Ministerul de Justiţie a respectat procedurile de extrădare în cazul Gregorian Bivolaru

Clarificări de la suedezi

de Crina Calek

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a cerut clarificări Curţii Supreme suedeze în cazul Gregorian Bivolaru. Ministrul român de Justiţie a solicitat prin intermediul Ministerului Justiţiei suedez amănunte despre anumite paragrafe din textul hotărârii de respingere a cererii de extrădare pentru mentorul MISA. Până la obţinerea clarificărilor solicitate, Monica Macovei a cerut preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să amâne dezbaterea în plenul Consiliului a Notei întocmite de Serviciul inspecţie judiciară pentru judecători ai CSM în cazul Gregorian Bivolaru. Miercuri, când cazul MISA-Gregorian Bivolaru se află pe ordinea de zi a conducerii CSM, se va discuta propunerea Monicăi Macovei.

Ministrul Justiţiei cere totodată ca această Notă de Inspecţie să fie completată cu verificări ale aspectelor privind desfăşurarea activităţilor premergătoare urmăririi penale în dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost arestat. În acest fel, spune Monica Macovei, ar putea fi demontate sau nu acuzaţiile aduse de yoghini anchetatorilor conform cărora Bivolaru şi alţi membri ai MISA ar fi fost monitorizaţi de SRI, dar şi supuşi mai multor abuzuri. De altfel, Ministerul de Justiţie a realizat o anchetã internă legată de acest caz, iar nota de inspecţie arată că Ministerul român de Justiţie, în cauza de extrădare a lui Gregorian Bivolaru, a respectat în totalitate dispoziţiile legale interne şi internaţionale în materia extrădării, trimiţând anchetatorilor suedezi toate documentele prevăzute de lege.

Săptămâna trecută, CSM amânase pentru a doua oară, pentru data de 14 februarie, luarea unei decizii cu privire la raportul în cazul Gregorian Bivolaru. Preşedintele CSM a declarat că ancheta, în faza în care se află, este incompletă. De aceea s-au solicitat o serie de completări de la Ministerul Justiţiei, instanţe şi parchete care s-au pronunţat, în diverse faze ale dosarului, cu privire la Gregorian Bivolaru sau la alţi membri MISA.

Raportul a fost analizat săptămâna trecută de plenul Consiliului în cursul unei şedinţe de câteva ore, care a avut loc cu uşile închise şi la care au participat atât procurorul general Ilie Botoş, cât şi ministrul Justiţiei, Monica Macovei. Surse din magistratură au declarat că raportul era nefavorabil Ministerului Justiţiei. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care Macovei a cerut o inspecţie internă în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la acest caz. Şedinţa cu uşile închise a stârnit curiozitatea jurnaliştilor, care la câteva zile de la întâlnirea plenului CSM au vorbit despre tensiunile pe care cazul Gregorian Bivolaru le-a stârnit între membri Consiliului. S-a afirmat chiar că „vinovatul” pentru refuzul extrădării lui Gregorian Bivolaru este Ministerul Justiţiei (MJ) şi s-a cerut demisia Monicăi Macovei. Ministrul Justiţiei a avut parte şi de o campanie în presă pe acest subiect. O parte a presei, mai exact ziarele lui Sorin Roşca Stănescu, au acuzat-o pe Macovei că nu ar fi trimis toate actele necesare în Suedia. Ancheta realizată de Corpul de Inspecţie al Ministerului Justiţiei în cazul Gregorian Bivolaru a spulberat, însă, toate bănuielile care planau asupra Monicăi Macovei, acuzată în nenumărate rânduri că ar fi o susţinătoare a lui Gregorian Bivolaru. Supoziţiile presei pe această temă s-au născut de la faptul că unul dintre rapoartele APADOR-CH care a fost folosit ca probă la procesul lui Gregorian Bivolaru era întocmit pe vremea când Macovei conducea această organizaţie, în 2004. Concluziile Raportului de inspecţie al MJ spun că în cazul Gregorian Bivolaru au fost respectate „în totalitate” dispoziţiile legale interne şi internaţionale în materia extrădării (active), Ministerul Justiţiei (Direcţia drept internaţional, cooperare judiciară şi afaceri juridice externe) anexând cererilor de extrădare toate documentele prevăzute de lege.

Totodată, în raportul MJ se arată că respingerea cererii României de extrădare a lui Gregorian Bivolaru este motivată de instanţa suedeză, nu pe baza unor aspecte de procedură, formale, ci pe baza unor aspecte legate de încălcări ale drepturilor omului. În acest context, Monica Macovei a solicitat clarificări Curţii Supreme suedeze, prin intermediul Ministerului Justiţiei suedez, cu privire la anumite paragrafe din textul hotărârii de respingere a cererii de extrădare. Până la obţinerea acestor clarificări, ministrul Justiţiei a cerut preşedintelui CSM să amâne dezbaterea în Plenul Consiliului a Notei întocmite de Serviciul inspecţie judiciară pentru judecători ai Consiliului în cazul Gregorian Bivolaru. Cererile de extrădare formulate de autorităţile române pe numele lui Gregorian Bivolaru au fost respinse Curtea Supremă de Justiţie a Suediei în 20 octombrie 2005. Instanţa Supremă din Stockholm a motivat respingerea extrădării prin faptul că mentorul MISA ar putea fi supus unor persecuţii foarte grave în România din cauza convingerilor sale spirituale şi pentru că aici nu are şansa unui proces corect. În 21 octombrie Gregorian Bivolaru a fost pus în libertate, iar în 23 decembrie anul trecut cererea sa de azil a fost acceptată de statul suedez.

Citiţi şi:
Rezulatele anchetei Corpului de Inspecţie al ministrului Justiţiei in cazul Gregorian Bivolaru
O nouă amânare în ancheta CSM privind cazul MISA şi Gregorian Bivolaru

yogaesoteric
13 februarie 2006

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More