Sărbătoarea Sânzienelor


Începutul anului corespundea la unele popoare cu începutul sau sfârşitul ciclurilor biologice ale plantelor şi animalelor de pe urma cărora îşi câştigau existenţa. Marcând perioada pârguirii şi coacerii cerealelor, deci perioada încheierii ciclului biologic al celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sânziene, Sfântul Petru şi Rusalii au asimilat un ritual ancestral sezonier, asemănător celui de început de an. Principalele sărbători ale verii se împart în două categorii: cu dată fixă (Sânzienele-24 iunie şi Sfântul Petru-29 iunie) şi cu dată variabilă (Rusaliile) în funcţie de zilele de Paşti.



Sânzienele prezic viitorul

Sărbătoarea Sânzienelor, marcând solstiţiul de vară, dădea prilej la numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va desfăşura în viitorul apropiat sau îndepărtat.

Cea mai obişnuită metodă consta în împletirea unei coroniţe de flori şi aruncarea ei de către fete sau băieţi, peste casă sau peste ocolul vitelor. Cununile fetelor erau împletite în formă rotundă, cele ale băieţilor în formă de cruce.

Dacă cununa rămânea pe acoperiş, celui care a aruncat-o îi mergea bine tot anul următor, dacă, dimpotrivă, cununa cădea, era semn rău.

Din întreaga floră spontană a României, sânziana este cea mai îndrăgită floare, mai ales din punct de vedere simbolic. Până în zilele noastre, în Maramureş înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru cositul fânului şi începutul secerişului.


Umblatul cu făclia


Momentul cel mai important al sărbătorii, în unele sate maramureşene, este umblatul cu făclia. Făclia era lucrată meşteşugit dintr-un lemn de molid uscat şi crăpat la un capăt, unde se fixează răşină de brad cu surcele uscate de molid şi fire de cânepă. O dată cu lăsarea serii, copiii şi feciorii urcau pe coama dealurilor, se strângeau în cerc pentru a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşezau în linie dreaptă, la o depărtare suficientă unul de altul pentru a nu se arde cu răşina topită ce sare în timpul rotirii făcliilor.

Este interesant că făcliile se rotesc numai într-un singur sens, cel al mersului aparent al soarelui pe bolta cerească, adică în sensul invers rotirii acelor de ceas.

Din punct de vedere subtil, focul şi mirosul de răşină purifică atât spaţiul înconjurător, cât şi oamenii care participă la ritual, având un efect asemănător tămâiei. Când făcliile sunt pe cale a se stinge, tinerii coboară în sat şi le împlântă în mijlocul gradinilor, între starturi. Rotocoalele de foc şi învârtirea făcliei de la răsărit la apus ţin, cu siguranţă, de un cult solar care exprimă, printre altele, bucuria victoriei luminii asupra întunericului, iar aducerea făcliilor în curţi şi plantarea lor în mijlocul grădinilor sunt secvenţe purificatoare şi fertilizatoare ale obiceiului.

Locul aparte al Sânzienelor în calendarul popular este subliniat de culegerea rituală a plantelor de leac (sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, sulfina şi altele) şi de indicarea celei mai mari zile din an, cea a solstiţiului de vară, prin două repere importante: înfloritul sânzienelor şi încetarea cântecului cucului.


Ursita apare în vis


Prin diferite practici, fetele sperau că îşi vor vedea în vis ursitul şi că vor deveni, practicând un ritual magic, „frumoase şi curate ca roua, ca apa neîncepută”. Ritualul era o baie purificatoare realizată în noaptea de Sânziene, în roua florilor şi în apa râurilor. În acea noapte, susţine tradiţia maramureşană, toate apele curgătoare se află sub protecţia unei zâne numite „Frumuseţea verii”. De altfel, unii cărturari consideră Sânziana ca fiind o zână a recoltelor şi grânelor.

Astfel, sărbătoarea zilei de Sânziene devine o participare plină de bucurie şi recunoştinţă a omului la procesul de creştere şi înflorire a naturii, care îl hrăneşte şi i se oferă.

Chiar şi astăzi, deşi multe din obiceiuri s-au pierdut, la sate, în seara de sânziene oamenii se îngrijesc să îşi împodobească hainele şi camera cu flori proaspete de Sânziene şi să aprindă la căpătâiul patului o lumânare cu ocazia acestei sărbători.








yogaesoteric
iunie 2006

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More