Sri Yantra, reprezentarea subtilă a lui Tripura Sundari

Ce este o yantra? 
Lumea este deseori văzută ca un sistem complex de către tradiţia tantrică şi din această cauză este necesară o simplificare, o reducere la esenţă până la cele mai mici detalii. Astfel, yantrele sunt transpuneri lineare sau geometrice, bidimensionale sau tridimensionale prin intermediul cărora accedem la sursa esenţială a manifestării unui aspect din această creaţie. Divinitatea guvernatoare sau protectoare a yantrei ocupă întotdeauna locul central în yantra (atunci când yantra este plană), sau vârful yantrei (când reprezentarea este tridimensională). O yantra poate fi aşezată plan, bhuprastara – în două dimensiuni, cu faţa spre est sau spre nord, sau meruprastara – în trei dimensiuni, la care yantra are o formă piramidală. Yantra poate fi încărcată cu mantra sau bija mantra reprezentării respective, pentru a deveni eficientă.

Bindu, sau punctual central din Sri Yantra reprezintă „focarul de putere” în care întregul univers este proiectat într-o formă condensată, prin care se realizează punerea în inefabilă rezonanţă a microcosmosului fiinţei adoratorului cu anumite aspecte sau energii specifice lui Tripura Sundari. Ea sălăşluieşte ca spirit gigantic universal în bindu, în centrul centrului lui Sri Yantra, dar care, fiind ocultat, nu este reprezentat. Din acest punct pornesc toate firele de forţă ale creaţiei.

Sri Yantra are un nucleu format din nouă triunghiuri, care reprezintă proiecţia la nivelul pământului a ciclului complet al Eneadei forţelor dumnezeieşti. Diagrama exprimă treimea forţelor divine ale Emanaţiei universale, Echilibrului menţinător şi Resorbţiei cosmice. Astfel, chipul treimic al divinului se reflectă în creaţie în conformitate cu principiul analogiei, Apele de Sus (Cerul) oglindindu-se în Apele de Jos (Pământul). Avem astfel patru perechi de triunghiuri complementare, dintre care cele cu vârful în jos reprezintă energiile Manifestării, descendente, „feminine”, Yin, iar triunghiurile cu vârful în sus corespund energiilor Resorbţiei, ascendente, „masculine”, Yang, în vreme ce în centrul diagramei se află triunghiul unic al energiilor divine supreme. Nevăzută, decada guvernează totul prin focarul punctual al triunghiului din centru, adevărat resort al transcendenţei.

Celelalte părţi ce compun yantra – petalele, liniile din yantra – sunt în mod normal aranjate în cercuri concentrice (mandalas) şi simbolizează fiecare în parte un atribut al Zeiţei. În Sri Yantra sunt prezente 111 aspecte. Ea poate fi asociată cu simbolismul corpului uman unde există de asemeni rapoarte foarte exacte între diferitele părţi ale corpului, unele cu altele. Astfel, pe Tripura Sundari o putem vedea ca pe o zeiţă Macrocosmică care se identifică perfect până la cele mai mici detalii cu fiinţa umană, privită ca Microcosmos.

Pătratul sau bhupura reprezintă energia pământului. Acesta este reprezentat ca o suprafaţă ce împrejmuieşte ca nişte ziduri toate elementele componente ale yantra-ei. Cele trei linii ale lui bhupura din Sri Yantra reprezintă fiecare în parte un aspect al lui Tripura Sundari. În linia exterioară sunt reprezentate opt lumi protectoare (lokapalas), spiritele gardiene ale direcţiilor principale şi cele ale direcţiilor intermediare. În linia de mijloc sunt reprezentate opt Siddhi Shaktis reprezentând lumea simţurilor. În linia interioară sunt opt shaktis reprezentând controlul asupra tendinţelor inferioare.

Sri Yantra reprezintă în mod analogic un întreg univers aflat sau în expansiune sau în resorbţie. Ea trebuie contemplată în mod activ, percepînd sensul analogic, subtil, adică fie ca reprezentând mişcarea cosmică a lui Tripura Sundari care, din centrul ei se extinde de jur împrejur creînd astfel universul, fie realizăm o adorare a Sa plecînd de la exterior pentru a ajunge în final către centrul acesteia unde se află esenţa spirituală ultimă a lui Tripura Sundari. Aspirantul care o adoră pe Tripura Sundari va înţelege foarte curând tot acest proces subtil, cosmic.

„Cel trezit spiritual trebuie să mediteze intens fără încetare asupra splendorii supreme şi atotputernice care este voinţa lui Dumnezeu”. (sutra 72, din Yoginihridaya)

Precedentul              Urmatorul

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More