Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >Toate opiniile >
Distrugerea unui pseudo-simbol cântăreşte mai mult decât mii de case inundate!

un articol de Angela Anghel  

„Cel puţin 6 morţi, peste 7.000 de case din 338 de localităţi avariate. Acesta este bilanţul ultimului val de inundaţii. Toate acestea în 16 judete, inclusiv în Bucureşti”; „Peste 500.000 de hectare de teren agricol au fost afectate şi zeci de mii de hectare de porumb au rămas nerecoltate”. „Peste 4.000 de animale au fost ucise”. Aşa sunau articolele din majoritatea ziarelor în 25 septembrie.   

Costineştiul a fost doar una dintre cele 338 de localităţi afectate de inundaţii. După spusele primarului, viitura a lovit pe o porţiune de 200-250 de m. La mai puţin de 10 km, casele din Tuzla au stat timp de patru zile în apă până la acoperiş. La Mangalia plaja a fost spălată şi  în unele locuri sunt cratere adânci de câţiva metri. Şi acolo lacurile au ajuns să comunice cu marea exact ca la Costineşti, iar oraşul a rămas izolat de restul judeţului timp de mai multe ore.  

Şi totuşi în conştiinţa multor români viitura de săptămâna trecută pare să fi afectat cel mai grav doar Costineştiul. Doar acolo şochează faptul că lacul s-a unit cu marea şi că o porţiune de plajă  a fost spălată de apă ducând la dărâmarea celebrului "Obelisc". Chiar utilizarea numelui Costineşti este exagerată pentru că viitura a lovit de fapt satul Schitu care aparţine de comuna Costineşti. Pagubele din partea de sud a staţiunii Costineşti nu au afectat locuinţe ci doar lacul, terasele şi o discotecă.   

Nu negăm că există şi în Schitu oameni în suferinţă, de altfel yoghinii au şi sărit imediat în ajutorul sinistraţilor. Spunem doar că s-a exagerat. Pentru a crea ştiri de senzaţie şi un impact emoţional cât mai mare, mass-media s-a folosit de faptul că mulţi români se simt foarte legaţi de această staţiune. Costineştiul este considerat staţiunea tineretului, staţiunea studenţilor, şi probabil mulţi români şi-au petrecut cel puţin o vară acolo în tinereţe, adunând amintiri nostalgice.  

Am intrat din curiozitate pe mai multe forumuri de discuţii şi am parcurs comentariile (subliniem ale unor neyoghini) legate de inundaţiile din Costineşti pentru a ilustra exaltarea şi ataşamentul cu care românii se simt legaţi simbolul staţiunii Costineşti, aşa-zisul Obelisc. Iată doar două exemple:  

“O bună bucată din tinereţea mea are legătura cu obeliscul ăla. Celelalte inundaţii din ţară, parcă nu m-au afectat atât de tare cât imaginea obeliscului darâmat”.

“Ce face? A căzut obeliscul? Nasol moment frate, ăla e ca turnurile gemene ale americanilor - simbolul libertăţii… 

Misiune îndeplinită pentru Dan Diaconescu!  

Chiar în seara în care a avut loc viitura, Dan Diaconescu a insinuat la OTV că s-ar putea vorbi despre o legătură între spiralele yoghinilor de la Costineşti şi dezastrul de acolo. A fost vorba despre o concluzie care îi aparţinea personal. La câteva zile a repetat aceste insinuări în emisiunea „Blestemul apelor. Oare… pentru ce păcate plăteşte România?”  în care i-a avut ca invitaţi pe câţiva localnici din Costineşti. 

În mod evident după ce un formator de opinie cu credibilitate la public afirmă ceva, încep să apară şi efectele eforturilor sale de a sădi în minţile telespectatorilor ideile dorite. Astfel Dan Diaconescu a reuşit ca pe la jumătatea emisiunii să obţină câteva mesaje de la telespectatori care să îi ţină isonul. „E părerea oamenilor” va spune cineva care nu a asistat la abilul proces de manipulare, la care a recurs moderatorul până a obţinut acest rezultat. A-propos, ştiaţi că moderatorul nu are voie să sugereze răspunsuri? El trebuie să fie imparţial. Şi Dan Diaconescu „a fost” DUPĂ ce a asmuţit iar opinia publică  împotriva yoghinilor, transformându-i pentru a câta oară pe yoghini în ţapi ispăşitori pentru nenorocirile românilor. La final s-a abţinut de la păreri personale şi nu a mai făcut decât să  schimbe abil vorba ori de câte ori cineva îndrăznea să îi combată insinuările. Misiune îndeplinită pentru Dan Diaconescu!  

În Costineşti viitura nu a atins nici una dintre zonele  frecventate de yoghini  

Să se dorească oare transformarea inundaţiilor într-un barometru de măsurat efectele instigărilor împotriva yoghinilor? Tot ce e posibil! După ce am fost făcuţi drogaţi, degeneraţi, terorişti şi cum le-a mai venit la gură ziariştilor am ajuns acum să fim şi responsabili pentru inundaţiile dintr-o localitate care nu este nici pe departe cea mai afectată din ţară şi în care, culmea, exact zonele frecventate de yoghini au rămas neatinse. O spun chiar localnicii, localnici care ne cunosc de multă vreme şi probabil s-au săturat şi ei de câte minciuni au auzit despre noi:

Dan Diaconescu: Poţi să-i crezi pe cei din presa de mâine care zic că e ceva cu sfârşitul lumii, că nu se explică. Bine, multă lume acreditează ideea că plătim pentru păcatele yoghinilor de la MISA, de acolo din Costineşti. Aşa cum şi New Orleans a povestit despre ce se-ntâmplă pe-acolo prin America şi de-aia i-a bătut Dumnezeu pe americanii de acolo din zonă. […]

Un invitat: O să combat puţin; n-am nici o legătură cu MISA şi, dar nici nu m-au deranjat vreodată, vreau să vă spun că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Bărbuleşti, care vorba aia sunt la sute de kilometri… 

Un invitat: Pe mine mă îngrozeşte că oamenii în loc să…Eu am lansat acel mesaj: să sune cei care sunt legaţi de Costineşti şi să-l ajute, să ajute să redevină... şi sună unii care zic că aşa ne trebuia, că a fost o pedeapsă cerească...

Dan Diaconescu: Pentru MISA...(n.n. observaţi că moderatorul este cel care ţine să accentueze  acest lucru)

Un invitat: ... pentru MISA. Pentru că a fost primit MISA şi spirala şi aşa mai departe. E tragic când nu înţelegi ce se întâmplă şi transferi toată... totul înspre rău, totul spre negru, adică de ce să privim aşa când mai curând am fi dorit să primim mesaje de la oamenii care au trecut prin Costineşti, care sunt legaţi sufleteşte şi care pot ajuta şi chiar vor să ajute refacerea.

Un invitat: Interesant este... apropo de MISA. Dar apropo de MISA: toate zonele unde se făcea..., unde se adunau...

Un invitat: Au rămas neatinse!

Un invitat: Ba sunt înfloritoare, nu s-a-ntâmplat nimica, nici în zona Costineşti unde se făcea spirala aia văzută la televizor, nici în partea de sus dinspre Schitu de maici unde totul e frumos, mergi cu piciorul, cu maşina, nici o problemă...

Un invitat: Trebuie să punctez asta, că nu-mi iert dacă n-o spun. Faptul că nu ştiu pe cine... cine are aşa o grijă mare de această MISA în România, în speţă presa, trebuie s-o spun, dar nimeni nu o întreabă nimic de ea, ca dovadă că uite efectul nociv este aici in mesajele de la voi. Deci nu interesa pe nimeni povestea asta, iar i-a dat. Ăla e plecat, am încheiat capitolul, iar îi dăm la televizor, iar, pe cine interesează din România imaginea aceea cu oamenii ăia adunaţi acolo în spirală? Oricum nu înţelegem nimic...

Un invitat: E voinţa lor! 

Un invitat: E treaba lor! Au trecut pe stradă, nu fură, nu dau în cap, sunt cuminţi, sunt zâmbitori! Asta-i vedem. Ba sunt aşa aerieni... N-ai treabă cu ei!

Un invitat: Ba pentru turismul local chiar aduc nişte venituri.

Un invitat: Gândiţi-vă 4000 de oameni care vin într-o perioadă, care dau „aer” acestor oameni care au rămas fără case. Nu facem apologia MISA!

Un invitat: Dimpotrivă. Eu spun că ar trebui să-i lasam să-şi vadă de viaţa lor. Dar merge un om acolo, filmează şi-ţi dă pe 10 canale, atunci iată... reacţia oamenilor e justificată! Oamenii au văzut la televizor, tot răul ni se trage de acolo...

Ion Mitan: În general, ei sunt nişte oameni paşnici. Sunt foarte liniştiţi. Nu avem nici o treabă cu ei. Nu deranjează cu nimic.

Dan Diaconescu (trece brusc la alt subiect): Acum vedem plaja de aproape. S-au pierdut şi ambarcaţiuni...

[…]

Dan Diaconescu (citeşte un mesaj primit de le telespectatori): „Yoghinii de care nu mai încape cineva muncesc de trei zile cot la cot cu localnicii care ne cunosc şi ne iubesc, spune o doamnă Vio”.

Mihai Bărbuliceanu: Sunt oameni care nu spun cine sunt.

Dan Diaconescu: Poate că cei în roşu erau yoghini.

Mihai Bărbuliceanu: Nu ştim…

[…]

Dan Diaconescu: Uite că lămureşte un telespectator [Citeşte un mesaj de la telespectatori] „Mulţi oameni spun că din cauza MISEI a fost lovit Costineştiul. Tuzla şi restul ţării inundate cu ce-au greşit?”

Dan Diaconescu: (citeşte un mesaj de la telespectatori): „Sunt mulţi yoghini care ajută acum la refacerea Costineştiului. De ce-i tot acuzaţi?” zice şi o doamnă Daniela...“

(extras din emisiunea lui Dan Diaconescu „Blestemul apelor. Oare… pentru ce păcate plăteşte România?”  din 25 septembrie2005)  

Există şi jurnalişti care îşi dau seama de penibilul unor astfel de raţionamente. Căci conform logicii lor ar trebui ca în fiecare oraş sau sat din România peste care au trecut inundaţiile să fi existat cel puţin o spirală. Dar să nu credeţi cumva că dacă îşi dau seama cât de lipsită de logică ar fi o astfel de afirmaţie se abţin de la comentarii. Ziarul Atac a publicat şi el aceleaşi insinuări dar într-o formă extrem de întortocheată pentru ca nu cumva să poată fi acuzaţi de instigare directă. În orice formă ar fi ea făcută, tot instigare rămâne.   

Spirala energetică MISA şi căderea sub ape a Costineştiului   

Întâmplător sau nu, Costineştiul a fost singura staţiune estivală spulberată de ape (n.n. am arătat mai sus ce s-a petrecut la Mangalia iar Costineştiul nu a fost spulberat !!!) Întâmplător sau nu, aceasta este locaţia preferată a adepţilor MISA, care se strâng aici, la sfârşitul lunii august, pentru a participa la „spirala de hiatus“. Această spirală, invenţie MISA, este văzută de adepţii lui Bivolaru drept o „baterie energetică“, iar dispunerea cursanţilor şi a instructorilor ( !!!) în acest mod ar realiza „o dinamizare a energiei de tip Yang, obţinându-se astfel efecte diferite de la om la om. Nu ştim ce efecte benefice a avut spirala MISA asupra adepţilor lui Bivolaru, aşa cum nu ştim nici câţi au reuşit să se integreze în Marele Absolut după această practică. Cert este că, dintre toate staţiunile, Costineştiul a fost integrat definitiv sub ape. Şi asta, la o lună de la marea meditaţie de integrare spirituală în absolut!  (Atac, 26 septembrie 2005) 

Ce au avut de câştigat instigatorii? 

După toate aceste manipulări am citit cu stupoare în ziarul Observator de Constanţa:

Am fost surprinşi de faptul că unii dintre localnici au înaintat o variantă la care nu ne gîndisem: se întrebau dacă yoghinii care merg în fiecare an în zonă ar putea avea vreo legătură cu dezastrul din Costineşti. Cineva ne-a spus chiar că a observat că, după fiecare rugă colectivă a acestora, începea să plouă(!!!)”. (29 septembrie).  

Folosindu-se de suferinţele provocate de inundaţii au indus deci în mintea românilor, care vorba unui localnic din Costineşti “oricum nu înţeleg nimic” din ce face MISA, că spiralele sunt ceva periculos şi pot duce la inundaţii. Şi cum ploile şi inundaţiile sunt în ultima vreme sperietoarea numărul unu pentru români vă daţi lesne seama cam ce fel de imagine ni s-a creat în continuare. Dacă ar fi fost secetă atunci în mod sigur acelaşi cineva citat de ziarul din Constanţa şi-ar fi adus aminte că după fiecare spirală a yoghinilor se făcea o caniculă insuportabilă şi nu ploua cu săptămânile.  

Au încercat deci să îi înrăiască împotriva noastră chiar pe cei care ne găzduiesc de atâţia ani la Costineşti. Este vorba despre oameni care ne cunosc de mulţi ani şi care după cum aţi văzut mai sus îşi pot da seama pornind de la propriile lor experienţe de cât de multă rea-voinţă dă dovadă presa când vine vorba despre MISA. În aceste condiţii, în care nu pot găsi nici o explicaţie acceptabilă pentru nivelul lor de înţelegere, sperăm totuşi să primeze logica şi nu o manipulare atât de abil servită pe tavă de cei interesaţi să instige opinia publică împotriva noastră.  

O surpriză plăcută

Ziarul Observator de Constanţa ne-a oferit apoi, prin atenţia cu care a tratat subiectul şi în numărul următor, o surpriză extrem de plăcută. Ne-a contactat pentru a afla care este poziţia noastră. Veţi spune că nu e lucru mare, pentru că aşa ceva intră în obligaţiile orcărui jurnalist care scrie un articol. Dar când vine vorba de MISA, lucrurile nu merg ca la carte. De 18 luni putem încă număra pe degetele de la o singură mână ziarele care ne-au cerut punctul de vedere înainte de a publica ştiri controversate care ne vizează.

Am fost întrebaţi ce părere avem despre faptul că unii prelaţi ai Bisericii Catolice au afirmat că distrugerea Costineştului se datorează faptului că acesta ar fi devenit o a doua Sodoma şi Gomora. Iată răspunsul care a fost dat în scris de Biroul de Presă MISA: "Noi nu putem comenta o declaraţie pe care nu o cunoaştem, dar dorim să subliniem faptul că sute de localităţi din întreaga ţară au fost grav afectate de inundaţii, mult mai grav decat Costineştiul, şi o astfel de afirmaţie (dacă ea într-adevăr a fost facută) ii jigneşte deopotrivă pe toţi oamenii atât de grav loviţi de soartă, fie că ei sunt din Ialomiţa, din Banat, din Argeş, din Constanţa (23 August, Tuzla), din Vrancea etc."

La întrebarea dacă există yoghini care, în timpul meditaţiei în spirală yang care a avut loc cu ocazia hiatusului din 27 august, au avut percepţii premonitorii legate de viitura din septembrie, Biroul de Presă a dat acest răspuns: "În timpul meditaţiilor yoghine în spirală yang, concentrarea participanţilor se realizează exclusiv asupra stării de rezonanţă cu anumite energii benefice din Macrocosmos." Am reprodus aici aceste răspunsuri, deoarece în Oservatorul din Constanţa ele nu apar integral.

Citiţi şi:

Ştiinţa confirmă efectele benefice ale spiralei yoghine yang

A fost odată un Obelisc...dar oare ce nu era obelisc? - un articol despre simbolismul ascuns al "Obeliscului"

Dezastru la Costineşti. Yoghinii ajută autorităţile la salvarea sinistraţilor

30 septembrie 2005
yogaesoteric.net

?>


Articole publicate recent

> 26 MaiPodul lui Moise, construcția aproape invizibilă privită din unghiul potrivit

> 26 MaiTheresa May, Boris Johnson și circarii politici din jurul lor au început să se teamă pentru soarta lor politică odată cu Brexitul

> 26 MaiCum să oprim invazia de furnici folosind metode naturale (şi inofensive)

> 25 MaiRevoluția sexuală după 50 de ani

> 24 MaiPe Raed Arafat îl aşteaptă 100.000 de Euro în Germania dacă poate dovedi existenţa virusului rujeolic

> 23 MaiO nouă companie chineză se pregăteşte să devină un gigant al lumii şi să se extindă masiv inclusiv în Europa

> 23 MaiDatoria publică externă a României a crescut anul trecut cu peste 1,2 miliarde euro, la 33,53 miliarde euro

> 23 MaiLa 13 ani după ce a aprobat pesticide care paralizează sistemul nervos central al albinelor, UE recunoaște crima și vrea să le interzică

> 23 MaiNu semnați nicio declarație de refuz a vaccinării!

> 22 MaiAntisemitism și controversa privind antidoturile sale

> 22 MaiVlad Cosma a prezentat o înregistrare în care ar apărea procurori de la DNA Ploiești. Fostul deputat susține că a fost învățat ce să declare ca martor

> 22 MaiAvertismentul unui europarlamentar după ce 43% din terenurile agricole din România au fost cumpărate de cetățeni străini

> 21 MaiPrim-ministrul Bulgariei acuză hipermarketurile pentru îmbolnăvirea populației din cauza standardelor duble ale produselor alimentare

> 21 MaiCea mai mare navă fără echipaj din lume, la dispoziția Marinei SUA. Ce caracteristici are vasul și ce misiuni poate îndeplini?

> 20 MaiDupă vaccinarea cu forța, pe români îi aşteaptă monitorizarea cu forța la serviciu. Legea a trecut de Camera Deputaților

> 20 MaiAtac fără precedent la adresa vedetelor de la Hollywood: «Vă daţi violate după ce aţi câştigat faimă şi bani»

> 19 MaiMinciuna «englezilor înstelați»!

> 19 Mai«Bunica nazistă», most wanted în Germania

> 19 MaiUn partid din Bulgaria propune retragerea ţării din NATO

> 18 MaiGenerarea şi tranzacţionarea bitcoinului consumă mai mult curent electric decât 159 de ţări din lume

> 17 MaiCum va arăta lumea în 2030

> 17 Mai22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa – URSS pregătea invazia României

> 16 MaiAcest bărbat e gunoier și nu-i e rușine să căute zilnic printre resturi, mai mereu pleacă acasă cu câteva ceva

> 16 MaiSuntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. Deja am intrat în lumea lui Kafka

> 15 Mai«Ilegalii» – elita agenţilor din intelligence

> 14 MaiIstoric sârb din Voivodina despre români și unguri: «Sunteți un popor imbecil de tolerant». Iată cum se vede istoria ungurilor din Serbia

> 13 MaiIată ce făcea lupul moralist Victor Ponta, ultimul îndreptățit să vorbească despre familia tradițională, cu gașca lui de baroni imorali…

> 13 MaiMoscova atacă România: provoacă organizarea unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga