Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
S-a scris o nouă pagină în operaţiunea Christ. Pe Internet
 
Yoghinii MISA află din presă despre trimiterea în instanţă a dosarului in care sunt invinuiţi,
iar rechizitoriul este abuziv şi ilegal făcut public pe Internet
 
de George Preda
 
Motto: "Orice nedreptate săvârşită oriunde este o ameninţare
la adresa Justiţiei de pretutindeni." - Martin Luther King, Jr.
 
 
 
Pe data de 14 iunie ştirea privind trimiterea dosarului MISA în instanţă a apărut în presă, deşi acest aspect nu fost nici acum comunicat oficial niciunuia dintre cei 21 de instructori yoga învinuiţi în mod aberant de trafic de persoane în acest dosar. Puşi în situaţia de a afla aceste lucruri de la televizor, cei 21 au avut supriza să afle a doua zi, de pe Internet, chiar conţinutul rechizitoriului!
 
Pe 15 iunie, dimineaţa, dosarul MISA a fost într-adevăr trimis în instanţă. Am putut urmări la ştiri transferul teancurilor de dosare. În mod cu totul surprinzător, peste numai două ore, rechizitoriul MISA a apărut publicat pe site-ul cotidianului Jurnalul Naţional. Ca de obicei, autorităţile susţin că nimeni nu este responsabil pentru această nouă violare a depturilor cetăţeneşti ale yoghinilor MISA.
 
Publicarea rechizitoriului MISA în presă nu este doar o ilegalitate şi un abuz, ci este o veritabilă premieră pentru justiţia românească. Ne-am confruntat deja, regretabil, cu multe „premiere” în cazul MISA-Gregorian Bivolaru. În acest dosar al ruşinii autorităţile române şi-au dat nu doar măsura incompetenţei şi corupţiei, ci şi a insolenţei cu care sfidează legea şi drepturile garantate de Constituţie cetăţenilor români.
 
Confidenţialitatea informaţiilor din anchetele penale este garantată de lege
 
Confidenţialitatea anchetelor realizate de procuratură este teoretic asigurată prin lege. Procurorii nu au voie să facă publice informaţii din cadrul anchetelor în derulare; divulgarea acestora este abuz în serviciu şi se sancţionează. Aceasta nu doar pentru a garanta succesul anchetelor, ci şi pentru a proteja drepturile cetăţeneşti fundamentale, precum dreptul la propria imagine şi prezumţia de nevinovăţie.
 
Dacă nu sunteţi jurist, poate vă imaginaţi că se obişnuieşte ca dosarele să fie făcute publice odată ce ajung în instanţă, chiar de către ministerul public. Nu este deloc adevărat. Numai persoanele implicate în dosare, avocaţii lor sau funcţionarii instanţei au acces la dosar şi îşi pot procura o copie a rechizitoriului de la Tribunal.
 
Conform legii, parchetele pot face publice fragmente din rechizitorii „care sunt de interes public”, dar sub nici o formă nu se fac publice anumite informaţii cu caracter personal precum adresele învinuiţilor sau datele de contact ale martorilor. Astfel, o dezbatere recentă care a avut loc la începutul lunii iulie la Consiliul Superior al Magistraturii, certifică faptul că Parchetele (şi nu instanţele de judecată) sunt cele care pun la dispoziţie presei fotocopiile rechizitoriilor, în urma solicitării directe a jurnaliştilor, conform legii (Legea 544/2001, HG nr. 123/2002, Legea 677/2001 şi Ordonanţa nr. 27/2003).
 
În concluzie, conţinutul rechizitoriilor poate ajunge la presă numai după trimiterea dosarelor în instanţă. Ministerul Public oferă aceste informaţii fie sub forma unor comunicate de presă publicate pe site-ul oficial, fie direct ziariştilor care adresează această solicitare, sub formă de fotocopii (şi nu în format electronic). Din rechizitorii sunt eliminate obligatoriu informaţiile cu caracter personal.
 
Pe site-ul Ministerului Public (http://www.mpublic.ro) au fost publicate în 2004 şi 2005 fragmente din anumite rechizitorii. Ar fi interesant de văzut care este criteriul pe baza cărora s-au selectat aceste cazuri, căci acesta nu pare să fie interesul public. Publicul larg ar fi fost cu siguranţă foarte interesat de rechizitoriul în cazul Caritas – Sorin Ovidiu Vântu sau în cazul lui Gabriel Bivolaru care a devalizat BRD sau de rechizitoriul dosarului Zambaccian în care este acuzat Adrian Năstase. Publicul ar dori cu siguranţă informaţii despre derularea anchetelor privind revoluţia din decembrie ’89 şi mineriadele din ’90 şi ’91. Nici unele dintre acestea NU au fost făcute publice.
 
Este interesant că începând cu ianuarie 2006, nici un singur rechizitoriu nu a mai fost publicat pe site-ul Ministerului de către Biroul de Presă al Parchetului General. Nici rechizitoriul MISA nu a fost publicat pe site-ul Ministerului Public, ci a apărut direct pe site-ul Jurnalului Naţional, în format electronic. Cum a ajuns acest rechizitoriu în format electronic în posesia ziariştilor de la Jurnalul Naţional?!
 
Oficialii Procuraturii nu recunosc evidenţa

„Cine nu pedepseşte nedreptatea, porunceşte ca ea să fie făcută”. – Leonardo da Vinci
 
Solicitarea reprezentanţilor MISA de a fi primiţi în audienţă la procuroarea generală Laura Codruţa Kovesi pentru a reclama apariţia rechizitoriului în presă a fost refuzată. În discuţiile care au avut loc pe marginea acestei solicitări, oficialii Procuraturii au dovedit că s-au informat foarte bine despre acest subiect. Ei au argumentat că, deoarece dosarul a fost trimis în instanţă pe 15 iunie la ora 11 dimineaţa şi rechizitoriul a apărut în presă în format electronic (pe Internet, publicat de Jurnalul Naţional) la ora 13 în aceeaşi zi, rezultă că nu procurorii sunt responsabili de această divulgare. Altfel spus, cineva a „şterpelit” rechizitoriul de la Tribunal şi a introdus pe calculator cele aproape 300 de pagini în interval de doar două ore, folosind desigur sigla Ministerului Public!
 
Chiar şi aşa, rechizitoriul MISA este SINGURUL care a apărut în presă. Care este relevanţa acestui caz pentru publicul larg şi mai ales care este relevanţa sa pentru justiţia încă extrem de coruptă din România? Anumite aspecte unice în cazul MISA ar trebui să dea de gândit – ele confirmă toate că acest caz nu este pe de o parte decât o diversiune, şi pe de altă parte este produsul unei comenzi politice, aşa cum deja s-a aflat când s-au făcut publice stenogramele PSD.
 
Adevăratele reţele de tip mafiot, precum celebrele clanuri Cămătaru şi Clămparu nu sunt nicidecum supuse oprobriului public, aşa cum se face cu şcoala de yoga MISA! În cazul MISA, peste 50 de instructori yoga sunt acuzaţi că ar fi „traficat” un număr de 8 persoane care cer dezpăgubiri gigantice. Şi aceasta pentru că ar fi realizat activităţi de karma yoga pentru a se autogospodări în locuinţele yoghinilor, în care au locuit pe gratis!
 
În cazul clanului Clămparu au fost puşi în libertate toţi membrii reţelei acuzate de trafic de persoane şi proxenetism care erau în arest, iar în cazul clanului Cămătaru au fost eliberaţi mai mulţi membri ai acestei grupări de tip mafiot, cu excepţia „capilor” Nuţu şi Sile Cămătaru. Chiar şi aceştia par să fie la un pas de libertate. Iată că în România tâlharii care sunt cu adevărat tâlhari nu sunt consideraţi tâlhari de presă şi justiţie, dar „traficanţii” care de fapt nu sunt traficanţi sunt acuzaţi cu surle şi trâmbiţe de trafic de persoane!

Ofensiva mediatică face parte din războiul împotriva MISA
 
Problema divulgării de informaţii presei s-a pus de nenumărate ori în cazul MISA, începând cu 18 martie 2004. La început, scurgerea masivă de informaţii de la Parchet către presă a implicat materialul filmat la percheziţiile din 18 martie, combinate cu un număr ameţitor de aşa-zise capete de acuzare. Presa cita surse oficiale din Ministerul Public atunci când vorbea despre trafic de droguri şi arme, prostituţie, reţea de trafic de minori etc. Niciunele dintre acestea nu s-au dovedit a fi acuzaţii reale, toate mandatele de arestare fiind emise pentru infracţiuni informatice. De ce totuşi Parchetul a lansat această dezinformare?
 
Yoghinii MISA au reclamat în repetate rânduri autorităţilor abuzurile Parchetului în această direcţie. Deşi unele posturi TV au menţionat pe ecran sursa imaginilor (Ministerul Public) aşa cum se vede în înregistrări, Consiliul Superior al Magistraturii nu a recunoscut niciodată responsabilitatea procurorilor din Ministerul Public. CSM-ul chiar a afirmat că yoghinii au oferit presei imaginile respective!
 
În cei trei ani care au trecut de atunci, unele ziare dintre care mai ales Ziua, Adevărul şi Gardianul au publicat anumite articole calomnioase care nu doar citau ca sursă rechizitoriul MISA, ci reproduceau pagini întregi din acesta. Dosarul aflat în momentul respectiv în anchetă era, conform legii, protejat de confidenţialitate. Am avut acum ocazia să ne convingem că într-adevăr materialele respective există în rechizitoriu. Se pune deci întrebarea – pe care ne-am pus-o şi atunci – cum au ajuns ele oare în posesia jurnaliştilor? Mai multe situaţii de acest gen au fost reclamate CSM-ului, răspunsul invariabil fiind că procurorii care se ocupă de caz NU sunt responsabili de divulgarea informaţiilor confidenţiale. Ca de fiecare dată, deşi infracţiunea este evidentă, CSM-ul se descalifică – ca instituţie – şi ne jigneşte ca cetăţeni români, afirmând că NIMENI nu a dat aceste informaţii presei.
 
yogaesoteric
13 iulie 2007
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga