Adevărata faţă a lui Claudiu iese la iveală

 
Săptămâna trecută în finalul cursului de anul 15 din Bucureşti, Petrică Groza s-a ridicat şi a relatat la microfon următoarele:

„În 1989, în urma unei acţiuni, care nu a fost singulară, din partea organelor de Miliţie, am fost arestaţi eu, Grieg, Claudiu Trandafir şi alte 10-15 persoane care practicau yoga cu Grieg la acea vreme. Am fost închişi trei zile în arestul Miliţiei Capitalei, timp în care am fost bătuţi cu program intensiv cu toţii. Eu am fost eliberat după trei zile. Din cauza loviturilor la tălpi, nici nu mă puteam ţine pe picioare, pe care aproape nu le mai simţeam din cauza umflăturilor.

Din clipa în care am ieşit din arest, am mers cât de repede am putut la singura persoană pe care o ştiam disponibilă să ne ajute atunci, adică la Simona Trandafir, care nu fusese arestată, ca să-i comunic cele petrecute şi să-i cer ajutorul. Vroiam să întocmim nişte plângeri pe care să le înaintăm urgent Procuraturii militare pentru a stopa acele abuzuri pe care Miliţia de atunci le-a făcut cu noi, pentru a stopa bătăile la care eram supuşi toţi cei care am fost arestaţi atunci. Ne ţinuseră separaţi, fără a ne vedea între noi. Ne-au spus fiecăruia că toţi ceilalţi au mărturisit „totul” şi e cazul să facem la fel, altfel nu mai plecăm vii de acolo.

Simona a început să râdă când am spus să facem o plângere şi pentru Claudiu, şi aceasta pentru că de fapt Claudiu era deja liber! Cum adică? am spus eu. Când a fost eliberat el?

Am aflat din alte surse că pe Claudiu l-a eliberat un unchi al Simonei care era pe atunci doar colonel în Securitatea statului, şi că el fusese eliberat după 30 minute de la arestarea noastră la sediul Miliţiei Capitalei.

E sugestiv să vă daţi acum seama cine era Claudiu şi ce statut avea faţă de autorităţile de represiune. Şi se pare că acest unchi a vegheat permanent asupra lui de-a lungul anilor şi nu e de mirare că şi acum Claudiu este iarăşi liber în ţară, iar toţi ceilalţi sunt unde sunt.

Asta mi-a elucidat multe înţelesuri pe care cu ani în urmă nu le puteam crede, dar se pare că iată Grieg a avut iarăşi dreptate ca întotdeauna şi în această privinţă!”

A.T, Bucureşti

yogaesoteric
martie 2007

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More