Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >Toate opiniile >
Un clarvăzător australian ne împărtăşeşte percepţiile lui

... despre MISA şi evenimentele cu care ne confruntăm

un articol de George Preda

O vorbă înţeleaptă spune că atunci când ne confruntăm cu o problemă e bine să ne imaginăm cum se vede problema respectivă de la distanţă. Mai ales atunci când e vorba de o problemă existenţială foarte gravă, rezultatele pot fi spectaculoase. Şcoala de Yoga MISA se confruntă acum cu o situaţie foarte dificilă care frizează absurdul. Din perspectiva yoghinilor, această complicitate politico-juridico-mediatică care generează un curent de ură distructivă la adresa yoghinilor este de neînţeles. Conform ideii de mai sus, haideţi să vedem cum se vede această problemă a noastră de la distanţă. Dar nu oricum, ci prin ochii unui clarvăzător de la... capătul pământului. Din Australia.

Am mai publicat anterior un material despre Paul Long, un clarvăzător australian. Acesta are percepţii subtile foarte clare, deseori confirmate. Metoda pe care o aplică? Mai întâi face o meditaţie în care formulează o întrebare. El "întreabă” şi aşteaptă răspunsul de la Dumnezeu. Răspunsul apare uneori imediat, dar deseori poate apărea ulterior, la un moment dat când nu se aşteaptă. Când răspunde la o întrebare mai complexă, uneori îi trebuie câteva zile să dea un răspuns complet. Nu vrea însă să fie tratat ca un clarvăzător de circ. Nu dă răspunsuri "la comandă" ci doar dacă "i se permite".

Paul l-a „cunoscut” telepatic pe Gregorian Bivolaru după ce a văzut un afiş al cursurilor de yoga deschise de instructori români în Australia. El a fost capabil atunci să descrie cu exactitate cursul evenimentelor în care a fost implicat Grieg, fără a avea alte surse de informare. Diferitele detalii pe care el le-a descris foarte precis despre Grieg şi Şcoala noastră de Yoga, despre situaţia din România ne-au convins de evidenţa capacităţilor lui de clarviziune. 

De atunci, Paul povesteşte că în comunicarea lui subtilă cu Grieg are uneori "discuţii" telepatice de ore întregi. În aceste comunicări, el a aflat că acesta a ştiut ce se va petrece dinaintea declanşării evenimentelor din martie 2004.

L-am rugat pe Paul să ne împărtăşească viziunea lui despre situaţiile cu care ne confruntăm acum şi despre evoluţia spirituală în general. Iată răspunsul lui:

„Grieg v-a învăţat foarte multe lucruri, v-a arătat calea, iar voi acum sunteţi în etapa de maturizare şi e necesar să aveţi mai multă încredere în voi înşivă. El nu v-a părăsit, ci veghează asupra voastră cu multă iubire şi compasiune. Toate evenimentele care s-au petrecut sunt nişte teste pentru voi, voi trebuie să învăţaţi să luaţi decizii şi să acţionaţi just. Acum e momentul să aplicaţi cu foarte multă aspiraţie tot ceea ce aţi învăţat la aceste cursuri de yoga.

Forţele subtile demoniace vizează să distrugă şcoala voastră de yoga şi ar jubila dacă ar reuşi să vă dezbine ca şi grup spiritual. Şi aceste forţe nu acţionează doar dinafară, prin evenimente exterioare, ci şi asupra fiecăruia dintre voi, prin stările cu care vă confruntaţi. Singura soluţie pentru ca această dezbinare să nu se petreacă este să fiţi perfect uniţi, în loc să „trageţi care încotro”. Această unitate şi fraternitate a voastră nu trebuie să se bazeze pe un spirit de turmă, ci participând conştient la acţiunile globale de grup.

Evenimentele ce se petrec sunt într-un fel "necesare" pentru a vă zgudui din temelii şi a realiza că trebuie să vă manifestaţi conform naturii voastre divine, reale şi să vă asumaţi conştient responsabilitatea imensă ce apasă pe umerii voştri, de a participa activ şi conştient la marea purificare planetară care nu e foarte departe. Vă sugerez să conştientizaţi că mulţi dintre voi au venit aici pe această planetă cu un nivel de conştiinţă foarte elevat dobândit în alte vieţi anterioare sau în alte sisteme planetare deosebit de evoluate spiritual. Şi aţi venit aici cu o anumită "misiune". Este necesar să vă treziţi odată, şi să-i ajutaţi şi pe alţii să se trezească.

Vă recomand să fiţi foarte atenţi cu sentimentele pe care le aveţi faţă de cei care vor să vă distrugă. Dacă îi urâţi, le hrăniţi energiile diabolice, dacă în schimb actionaţi ca Iisus cu atitudinea "Doamne facă-se voia Ta" (prin mine) şi aveţi înţelegere, răbdare şi compasiune şi nu revoltă, veţi reuşi să depăşiţi aceste încercări dificile.

Voi sunteţi aici ca să aduceţi lumina şi nu să faceţi războaie, de aceea practica şi aspiraţia spirituală personală ale fiecăruia dintre voi sunt esenţiale. Dăruiţi-vă cu totul lui Dumnezeu şi acordaţi-i primul loc în viaţa voastră!

Atacurile subtile la adresa voastră sunt foarte puternice şi doar cei foarte puri vor reuşi să nu sufere de pe urma acestora. Ce înţeleg eu prin a fi "puri"? Fiţi sinceri cu voi înşivă pentru a vă vedea exact nivelul de conştiinţă real şi nu cel imaginar. Acest lucru se poate realiza doar în situaţia în care fiecare îşi obiectivează dorinţele, necesităţile, motivaţiile reale. Marele "pericol" este că oamenii pot confunda propria lor dorinţă cu voinţa divină şi îşi poleiesc în acest fel dorinţele lor egoiste. Cum ne putem da seama de diferenţă? După rezultatele acţiunilor respective. Mulţi oameni se ascund după cuvinte frumoase, "spirituale" pentru a-şi "scuza" anumite vicii. Este necesară o conştientizare care pentru mulţi va fi devastatoare.

De exemplu, prea puţini oameni au nivelul să manifeste starea de iubire detaşată şi de aceea foarte mulţi se confruntă cu veritabile drame emoţionale. Mulţi dintre aceia care pretind că sunt "detaşaţi" se angrenează în relaţii fără iubire şi se lasă pradă plăcerilor grosiere. Datorită energiei intense care rămâne la nivelurile inferioare, le este foarte mult stimulată imaginaţia şi-şi închipuie că iubesc când în realitate doar îşi satisfac dorinţele. Adevărata iubire nu include suferinţa, dar prea puţini dintre voi aţi învăţat asta.

Fiţi atenţi şi urmăriţi să vă conştientizaţi acţiunile şi efectele acţiunilor. Iar dacă apare suferinţa,  analizaţi imediat de ce a apărut acea suferinţă şi unde anume v-aţi lăsat "păcăliţi" de ego, care ştim cât e de parşiv şi cum "poleieşte " mizeriile în aur. Următorul pas este ca să recunoască fiecare că are anumite probleme şi că e omeneşte să greşiţi... Apoi, să observaţi când şi de ce greşiţi. Să vă iubiţi pe voi înşivă chiar şi când faceţi greşeli pentru că şi Dumnezeu vă iubeşte. Dar, atenţie:  o greşeală odată constientizată trebuie să fie corectată, altfel devine viciu.

Abia pe urmă sunteţi pregătiţi să înţelegeţi că avem cu toţii o natură umană, limitată şi una divină, nelimitată. Nu putem pretinde însă că natura noastră limitată este nelimitată şi invers, de aceea e important să vedem unde suntem limitaţi şi unde nelimitaţi pentru a nu crea confuzii, pentru că numai la nivelul Sinelui Suprem individual (Atman) putem vorbi de nelimitare.

Iar încununarea oricărei căi spirituale este revelarea naturii divine a fiinţei umane, revelarea Sinelui suprem divin. Adevărata umilinţă în faţa lui Dumnezeu nu este să fim mici şi incapabili, ci mai degrabă să recunoaştem că suntem infiniţi, să acceptăm această realitate şi să o manifestăm. Ceea ce implică o imensă responsabilitate."

Citiţi şi relatarea Monicăi C. despre modul în care l-a cunoscut pe Paul Long şi despre percepţiile lui uluitor de precise despre Gregorian Bivolaru...

10 iunie 2005
yogaesoteric.net


Articole publicate recent

> 26 MaiPodul lui Moise, construcția aproape invizibilă privită din unghiul potrivit

> 26 MaiTheresa May, Boris Johnson și circarii politici din jurul lor au început să se teamă pentru soarta lor politică odată cu Brexitul

> 26 MaiCum să oprim invazia de furnici folosind metode naturale (şi inofensive)

> 25 MaiRevoluția sexuală după 50 de ani

> 24 MaiPe Raed Arafat îl aşteaptă 100.000 de Euro în Germania dacă poate dovedi existenţa virusului rujeolic

> 23 MaiO nouă companie chineză se pregăteşte să devină un gigant al lumii şi să se extindă masiv inclusiv în Europa

> 23 MaiDatoria publică externă a României a crescut anul trecut cu peste 1,2 miliarde euro, la 33,53 miliarde euro

> 23 MaiLa 13 ani după ce a aprobat pesticide care paralizează sistemul nervos central al albinelor, UE recunoaște crima și vrea să le interzică

> 23 MaiNu semnați nicio declarație de refuz a vaccinării!

> 22 MaiAntisemitism și controversa privind antidoturile sale

> 22 MaiVlad Cosma a prezentat o înregistrare în care ar apărea procurori de la DNA Ploiești. Fostul deputat susține că a fost învățat ce să declare ca martor

> 22 MaiAvertismentul unui europarlamentar după ce 43% din terenurile agricole din România au fost cumpărate de cetățeni străini

> 21 MaiPrim-ministrul Bulgariei acuză hipermarketurile pentru îmbolnăvirea populației din cauza standardelor duble ale produselor alimentare

> 21 MaiCea mai mare navă fără echipaj din lume, la dispoziția Marinei SUA. Ce caracteristici are vasul și ce misiuni poate îndeplini?

> 20 MaiDupă vaccinarea cu forța, pe români îi aşteaptă monitorizarea cu forța la serviciu. Legea a trecut de Camera Deputaților

> 20 MaiAtac fără precedent la adresa vedetelor de la Hollywood: «Vă daţi violate după ce aţi câştigat faimă şi bani»

> 19 MaiMinciuna «englezilor înstelați»!

> 19 Mai«Bunica nazistă», most wanted în Germania

> 19 MaiUn partid din Bulgaria propune retragerea ţării din NATO

> 18 MaiGenerarea şi tranzacţionarea bitcoinului consumă mai mult curent electric decât 159 de ţări din lume

> 17 MaiCum va arăta lumea în 2030

> 17 Mai22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa – URSS pregătea invazia României

> 16 MaiAcest bărbat e gunoier și nu-i e rușine să căute zilnic printre resturi, mai mereu pleacă acasă cu câteva ceva

> 16 MaiSuntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. Deja am intrat în lumea lui Kafka

> 15 Mai«Ilegalii» – elita agenţilor din intelligence

> 14 MaiIstoric sârb din Voivodina despre români și unguri: «Sunteți un popor imbecil de tolerant». Iată cum se vede istoria ungurilor din Serbia

> 13 MaiIată ce făcea lupul moralist Victor Ponta, ultimul îndreptățit să vorbească despre familia tradițională, cu gașca lui de baroni imorali…

> 13 MaiMoscova atacă România: provoacă organizarea unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga