Protestele MISA continuă, în aşteptarea unor răspunsuri de la CSM

Miercuri 22 februarie aproximativ 200 de yoghini sunt aşteptaţi la o manifestare de protest care se va derula în paralel cu şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în faţa Institutului Naţional al Magistraturii. Ordinea de zi a şedinţei include, printre altele, şi discutarea notei de inspecţie a CSM privind cazul Gregorian Bivoaru, discuţie amânată din data de 15 februarie când şedinţa CSM nu a avut loc din lipsa cvorumului. O delegaţie MISA va cere din nou să se adreseze plenului CSM pentru a transmite magistraţilor câteva întrebări la care nota de inspecţie ar trebui să răspundă.

Dacă declaraţiile a şapte persoane au dus la constituirea unui dosar în care sunt peste 30 de învinuiţi şi 70 de imobile sechestrate, de ce declaraţiile a sute de martori privind falsitatea acuzaţiilor aduse, abuzurile procurorilor în timpul percheziţiilor şi anchetelor în cazurile MISA şi Gregorian Bivolaru sunt ignorate cu desăvârşire? – întreabă yoghinii retoric în încheierea memoriului adresat CSM.

Şcoala românească de yoga MISA pichetează în continuare sediul Consiliului Superior al Magistraturii, zilnic, de la ora 9 până la ora 14. Delegaţiile străine care în această perioadă evaluează activitatea CSM, sunt întâmpinate cu fluturaşi şi memorii MISA, unde se vorbeşte despre abuzurile la care au fost supuşi yoghinii de autorităţile române. Protestele vor continua până când CSM îi va sancţiona pe magistraţii care au realizat încălcări de procedură în timpul anchetelor ce i-au vizat pe cursanţii şi liderii MISA şi vor sprijini realizarea corectă a anchetelor.

Raportul prin care se verifică modul în care s-au derulat anchetele în cazul MISA-Gregorian Bivolaru, cerut CSM de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, este finalizat din 1 februarie. Cu toate acestea, rezultatele sale nu sunt făcute publice. Nota întocmită de Serviciul inspecţie judiciară pentru magistraţi al CSM în cazul Gregorian Bivolaru se află pe ordinea de zi la şedinţa ce va avea loc miercuri, 22 februarie. Însă, ministrul Justiţiei a cerut CSM o nouă amânare, până când vor obţine o serie de clarificări solicitate Ministerului Justiţiei suedez, despre anumite paragrafe din textul hotărârii de respingere a cererii de extrădare pentru Gregorian Bivolaru. Plenul CSM va decide miercuri dacă discutarea cazului MISA-Gregorian Bivolaru se va amâna din nou.

Dacă CSM va alege să îşi spună părerea referitor la anchetele făcute în cazul MISA şi Gregorian Bivolaru, va fi vorba de mai mult decât o simplă concluzie. Se va decide, de fapt, dacă românii care practică yoga mai pot sau nu să trăiască în România. Este mai puţin important dacă un procuror va fi sancţionat. Ceea ce şcoala de yoga MISA aşteptă de la CSM este să oprească nedreptăţile, să se aducă la lumină adevărul. Se cere recunoaşterea şi în România a dreptului de a practica yoga. Yoghinii MISA nu doresc răzbunare, ci pacea unei vieţi libere.
 
Biroul de Presă MISA
tel. 0729-542.947
22 februarie 2006

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More