Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Turma de proşti a Arhitectului mason
 
„Francmasoneria cuprinde în ordinele ei în primul rând o mulţime imensă de proşti, pe care îi măguleşte faptul de a aparţine unei societăţi secrete, care sunt fericiţi că se pot recunoaşte între ei cu ajutorul unor gâdâlituri uşoare (n.n. aluzie la semnele cu mâinile ale fracmasonilor), mândri că poartă insigne copilăreşti şi că se folosesc de cuvinte stranii (n.n. aluzie la parolele francmasonilor) pentru a exprima lucrurile cele mai simple.
 
Această masă de ignoranţi constituie astăzi una din forţele cele mai puternice ale francmasoneriei, pentru că în veacul nostru „binecuvântat” de aşa-zisul vot universal, ei votează cu ochii închişi pentru cutare sau cutare candidat, pe care li-l indică membri ai „filantropicei” lor loji, care aparţin mai mult sau mai puţin gradului Kadoş. Această turmă a Arhitectului Universului este cât se poate de bine dresată pentru supunerea pasivă, şi credinţa acestor prostănaci fără pereche că ascultă de un superior necunoscut, care îi călăuzeşte din umbră, are pentru ei ceva nespus de atrăgător. Ei îşi închipuie că joacă un rol într-o epopee.
 
Dar „Marele Necunoscut” cârmuieşte lucrurile către un ţel misterios şi îngrozitor.
 
Deasupra acestei turme de indivizi simpli, dar creduli, stau superiorii, care îşi închipuie numai că poruncesc. Aceştia sunt oamenii de paie, ei poartă şorţuri foarte frumoase, tricornuri şi tot felul de insigne, unele mai misterioase decât altele. Ei constituie faţada  templului, care are menirea să înmărmurească marea mulţime şi să ascunda structura interioară a Ordinului.
 
Dar tocmai valoarea spirituală redusă a acestor oameni, a conducătorilor şi a conduşilor, constituie forţa Ordinului. Este nespus de greu să determini oameni inteligenţi la supunerea pasivă, pentru că aceştia nu se mulţumesc cu vorbe, ei vor să ştie „de ce „ şi „pentru ce” trebuie să creadă aşa şi nu altfel, pe câtă vreme oamenii naivi şi proşti se lasă conduşi cu cea mai mare uşurinţă.
 
Adevăraţii superiori ai francmasoneriei nu se deosebesc prin nici un grad vizibil de ceilalţi membri; unii sunt simpli masoni, alţii se disting prin anumite grade fără însemnătate, în timp ce superiorii cei mari nici nu aparţin în mod făţiş Ordinului.
 
Conducerea adevărată a francmasoneriei este în mare parte în mâinile unor oameni a căror scop final este distrugerea rasei ariene, prin coruperea înaltelor ei însuşiri.”
 
(Scriitorul francez Eduard Demachz, în „Les Rothschilds”, Paris 1896)
 
Citiţi şi:
 
yogaesoteric
ianuarie 2007

Articole publicate recent

> 23 Februarie«Nu acceptăm cash!» – În Suedia nu poți bea nici apă, cu banii în buzunar. Doar 1% din tranzacțiile din 2016 s-au făcut cu bani lichizi

> 23 FebruarieOPERAȚIUNI CRIMINALE SUB STEAG FALS SUNT RECUNOSCUTE ULTERIOR DE CĂTRE GUVERNE

> 22 FebruarieMasoneria o spune acum pe faţă: vrem să fie multă homosexualitate, dar și dizolvarea ţărilor Europene

> 21 FebruarieSub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!

> 21 FebruarieUn fost agent al Serviciului Secret ameninţă că va dezvălui detalii legate de Bill Clinton şi de «Lolita Express» a lui Epstein

> 20 FebruarieIranul susține că are dovezi despre faptul că SUA sprijină direct Statul Islamic

> 20 FebruarieFacebook nu este deloc ceva de încredere, acuză un fost manager al gigantului american

> 18 FebruarieSfârşitul jocului 2 (III)

> 18 Februarie«Țeapa» gripei aviare

> 17 FebruarieMarionetele Cabalei satanice se dau de ceasul morții să îl răstoarne pe Trump de la putere...

> 16 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului. Partea a II-a

> 15 FebruarieO singură organizație controlează din culise aproape tot ceea ce ființele umane de pe această planetă văd, aud și citesc în mass-media...

> 14 FebruarieNoi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului

> 14 FebruarieVicleanul Soros și mitul democrației europene: revelații șocante

> 14 FebruarieAcțiunile Președintelui Trump de epurare a Statului ocult ce acționează din umbră continuă într-un mod discret, dar totodată magistral...

> 13 FebruarieMesajele naţionaliste vin prea târziu. Capitalul occidental «a colonizat» Europa de Est

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga