Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Înspăimântător! MATRIX, sistemul REAL care vă monitorizează viaţa în cele mai mici detalii

Pentru diabolicul  guvern din umbră toţi oamenii sunt potenţiali terorişti  

un articol de Mihaela Gheorghiu

Baze de date gigantice strâng informaţii detaliate despre toţi locuitorii planetei. Situaţia financiară şi materială, profesională, familială, fişa medicală, asigurări, călătorii. Dar şi detalii foarte personale precum numărul la pantofi, preferinţe culinare, convorbiri telefonice, sms-uri şi mesaje de e-mail. Pe baza acestor informaţii vor fi atent supravegheaţi, analizaţi şi manipulaţi toţi cetăţenii planetei. Mare parte dintre noi sunt deja prinşi în aceste baze de date. Adio, viaţă privată! Sub pretextul luptei împotriva terorismului toţi suntem trataţi ca nişte potenţiali răufăcători. Pe baza datelor personale, computerele vor stabili care oameni sunt potenţiali terorişti. În SUA deja există oameni care putrezesc în puşcării fără să fi făcut nimic. Doar pentru că un computer a stabilit că respectivii ar putea fi „terorişti”.  

Mesaj care circulă pe Internet: Comandă de Pizza în viitor 

Clientul - Alo, bună ziua, doresc să comand două pizze.
Telefonista -  Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hot.Puteţi să-mi daţi numărul dvs. naţional de identitate, domnule ?
Clientul -  Numărul meu de identitate naţională. Da, un moment: 6102049998-45-54610.
Telefonista - Mulţumesc, dle  X. Văd că locuiţi la 1742 Meadowland Drive şi aveţi tel. 494-2366.  Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de celular este 266-2566.  Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect?
Clientul - Mmda...  Da' de unde aveţi toate informaţiile mele?
Telefonista - Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.
Clientul - HSS, ce mai este şi asta?
Telefonista - Suntem legaţi electronic de Homeland Security System, domnule.
Clientul - (oftînd) Asta e. Vreau să comand două pizza, Specialul All-Meat.
Telefonista - Nu cred că este o idee prea bună, domnule.
Clientul - Cum adică?
Telefonista - Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medicul, compania de asigurări nu vă permite alegerea pizzei cu carne.
Clientul - Ceee ? Şi atunci ce-mi recomanzi?
Telefonista - Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.
Clientul - Ce te face să crezi că o să-mi placă?
Telefonista - Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia.
Clientul - Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime pentru familie.
Telefonista - Da, mărimea este potrivită pt. dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este $49.99.
Clientul - (strigînd în casă) Nevastă, adu-mi te rog credit cardul!
Telefonista - Îmi pare rău domnule dar trebuie să plătiţi cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei.
Clientul - Dau o fugă la un ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajungă pizza la mine la uşă.
Telefonista - Îmi pare rău domnule dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.
Clientul - Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine pizza?
Telefonista - Suntem puţin în întârziere, aş zice cam 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte este puţin mai jenant să căraţi pizza pe motocicletă.
Clientul - Da de unde ştii că merg cu motocicleta?
Telefonista - Păi scrie aici la informaţii despre vehicol. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.
Clientul - #%#^^&$%^$@#!!!
Telefonista - V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiţi din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist apoi judecătorul, cu care v-aţi certat, v-a dat 90 zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.
Clientul - ... (fără cuvinte)
Telefonista - Mai doriţi altceva, domnule?
Clientul - Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.
Telefonista - Îmi pare rău dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică pentru oferta noastră gratuită. Noua Constituţie nu ne permite. Mulţumim că aţi sunat la noi.  

Aţi râs citind „gluma” de mai sus? Poate nu o să mai râdeţi la fel de relaxat când veţi înţelege că aşa arată viitorul care ni se pregăteşte chiar sub ochii noştri. Chiar în acest moment se parcurg noi etape pentru implementarea sistemului mondial de monitorizare a tuturor fiinţelor umane. Evident că acesta va fi deghizat în aparenţa unui serviciu de mare utilitate publică. Etapa cheie în realizarea sistemului este crearea unei gigantice baze de date mondiale centralizate. O bază de date care va stoca informaţii despre absolut toţi oamenii de pe planetă, cam ca în „gluma” de mai sus. Fiecare fiinţă umană va avea un cod personal pe baza căruia se va putea accesa în baza de date un fişier cu informaţii personale diverse, care va fi mereu actualizat.  Va urma etapa în care nimeni nu va mai putea face nimic dacă nu are acest cod: nu se va putea angaja, nu va putea face plăţi, nu va putea călători, deci practic nu va putea supravieţui în societate.   

E mai uşor să faci oile să intre singure în ţarc...  

Spuneţi că este imposibil, că oamenii nu vor accepta niciodată să fie controlaţi şi supravegheaţi în asemenea măsură? Vă înşelaţi. Acest sistem este deja intens mediatizat şi prezentat ca fiind numai în folosul cetăţenilor şi aducător de multiple beneficii. Aşa că oamenii, cât mai mulţi, sunt păcăliţi, ei îşi doresc deja să intre în sistem. Poate vă imaginaţi că aceste planuri vizează viitorul îndepărtat. Nu. Chiar în această clipă se lucrează intens la acest proiect. Într-o zi, poate chiar foarte curând, o să vă treziţi că pentru a vă încasa salariul sau pentru a vă cumpăra de mâncare va trebui să aveţi acel cod unic şi un microcip implantat în corp. Cutremurător, nu? Haideţi să deschidem atunci ochii şi să vedem în ce stadiu s-a  ajuns şi cum a fost posibil ca lucrurile să avanseze atât de mult.  

În S.U.A. sistemul e deja implementat!  

Proiectul M.A.T.R.I.X. (multi-state anti-terrorist information exchange – schimb multi-statal de informaţii anti terorism) este o gigantică bază de date care conţine informaţii personale despre milioane de oameni. Ce gen de informaţii? Dintre cele mai diverse: caracteristici fizice, etnice, fişa medicală, adrese actuale şi trecute, numere de telefon actuale şi trecute, cazier judiciar, informaţii imobiliare şi auto, extrase bancare, certificate privind starea civilă, până şi fotografii ale vecinilor avuţi vreodată sau ale colegilor de servici şi preferinţe de toate tipurile: alimentare, muzicale, etc. 

La aceste informaţii are acces doar personalul „autorizat”. Baza de date este gestionată de o societate privată, finanţată de Ministerul american de Justiţie şi controlată de Ministerul american de Securitate Interioară.   

Autorităţile americane au exploatat la maxim evenimentele din 11 septembrie 2001. Practic, la ora actuală, diferite drepturi constituţionale fundamentale ale cetăţenilor americani nu mai valorează nici cât o ceapă degerată! Sub pretextul luptei împotriva terorismului, autorităţile urmăresc să controleze întreaga populaţie. Pentru că fiecare cetăţean este considerat a fi un potenţial terorist.  

După evenimentele din 11 septembrie s-a vehiculat tot mai mult noţiunea de „coeficient de terorism”, creată pentru a putea identifica teroriştii... de fapt, posibilii terorişti! Pentru aceasta se foloseşte un procedeu numit „data mining” (engl., termenul poate fi tradus aproximativ prin „exploatarea resurselor de date”). Este vorba de o analiză realizată pe computer a unei mari cantităţi de informaţii personale pentru a identifica anumite scheme de comportament. În urma unei asemenea analize, se stabilesc profile şi se atribuie niveluri de risc pentru fiecare persoană în parte. A rezultat că în SUA, cel puţin 120.000 de persoane (din cele câteva milioane analizate) prezintă un înalt nivel de „terorism potenţial”. Unii dintre aceştia au fost chiar arestaţi, deşi nu au făcut nimic ilegal, doar pentru că un calculator a stabilit că ar putea reprezenta un pericol social! 

Pare o scenă dintr-un thriller SF, nu-i aşa? Şi totuşi e real, totul se face pe faţă sub pretextul protecţiei cetăţenilor! Existenţa lui M.A.T.R.I.X. nu este nici negată, nici ascunsă de autorităţile americane. Ceea ce nu se spune cu exactitate este pe ce criterii şi din ce surse sunt colectate aceste “tone” de informaţii. Dacă programul are drept scop să identifice potenţialii terorişti este clar că nu se ştie care sunt aceştia şi nici care sunt trăsăturile lor reale! Selecţia “teroriştilor” se face pe baza datelor privind întreaga populaţie, pe baza unor modele “ştiinţifice” şi nicidecum pe baza evidenţei, adică a unor fapte antisociale, agresive, violente, iresponsabile ale respectivilor. 

Cine ne garantează că undeva într-un computer de acest gen nu există deja un fişier cu date intime despre fiecare dintre noi, cu date privind obiceiurile pe care le avem, lecturile şi muzica preferată, alimentele consumate mai des, perioadele şi locurile în care ne petrecem concediul, problemele de sănătate şi punctele vulnerabile? E suficient ca cineva care are acces la aceste informaţii să ştie că eşti alergic la o anumită substanţă şi să îţi organizeze o mică moarte “naturală”, dacă îl incomodezi.  

Cine controlează acest proces? Cine garantează că datele respective nu pot fi măsluite? Nimeni. Şi astfel o persoană incomodă (şi sunt tot mai numeroase aceste persoane incomode) poate să ajungă imediat pe lista neagră a periculoşilor şi să fie închisă pe viaţă sau chiar omorâtă. Dacă credeţi că exagerăm şi e vorba de paranoia citiţi în continuare, căci pericolul terorismului este doar un pretext pentru a centraliza date despre toată lumea. Nu degeaba MATRIX înseamnă sistem multi-statal… 

Filipine - centru pilot pentru implementarea bazei de date mondiale  

În Filipine guvernul face demersuri pentru a implementa un nou tip de cărţi de identitate. Printre altele, noul sistem atribuie fiecărui cetăţean un număr naţional de identitate. Prin acest “număr de identitate” se face conexiunea cu o bază de date ce conţine mari cantităţi de informaţii personale despre fiecare cetăţean filipinez. Intenţia guvernului este să centralizeze informaţiile din bazele de date de pe teritoriul ţării într-una singură.  

Aparent, noul sistem are drept obiectiv doar să aloce un număr unic pentru a nu mai fi utilizate atît de multe coduri ca până acum (în sănătate, sistemul bancar, asigurări sociale, auto etc). Guvernul nu spune însă că sistemul informatic conţine mult mai multe informaţii decât ar fi necesare din punct de vedere administrativ. Proiectul de lege al senatorului Panfilo Lacson's menţioneză explicit: “cartea de identitate va conţine date esenţiale în timp ce datele mai sensibile şi confidenţiale vor fi stocate în sisteme informatice închise”. Este important de subliniat că informaţiile vor fi atât de sensibile şi confidenţiale încât nici posesorul cărţii de identitate nu va avea acces la ele!  Iar cei care le stochează le vor putea utiliza după bunul plac, fără a răspunde în faţa nimănui, putând inclusiv adăuga sau modifica informaţii care nu corespund cu realitatea. 

Oare ce poate face guvernul cu aceste informaţii?  Se fac suspect de multe eforturi pentru a-i convinge pe oameni de necesitatea şi caracterul benefic al acestui sistem. Avem toate motivele să nu ne încredem în corectitudinea celor care şi-l doresc atât de mult. Căci aşa cum este el creat lasă prea multe breşe celor care ar putea utiliza aceste informaţii împotriva oamenilor şi nu în folosul lor.  

Aflăm de la preşedintele Arroyo că de fapt acest sistem naţional are drept scop să  întărească eficienţa în lupta contra terorismului! Deci datele vor fi utilizate în aceleaşi scopuri ca şi datele sistemului american M.A.T.R.I.X. Diferenţa constă în faptul că acum se spune pe faţă, este vorba de informaţii despre toţi cetăţenii ţării. Iar Curtea Supremă din Filipine recunoaşte oficial care este realul obiectiv al guvernului declarând că “acest sistem ar putea să îi confere guvernului puterea de a întocmi rapid dosare zdrobitoare pentru cetăţenii de rea-credinţă”. Fără comentarii.  

Cum preşedintele Arroyo a declarat că acest proiect se face în colaborare cu S.U.A. şi ţinând cont de existenţa proiectului M.A.T.R.I.X. este uşor de înţeles că intenţia este de a implementa un sistem mondial de acest gen. Toate mişcările cuiva, toate comunicaţiile (care oricum sunt monitorizate prin companiile de telefonie şi prin internet) vor putea fi incluse în fişierul personal. Şi cum unul dintre noi va face ceva ce nu e permis, îi va creşte coeficientul de terorism.  

După cum au evoluat lucrurile în Franţa, mâine poimâne ne putem trezi că a citi prea mult şi a avea idei care nu sunt predate în şcoală reprezintă un indiciu de periculozitate. Dacă nu cumva aceste două celebre simptome pentru a identifica un “sectant” se află deja pe lista neagră a coeficientului de terorism. Doar aşa s-ar explica de ce s-a spus cu insistenţă despre MISA şi despre alte şcoli spirituale din lume că atentează la siguranţa naţională şi că seamănă cu grupările teroriste pentru că…sunt bine organizate. Şi dacă ar spune-o doar presa n-ar fi aşa grav, dar este vorba de un raport al SRI-ului! 

Recent (la începutul lunii iunie) a apărut pe site-ul http://ro.altermedia.info o ştire şoc. Uniunea Europeană îşi crează norme pentru o şi mai strictă supraveghere a vieţii private. Aceste norme prevăd păstrarea informaţiilor privind convorbirile telefonice şi traficul de internet de către companiile specializate pentru cel puţin trei ani, posibilitatea de a fi efectuate percheziţii secrete la domiciliu, ascultarea convorbirilor telefonice şi interceptarea corespondenţei private la modul preventiv, adică şi a celor care nu au săvârşit vreo infracţiune.

Toate pot părea un SF sau o teorie a conspiraţiei. Însă tehnologia din prezent a ajuns la un asemenea nivel încât permite existenţa unor gigantice baze de date centralizate. Această tendinţă de centralizare şi ulterior de mondializare a datelor personale nu se observă doar în Filipine. Şi în alte ţări se vorbeşte de crearea noilor sisteme de cărţi de identitate. În fapt, chiar a fost pus în practică un sistem de identificare mondial prin adoptarea normei paşapoartelor biometrice care însoţeşte dezvoltarea unui sistem global, destinat să urmărească orice mişcare şi orice comunicare sau tranzacţie. Baze naţionale, continentale, private şi publice au fost legate între ele şi compatibilizate pentru ca “data mininig” să prolifereze.  

 “BESTIA” belgiană 

În Belgia există deja un computer gigantic numit deloc întâmplător Bestia, care este pregătit să adune toate informaţiile despre locuitorii globului. 

Doctorul Hanrick Eldeman, analist şef la Conferinţa Pieţei Comune a dezvăluit la Bruxelles că planul deja a demarat sub pretextul iminenţei unui haos financiar mondial. Cu ocazia unei reuniuni de urgenţă la care au participat savanţi, consilieri şi cadre din conducerea Consiliul Pieţei Comune, doctorul Eldman a vorbit despre Bestie:

 “Bestia este un computer gigantic care ocupă trei etaje în cadrul sediului Pieţei Comune. Acest computer se poate auto-programa şi are mai mult de o sută de surse de date. Experţi în programare au pus la punct un program pentru a gestiona prin intermediul acestui computer tot comerţul mondial. Computerul va atribui deci fiecărui locuitor al pământului un set de cifre care va servi drept număr de identificare mondial şi îi va permite persoanei în cauză să realizeze tranzacţii comerciale.”

 Vom reveni pe larg asupra acestui subiect, strâns legat de implementarea microchipurilor la fiinţele umane.

 În loc de concluzie…

Toate acestea se petrec pas cu pas, încet dar sigur, chiar sub ochii noştri. Lucrurile sunt prezentate de asemenea manieră ca noi să fim încântaţi de acest nou sistem şi să nu întrezărim uriaşul pericol pe care el îl reprezintă pentru libertatea noastră.  Câteva etape au fost deja parcurse.

Mai întâi s-a creat pericolul terorismului prin noul PearlHarbour din 11 septembrie 2001. Apoi s-au emis legi anti-terorism care fac posibile arestări fără mandate, detenţii pe durate nedeterminate, ascultarea convorbirilor telefonice pe faţă, supravegherea generală şi personală a tranzacţiilor, percheziţii fără a fi nevoie de mandate, punerea de sechestru pe bunuri, procese desfăşurate la secret”.

 Mai nou se crează baze cu informaţii detaliate despre fiecare locuitor al planetei. Întrebat dacă  această stratregie poate stârpi terorismul, Prospero Nograles, un oficial filipinez şi partizan al noilor cărţi de identitate a făcut  o afirmaţie şoc: “nu există nici o garanţie”. Şi în timp ce stai şi te întrebi “dacă nu au nici un efect asupra terorismului, atunci de ce mai sunt create”, autorităţile vor să ne convingă că informaţiile de genul celor pe care tocmai le-aţi citit sunt doar o teorie a conspiraţiei, fără nici o legătură cu realitatea!

 Întrucât se adună date despre toată lumea ne aflăm practic în situaţia absurdă în care fiecare fiinţă umană este în viziunea diabolică a guvernanţilor acestei planete un potenţial terorist. Nu mai urmează decât ca un computer să calculeze acel coeficient şi să dea verdictul.  Iar noi dormim liniştiţi. Somn uşor! Să nu cumva să vă treziţi prea târziu!

Bibliografie:
Texe Marrs, Project L. U. C. I. D.: The Beast 666 Universal Human Control System, ed. Living Truth Publishers (August 1996)
Alan B. Jones, How The World Really Works, ed. ABJ Press (January 1997)
William T. Still, New World Order: The Ancient Plan of Secret Societies, ed. Huntington House Publishers (January 1, 1990)
David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed. Bridge of Love Publications UK ,1999
David Icke, Alice in Wonderland and the World Trade Center Disaster: Why the Official Story of 9/11 Is a Monumental Lie, ed. Bridge of Love (September 2002)
Webster Griffin Tarpley, 9/11 Synthetic Terror: Made in USA, ed. Progressive Press (March 2005)
Tony Brown, Empower the People: Overthrow The Conspiracy That Is Stealing Your Money And Freedom, ed. Harper Paperbacks, 1999


2 iulie 2005
yogaesoteric.net

 


Articole publicate recent

> 24 IulieStatul-magician și manipularea perfidă. Ce ne învață Culianu

> 24 IulieFostul șef al Securității comuniste, Mihai Pacepa, îl susține pe Donald Trump

> 23 IulieImplantare cu cip RFID în secret! Medicii au extras un cip RFID de la o victimă a traficului de persoane

> 23 IulieNew York Times face dezvăluiri deranjante ce provin din surse de spionaj despre bomba de la Manchester şi provoacă indignarea Londrei

> 22 IulieScandal la Vatican. Secretarul pentru finanțe, acuzat de pedofilie

> 22 IulieRomânia, ca membru NATO, intră în lupta împotriva ISIS

> 21 IulieEste șocant dar adevărat: Naziștii și masonii, «părinții» Uniunii Europene (II)

> 19 IulieEminescu a dorit înfăptuirea Daciei Mari, ideal pentru care a fost asasinat (II)

> 19 IulieUluitor: FBI ul dezvăluie fotografii şocante cu momentul 9/11 dovedind că în realitate Pentagonul a fost lovit de o rachetă

> 18 IulieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (IV)

> 18 IulieA fost reactivată Unitatea H. Direcție specială secretă pentru homosexuali!

> 18 Iulie«Consilierul», dezvăluiri explozive: Masoneria s-a infiltrat în SRI şi Armată în epoca Constantinescu, Coldea și Kovesi poartă amprenta comunismului

> 17 IulieCanada instaurează «poliția vorbirii». Cine nu se adresează transgenderilor conform noilor norme riscă închisoarea sau reeducarea

> 16 IulieAveți grijă cu ce vă «jucați», că nu știți pe cine invocați! Mano Cornuto

> 14 IulieEste șocant dar adevărat: Naziștii și masonii, «părinții» Uniunii Europene (I)

> 14 IulieLuați cu toții o porție de multiculturalism! «Femeile, o specie pe cale de dispariție în inima Parisului»

> 13 IulieEminescu a dorit înfăptuirea Daciei Mari, ideal pentru care a fost asasinat (I)

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga