Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Deşi realizează perfect padmasana, Gregorian Bivolaru nu se crede Buddha! (Răspuns Jurnalului Naţional)

În legătură cu articolul-mamut publicat în numărul din 28 decembrie 2004: Gregorian Bivolaru s-a pitit în Absolut de E. Pascu şi I. Alexandru

Acest articol conţine foarte multe greşeli, exagerări şi inadvertenţe care ne-au determinat să scriem acest răspuns. Din cauza abundenţei de erori şi calomnii, nu vom răspunde aici decât la cele mai flagrante. Puteţi citi acest articol în josul paginii, din păcate fără ilustraţia care ne-a inspirat titlul replicii! Pentru că alături de acest articol, pe baza unei fotografii „de vacanţă” de a cărei veridicitate ne îndoim şi pe care ziariştii o compară cu celebra sculptură Pieta, se titrează: "un muritor crezându-se Iisus".

În primul rând, vă informăm că nu există nici un caz Gregorian Bivolaru şi MISA versus Justiţia Română. Ar fi mai corect să definim acest pseudo-caz ca un exemplu al Injustiţiei Române împotriva unor cetăţeni români. Ceea ce impropriu presa a numit „descinderi şi percheziţii” vrând să dea impresia unei acţiuni legale şi justificate, s-ar putea mult mai corect denumi atac armat şi jaf armat aflat cu mult în afara legii. 

Din acest punct de vedere, Jurnalul Naţional prezintă foarte corect evenimentele, atunci când spune că jandarmii şi procurorii au luat cu asalt locuinţele yoghinilor. Doar că acestea nu sunt deloc „case conspirative”, ci case normale, cu pereţi şi ferestre, dar mai ales cu uşi, unele chiar deschise la momentul „marii acţiuni”, pe care jandarmii le-ar fi putut deschide cu uşurinţă dacă s-ar fi gândit să apese pe clanţă, în loc să intre pe geam (sau pe coş precum Moş Crăciun). Aşa că acest asalt armat nu a fost deloc „percheziţie în toată regula”. Ci, repetăm, atac armat şi jaf armat plin de nereguli. Începând cu mandatele de percheziţie necompletate. Pe lângă miile – nu sutele! – de cărţi de yoga şi casete audio şi video, au fost confiscate fără procese verbale acte personale, bani, telefoane mobile, bijuterii, aparate electro-casnice, calculatoare etc. Asta se cheamă furt. Mai ales că, repetăm, nu s-au făcut procese verbale, iar unele lucruri au fost furate chiar din buzunare (bani, telefoane), sau bijuteriile direct de la gât sau de pe mână, adică exact cum făceau hoţii de drumul mare! Şi aceste lucruri nu au fost restituite nici până în prezent.

Aproape 100 de cetăţeni români şi străini au fost duşi la Poliţie pentru interogatorii, nu pentru „detalii”! Asta după ce au fost percheziţionaţi şi ţinuţi cu arma la tâmplă ore în şir. După ce s-au tras în jurul lor focuri de armă ca să-i sperie binişor. Nu putem considera un detaliu faptul că oameni care nu sunt acuzaţi de nimic, care nu sunt implicaţi în nici un dosar penal – pentru că la ora respectivă nu exista nici un astfel de dosar, şi nici acum nu există – sunt luaţi pe sus, interogaţi ore în şir fără a li se permite accesul la un avocat, apoi sunt lăsaţi în stradă sumar îmbrăcaţi, fără acte, bani sau telefon mobil (furate de jandarmi şi procurori).

Nouă, ca cetăţeni români, ni se pare înspăimântător nu numai faptul că aceste lucruri s-au petrecut. Dar chiar faptul că un cotidian de mare tiraj precum Jurnalul Naţional prezintă aceste lucruri pe faţă, fără nici o tresărire legată de abuzurile jandarmeriei şi procuraturii, este cu mult mai înspăimântător pentru orice cetăţean român! Pentru că înseamnă că ele se pot petrece oricui. Nu bănuiţi de ce filmele de la „percheziţii” au fost date pe post „cu ţârâita” (noi nu prea suntem de acord cu afirmaţia aceasta), cum se plâng autorii articolului? Tocmai pentru că aceste filme sunt principalele mărturii pe care yoghinii le au astfel la dispoziţie despre brutalitatea descinderilor din martie şi sunt şi principalele probe la... CEDO! Probe împotriva jandarmilor, poliţiştilor şi procurorilor.

Vă atragem atenţia de asemenea asupra faptului că „deliciile presei” despre care se vorbeşte în „scandalul” MISA nu au absolut nici o bază reală. Nici măcar o dată nu s-au prezentat dovezi, sau măcar mărturii ale unor martori credibili. Aceasta în condiţiile în care înscrierea la cursurile yoga este perfect liberă şi, cu excepţia persoanelor care suferă de afecţiuni psihice grave, oricine se poate înscrie la aceste cursuri! Ne întrebăm cum de ziariştilor nu le-a venit ideea de a trimite pe unul dintre ei (care nu suferă de afecţiuni psihice grave) să se înscrie la aceste cursuri sau să participe la taberele yoghine? Există chiar mulţi salariaţi ai SRI-ului la cursurile organizate de MISA, ceea ce este un avantaj net pentru noi, deoarece SRI-ul ştie astfel clar ce se petrece şi ce NU se petrece aici. 

Presa, avidă de scandal şi de senzaţional, tot bate moneda cu sexul în grup şi urinoterapia. Dar nici măcar o dată nu s-a putut oferi vreun argument sau o mărturie credibilă în sensul sexului în grup. Cât despre urinoterapie, noi chiar nu înţelegem la ce anume se referă această acuzaţie? Le punem şi noi ziariştilor o întrebare simplă: de ce, în toate aceste articole în care vorbiţi despre MISA, nu aţi întrebat măcar pe unul dintre cei mai mult de 35.000 de cursanţi yoga, pentru a avea şi o opinie corectă, o mărturie de la faţa locului? 

Prin repetare, se poate creea impresia că anumite minciuni sunt adevăruri. Dar haideţi, domnilor ziarişti, să căutăm sursele acestor minciuni. Veţi descoperi, poate cu stupoare, că nu există nici un fel de probe. E firesc să nu existe probe, pentru că, merită să ştiţi, nu există, nici la această oră, nici o acuzaţie oficială la adresa MISA, a membrilor MISA, a cursanţilor yoga de la cursurile MISA. Nu vă grăbiţi să spuneţi că justiţia e leneşă. Motivul e mult mai simplu: la cursurile de yoga, în taberele de yoga, la toate celelalte acţiuni private sau publice ale yoghinilor, nu se petrec nici un fel de lucruri ilegale! Nici măcar lucruri scandaloase nu se petrec...realitatea, în ceea ce-i priveşte pe yoghini, probabil că pe ziariştii de scandal îi plictiseşte de moarte, şi de aceea ei aleg să o ignore!

Într-adevăr, ceea ce articolul citat numeşte Războiul MISA este o megaacţiune. Dar ea nu este îndreptată împotriva unor infractori căci infractorii sunt persoane care comit infracţiuni. De exemplu, cei care calomniază alte persoane sunt infractori. Oare chiar este atât de greu de sesizat faptul că în cazul MISA nu există probe, pentru că nu există fapte penale, şi de aceea nu au cum să existe acuzaţii? 

Singura acuzaţie, după un efort titanic al jandarmeriei şi procuraturii, este dosarul mai mult decât şubred împotriva lui Gregorian Bivolaru. Spunem şubred, pentru că a fost construit pe baza mărturiei Mădălinei Dumitru, o minoră de aproape 18 ani, care a fost interogată noaptea în mod ilegal, abuziv, sub ameninţare fizică şi chiar vătămată fizic. După câteva ore ea a depus plângere la Parchet şi totodată a retractat declaraţia pe care a fost forţată de procurori să o semneze. Deci nu după 12 zile, ci după mai puţin de 6 ore, şi nu forţată de cei de la MISA, ci susţinută de o avocată, Mădălina Dumitru a denunţat abuzurile la care a fost supusă de procuratură. Prin urmare, la ora constituirii sale, dosarul împotriva lui Gregorian Bivolaru era...nul! Acest dosar a fost încropit de urgenţă după înscenarea de la vama Nădlac, unde zice-se că Gregorian Bivolaru ieşea ilegal din ţară pe sensul de intrare, deşi avea dreptul să iasă legal din ţară oricând dorea pe sensul de ieşire... Sună fals. Aşa cum stenogramele şedinţei PSD din 27 martie o dovedesc din plin, totul este o diversiune care a vizat, printre altele, deturnarea atenţiei de la hoţul Gabriel Bivolaru, care a scăpat mai mult decăt uşor după un furt de proporţii.

Să mergem mai departe. Mădălina Dumitru era cumva la îndemână pentru a construi dosarul lui Gregorian Bivolaru. De exemplu, ea a călătorit în străinătate în perioade asemănătoare celor în care a călătorit Gregorian Bivolaru. Ceea ce trebuie completat este faptul că Mădălina Dumitru a făcut parte dintr-un grup de mai mult de 15 persoane care au călătorit împreună. Este un "detaliu" semnificativ.

După acest eşec cu Mădălina Dumitru, procuratura a făcut un veritabil tur de forţă. Din toate lucrurile confiscate de la cei 100 de yoghini, inclusiv agende telefonice sau fotografii, procurorii au alcătuit o listă de minore cursante yoga. Au fost convocate la interogatorii toate aceste minore. Deoarece la cursurile yoga nu se permite înscrierea persoanelor minore fără acordul părinţilor, aceste minore s-au prezentat, în majoritatea cazurilor, împreună cu părinţii la interogatorii. Cum era şi firesc, nu a mai apărut nici o mărturie  folositoare procurorilor. 

S-a recurs atunci la nişte personaje cel puţin bizare, minorele „Ilinca” şi „Agness”. Prima este soţia unui alt martor sub acoperire, care a depus mărturie împotriva lui Gregorian Bivolaru pentru a scăpa de o datorie de 12.000$. „Agness”, care a locuit ani de zile gratuit într-un ashram yoghin împreună cu mama şi sora ei, a depus mărturie pentru a putea pleca din ţară (acum este în Japonia). Ambele mărturii se referă la fapte petrecute cu ani în urmă şi descriu o traiectorie halucinantă (mărturii care se modifică de la o zi la alta) şi tocmai de aceea sunt foarte puţin credibile. Aşa că pe bună dreptate ne întrebăm pe ce bază se scrie în articolul citat de adevărul monstruos referitor la copilele corupte? Pentru că în realitate Procuratura este cea care le-a corupt, învăţându-le să depună mărturie mincinoasă!

Ar mai fi de semnalat în articolul din Jurnalul Naţional din 28 decembrie şi o mare inadvertenţă: faptul că yoga nu impune abstinenţa sexuală cum se scrie acolo, ci controlul energiei sexuale, continenţa sexuală. Demonstraţia din articol conform căreia Gregorian Bivolaru nu ar fi yoghin este absolut ilogică. De altfel, dumnealui realizează padmasana, postura lotusului, cel puţin la fel de corect ca Sri Yukteshwar, a cărui fotografie apare în ziar. Dacă se poate, vă rugăm să nu insinuaţi faptul că existenţa unei fotografii a lui Gregorian Bivolaru în padmasana ar dovedi faptul că dumnealui se crede... Buddha!

Ne cerem scuze că nu putem corecta toate greşelile cuprinse în articolul din Jurnalul Naţional. Ar fi nevoie de un spaţiu mult prea mare. Totuşi, am dori şi noi să primim răspunsuri la următoarele întrebări de bun-simţ. Oare autorii articolului cunosc faptul că, conform legislaţiei române, probele din dosarele aflate în lucru sunt secrete? Daca este aşa, avem două variante: fie aşa-zisele probe pe care le prezentă Jurnalul Naţional (convorbiri telefonice, jurnalul Mădălinei etc.) sunt false, fie cineva de la procuratură a încălcat legislaţia în vigoare. Nu ar fi un subiect demn de interes pentru o investigaţie jurnalistică statutul ilegal al acestor materiale pe care Jurnalul Naţional le-a publicat în repetate rânduri?

28 decembrie 2004
yogaesoteric 

Citiţi în continuare articolul publicat de Jurnalul Naţional:
 
"La inceputul acestui an, scandalul MISA&Bivolaru vs Justitie a ocupat paginile ziarelor de mare tiraj. Aceasta grupare intitulata Miscarea pentru Integrare Spirituala in Absolut (MISA) s-a dovedit a fi o nuca greu de spart pentru oamenii legii. Desi anuntate cu surle si trambite, descinderile si megacapturile de carti si obiecte personale, considerate dovezi impotriva membrilor MISA, s-au dovedit a fi doar un foc de paie. Totul s-a stins asa cum a inceput. Brusc!

Totul a inceput intr-o zi de primavara a acestui an. Zeci de jandarmi, insotiti de politisti si pe ici-colo si de procurori au debarcat din camioane si au luat cu asalt "casele conspirative" ale membrilor MISA din Ferentari. Totul a fost intors cu fundu-n sus. Perchezitie in toata regula. Sute de carti de yoga, casete video si audio au fost incarcate in camioane. Simpatizantii sau membrii MISA au fost luati asa cum erau, in chiloti, in pijamale si dusi la politie pentru detalii. Actiunile au fost filmate de Jandarmerie, dar imaginile au fost date publicitatii cu taraita si doar atunci cand autoritatile simteau ca li se duce ancheta de rapa. Tinta acestei ample actiuni era Gregorian Bivolaru, autointitulat guru al Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut. Miscarea, care functioneaza inca de pe vremea lui Ceausescu, a intrat in atentia autoritatilor dupa ce mai multe familii au reclamat la politie ca ai lor copii sunt "integrati" in cele mai tainice secrete ale sexului, in cadrul unor sedinte Yoga organizate sub titulatura MISA. Clar, miscarea incepuse sa prinda forta. Tinerii socati de trecerea de la comunism la capitalismul plin de libertati au apucat-o pe cai periculoase. Politisti, agenti SRI, agenti de la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna din cadrul MAI, politisti de frontiera, jandarmi si procurori au declansat Razboiul MISA. Actiunile lor au scos la iveala multe amanunte care au facut deliciul presei. Judecatori, membri ai unor partide politice, politisti sau simpli cetateni faceau parte din randurile Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut. Unii au recunoscut practicile "yoghine" ale sexului in grup si urinoterapiei impuse de Gregorian Bivolaru, in timp ce altii au negat cu vehementa acest lucru. Legislatia libertina si permisiva, la care s-a adaugat nepriceperea unor oameni in roba au facut ca acest caz sa devina tinta ziaristilor. Cand procurorii au decis arestarea liderului MISA pentru relatii sexuale cu o minora toti am crezut ca aceasta megaactiune va fi una dintre multele batalii castigate de oamenii legii in razboiul cu infractorii. Dar de unde! La cateva zile, o armata de avocati platiti sau doar din marinimie pentru MISA au reusit sa-l puna in libertate pe Gregorian Bivolaru. Cum s-a vazut scapat, acesta s-a integrat in Absolut, disparand din "peisaj". De atunci politia il cauta si iar il cauta.

PRIMA DECLARATIE A MADALINEI DUMITRU. Oamenii legii l-au retinut in prima instanta pe Gregorian Bivolaru in baza unei declaratii date de una dintre cursantele sale. "Am aflat de la fetele din ashramul din Str. Trompetului nr. 14 ca «Grieg» va tine un curs de gimnastica yoghina in ashramul din Pipera. Acest curs a fost in luna ianuarie-februarie 2002, ocazie cu care l-am reintalnit pe «Grieg». Cu aceasta ocazie m-am dus la «Grieg» si i-am spus ca il iubesc si ca vreau sa fim impreuna. Dupa aceasta am primit de la el mici atentii ce constau in cadouri. De atunci am inceput sa-l vad mai des si sa am diverse discutii despre yoga, despre cresterea sanilor si despre sex. In primavara anului 2002, am avut prima relatie sexuala cu el, fiind primul barbat din viata mea. Am simtit la el ca tine la mine si m-am bucurat de o atentie speciala din partea lui. Am primit de la «Grieg» diferite parfumuri, un aparat de marit sanii, bani etc.

Impreuna cu «Grieg» am fost plecata in Franta, Anglia, Ungaria. In strainatate am participat la diferite intalniri conduse de «Grieg», avand ca tema practici yoghine si descrierea plantelor si aplicarea lor in medicina naturista."
 
CALATORII SPRANCENATE. Legatura Madalinei Dumitru cu Gregorian Bivolaru este de notorietate, oricate dezmintiri sau interpretari au incercat membrii MISA sa arunce asupra actiunilor autoritatilor. Perechea Madalina – Bivolaru a calatorit de sase ori in strainatate, voiajurile incepand de cand Madalina avea 15 ani. La Viena, Paris, München, Budapesta, fata, pe vremea aceea minora, a petrecut alaturi de mentorul ei spiritual 83 de zile. In baza declaratiei fetei din 18 aprilie a.c., Gregorian Bivolaru a fost arestat ca a intretinut relatii sexuale cu ea inca din 2002, cand avea 15 ani. Dupa 12 zile, la presiunile organizatiei MISA, fata avea sa revina asupra declaratiei, motivand ca anchetatorii au fortat-o sa spuna minciuni. Ideile principale, puse cap la cap, aratau clar ca relatia dintre cei doi nu este nicidecum o relatie ca de la profesor la elev, ci este mult mai mult. Jurnalul National a demonstrat, in urma cu cateva luni, ca perechea guru Bivolaru – Madalina Dumitru a calatorit prin Europa, in mai multe randuri. Astfel, in perioada 8.11-24.11.2002, cuplul s-a aflat in Ungaria, la Budapesta. Anul urmator, cei doi au mers de doua ori (31.01-14.02 si 23.06-8.07) in Austria, la Viena, o data in Germania, opt zile la Frankfurt si München, si o data in Franta, la Paris. Anul acesta, inainte de izbucnirea scandalului, au plecat iar in Germania impreuna, sosind inapoi in tara insa la date diferite.
 
ADEVARUL GOL-GOLUT? Dosarul lui Grieg dezvaluie un adevar monstruos. Copile de 15, 16 ani au fost de-a lungul timpului corupte de liderul MISA si atrase in tot felul de orgii si perversiuni sexuale. Rupte de familii si cazute sub influenta lui guru, fetele erau transformate in adevarate instrumente sexuale. Scara normala de valori pe care copilele ar fi trebuit sa o aiba in adolescenta era transformata in manuale despre sex si urinoterapie. Potrivit rechizitoriului intocmit in dosarul MISA, prin repetatele acte "educative" administrate de guru minorele au inceput sa vada lesbianismul si sexul in grup ca pe niste jocuri, perversiunile ca pe dovezi de iubire si instrumentele sexuale ca pe lucruri obisnuite pe care trebuie sa le utilizeze o fata. Trei sunt cele care in acest rechizitoriu au devenit persoane vatamate: Madalina, Agness si Ilinca. Ultimele doua au formulat plangere in mai 2004, acuzandu-l pe guru de acelasi tratament. Fusesera luate din familie, aduse in "ashram-uri" si initiate in perversiunile sexuale ale lui guru. Aveau 15 si 16 ani. Agness era din Deva, dar l-a cunoscut pe Grieg in vara lui 1999 la Bucuresti, cu ocazia unei "spirale", iar apoi totul a fost o problema de timp. Guru a initiat-o de trei ori in tainele sexului tantric. Ilinca este din Iasi. Guru a observat-o si a chemat-o la Bucuresti. Dupa ce isi satisfacea poftele sexuale, guru o ametea pe copila cu bani si cadouri. Ilinca a declarat ca dupa primul act sexual Grieg i-a dat 1.200.000 de lei, un deodorant, un ruj, un fard, un rimel, un slip si o caseta cu muzica tehno.
 
GABRIEL, FRATELE LUI GRIEG. Unul dintre ziarele centrale a descoperit intre doua personaje legaturi de sange. Potrivit datelor aflate in evidenta politiei, Gregorian Bivolaru este nascut la 13 martie 1952, in localitatea Tartasesti, din judetul Dambovita. Consiliul Local Tartasesti a eliberat un certificat de nastere pe numele de Grigorian Hanumol, dupa numele mamei (Floarea Hanumol), act in care la rubrica tata este trecut "necunoscut". Trei ani mai tarziu, obligat de instanta, Gregorian a fost recunoscut ca fiu de catre Constantin Bivolaru, persoana despre care, in arhivele Consiliului local Tartasesti, nu exista nici o alta informatie care sa poata duce la identificarea lui exacta. La 17 aprilie 1971, acelasi consiliu local i-a eliberat liderului MISA un certificat de nastere, tot pe numele de Hanumol, insa avand pe verso mentiunea referitoare la sentinta civila prin care este recunoscut drept fiu de catre Constantin Bivolaru. In baza acestui certificat de nastere, liderul MISA a primit o carte de identitate pe numele de Gregorian Bivolaru, eliberata la 15 februarie 2000, in Bucuresti.
 
Pe de alta parte, fostul deputat Gabriel Bivolaru este nascut la 8 noiembrie 1967, in Bucuresti, avandu-i drept parinti pe Constantin si Simioana Bivolaru. Se pare ca cei doi au acea gena a infractiunilor. Gabriel Bivolaru este in arest dupa ce a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru fraudarea BRD, iar fratele sau vitreg, Gregorian Bivolaru, este cautat pentru relatii sexuale cu minore. Se pare ca procurorii ii pregatesc lui guru un nou dosar pentru trafic de carne vie.
 
CAUTARI. Incepand de la 1 iunie 2004, cand Gregorian Bivolaru a fost dat in urmarire generala, politistii au efectuat o serie de descinderi la mai multe adrese la care s-ar fi putut ascunde liderul Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut. Cum descinderile nu au avut rezultatul scontat, politistii criminalisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti au intocmit mai multe portrete cu posibile schimbari de fizionomie a urmaritului general. Gregorian Bivolaru a fost pus in urmarire generala, intrucat se sustrage arestarii preventive pentru ca ar fi intretinut raport sexual cu o minora. La sfarsitul lunii martie, Gregorian Bivolaru a fost prins de politistii de frontiera de la Nadlac, in timp ce ar fi incercat sa paraseasca tara cu ajutorul vamesului Farkas Ferenc Zsolt, de la Vama Sfantu Gheorghe. Politistii au sustinut ca Bivolaru purta o peruca si ca ar fi incercat sa fuga din tara pe sensul de intrare, cu toate ca nu era dat in urmarire sau in consemn la frontiera. Guru a fost arestat initial, dar avocatii sai au atacat mandatul de arestare. Din cauza unui viciu de procedura speculat de aparatori, dosarul liderului s-a plimbat intre Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti de mai multe ori intr-o saptamana. Dupa ce s-au jucat de-a "v-ati ascunselea", instanta a fost obligata sa-l puna in libertate. La scurt timp dupa aceea, s-a emis un nou mandat de arestare. Era deja prea tarziu. Guru a disparut fara urma. In cele din urma, dosarul MISA a fost stramutat la Tribunalul Sibiu.
 
SPRIJINUL LUI GURU. "Eleva Madalina Dumitru a fost exmatriculata pe data de 17 iunie 2004, ca urmare a celor peste 130 de absente acumulate in anul scolar 2003-2004", declara Teofil Vultur, directorul Colegiului Economic Viilor din Sectorul 5. De cand a bubuit scandalul MISA, fata a disparut. Numeroasele telefoane date de directorul liceului, atat la mama Madalinei, cat si la presupusa matusa la care fata ar fi locuit in Bucuresti, pentru ca aceasta sa se intoarca la scoala, s-au soldat cu esec. "De cand s-a mutat la Liceul Economic de pe Viilor, Madalina nu a iesit in evidenta cu nimic. Era o fire introvertita, iar in scoala nu avea prieteni. Singura materie la care Madalina a obtinut pe primul semestru al anului media 10 a fost Religia", a povestit directorul Teofil Vultur. "Prima data cand am primit niste informatii a fost anul trecut prin noiembrie-decembrie, cand politistii de la Crima Organizata ne-au spus ca avem o eleva care face parte dintr-o grupare. Am incercat sa aflam cine este, dar nu am putut. Abia prin februarie-martie am aflat ca este vorba despre Madalina Dumitru. Am chemat-o si am discutat cu ea. Nu am putut sa obtin de la ea nici un fel de informatii. Atunci i-am intrebat pe colegii ei si pe profesori despre ea. Nimeni nu stia ce face", a mai spus directorul. 
 
CASATORIA CA SCAPARE. La apogeul scandalului in centrul caruia a stat Madalina Dumitru (18 ani), unul dintre principalii martori in ancheta liderului MISA, Gregorian Bivolaru, miscarea a incercat sa "repereze onoarea" fetei. Membrii MISA au scos in fata unul dintre cursanti, Remus Lomos, care in fata camerelor de luat vederi a cerut-o in casatorie pe Madalina Dumitru. Totul a culminat cand a insistat pe langa familia Madalinei – la acea data minora si data in ingrijire unor rude din Constanta – sa fie lasat sa o vada si sa-i fie data de sotie. Fata a intrat in joc si a spus presei ca doreste sa fie alaturi de Remus si sa isi continue studiile in Bucuresti. 
 

CONVORBIRI. 19.07.2003, discutie telefonica purtata cu Madalina. Ii preda tainele urinoterapiei in timpul unui act sexual: "Pe urma bei mereu, ca, daca dupa aceea, dupa ce faci, iar bei si iar bei, pana la urma sa stii ca o sa incepi... o sa vezi ce stari extraordinare o sa ai daca o sa incepi sa te joci asa. Or sa-ti apara niste trairi mortale... mai ales cand o sa poti sa faci in timp ce te mangai. Eu cu gurita in interiorul ioniului la tine." 
 
CU MAMICA IN MISA. Pasiunea pentru Grig Bivolaru s-a dovedit a fi molipsitoare. In plin scandal al razboiului MISA, o bomba i-a lovit pe anchetatori in plex. Mama Madalinei Dumitru, tanara despre care se spune ca este amanta lui guru Gregorian Bivolaru si una din probele forte ale anchetatorilor, s-a integrat in MISA.

Florentina Iordache, sora Madalinei, care locuieste in Constanta, nu a mai vazut-o pe mezina familiei de cand a fugit de acasa, dar primeste frecvent telefoane de la ea. "N-a mai trecut pe la noi, dar ma suna des. Imi vorbeste tare urat, ma ameninta, ma acuza ca am facut jocul politiei, dar eu n-am vrut decat sa o ajut. Suntem in continuare supravegheati de membrii MISA. Am ajuns sa imi fie frica sa imi trimit copilul la scoala", ne-a spus Florentina. Pe de alta parte, vecinii din Costinesti ai Constantei Dumitru (foto) ne-au confirmat ca mama Madalinei a devenit o apropiata a miscarii. Casa Constantei a devenit un adapost al yoghinilor. "Mama a trecut la ei, nu stiu cu ce au convins-o", ne-a confirmat informatiile si Florentina Iordache.

Un "guru" care nu practica Yoga. Yoga este un sistem de exercitii fizice si mentale care au ca scop obtinerea unei stari de armonie intre corp, minte si spirit. Intr-o varianta extrem de simplificata, corpul e un "vehicul", iar spiritul este "soferul" lui.
 
Sistemul de exercitii Yoga are o vechime atestata de cel putin 5000 de ani. Cercetatorii si istoricii considera ca Yoga isi are radacinile in samanismul Epocii de Piatra. Scopul initial al samanilor era sa vindece membrii comunitatii si sa actioneze ca mediatori religiosi intre oameni si zei. Primele dovezi arheologice ale existentei sistemului Yoga sunt niste sigilii din piatra, gasite pe Valea Indusului si datate ca fiind din anul 3000 i.Hr. Artefactele descriu posturi de Yoga. Din aceeasi perioada dateaza si cele mai vechi texte, considerate sacre, ale omenirii – Vedele. Vedele sunt o colectie de imnuri, continand cele mai vechi invataturi yogine si sunt considerate, ca si celelalte carti sacre, revelatii divine.

Nimeni nu stie cum a aparut de fapt sistemul. Se vorbeste mai mult despre "puterile miraculoase" pe care un yogin le poate avea, daca atinge un anumit nivel de evolutie spirituala.

Brahmanii, preotii hindusi, exersau zilnic pentru a ajunge sa recite perfect Vedele (insumand circa 20.000 de versete). Dogma sustinea ca reproducerea exacta a cuvintelor initiale considerate initiatice transfigura spiritul si oferea calea de comunicare cu transcendentul. Yoga era considerat un sistem de exercitii care ajuta corpul sa existe intr-un raport ideal cu spiritul si, astfel, sa creeze premisa unei comunicari optime cu Divinul sau Spiritul Universal.

In capitolul "Tehnicile Yoga" din "Istoria credintelor si ideilor religioase", Mircea Eliade scrie:
"Primele doua grupe de practici, yama si niyama, constituie preliminarii indispensabile oricarei asceze. Exista cinci «infranari»:
·  a nu ucide,
·  a nu minti,
·  a nu fura,
·  abstinenta sexuala,
·  a nu fi avar.
«Infranarile» nu procura o stare yogica, ci numai o stare «purificata», superioara celei profane".
In concluzie, Gregorian Bivolaru nu practica Yoga.
 
Jurnalul amantei lui Gregorian Bivolaru. Secretele Madalinei din jurnalul intim divulga relatia periculoasa prin care adolescenta a devenit captiva experimentatului guru.
26 2003 12
"Dupa Craciun m-a sunat Grieg si am continuat discutia cea urata despre ce am facut la Pipera. Mi-a spus ca sunt orgolioasa si fitoasa si cu nasul pe sus si ca este satul de ifose si tot felul de reactii urate din partea tuturor fiintelor care au fost cu el… si ca sunt trasa la indigo cu unele fete adica una dintre ele mai importanta si ultima lui iubita de dinaintea mea pe nume Irina. La Pipera m-a suparat fiindca se uita la o fata pe nume Alina si apoi aceasta a venit langa noi si a inceput sa-l gadile pe Grieg si eu nu suport ca sa se apropie cineva de Grieg atunci cand el este cu mine. La Pipera i-am spus ca nu stiu daca o sa mai fiu cu el la anu si s-a suparat, atunci pe moment nu mi-a spus, dar acum cand m-a sunat mi-a amintit aceasta.
… dar acum ce sa mai fac focul a fost aprins, dar si stins, ca m-a iertat se pare.
Imi pare rau ca s-a petrecut asa dar demonii au intrat in mine si m-au facut sa fiu rea.
G. Gandeste-te ca tie iti dau toata atentia mea si ei i-am dat un gram, acest gram inseamna pentru tine mai mult decat toata atentia mea pentru tine?
G. Daca era sa fie asa cum crezi tu, nici nu mai veneam dupa tine si Mirona sa va iau daca vroiam, puteam sa trimit soferul inainte fara mine dar, am zis ca este Craciunul si ca esti iubita mea si sa nu fii ca ceilalti oameni din sala.
G. Daca crezi ca-ti va fii mai bine, te voi lasa acasa de Sarbatori.
Astazi este a 21-a zi de topas cu SHIVA sunt foarte mandra ca ma tin de el.
Am vorbit la telefon cu iubitul meu adorat si sunt foarte fericita ca l-am auzit, m-a sunat pe la ora 01:30 si pe la 06:28 dimineata.
Il iubesc foarte tare si am incredere in el.
Stiu ca prin el pot evolua spiritual foarte repede.
Abia astept sa ne vedem si sa facem dragoste.
Sunt din ce in ce mai inebunita dupa el, ii ador gurita dulce si linganutul lui adorat, sunt foarte incantata de el. Te ador Iubirea mea Grieg!!!
Trebuie sa fiu foarte atenta la toate gandurile ce imi vor aparea.
Eu totdeauna voi fi cu G. indiferent de situatiile sau obstacolele ce vor aparea.
Sunt foarte fericita ca sunt cu el. Il iubesc si nu vreau sa se distruga relatia mea cu el.
Suntem un trio perfect.
Mereu vom fii asa.
Ne iubim!!!
Uneori am dorinta de a-l simti langa mine, sa-i simt limbuta dragalasa in gurita mea.
Vreau ca la Herculane sa locuim acolo cu el.
Vreau ca sa fiu tot timpul jucausa, si nebunatica pe langa el.
Cand se duce la masa sa ma duc si eu si sa-l incit cu cat pot eu de tare si apoi sa facem amor nebun!!!
Trebuie sa te pregatesti tot timpul cand vei face dragoste cu iubitul tau adorat Grieg!!!
I-ati afrodiziacele."


Articole publicate recent

> 16 IanuarieHackerul Guciffer confirmă că Hillary Clinton este în realitate o înaltă preoteasă a așa-zișilor «iluminați»

> 16 IanuarieGregorian Bivolaru dă şah procurorilor clujeni. Francezii l-au predat doar pentru executarea unei condamnări, nu pentru toate dosarele sale

> 16 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (II)

> 15 IanuarieVlad Voiculescu declanşează «revoluţia» neoliberală a managementului spitalicesc

> 15 IanuarieCopii români plătiți mizerabil pentru a asambla jucării Kinder. Cât primește un copil de 6 ani pentru această muncă

> 15 IanuarieAntenele GSM nu vor mai fi mutate de lângă școli sau spitale

> 15 IanuarieLeon Dănăilă, executat în mod ritualic de komisarii corectitudinii politice

> 14 IanuarieDivorțul de realitate: de ce a pierdut Occidentul bătălia pentru căsătorie și familie

> 14 IanuarieTrump, întâlnire incendiară cu presa de peste ocean «CNN, mincinoşi. NBC, ofensatori»

> 13 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (II)

> 13 IanuarieVa începe răzbunarea internaţională a lui Hillary, prin intermediul băncilor centrale ale unor state care o doreau pe ea preşedintele Americii?

> 11 IanuarieAdministraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (I)

> 11 IanuariePSEUDO-JUSTIȚIA CUTREMURĂTOARE A JAFULUI INSTITUȚIONALIZAT ȘI A UNEI EVIDENTE DISCRIMINĂRI

> 10 IanuarieMisteriosul rol jucat de Victor Ponta în cadrul evenimentelor din decembrie ’89

> 9 IanuarieInvestigație în curs în Norvegia: Rețea imensă de pedofili

> 9 IanuarieTrezirea cea dură la realitate

> 8 IanuarieNigel Farage: «Dacă si Marine Le Pen câştigă în Franța, Uniunea Europeană este terminată»

> 8 IanuarieAu Donald Trump şi economiile mondiale şansa supraviețuirii? Există o singură soluţie: Eliminarea Rezervei Federale şi a băncilor naţionale!

> 8 IanuarieDouă dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje

> 7 IanuarieEuropa, trezeşte-te! Preşedintele american se va numi pe 20 ianuarie Donald Trump, iar Rusiei îi este solicitată colaborarea cu SUA

> 6 IanuarieUMOR STENIC ȘI BINEFĂCĂTOR (I)

> 6 IanuariePropagandă homosexuală vădită într-un popular joc pentru copii. Parlamentul rus cere interzicerea jocului

> 4 IanuarieTheodor Stolojan: Țiriac a făcut avere uriașă în România și n-a plătit un leu impozit!

> 4 IanuarieFacebook ar putea introduce avertismente privind conținutul fals, în încercarea de a combate dezinformarea

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga