Astrologia chineză

de Raluca Barbu

În China, în loc fii întrebat ce vârstă ai, chinezii te întreabă „de ce animal aparţii”, referindu-se astfel la zodia în care te-ai născut. Sistemul astrologic tradiţional chinez presupune că fiecare persoană se află sub influenţa „Regatului” unuia dintre cele 12 animale: Şobolanul, Bivolul, Tigrul, Iepurele, Dragonul, Şarpele, Calul, Oaia, Maimuţa, Cocoşul, Câinele şi Mistreţul.

Mulţi chinezi consideră că anul naşterii unei persoane este factorul principal în determinarea caracteristicilor personalităţii acelei persoane, a atributelor sale fizice şi mentale, precum şi a succesului pe care îl atinge sau a fericirii de care se bucură în viaţă, însă, în realitate, cel mai important punct de referință al vietii unei persoane este ziua, și abia apoi anul nașterii. Acestea, corelate cu luna și ziua, dau tabloul destinului (adică harta natală) a unei persoane.

Bazele astrologiei chineze au fost puse circa acum 5000 de ani, de catre Imparatul galben (aprox. 3600 i.e.n.). Ea are la bază energiile complementare YIN (-) şi YANG (+) şi cele cinci elemente (Metal, Apă, Lemn, Foc şi Pământ). În astrologia chineză există tot 12 semne zodiacale, asemenea celor 12 zodii pe care le cunoaştem noi în Occident, dar ele au la bază o structură zodiacală diferită.

Majoritatea oamenilor are tendinţa de a eticheta astrologia chineză ca fiind un sistem foarte simplist. Totuşi, această astrologie şi-a stabilit reguli interpretative şi de previzionare asupra vieţii la fel de complexe ca şi astrologia occidentală sau cea indiană. În astrologia chineză se pot observa influenţe culturale ce reflectă importanţa familiei şi a strămoşilor.

Conform astrologiei chineze, anul naşterii, pe lângă faptul că ne arată vârsta, ne indică, de asemenea, o anumită fază sau un anumit aspect al unui ciclu temporal de 60 de ani. Fiecare an astrologic începe la data de 4 februarie în fiecare an şi este corelat cu unul din cele 12 animale. Calităţile acestora animă anul respectiv şi îl „colorează” cu natura lor specifică, distinctă. În plus, fiecare an este marcat de predominaţa unui element dintre cele cinci (Metal, Apă, Lemn, Foc şi Pământ), dând naştere astfel ciclului de 60 de ani.

Animalele simbolice din zodiacul chinezesc şi calităţile lor corespunzătoare

Şobolanul: Anii 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, etc. sunt „anii Şobolanului”. Aceşti nativi sunt persoane imaginative, fermecătoare şi generoase cu cei pe care îi iubesc. Totuşi, au tendinţa de a fi iuţi la mânie şi peste măsură de critici. Au de asemenea tendinţa de a fi oportunişti. Cei născuţi sub semnul Şobolanului pot fi fericiţi şi împliniţi în meserii ca vânzător, scriitor, critic sau publicist. Nativii acestui semn sunt fermecători şi compasivi, însă uneori pot fi superficiali. Sunt recunoscuţi pentru cumpătarea lor şi pentru iubirea pe care o manifestă faţă de familie.


Bivolul:
Persoanele născute în anii 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, etc. se află sub semnul Bivolului. Aceşti nativi sunt lideri înnăscuţi ce inspiră încredere tuturor. Sunt persoane conservatoare şi metodice, care au o foarte bună dexteritate. Nativii acestui semn trebuie să evite să-şi manifeste şovinismul şi să nu aibă pretenţia ca lucrurile să se desfăşoare mereu numai după cum vor ei. Nativul născut sub semnul Bivolului va avea succes ca medic chirurg, militar de carieră sau chiar frizer. Aceste persoane sunt calme şi răbdătoare. Iau întotdeauna lucrurile uşor, pas cu pas, dar uneori pot fi dictatoriali. Sunt harnici şi pricepuţi.

Tigrul: 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, etc. sunt anii Tigrului. Nativii acestui semn sunt sensibili, emoţionali şi sunt capabili de o mare iubire. Totuşi, au tendinţa de a se lăsa „duşi de val” şi de a se încăpăţâna în ceea ce ei consideră că este bine; adeseori sunt consideraţi ca fiind nişte rebeli. Nativii acestui semn pot fi deseori buni şefi sau pot avea meserii excentrice: explorator, pilot de curse sau matador. Cei născuţi în anii Tigrului sunt foarte binevoitori şi iubitori, ţin cont de sentimentele celorlalţi. Au o gândire liberă şi o fire independentă; sunt mereu în căutare de distracţii şi de libertate.

Iepurele: Nativii născuţi în anii: 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011 etc. se află sub semnul Iepurelui. Sunt genul de persoane în preajma cărora îţi place să te afli, pline de afecţiune, amabile, şi întotdeauna plăcute. Cu toate acestea, nativii acestui semn au tendinţa de a deveni prea sentimentali, dând impresia de superficialitate. Fiind prevăzători şi conservatori, ei vor avea succes în afaceri, dar şi în meserii ca avocat, diplomat sau actor. Persoanele născute sub semnul Iepurelui au în general un suflet foarte sensibil. Au însă tendinţa de a fi indulgenţi cu ei înşişi. Adoră să-şi petreacă timpul acasă. Deşi sunt tăcuţi şi discreţi, sunt ambiţioşi.

 

Dragonul: Cei născuţi în anii 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000 etc. se află sub influenţa Dragonului. Plin de vitalitate şi entuziasm, nativul  Dragon este un individ popular, având uneori chiar reputaţia de a fi „gură spartă”. Este inteligent, talentat şi perfecţionist, însă aceste calităţi îl fac pe nativul acestui semn să fie mult prea exigent cu ceilalţi. Dragonul este înzestrat pentru a fi artist, preot sau politician. Este charismatic şi plin de viaţă. Vrea să fie mereu în centrul atenţiei şi este adeseori arogant.

 

Şarpele: Născuţi în anii 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, etc. nativii aflaţi sub semnul Şarpelui sunt plini de înţelepciune şi farmec, sunt romantici şi au o gândire profundă. Au o intuiţie bună care îi ghidează mereu. Celor născuţi sub semnul Şarpelui li se recomandă să evite amânările şi tendinţa de zgârcenie în ceea ce priveşte banii şi să-şi păstreze simţul umorului în situaţiile de viaţă. Nativul Şarpe va fi foarte mulţumit ca profesor, filozof, scriitor, psihiatru sau ghicitor. Nativul aflat sub semnul Şarpelui are principii morale înalte, mai ales în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi. Este fermecător şi sofisticat şi este întotdeauna mai mult decât pare la prima vedere.

Calul: Semnul Calului guvernează anii 1918, 1930, 1942, 1954,1966, 1978, 1990, 2002, 2014 etc. Nativii acestui semn au o extraordinară capacitate de a munci din greu. Sunt foarte independenţi. Sunt inteligenţi şi prietenoşi, dar trebuie să fie atenţi să nu dea curs tendinţei de a fi egoişti şi vicleni. Acest semn indică succes ca aventurier, om de ştiinţă, poet sau politician. Încrezător şi mândru, nativul este adesea schimbător, dar are o inimă bună.

Capra: Nativii născuţi în anii 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015, etc. se află sub semnul Caprei. În afara „abilităţii” sale de a prinde mereu oamenii din anturajul său pe picior greşit, nativul aflat sub semnul Caprei poate fi o companie fermecătoare. Este elegant şi artistic, dar este întotdeauna primul care se plânge de ceva. Puneţi-vă deoparte pesimismul şi grijile şi încercaţi să fiţi mai puţin dependent de confortul material! Acestui nativ îi va fi cel mai bine ca actor sau ca grădinar. Nativul născut sub semnul Caprei este sensibil, creativ şi are multe talente. Este excentric şi are mult noroc. Îi place să fie iubit şi nu-i place să fie forţat în niciun fel.
 

Maimuţa: Cei născuţi în anii Maimuţei (1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016 etc.) sunt foarte inteligenţi şi foarte isteţi. Datorită naturii lor extraordinare şi a personalităţii magnetice, aceşti nativi sunt întotdeauna plăcuţi de ceilalţi. Maimuţa trebuie totuşi să se ferească să fie oportunistă şi înşelătoare. Acest semn promite suces în orice domeniu de activitate. Nativul acestui semn este isteţ şi de obicei ignoră regulile, fiind un spirit liber.




Cocoşul:
Născuţi în anii 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017, etc. nativii aflaţi sub semnul Cocoşului sunt foarte muncitori; hotărât în luarea deciziilor, nativul Cocoş spune ceea ce gândeşte. Datorită acestui fapt, el are tendinţa de a părea necioplit. Este un visător, fiind  extravagant până la limită. Cei născuţi sub auspiciile acestui semn vor fi fericiţi ca proprietari de restaurante, publicişti, soldaţi sau călători prin lume. Aceşti nativi sunt foarte curajoşi şi entuziaşti, dar sunt de obicei mofturoşi. Fiind foarte inteligenţi, rareori dau dovadă de lipsă de discernământ.


Câinele:
Anii 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018 etc. sunt anii Câinelui. Câinele nu te va dezamăgi niciodată. Nativii aflaţi sub influenţa acestui semn sunt cinstiţi şi credincioşi faţă de cei pe care îi iubesc. Sunt însă mereu îngrijoraţi, au limba ascuţită şi tendinţa de a găsi mereu nod în papură. Acest semn susţine oamenii de afaceri foarte pricepuţi, activiştii, profesorii sau agenţii secreţi. Nativii născuţi sub semnul Câinelui sunt oneşti, loiali şi sinceri. Cred în dreptate pentru toţi şi luptă pentru principiile lor. Uneori pot deveni violenţi din dorinţa de a-şi face singuri dreptate.

Mistreţul: Născuţi în anii 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019, etc. nativii aflaţi sub semnul Mistreţului sunt o companie excelentă. Ei sunt intelectuali şi au o nevoie puternică de a-şi stabili scopuri dificile şi de a le duce la îndeplinire. Sunt sinceri, toleranţi şi oneşti, dar dau dovadă de o mare naivitate aşteptând acelaşi lucru şi de la ceilalţi. Testele din planul material pot constitui căderea acestor nativi, prin urmare ei trebuie să manifeste multă  prudenţă în această direcţie. Mistreţul se va descurca cel mai bine ca artist sau ca avocat. Nativul acestui semn va face orice pentru oricine. Este un model de sinceritate. Ocazional are accese de furie, însă dă dovadă de spirit de sacrificiu şi este altruist.

Citiţi şi:
Astrologia Indiană
Zodiacul. Elementele principale definitorii ale fiecărei zodii

yogaesoteric
iulie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More