Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >Toate opiniile >
Cadoul de Crăciun al României

Trebuie să recunosc cu mâna pe inimă: cadoul nostru dinainte de Crăciun a fost extraordinar. Majoritatea oamenilor, mulţi chiar din mass-media, l-au numit UN MIRACOL. Mă refer, binenţeles, la rezultatele alegerilor prezidenţiale din a douăsprezecea zi a lunii a douăsprezecea.

Fără a vrea să atenuăm cât de puţin euforia acestui miraculos eveniment - ba chiar din contră, vom căuta totuşi să evidenţiem într-un mod sintetic ecourile profunde cele mai importante ce au rămas impregnate în sufletele noastre după acest eveniment-reviriment.

Putem astfel afirma, pe baza celor petrecute cu ocazia alegerilor prezidenţiale, că s-au creat condiţiile ca de acest Crăciun toţi românii să primim un minunat cadou de suflet. Spunem toţi românii pentru că nu este vreunul dintre noi care poate afirma că nimic nu s-a petrecut sau că n-a fost ceea ce a fost în doisprezece decembrie: O MIRACULOASĂ SCHIMBARE, ÎN BINE!

Din duminica minunată a alegerilor majoritatea românilor, unii în mod vădit şi conştient, alţii mai puţin conştient, ne-am luminat minţile şi am înţeles următoarele:

CA PRIN MINUNE (ŞI CU AJUTORUL CELUI DE SUS) AM SCĂPAT DE UN MARE RĂU! Aşa după cum presa a dovedit-o din belşug prin uluitoare dezvăluiri, poporul român a fost la un pas de o nouă dictatură neo-comunistă. Minunea constă în faptul că schimbarea în bine s-a produs şi, spre deosebire de acum cinsprezece ani, vărsarea de sânge nu s-a mai produs. Deşi ne-am simţit atât de oprimaţi, furaţi şi înşelaţi pe faţă, am reuşit totuşi să ne unim forţele, ne-am dorit şi am crezut că, chiar şi numai printr-un miracol, poate să se facă dreptate. Încă odată s-a dovedit că DACĂ OMUL CERE, DUMNEZEU ÎI DĂRUIEŞTE!

RĂUL CARE ESTE POSIBIL SĂ VINĂ, DAR NU S-A MANIFESTAT ÎNCĂ, POATE FI ŞI TREBUIE SĂ FIE OPRIT ÎNAINTE DE A SE MANIFESTA! Acesta dicton al înţelepciunii orientale se dovedeşte de mare folos în aceste momente deosebite ale destinului României. De aceea, toţi cei care am investit atât de multă credinţă şi elan pentru ca această miraculoasă transformare să se producă avem datoria morală să facem corp comun pentru a păzi în continuare acest bun câştigat şi pe deplin meritat!

MASA CRITICĂ A CELOR CE VOR BINELE ŞI DREPTATEA PENTRU ACEASTĂ ŢARĂ A FOST ATINSĂ!  Cei ce au urmărit “filmul” alegerilor de duminică au putut sesiza “efectul de avalanşă” declanşat în după-amiaza zilei alegerilor. Acest efect, ce a părut atunci aproape miraculos, s-a datorat faptului că a fost atinsă, cel puţin la nivelul Capitalei, acea masă critică (sau valoare prag) de oameni care S-AU TREZIT! Ei au mers cu toţii la vot conştienţi că îşi exprimă astfel în mod liber propria voinţă de schimbare în bine. Numărul lor a depăşit acea valoare critică de prag (ce n-a permis cu două săptămâni înainte aceeastă reuşită) şi a crescut ca o avalanşă în doar cinci ore din după-amiaza şi seara zilei de doisprezece. La fel “de exploziv” a crescut speranţa şi încrederea tuturor acestor oameni în puterea lor de grup. Ei acum cu toţii ŞTIU CĂ DACĂ VREI SE POATE, ÎN CIUDA TUTUROR OBSTACOLELOR ŞI ADVERSITĂŢILOR! Din această duminică ne-am ales şi cu o celebră lozincă care, peste ani, va permite să se înţeleagă dramatismul acelor clipe: „NU AU PUTUT EI FURA, CÂT AM PUTUT NOI VOTA!”

O PARTE A PUTERII POLITICE AFLATĂ ÎNCĂ LA CONDUCERE ESTE UN RĂU NE-NECESAR! În ciuda tuturor scepticismelor şi a prejudecăţilor pesimiste care au bântuit ţara înainte de alegeri, s-a dovedit fără a mai permite vreodată existenţa unor dubii că aşa-zisa “mafie” a clasei politice este un rău ne-necesar. Prin voinţa unită a oamenilor incoruptibili destinul acestui popor poate fi uşurat de “povara căpuşelor” şi a profitorilor. Să sperăm că elanul ce-a fost dat în duminica alegerilor va creea premisele pentru o reală “însănătoşire” a instituţiilor statului ce au fost atât de “calamitate de fosta putere”. Iar noi să nu uităm niciodată ceea ce ne-a dovedit duminica miraculoasă a alegerilor: ORICÂT DE TRUFAŞĂ AR FI, PUTEREA ESTE NEVOITĂ SĂ SE PLECE ÎN FAŢA VOINŢEI MASEI CRITICE!

În încheiere, aş vrea să vă împărtăşesc o impresie personală, ce mie îmi apare ca o reverberaţie a miracolului întîmplat duminică şi mă umple incontinuu de uimire, speranţă şi încântare, sentimente ce simt că se amplifică cu fiecare zi ce vine. Trăiesc acut senzaţia că după două mii de ani o minunată poveste este pe cale să se repete oarecum asemănător, dar cu alţi actori, în alte locuri şi cu alte personaje.

Aşa cum oamenii din Nazareth au primit cu uimire şi bucurie vestea naşterii miraculoase a lui Iisus, tot aşa românii am primit cu uimire şi bucurie vestea reuşitei din alegeri. Parafrazând colindele străbune, putem chiar afirma că în acel moment de bucurie “noi cu toţii-am cunoscut” că RĂUL CEL MARE, CE PĂREA INEVITABIL, A PRIMIT O LOVITURĂ DE GRAŢIE. Presimţirea mea, ce poate părea incredibilă acum, dar cred că viitorul îmi va confirma intuiţia (într-un mod miraculos şi mai curând decât ne aşteptăm acum) este că în acest an, exact ca acum două mii de ani, noi românii primim ca şi cadou de Crăciun tot o minunată veste:

ÎN ROMÂNIA A ÎNCEPUT ANOTIMPUL MIRACOLELOR ŞI VREMEA TRANSFORMĂRILOR SPIRITUALE A SOSIT!
 
21 decembrie 2004


Articole publicate recent

> 19 OctombriePrecedent periculos: Franța va impune din 2019 școala obligatorie de la 3 ani

> 19 OctombrieSania cu reacție – ineditul vehicul construit de genialul inventator Henri Coandă, la început de secol XX

> 17 OctombrieUltima demență ecologică a stângii: defrișarea la ras a pădurilor, pentru biomasă energetică «verde»

> 16 OctombrieFalsele stațiuni de lux folosite ca paravan pentru exploatarea petrolului. Insulele THUMS din largul Californiei…

> 15 OctombrieDr. prof. Vasile Astărăstoae: Cercetarea pe subiecți umani – abuzurile asupra deținuților

> 15 Octombrie«Insula Gunoaielor», micul petic de pământ nelocuit din Pacific în care zilnic ajung câteva tone de deșeuri din plastic

> 14 OctombrieLustragiul şi criza financiară

> 14 Octombrie6 milioane de români au fost interceptați în mod abuziv

> 13 OctombrieProf. dr. Pavel Chirilă: «Înțelegeți că dacă sunteți atei nu sunteți mai valoroși în planul științific»

> 12 OctombrieMii de angajați ai Google i-au cerut gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

> 11 OctombrieIată statul paralel!

> 10 OctombriePărintele minimalist sau revenirea la bunul simț

> 9 OctombrieSlugi, trădători, marionete și manipulați. Hoţia cu democraţia

> 9 OctombrieRealitatea violentă a Suediei a spart imaginea cosmetizată

> 9 OctombrieLiceu din China. Recunoaștere facială pentru vânarea elevilor «leneși»

> 9 OctombrieBăsescu a făcut public un document secret al SRI care arată un mod de lucru atunci când este vorba de eliminarea unor oameni politici incomozi

> 8 OctombrieStudiu: Europa post-creștină?

> 8 OctombrieNASA a lansat o sondă care «va atinge» Soarele

> 7 OctombrieOamenii de știință au constatat 1.500 de diferențe genetice între bărbați și femei, distrugând argumentele teoriei de gen

> 7 OctombrieOsho – Societatea actuală te vrea prost

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga