Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
O sărbătoare yoga a însufleţit Copenhaga: Euroyoga 2007
 
În perioada 18-22 mai 2007 s-a desfăşurat EUROYOGA 2007 sau, altfel spus, Congresul European de Yoga, care a întrunit reprezentanţii tuturor şcolilor europene de yoga din Europa, şcoli afiliate la Federaţia Internaţională de Yoga. Gazda acestui eveniment a fost NATHA YOGA CENTER, şcoala de yoga din Danemarca. Programul spiritual din cadrul acestui congres a cuprins conferinţe, seminarii, campionate de yoga, spectacole şi multe alte manifestări, cu sprijinul şi participarea a numeroşi invitaţi din lumea întreagă. Atmosfera care s-a creat la această sărbătoare a spiritualităţii o vom simţi şi noi, prin intermediul relatărilor participanţilor şi colegilor noştri din Danemarca şi România.
 
Ieri a fost festivitatea de încheiere a Euroyoga 2007,
 
ne-a relatat Daniela Gejl-Hansen, cursantă yoga la Natha Yoga Center, Copenhaga, dar sentimentul din inima mea este că, de fapt, acest festival continuă şi va continua o bună bucată de vreme în viaţa, faptele şi gândurile noastre. Ca o încununare a acestui festival de yoga,  duminică ne-am unit într-un grup mare şi participanţi şi spectatori, pentru a lansa o rugăciune către Dumnezeu,  în meditaţie în spirală, de a susţine şi a impulsiona spiritualitatea în lumea întreagă. Şi aceasta nu poate rămâne fără ecou! Iar spirala, ca tehnică de meditaţie în grup, prezentată acum la festival, a fost primită cu multă deschidere şi este o contribuţie magnifică a şcolii româneşti de yoga la spiritualizarea lumii.
 
Am avut şi surpriza unei premiere la nivel european şi chiar mondial în cadrul acestui festival de yoga. Pentru prima dată a fost introdusă proba de yoga esoterica, în cadrul campionatului european de yoga, ramură care este promovată de şcoala noastră. Campionatul de yoga mai cuprinde yoga atletică şi yoga artistică. Eu cred că acest lucru a completat în maturitate spirituală un astfel de eveniment. Asana nu mai este privită doar ca un produs al trupului şi al minţii, al echilibrului dintre cele două, aşa cum proba de yoga atletică te lasă să înţelegi, ci asana devine acum o trambulină către Dumnezeu, o modalitate de integrare în armonia universală, o modalitate de desăvârşire.
 
Simt că ASANA-ei i s-a redat astfel demnitatea!
 
Asanele obligatorii în concurs au fost Mayurasana, Shalabasana, Nabhyasana, Shirshasana şi Vrishikasana. Competiţia la această ramura de yoga, yoga esoterica, a fost câştigată de românul Mihai Duma, care a avut timpii cei mai buni, ca medie, în execuţia asanelor, precum şi o execuţie spectaculoasă, în finalul competiţiei (şi nu numai), la proba de departajare, care a făcut publicul să aplaude minute în şir, extaziat şi uimit. Am auzit în sfârşit şi timpii de execuţie ai lui Mihai, timpi cu care cei din şcoala românească de yoga sunt obişnuiţi: Shirshsana –peste o oră, Shalabasana -9 minute, Mayurasana -2 minute 20’, Nabhyasana -4 minute. Mihai Duma a câştigat şi proba de yoga atletică. Astfel, el a devenit dublu campion european la competiţia de yoga.
 
A fost minunat să văd exemplificări spectaculoase şi perfecte ale diferitelor asane. Această vizualizare îmi va rămâne mult timp întipărită în memorie şi mă va ajuta să realizez perfect, sper, aceste asane în scurt timp.
 
Dar festivalul nu s-a limitat doar la atât. Au fost  conferinţe, workshopuri, o expoziţie de artă iniţiatică, diferite spectacole, un templu al ceaiului, o bucătărie vegetariană şi un magazin naturist, o petrecere TAN-TRAnce şi în spatele tuturor acestor manifestări, o echipă de karma-yoghini exemplari şi nişte organizatori ai festivalului minunaţi şi dăruiţi. Şi nu în cele din urmă, sentimentul de FRĂŢIE SPIRITUALĂ, care a marcat întregul eveniment şi care ne-a luminat sufletul. (Daniela Gejl-Hansen, Natha Yoga Center)

Evenimentul a surprins prin amploarea şi intestatea sa
 
Rahela Slevas, cursantă yoga tot la Natha Yoga Center, Copenhaga, ne-a relatat:
Cum era de aşteptat la un astfel de eveniment, am putut întâlni personalităţi marcante: swami, profesori, doctori, astrologi, artişti, reprezentanţi ai diferitelor şcoli de yoga din întreaga Europa.

Intrând în atmosfera evenimentului, descopereai cadrul plin de magie şi mister ce te conducea în diferite lumi: workshop-urile, unde cei ce susţineau prezentarea ne revelau din experienţele şi trăirile dobândite în drumul lor spre Adevărul Ultim, Dumnezeu; expoziţia de artă iniţiatică, unde Dumnezeu se revela prin pictură, teatru, muzică şi dans. Piesa de teatru “Jocul divin al vieţii”, susţinută de trupa Sophrozin din România, a trezit sufletele celor prezenţi, dăruindu-ne clipe de neuitat; templul ceaiului ne-a acaparat cu miresmele orientului prin ceaiurile servite de frumoasele fete, ce creau impresia că te afli într-una din lumile celor de 1001 nopţi; standurile Kubera, Ambrosia, Logos au oferit doritorilor o multitudine de produse naturiste, materiale şi accesorii adecvate practicii yoga, reviste, cărţi, cd-uri cu muzică pentru meditaţie şi relaxare, obiecte şi podoabe fascinante prin culoarea şi forma lor, menite sa dea un ton viu şi plăcut privirii şi sufletului; concursul de asane unde yoghini şi yoghine din cadrul şcolilor europene de yoga, prin participarea lor, au prezentat şi celor ce încă nu ştiau efectele şi beneficiile asanelor, atât în plan fizic cât şi în plan subtil; în pauzele dintre evenimente, atât participanţii cât şi vizitatorii puteau savura bunătăţurile culinare pregătite de organizatori.
 
Manifestarea s-a încheiat cu  meditaţia în spirală yang, care este o revelaţie a liderului şcolii de yoga MISA, Gregorian Bivolaru, spirală ce a unit toţi participanţii în cuget şi simţire, devenind o singură fiinţă, în imensa fiinţă a lui Dumnezeu, care şi-a revărsat astfel graţia Sa asupra întregii lumi. (Rahela Slevas)
 
yogaesoteric
25 mai 2007

Articole publicate recent

> 22 IanuarieTermenul de «sharing economy» înseamnă în realitate «sharing poverty», şi astfel se doreşte să se mascheze sărăcia ce este generată de capitalism

> 22 IanuarieMicrociparea începe deja sa devina rutina pentru Epicenter și alte câteva companii

> 22 IanuarieSUA cea fascistă: Senatul statului Oregon aprobă o lege prin care permite uciderea prin înfometare a celor bolnavi psihic

> 21 IanuarieParlamentul European a creat propria armată pentru a apăra nişte maimuţoi care reprezintă popoarele UE fără să fi fost aleşi în mod democratic

> 20 IanuarieBătrână de 72 de ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru o găină

> 18 Ianuarie«Guntoberfest» sau despre inutilitatea părerilor de rău ale americanilor

> 18 IanuarieRomânia nu a trimis niciun oficial la summitul la care alte ţări au cerut alimente la fel de bune ca-n Vest

> 17 IanuarieCum se fură o televiziune – NAŞUL TV, sub ochii vigilenţi ai autorităţilor

> 17 IanuarieSoros a transferat 18 miliarde de dolari – Cine primește banii în România și cât?

> 16 IanuarieChina, Rusia şi SUA sunt într-o cursă a înarmării cu armament militar dotat cu inteligenţă artificială

> 16 IanuarieAnaliză. Armata teroriştilor, în adormire. Extremiștii din Europa care au luptat alături de ISIS s-au întors acasă

> 15 IanuarieBloomberg: «Putin a devenit noul stăpân în Orientul Mijlociu»

> 15 IanuarieLa 100 de locuitori, peste 800 de imigranţi

> 14 IanuarieStrăbate Germania deghizat în Adolf Hitler

> 14 IanuarieDe ce e fain să fii român, când călătorești

> 14 IanuarieUn jurnalist arab a dezvăluit şi a demolat lumea musulmană într-o emisiune TV de pe Al Jazeera. Este un miracol că mai trăiește!!!

> 13 IanuarieFilmul «Human Harvest» dezvăluie secretul monstruos şi criminal al Chinei

> 13 IanuarieUn Game of Thrones de 3,6 mil euro şi alte ţepe urbanistice de Bucureşti

> 13 IanuarieUn milionar care creşte 30 de copii: «Dacă reuşeşti în viaţă, e normal să dai ceva înapoi»

> 12 IanuarieAcademician român: integrarea în UE este de fapt dezintegrare

> 11 IanuarieProf. Avram Fițiu: «Să faci milogi ai statului 9 milioane de români este un act de trădare naţională!»” – Politicienii și distrugerea țărănimii române

> 11 IanuarieCutremurele ar putea fi prevestite cu 5 ani înainte, de către modificările de la nivelul nucleului Pământului

> 10 IanuarieFOTOREPORTAJ: Tabăra de meditaţie pentru Revelarea Sinelui Brașov 2017-2018

> 9 IanuarieChina intră într-o nouă eră, iar asta va influența tot restul lumii

> 9 IanuarieThe Washington Post: Kushner ar fi propus Rusiei crearea unui canal de comunicare secret cu Trump

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga