Vasile Astărăstoae: tirania cifrelor, apel la rațiune!

 

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, dr.Vasile Astărăstoae revine cu câteva gânduri despre criza Covid-19. El susține într-o scurtă analiză că avem de-a face mai mult cu o isterie generală menținută copios de guverne, OMS și media, dând impresia unei apocalipse iminente care să justifice măsurile draconice fără precedent.

Vasile Astărăstoae face apel la rațiune și arată că în fapt, acum, în plină pandemie, mortalitatea de SARS-CoV-2 nu este mai mare decât într-un alt an în lume sau în România și că măsurile luate peste tot sunt exagerate și au doar rolul de a isteriza populația și de a prăbuși economiile naționale…

În final el atrage atenția asupra interdicției din Noaptea Învierii când toți creștinii ar fi fost bine să fie în biserici pentru a lua lumina sfântă, interdicții care au a face doar cu lumea seculară și nu cu un pericol real.

„În actuala pandemie, numerele atrag atenția (infectați, vindecați, decedați, carantinați, izolați), ca și cum ele ar conține revelații despre viață și profeții despre viitor. Pe baza numerelor se construiesc scenarii, se fac prognoze, se fundamentează măsuri de izolare socială etc.

«Cei patru cavaleri ai apocalipsei» (OMS, presa isterizantă, politicieni populiști și ONG-uri «progresiste», puternic sponsorizate de grupuri de interese) ne bombardează zilnic cu un număr aparent înfricoșător: numărul de decese din fiecare zi a pandemiei. Dacă îl scoatem din context, într-adevăr, acest număr impresionează și justifică măsurile dure recomandate de OMS, «templul birocraților din sănătatea publică». Dar dacă privim din alt unghi, ne întrebăm: care este structura mortalității în plină pandemie Covid-19?

La 10 aprilie 2020 populația globului era de 7.776.850.103 locuitori. La această populație, în perioada 1 ianuarie – 10 aprilie 2020, s-au înregistrat un număr de 16.229.044 decese, număr aproape egal cu numărul deceselor din aceeași perioadă a anului 2018 (16.159.133 decese).

Cauzele morții în 2020 au fost, în ordine: boli cardiovasculare (aprox. 5 milioane cazuri), cancer (2.266.533 cazuri), HIV/SIDA (463.933 cazuri), malarie (270.703 cazuri), gripa sezonieră (134.210 cazuri) etc.

Și Covid-19? Penultimul loc, cu un număr de 97.595 decese (la 1.632.898 cazuri confirmate  ce reprezintă un număr mult mai mic decât în realitate din cauza netestării în masă). Aceasta însemnă: 0,60% din mortalitatea generală. (conform surselor WHO și worldometers.info). Iată că această mortalitate de numai 0,60% a impus măsuri extreme, începând cu suspendarea drepturilor civile și terminând cu izolarea sau carantina a peste 4 miliarde de locuitori, cu impact nefast asupra vieții economice și sociale.

În România este destul de dificil să obții date. Putem totuși menționa că, în intervalul 1.01.2018 – 10.04.2018 erau declarate aproximativ 90.000 decese (264.317 pe întregul an), iar cauzele cele mai frecvente au fost: boli cardiovasculare, cancer, boli ale aparatului respirator, accidente de trafic etc. (din surse INS și INSP). În 2020 (10 aprilie), Covid-19 era (direct sau bănuit) la originea a doar 265 de decese.

Pe de altă parte, impactul economic negativ ca urmare a stării de urgență, ce a fost prezentat de Primul Ministru Ludovic Orban, este: de la o creștere economică de 4% la o «creștere negativă» de minus 2% (?!)

În concluzie, între bagatelizarea pandemiei și apocalipsa Covid-19, numerele ne îndeamnă la o atitudine rațională în care este necesar să evaluăm impactul nefast (inclusiv economico-social) al măsurilor adoptate.

P.S.1. Dată fiind mortalitatea „deosebită” în pandemia Covid-19 (0,6% din mortalitatea generală) este necesar să înțelegem interdicția impusă creștinilor pentru Sfânta Noapte a Învierii: stați acasă. Stați acasă, nu umblați fleandura prin cimitire și biserici. Stați acasă, închinați-vă la televizor, luați lumina sfântă de la brichetă și dormiți liniștiți. Lumea seculară vă veghează.

P.S.2. Se vehiculează cifre „înspăimântătoare” ale mortalității prin Covid-19 din Italia, Spania, Franța, Suedia, Olanda, Elveția, Marea Britanie, SUA etc. Totuși, la o analiză atentă, ele depășesc global, cu puțin, o zi din mortalitatea din 2019.

P.S.3. În contextul stării de urgență, repet: la noi au fost luate măsuri raționale din timp, spitalele au fost dotate, există suficiente paturi de ATI, suficiente ventilatoare, echipamente de protecție eficiente și suficiente pentru personalul medical, conducătorii sunt înțelepți și grijulii față de noi. Până și domnul Marcel Ciolacu (PSD) se gândește tot la noi și dorește să ne vaccineze (cu forța dacă nu înțelegem de vorbă bună).”, scrie Vasile Astărăstoae.


Citiți și:

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: «COVID-19 și sănătatea (publică)» 
Vasile Astărăstoae critică măsurile «dictatoriale» luate de autorități și dezvăluie: «Apa sărată distruge coronavirusul»

 

yogaesoteric
25 iulie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More