uitaţi-vă unde ne-a dus gândirea logică, analitică, verbală. Singura noastră şansă este emisfera dreaptă. Să dăm toată puterea părţii drepte a creierului!”, după care plonjează în adâncimile întunecate ale subconştientului.

A le numi adâncimi întunecate nu este doar o figură de stil. Neurologul Marcel Kinsbourne evidenţiază că cele două emisfere nu sunt specializate doar pentru procese mentale diferite, ci devine din ce în ce mai clar că fiecare emisferă susţine stări emoţionale diferite. Neuropsihologii din mai multe ţări au descoperit că emisfera stângă are legătură cu sentimentele negative şi exprimarea acestora, în timp ce emisfera dreaptă este asociată cu sentimentele pozitive şi cu exprimarea lor.” Citând din studiile lui Kinsbourne despre separarea emisferelor, spunem că „odată desprinsă emisfera stângă din creierul unei persoane, aceasta este incapabilă de rău”.

Sincronizarea undelor cerebrale, armonia emisferelor explică creşterea productivităţii, a performanţei, a eficienţei, a sentimentului general de competenţă, a încrederii în sine şi a integrităţii experimentate de cel care pluteşte. Samadhi tancul nu blochează şi nici nu inhibă emisfera stângă, ci doar îi schimbă rolul, din dominator în cel de colaborator cu drepturi egale în relaţie cu cealaltă emisferă, ajutându-i pe oameni să-şi folosească toate capacităţile mentale.

(va urma)

Citiţi şi:
SAMADHI TANC - Bazinul de inducere a unor stări de conştiinţă cosmică
Fiinţa umană îşi poate controla stările psiho-mentale controlându-şi undele cerebrale

yogaesoteric
octombrie 2008






Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga