Curajul de a trăi

un articol de Marius Popescu


Nu de mult scriam despre povestea (adevărată) a Danei care a fost internată cu forţa la psihiatrie de proprii părinţi pentru că practica Yoga la M.I.S.A. Ca ea mai sunt multe cazuri de persoane (nu numai  yoghini) persecutaţi de familie, prieteni sau colegi, din cauză că au avut curajul să îşi ceară dreptul de a trăi aşa cum considerau că e mai bine pentru ei. Vă lăsăm să stabiliţi singuri ce diferenţe şi ce asemănări există între cazurile prezentate mai jos şi tratamentul la care este supus un yoghin de cei din jurul său. Cauzele sunt oricum aceleaşi: ignoranţa, prostia, temerile alimentate din plin în cazul nostru de zvonurile şi minciunile constante ale presei.


Orice asemănare cu fapte şi personaje reale este neîntâmplătoare.


Angela locuia în Galaţi. În clasa a XII-a, sătulă de certurile cu părinţii care vroiau ca ea să urmeze cursurile ASE-ului,  facultate la modă, dar cu care ea nu avea nimic în comun s-a hotărât să urmeze calea pe care şi-o dorea şi să vină la Bucureşti. Ca să ajungă la examene a trebuit să se ascundă, spunându-le părinţilor că s-a hotărât să dea la ASE aşa cum vroiau ei, dar în secret s-a pregătit pentru marea ei pasiune, Artele Plastice. Se gândea să le spună adevărul mai târziu, după admitere. Nu se putea să nu o înţeleagă, deşi se gândea cu groază la zecile de certuri pe această temă  care se lăsau cu ţipete, plânsete şi ameninţări că “de la noi nu mai primeşti nici un ban” sau „eu te-am făcut, eu te omor”.


A intrat la facultate, la Pictură  aşa cum şi-a dorit şi le-a spus, dar a trebuit să pândească un moment bun căci fusese închisă în casă şi era supravegheată cu maximă atenţie, de parcă era la închisoare. Nu a mai suportat şi a fugit, lăsându-le un bilet în care îi ruga să o înţeleagă şi le spunea că îi iubeşte. O vreme i-a mai sunat dar îi închideau telefonul când îi auzeau vocea. Doar o singură dată când mama ei era singură acasă a vorbit cu ea, dar şi atunci mama i-a reproşat că din cauza ei nu mai doarme nopţile şi plânge încontinuu şi nici cu vecinii nu mai poate da ochii. S-ar fi mândrit şi ea că fata ei e studentă la ASE, aşa ce să le spună, că o să fie actriţă! “Artist plastic, mamă”, o corectase ea în gând deşi ştia că nu o să-i modifice convingerea.


De atunci nu mai avusese nici o veste de la ei, dar auzea sporadic că sunaseră pe la colegi pentru a cere informaţii despre ea. Se întreba de ce nu o sună pe ea dacă într-adevăr îi preocupa dacă are unde sta sau ce mânca. Odată chiar  i s-a părut că îl vede pe tatăl ei urmărind-o. Dar şi-a zis că doar i s-a părut. Îi era greu, pentru că seara lucra într-o pizzerie ca să îşi plătească cheltuielile, iar ziua era la cursuri şi când îi mai rămânea timp mergea prin muzee şi făcea reproduceri după marile opere de artă. Dar era foarte fericită.  Rupsese orice legătură cu Galaţiul, cu fostele colege care tot timpul vorbeau despre manele şi ultimele telenovele de la TV. Nu avusese nimic în comun cu oamenii aceia, în schimb acum la facultate descoperise câţiva colegi care erau la fel de pasionaţi ca şi ea de lumea artei. Unul dintre ei era un apropiat al profesorului Pavelescu, celebrul pictor pe care ea îl admira în secret de mulţi ani. Într-o zi a mers cu colegul ei la profesor acasă  şi de atunci îl vizita regulat, iar el îi dădea albume şi cărţi de istoria artei pe care ea nu şi le-ar fi putut cumpăra din bursa de student. Sau făceau lungi plimbări prin expoziţii şi el le explica studenţilor ce îl însoţeau simbolismul picturilor.


O singură umbră exista în viaţa ei. Părinţii, care îşi făcuseră o pasiune din a continua să adune informaţii despre ea. Merseseră chiar şi la gazda unde locuia şi vorbiseră cu ea aşa că între timp i se ceruse să se mute de mai multe ori. Se simţea hăituită, urmărită şi tresărea la cel mai mic zgomot la uşă de teamă să nu înceapă iarăşi scandalul. Totul a culminat când într-o zi a fost chemată la Poliţie, ea care în viaţa ei nu făcuse nimic rău. Acolo au pus-o să dea o declaraţie că profesorul Pavelescu  a obligat-o să îi pozeze nud şi apoi a violat-o. Dacă nu semna urma să fie dată afară de la facultate. Şi atunci a înţeles. Merseră până într-acolo cu obsesia lor de a o aduce acasă încât inventaseră o relaţie între ea şi profesor. Ştia că tatăl ei era un om influent în Galaţi, că se cunoaştea cu şeful Poliţiei de acolo, dar chiar până aici să se ajungă?


****


Maria crescuse de mică la bunici, într-un sat din Apuseni. Bunica era o persoană foarte bisericoasă, şi o învăţase să se roage în fiecare seară. Îi placea de atunci fiorul pe care îl simţea de fiecare dată când intra în biserică, mirosul de tămâie şi misterul cupolei spre care de-abia îndrăznea să-şi ridice ochii pentru că bunica îi spusese că pe acolo coboară Dumnezeu când se ţine slujba. Între timp bunicii au murit, Maria a crescut şi de îndată ce a învăţat să citească, lecturile ei preferate au devenit Biblia şi Vieţile Sfinţilor. Mergea tot mai des la biserică şi ajuta la felurite treburi de acolo. Se simţea mult mai bine acolo, mult mai aproape de Dumnezeu decât era acasă sau la şcoală. Când o întreba cineva ce vrea să se facă atunci când va fi mare răspundea sincer: călugăriţă. Părinţii au râs la început.


Apoi pe măsură ce timpul trecea şi ea vorbea tot mai serios, au început să fie tot mai îngrijoraţi că ceva este în neregulă cu copilul lor, aşa că au făcut tot ce au putut să o încurajeze să facă o facultate. Maria se gândea că ar fi mai utilă semenilor ei dacă s-ar face medic. A intrat la Medicină din prima, şi părinţii erau tare mândrii de ea, profesorii o apreciau şi chiar după 4 ani ajunseseră să îi prevadă o strălucită carieră în cardiologie. Maria rămăsese însă aceeaşi: liniştită, studioasă, disciplinată, nu participa decât foate rar la petrecerile zgomotoase şi pline de fum de ţigară ale colegilor. În schimb se ruga în fiecare seară să înţeleagă cum îi poate ajuta mai bine pe cei care sufereau.


Vacanţele şi le petrecea vizitând mânăstiri unde săptămânile treceau repede în linişte şi rugăciune. Una dintre mănăstiri îi era mai dragă decât toate celelalte şi într-o zi nu s-a mai întros acasă, trimiţându-le părinţilor o scrisoare prin care îi anunţa că se călugăreşte. Au venit în mai multe rânduri şi au făcut scandal că fata lor este sechestrată, că i s-a spălat creierul. O dată au adus o salvare şi un psihiatru care să o interneze cu forţa. După ce a stat de vorbă cu psihiatrul, acesta i-a spus că este normală. Apoi au alarmat poliţia că fata lor este exploatată şi obligată să muncească pentru mânăstire. Maica stareţă o liniştea însă de fiecare dată spunându-i că a mai văzut multe astfel de cazuri, că nu mai sunt vremurile când a avea un fiu sau o fiică la mănăstire era considerat o mare onoare şi o binecuvântare pentru familie. Spera că până la urmă părinţii ei o să se împace cu ideea deşi ea nu se împăca cu ideea că exact cei care îi spuneau că o iubesc nu pot înţelege cât de fericită este ea acolo şi îi provoacă atâtea neajunsuri. 


****


Gândiţi-vă că despre facultatea de Arte plastice şi despre mânăstiri mass-media nu a scris atâtea minciuni câte s-au scris despre M.I.S.A. Gândiţi-vă că unora dintre părinţi li se pare firesc să controleze vieţile copiilor lor aflaţi acum în pragul maturităţii. Pentru aceşti părinţi care consideră că doar ei ştiu ce este bine pentru copilul lor, un articol de presă senzaţionalist, care speculează la maxim cele mai mari frici ale lor sunt doar paie pe foc. Dacă aţi fi un astfel de părinte, de exemplu un tată obsedat că fata lui va deveni într-o zi femeie şi îşi va începe viaţa sexuală, cum aţi reacţiona citind articole ce poartă drept titluri:  “V-aţi lăsa fata „penetrată profund” de Bivolaru?” (Gardianul, 07.04.2004) sau ““Monstrul a racolat şi copii de procurori” (Evenimentul zilei, 24.03.2004)?


Poate că după ce vor reflecta puţin asupra rolului pe care îl joacă, ziariştii vor deveni mai profesionişti şi vor face ceva pentru a spune măcar acum în al treisprezecelea ceas, adevărul despre M.I.S.A. Până atunci însă asupra lor va apăsa răspunderea destrămării unor familii, distrugerii unor relaţii, internărilor cu forţa la psihiatrie, concedierilor abuzive la care au fost supuşi mulţi dintre yoghini pentru că ei ziariştii au alimentat încontinuu cu minciuni şi calomnii  discriminările şi abuzurile la care au fost supuşi yoghinii. 


februarie 2005
yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More