Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un evanghelizator penticostal instigă împotriva MISA în Senatul României
De râsul lumii! Acesta îşi bazează pledoaria pe pozele contrafăcute publicate de trustul Gazeta
 
de Angela Anghel
 
La şedinţa Senatului din 12 iunie 2006 senatorul PD Radu Ţârle, care este şi predicator al cultului penticostal, a lansat în Parlamentul României o nouă instigare la adresa MISA. El a cerut în mod complet abuziv şi discriminator scoaterea MISA în afara legii pentru ca, zice domnia-sa, “instituţiile statului să îşi facă treaba”(?!!!), prezentând şcoala de yoga drept o sectă periculoasă, vinovată de prostituţie, spălare de bani, terorism, acte antisociale, antinaţionale, anticreştine, antisemite “şi altele.” Instigările lui Radu Ţârle sunt o nouă dovadă a comenzii politice lansate din Parlament în ceea ce priveşte dosarele MISA şi un nou abuz realizat la nivel înalt.
 
Iată “discursul” în cauză:

Întâlnirea MISA de la Herculane- Intervenţia lui Radu Ţârle din Senatul României, 12.06.2006 
 
Radu Ţîrle: Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră un eveniment care a avut loc luna trecută la Băile Herculane. Este vorba despre întâlnirea MISA, această sectă care în traducere românească înseamnă îndobitocire, pornografie şi prostituţie, presa centrală şi presa din diferite judeţe a semnalat grozăviile şi orgiile care s-au întâmplat acolo.
 
De aceea, consider că este oportun să aduc în atenţia dumneavoastră această sectă care ne distruge tinerii şi care promovează tot felul de acţiuni şi de acte antisociale, antinaţionale, anticreştine, antisemite, xenofobe şi lista poate să continue. Vreau să apreciez faptul că, atât Parchetul, cât şi Poliţia s-au sesizat şi se derulează la momentul de faţă cercetări pentru a descoperi şi alte infracţiuni de care se face vinovată această sectă şi cred că este momentul ca, atât legislativul, cât şi Guvernul să se aplece serios asupra a ce se întâmplă acolo şi cu aceşti oameni, pentru că se pare că sunt vinovaţi şi de alte infracţiuni: de terorism, spălare de bani, trafic de fiinţe umane. Cred că este cazul şi este momentul ca această mişcare să fie scoasă în afara legii, astfel încât instituţiile statului să-şi poată face şi mai bine treaba.”

Acelaşi scenariu, alte voci
 
Nu este pentru prima dată când un parlamentar român instigă împotriva MISA în sedinţele oficiale ale forului legislativ al ţării. În februarie 1998 deputatul PUNR Ion Sonea vorbea în Parlamentul României despre pericolul pe care MISA îl reprezintă, în viziunea sa, pentru societate: "MISA promovează practici împotriva moralei, a moralei creştine, cu grave consecinţe de comportament psihic, social, conducând la sinucideri, divorţuri, lovind astfel în personalitatea individului, dereglând familii, colectivităţi. Adepţii mişcării respective sunt creatori, propagatori de opinie, modelatori chiar de caractere. Oare, câţi dintre noi ar dormi liniştiţi, ştiindu-şi pe cineva dintre cei apropiaţi, într-o astfel de grupare? Când vom învăţa să ne ferim de prietenii cu otravă sub unghii?"
 
În 2004 Alexandru Raj Tunaru, deputat PSD, a avut în Camera Deputaţilor două intervenţii extrem de dure ca limbaj pe această temă. Injuriile proferate de el au fost calificate de Curtea Supremă de Justiţie a Suediei drept o ingerinţă politică inacceptabilă în actul de justiţie şi au înclinat mult balanţa în favoarea lui Gregorian Bivolaru atunci când Suedia a decis să îi acorde azil politic. Reamintim că deputatul Raj Tunaru a cerut în martie 2004 în Parlamentul României arestarea imediată a lui Gregorian Bivolaru, fără a se întreba dacă există vreo bază legală care să justifice această măsură. Injuriile proferate cu această ocazie de Raj Tunaru, care l-a numit pe mentorul MISA “satan”, se regăsesc în Decizia Curţii Supreme din Suedia de respingere a extrădării acestuia. Comanda politică dată atunci în văzul tuturor de Raj Tunaru a fost executată imediat. La câteva zile lui Gregorian Bivolaru i s-a înscenat o aşa-zisă trecere frauduloasă a frontierei la vama Nădlac pentru a putea fi arestat.    
 
Câteva luni mai târziu, în octombrie 2004, Raj Tunaru şi-a reluat injuriile şi instigările de la înălţimea tribunei Camerei Deputaţilor: “Cer cu toata autoritatea pe care mi-o dă Constituţia României începerea demersurilor legale pentru scoaterea sectei MISA şi a altor secte similare în afara legii în procedura de urgenţă.”
 
Scoaterea MISA în afara legii este un vis mai vechi al celor care au orchestrat această campanie anti-MISA. Prin astfel de intervenţii se dezvăluie de fapt intenţia mârşavă a masoneriei de a distruge această şcoală spirituală care deranjează chiar şi prin simplul fapt că este perfect legală.  După 15 ani de monitorizare SRI şi după perchiziţiile brutale din martie 2004 nu  s-a găsit nici o probă care să justifice scoaterea MISA în afara legii, lucru pe care senatorul în cauză îl cunoaşte foarte bine din moment ce invocă pe post de “argument” un articol calomniator din presă. Mai exact, Radu Ţârle utilizează în discursul său sintagme întregi apărute recent într-o serie de articole calomniatoare şi mincinoase publicate de trustul Gazeta referitoare la Simpozionul Internaţional de yoga de la Băile Herculane. O manifestare perfect legală, care se desfăşoară de ani buni în respectiva staţiune fără a exista vreun incident şi la care jurnaliştii trustului Gazeta nici măcar nu au fost prezenţi. Bazându-şi pledoaria pe un articol dintr-o Gazetă cunoscută pentru articolele calomniatoare şi practica de şantaj care i-au atras peste 600 de procese de calomnie, Radu Ţârle realizează o grosolană manipulare dând totodată dovadă de o prostie ieşită din comun. Cum este posibil ca o persoană cât de cât inteligentă să ia de bune nişte fotografii doar pentru că o Gazetă de două parale le scoate din burtă şi pretinde că ar fi fost făcute la o manifestare publică la care au participat zeci de reporteri (dar nu şi cei care au publicat acele poze trucate), când niciunul dintre aceştia nu a văzut nici un fel de lucruri ciudate la Herculane?!
 
Pe lângă campania mass-media anti-MISA căreia îi cad victime fără îndoială şi parlamentarii - din moment ce se uită la televizor şi citesc ziare - avem de-a face acum cu o încercare de a crea un curent de opinie împotriva MISA chiar în interiorul Parlamentului României. De ce? Pentru că în atenţia Comisiei pentru drepturile omului din Senat se află de ceva vreme o sesizare privind gravele abuzuri comise începând cu martie 2004 împotriva practicanţilor de yoga, a lui Gregorian Bivolaru şi a şcolii de yoga MISA. Atitudinea lui Radu Ţârle este cu atât mai îngrijorătoare cu cât el este unul dintre membrii acestei comisii de la care yoghinii aşteaptă demararea unei anchete obiective şi imparţiale asupra abuzurilor reclamate. Cum poate garanta Parlamentul României imparţialitatea acestei comisii dacă unul din membrii ei este un înfocat instigator împotriva MISA?
 
Pastor penticostal sau senator?
 
Cei care îşi pun întrebarea cine este acest Radu Ţârle sunt perfect îndreptăţiţi să o facă. În afară de celebrul său răspuns “Vă spun mâine” la întrebarea “Când a fost înfiinţată Uniunea Europeană?”, răspuns difuzat pe toate posturile de televiziune, acest proaspăt senator nu s-a făcut remarcat prin nimic bun până acum.
 
Încă dinainte de a intra în politică Radu Ţârle a fost pastor, a făcut multe vizite în SUA - leagănul cultului penticostal, a predat cursuri la Institutul teologic penticostal, a ţinut predici în cadrul programului de evanghelizare prin televiziune ”Păstorul cel bun”. Preferăm să numim activitatea sa evanghelizare şi nu racolare, deşi printre metodele folosite pentru promovarea acestui cult stă şi oferirea de excursii gratuite în SUA pentru copii, dar mai ales pentru persoane importante cum ar fi oameni politici, prefecţi, poliţişti, ziarişti. Radu Ţârle a mers până într-acolo încât a invitat ziariştii să vină împreună cu familiile în astfel de excursii – şi asta chiar în timpul unei conferinţe de presă! Gestul său a fost privit de jurnalişti ca pe o încercare de a le cumpăra bunăvoinţa. Lăudându-se presei cu relaţiile sale, Ţârle a afirmat că prin intermediul comunităţii penticostale americane, din care fac parte mulţi congresmeni,  a reuşit să aducă în România câţiva agenţi FBI care au ţinut cursuri de specialitate poliţiştilor români.
 
Acest fanfaron este şi un traseist politic: s-a înscris în PD doar cu câteva luni înainte de alegeri. Fiind susţinut de comunitatea penticostală le-a promis viitorilor colegi de partid că le va aduce 20.000 de voturi. Şi aşa a ajuns să fie propus senator de Bihor pe listele PD. Apoi şi-a văzut liniştit de activitatea de evanghelizator. Dintr-un studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice privind prezenţa parlamentarilor la vot reiese că Radu Ţârle are numai 87 de prezenţe din 660 posibile, adică a participat la doar 13% din şedinţe, deşi bănuim că nu şi-a luat doar 13 procente din salariul consistent de senator. Din decembrie 2004 are doar patru iniţiative legislative şi doar patru luări de cuvânt, una dintre ele fiind cea referitoare la Tabăra de Yoga organizată de MISA, subiect care nu are nimic de-a face cu activitatea parlamentară. Într-un clasament ce  măsoară de câte ori senatorii au votat altfel decât linia stabilită de grupul parlamentar din care fac parte, Radu Ţârle ocupă locul 19 din 137. Cu alte cuvinte, Radu Ţârle are o calitate de bază atât ca pastor cât şi ca senator: este foarte dispus să facă ce i se cere. 
 
Avem deci de-a face cu un personaj nu prea implicat în activitatea parlamentară, dar foarte prins cu îndatoririle faţă de comunitatea penticostală, cunoscut pentru absenteismul şi docilitatea sa faţă de grupul din care face parte, care se trezeşte brusc să facă în plenul Senatului afirmaţii grave, ce pun sub semnul întrebării nu numai propria lui credibilitate şi capacitate de a se informa corect, ci şi respectarea drepturilor omului în România. Flagranta încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, lansarea unor acuze aberante precum: terorism, spălare de bani, care nu se regăsesc nici măcar în dosarele fabricate de Parchet yoghinilor la o altă comandă politică sunt demne de o ţară din lumea a treia. Aceasta în contextul în care abuzurile împotriva MISA au ajuns pe masa unor comisari europeni care au cerut deja explicaţii autorităţilor de la Bucureşti. Gestul lui Radu Ţârle este cu atât mai bizar cu cât el este şi euro-observator pentru România pe lângă Parlamentul European.
 
Nu ştim pe ce criterii a fost numit Radu Ţârle euro-observator, cert este că nu pe baza cunoştinţelor şi a experienţei acumulate. Iată ce răspunsuri dă întrebărilor unor jurnalişti de la Gazeta de Oradea în iunie 2005:
 
"Gazeta de Oradea: Veţi vota documentat şi în cunoştiinţă de cauză actele normative europene?
Radu Ţârle: Absolut. Nu sunt un ignorant, voi vota în cunoştiinţă de cauză cum votez şi la Senat."

Răspunsul corect publicat de Gazeta de Oradea era: "Observatorii europeni şi implicit domnul Radu Ţârle nu vor avea drept de vot în Parlamentul European. Doar deputaţii europeni au drept de vot."
 
Încheiem prin a-l cita tot pe Radu Ţârle care acuză pe nedrept o şcoală de yoga că este o sectă, în timp ce se străduieşte să convingă opinia publică din România ca mişcarea penticostală pe care o reprezintă în Parlament nu este o sectă. Reamintim că valoarea şcolii de yoga MISA este recunoscută de cel mai înalt for din domeniu, Federaţia Internaţională de Yoga, iar studiile unui important expert european Karl Eric Nylund atestă că MISA nu este o sectă. 
 
Iată ce spune Radu Ţârle referitor la modul în care ajuns senator PD:
 
"Mi s-a părut o soluţie firească a unei înţelegeri politice deja existente. Nu trebuie să gândim sectar, ca până în 1989. Neoprotestanţii au o pondere importantă în rândul populaţiei şi merită să fie reprezentaţi în Parlament. Am avut discuţii şi cu alte partide, dar aceştia au fost oamenii care ne-au oferit ceva concret. Sunt om politic. Întâmplarea face că reprezint mişcarea neoprotestantă. Sigur că mă aştept ca mişcarea neoprotestantă să mă voteze".
 
Cultul penticostal
 
Cultul penticostal s-a desprins din creştinism în 1900 când predicatorul american Charles F. Parham a început să susţină că asupra celor credincioşi coboară Duhul Sfânt şi astfel aceştia dobândesc darul "vorbirii în limbi", numit glosolalie, fenomen trăit de apostoli de Rusalii. Rusaliile sunt a cincizecea zi de la Înălţarea lui Iisus, de unde şi denumirea de "penticosta". Ulterior mişcarea care a luat fiinţă în SUA a început să se răspândească în întreaga lume prin intermediul unor pastori porniţi în misiuni de evanghelizare. În România a intrat în 1922. La recensamântul din 2002 cultul penticostal număra în România 325.000 de adepţi, 2575 de biserici şi 460 de pastori. Pintre adepţi un mare număr sunt rromi, însuşi regele Florin Cioabă fiind pastor penticostal.  Numărul mare de penticostali este explicat de pastorul Pavel Riviş Roske ziarului România Liberă prin faptul că în cadrul cultului sunt interzise avorturile, mijloacele contraceptive şi este încurajată conceperea de copii, care ajung uneori să fie şi 12-14 într-o familie. Cultul penticostal are în acest moment doi reprezentanţi în Parlamentul României: senatorii Gheorghe David din Timişoara şi Radu Ţârle din Oradea. Există cinci licee ale cultului şi un institut teologic penticostal. Cultul penticostal se bucură de sprijinul presei care scrie articole favorabile la adresa lui, promovându-i ideile.  

28 iulie 2006
yogaesoteric

Articole publicate recent

> 29 MartieONG-uri care aduc migranți ȋn UE sunt finanțate de George Soros și de donatori ai lui Hillary Clinton

> 29 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (II)

> 29 MartieColonizarea biotehnologică a agriculturii românești și biopirateria semințelor

> 28 MartieEuroparlamentari cer demisia președintelui Comisiei Europene. Juncker, acuzat că a blocat măsurile UE de impozitare corectă a multinaționalelor

> 28 Martie«Experimentul Philadelphia» din Marea Neagră, cu participare românească

> 28 MartieO nouă reformă experimentală în educație. Canonul literaturii române, desființat în noua programă pentru gimnaziu

> 27 MartieCiudata «încălzire globală» – A nins la tropice!

> 27 MartieLampă foarte ieftină, o poți face chiar și tu acasă! Cum poți să ai o sursă bună de lumină fără să utilizezi deloc curentul electric

> 27 Martie«Greşalele în politică sunt crime»

> 26 MartieBancuri spumoase cu personaje istorice

> 26 MartieJon Gabriel, omul care a slăbit 100 de kg fără a ţine o DIETĂ!

> 26 MartieAșa se petrece la loviturile de stat!

> 25 MartieȘtiință revoluționară, etică, generozitate – Conferință a genialului savant iranian Mehran Keshe la București, invitat de MISA

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga