8. Cele zece lucruri în care trebuie să perseverezi

1. Yoghinii începători trebuie să-şi mărească perseverenţa practicând corect şi sistematic diferitele tehnici YOGA cu entuziasm. În plus, ei trebuie să asculte şi să mediteze adânc asupra învăţăturilor spirituale.

2. După primele experienţe spirituale ei trebuie să persevereze, fără să-şi diminueze deloc elanul, în aprofundarea concentrării mentale şi în îmbunătăţirea stărilor de interiorizare, pe care le au în timpul meditaţiei.

3. Ei trebuie, de asemenea, să persevereze antrenându-se fie singuri, fie în grup, în locuri liniştite (eventual în mijlocul naturii), până când mentalul lor îşi va însuşi ca pe o obişnuinţă benefică, creatoare, disciplina yoghină.

4. Deşi mai ales la începutul practicii YOGA controlul mental şi focalizarea neîntreruptă a atenţiei sunt uneori extrem de dificile de menţinut, yoghinul începător trebuie să persevereze fără pauze pentru a-şi domina din ce în ce mai bine mintea.

5. Dacă la începutul practicii YOGA aspirantul constată că mintea sa este amorţită, el trebuie atunci să persevereze mai ales pentru a-şi stimula inteligenţa (sau cel puţin pentru a-şi controla mentalul).

6. El trebuie să persevereze neîncetat în practica meditaţiei profunde, până când atinge pacea mentală imperturbabilă sau chiar anumite forme de SAMADHI (extaz divin).

7. După ce yoghinul a atins măcar o singură dată starea de SAMADHI (extaz divin), el trebuie să persevereze imediat după aceea pentru a o face să apară din nou şi pentru a-i putea prelungi cât mai mult durata şi ulterior, el va urmări să determine apariţia acestei stări (de SAMADHI) la comandă.

8. Chiar dacă uneori este asaltat de necazuri, yoghinul trebuie să persevereze mereu în a amplifica gradat răbdarea, atât la nivelul corpului cât şi în ceea ce priveşte vorbirea şi controlul gândurilor în mintea sa.

9. Dacă un ataşament puternic, o dorinţă intensă sau o anumită slăbiciune mentală îl asaltează în mod insidios sau subit, yoghinul trebuie mai ales atunci să persevereze până la victoria finală în efortul său de a o dezrădăcina imediat după manifestarea acesteia (a stării nefaste) în mentalul său.

10. Dacă bunăvoinţa şi compasiunea nu se manifestă cu foarte multă tărie în el, mai ales atunci yoghinul trebuie să-şi concentreze toate eforturile în vederea atingerii perfecţiunii în manifestarea amplă şi spontană a acestor două stări (BUNĂVOINŢĂ şi COMPASIUNE).

Acestea sunt cele zece lucruri în care trebuie să se persevereze.

Înapoi                            Continuare…

yogaesoteric.net

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More