Cerere adresată Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor pentru sancţionarea deputatului PRM Mircea Costache

Domnule Preşedinte,

Vă aducem la cunoştinţă un nou abuz realizat chiar în Şedinţa Publică a Camerei Deputaţilor la adresa Şcolii de Yoga MISA şi a mentorului său spiritual. Un deputat l-a discreditat pe mentorul spiritual al MISA, domnul Gregorian Bivolaru, încălcând flagrant prezumţia de nevinovăţie. Implicit, aceasta îi afectează pe toţi cei 37.000 de cursanţi şi simpatizanţi ai şcolii noastre de yoga şi de aceea vă rugăm ca potrivit atribuţiilor cu care sunteţi investit să luaţi măsurile care se impun potrivit Regulamentului acestei Comisii. Solicităm insistent intervenţia Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, întrucât nu este pentru prima dată când domnului Gregorian  Bivolaru îi este încălcat dreptul la propria imagine, prevăzut de Constituţia României şi de art.1 al.(ix) din O.G.137/31.08.2000 care prevede sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
 
Astfel, în şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2006, deputatul PRM Mircea Costache, în cadrul declaraţiei sale politice intitulată „Ciudăţenii europene” publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor la adresa:
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6152&idm=1,32&idl=1, a făcut următoarea afirmaţie: “Au fugit infractori de prin puşcării, precum Omar Haysam, Gregorian Bivolaru, Frantisek Priplata…”.

Considerăm că prin această afirmaţie deputatul PRM Mircea Costache a lezat în mod grav demnitatea domnului Gregorian Bivolaru, mentorul spiritual al MISA, încălcând prezumţia de nevinovăţie şi asociindu-l în mod defăimător unor infractori de calibru. În condiţiile în care Gregorian Bivolaru NU a fost condamnat pentru nici o infracţiune, a-l numi “infractor” de la cea mai înaltă tribună a ţării, în forul legislativ, este o încălcare gravă a drepturilor sale fundamentale.

Afirmaţia deputatului Mircea Costache este cu atât mai gravă deoarece domnia sa face parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din cadrul Camerei Deputaţilor. Cu siguranţă cetăţenii României aşteaptă de la aleşii lor ca aceştia să garanteze şi să vegheze la respectarea legii şi a drepturilor constituţionale pentru toţi cetăţenii acestei ţări, şi nu ca ei să încalce, prin declaraţiile lor politice, drepturile fundamentale ale omului: prezumţia de nevinovăţie, dreptul la propria imagine etc.

Considerăm că tocmai de la această înaltă tribună care este Camera Deputaţilor României nu este permis să se facă afirmaţii care încalcă grav drepturile omului şi întreţin o campanie de ostilitate şi discriminare împotriva MISA şi a mentorului ei spiritual Gregorian Bivolaru şi de aceea vă rugăm să luaţi măsurile care se impun.

Cazul prezentat nu este primul, acest gen de situaţii fiind deja amendat de Justiţia Suedeză care a respins extrădarea lui Gregorian Bivolaru, solicitată de statul român. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din Stockholm menţionează explicit ca motiv de refuzare a extrădării o alocuţiune instigatoare, denigratoare la adresa lui Gregorian Bivolaru ce a fost făcută în Parlamentul României, aceasta fiind şi unul din motivele pentru care  i s-a acordat  azil politic în Suedia.

Procesul în care este implicat Gregorian Bivolaru este în curs de desfăşurare şi conform legii, acesta trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Numindu-l infractor şi punându-l alături de nume sonore pe lista infracţionalităţii i se încalcă grav dreptul la propria imagine şi la demnitate personală, stipulate de Constituţia României şi de O.G.137/31.08.2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În plus, defăimarea mentorului MISA constituie un act de lezare a demnităţii şi totodată de discriminare a tuturor membrilor şi simpatizanţilor acestei mişcări, întreţinând climatul ostil creat prin campania susţinută împotriva ei.

Totodată, considerăm că acest gen de declaraţii politice exercită o serioasă presiune asupra magistraţilor care instrumentează acest caz şi prin urmare pun sub semnul întrebării corectitudinea desfăşurării ulterioare a acestui proces.

Menţionăm faptul că vom continua să aducem prompt la cunoştinţă organizaţiilor, comisiilor şi forurilor europene toate aceste încălcări repetate ale drepturilor omului în cazul MISA – Gregorian Bivolaru, deoarece este inacceptabilă perpetuarea lor într-un stat aflat pe pragul integrării europene.

Domnule Preşedinte, având în vedere cele de mai sus, prin prezenta cerere solicităm să vă pronunţaţi asupra comportamentului abuziv şi afirmaţiei denigratoare şi discriminatoare a deputatului Mircea Costache făcută de acesta în public, în Camera Deputaţilor, împotriva lui Gregorian Bivolaru, mentorul spiritual al MISA, în şedinţa din data de 12 septembrie 2006 şi să luaţi măsurile care se impun pentru sancţionarea deputatului Mircea Costache din prisma responsabilităţilor ce îi revin, mai ales ca membru în  Comisia pentru combaterea abuzurilor din Camera Deputaţilor.

Aşteptăm decizia dumneavoastră pe adresa: Şoseaua Sălaj nr. 2, bloc  126 A, parter, sector 5 – Bucureşti, România, CP 75 – 1 – 6.
 
Preşedinte MISA,
 
octombrie 2006
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More